|
BRAŞOV. Locuitorii de la poalele Tâmpei şi turiştii au astăzi ocazia să participe la penultima zi a Festivalului medieval Etnovember.
Programul cuprinde muzică şi dans cu ansambluri tradiţionale greceşti, maghiare şi germane, teatru medieval şi târg cu meşteşugari, toate desfăşurate la Bastionul Ţesătorilor. Dacă vă plimbaţi pe traseul Bastionul Ţesătorilor - Strada Sforii - Curtea Bisericii Negre – Piaţa Sfatului de la ora 17.30, puteţi întâlni cavaleri, prinţese şi vrăjitoare, toţi reuniţi în Cortegiul Medieval cu torţe.
|