Moeglin este director al Şcolii de Ştiinţe Umaniste din Paris (Maison des Sciences de l'Homme) şi profesor la Universitaeta Paris XIII. El a fost în România weekend-ul trecut, cu ocazia conferinţei internaţionale care a marcat 20 de ani de la prima facultate de jurnalism înfiinţată în România postcomunistă.

Jurnalismul online, un caleidoscop

Evz.ro: Cum vedeţi coabitarea, şi implicit cooperarea, dintre jurnaliştii tradiţionali şi cei de online în cadrul aceleiaşi redacţii?
Pierre Moeglin:Idealul este ca jurnaliştii din aceeaşi redacţie să comunice între ei, această comunicare având la bază o matrice care, teoretic, îi ajută să realizeze un ziar zilnic, suplimente, conţinut de web etc. Toate acestea cresc din aceeaşi matrice şi sunt un obiectiv magnific, care nu se produce. Iar întrebarea care se pune este de ce nu se produce şi care este soluţia.

Ceea ce se petrece, în primul rând, este faptul că jurnaliştii tradiţionali trăiesc după regula povestirii, iar jurnalismul tradiţional este asemenea unei poveşti, cu un început, un final, un anumit obiectiv. Jurnalismul online nu ţine cont de acest şablon al povestirii. Aduce a caleidoscop, prin juxtapunerea de informaţii, o multitudine de informaţii care apoi curg pe site.  Şi aceasta este doar o singură diferenţă.

Este evident că avem de-a face cu două culturi jurnalistice diferite, iar dacă vrem ca cele două să colaboreze, este nevoie ca  fiecare tabără de jurnalişti să deprindă cultura celeilalte. Este evident că jurnaliştii din presa tradiţională nu au cum să scrie în format caleidoscop şi nici jurnalismul online nu poate fi orientat către poveste. Atât suportul, cât şi lectura sunt diferite. Citiţi ziarul dimineaţa sau seara, aveţi timp să îl răsfoiţi, e ca o poveste prin care navighezi, pe când lectura ştirilor online se desfăşoară sub semnul selecţiei. Pe scurt, este nevoie ca fiecare reprezentant al celor două culturi jurnalistice să înţeleagă interdependenţa lor.

Cititorii tradiţionali aleg un ziar pentru brand

Prin ce sunt diferiţi cititorii de print de cei de online?
Cititorii de presă tradiţională sunt oameni care se informează, care vor ca, prin lectura ziarului, să obţină răspunsuri la întrebările lor. Marea diferenţă, cred eu, este că cititorii de ziare tradiţionale nu ştiu exact ce vor găsi în paginile ziarelor. Ei cumpără ziarul având în minte întrebarea: oare ce mai scriu jurnaliştii azi?  Şi în fiecare zi apare câte ceva, un scandal etc.

Pe web, însă, nu intru ca să văd ce au mai inventat jurnaliştii, ci să aflu ce s-a mai petrecut. Atunci când este ales un ziar, este ales automat şi un brand la care sunt afiliaţi cititorii. Ştiu că ziarele pe care le cunosc şi le citesc spun lucruri care se înscriu în linia lor de gândire. Când cititorii navighează pe net şi citesc informaţii ei ştiu că identitatea le este pierdută, nu mai sunt identificaţi ca cititori ai unui anumit ziar cu o anumită orientare. De asemenea, aici dispare şi relaţia cu autorul şi cu autoritatea lui. Când citiţi un ziar tradiţional, alegeţi o semnătură a unui jurnalist şi marca ziarului, când citiţi pe web semnătura şi marca nu sunt aşa de importante.

Şi din acest punct de vedere, ce viitor mai au media tradiţionale?

Istoria media şi a  industriilor culturale ne arată că este un fenomen rar ca un ziar să dispară. Ca să vă dau un exemplu, industria cinematografică nu a murit odată cu apariţia televiziunii, şi nici televiziunea prin cablu nu a dus la moartea televiziunii. Cu alte cuvinte, media tradiţionale nu vor muri, doar rolul lor se va modifica în spaţiul şi cultura noastră. Publicul ziarelor tradiţionale va exista întotdeauna. Există probabilitatea ca rolul acestor ziare să fie diminuat în noua noastră lume, dar el nu va dispărea. Marile informaţii scandaloase, care ies din rutina zilnică sunt, în primul rând, publicate de noile media. Sunt zvonuri care circulă pe Internet şi care sunt apoi preluate de media tradiţionale.  Noile media sunt mai dinamice, reacţionează mult mai repede decât cele tradiţionale. Astfel, rolul media tradiţionale va fi să axeze mai mult pe analize şi exclusivităţi şi să lase actualitatea  pentru online.

Blogurile, un no man’s land

Ce credeţi despre blogurile cu ştiri? Sunt o formă de jurnalism?
În mod tradiţional, credibilitatea este ataşată media tradiţionale. Dacă un articol este semnat şi în el apar erori, jurnalistul este cel care răspunde . Credibilitatea este legată de nume şi de marca ziarului.Pe blogurile unde apar informaţii nesemnate se propagă uşor zvonuri. Această problematică a acurateţii informaţiei devine din în ce mai importantă odată cu dezvoltarea blogurilor, care pretind să se substituie profesiei şi autorităţii jurnalistului. Este vorba şi de capacitatea pe care o au jurnaliştii de a putea folosi blogurile, dar şi de a-şi păstra credibilitatea.

Munca şi obiectivele jurnalistului sunt să reorganizeze aceste informaţii pentru a arăta erorile din bloguri. Al doilea punct este cine sunt aceşti autori de bloguri. Eu însumi am făcut o anchetă despre asta şi i-am împărţit în mai multe categorii: asociaţiile profesionale sau organizaţiile, acei oameni care cred că au ceva de spus lumii, dar lumea nu îi ascultă şi oameni care încep bloguri ca amatori şi apoi le profesionalizează. Cred că aceştia din urmă au cel mai important rol în dinamizarea blogurilor. Este un no man’s land al unor oameni care muncesc aproape gratis şi sunt prost plătiţi, dar care într-o zi se vor face remarcaţi şi vor fi integraţi în jurnalismul serios.

Care sunt site-urile de ştiri care vă plac şi ce apreciaţi cel mai mult la ele?
Răspunsul meu s-ar putea să vă şocheze: wikipedia. Cred că este un produs remarcabil. Le spun colegilor mei şi studenţilor mei că totul există pe wikipedia, aproape că nu mai ai aşa nevoie de enciclopedii. Cu bune şi cu rele, este site-ul pe care intru zilnic. Intru şi pe site-urile celor mai importante ziare, îmi place presa britanică, belgiană, cea americană. Îmi plac şi blogurile, unul dintre preferatele mele se numeşte mediawatch.

Credeţi că în viitor informaţiile de pe site-urile de ştiri vor costa bani?
Foarte multe informaţii înainte de apariţia Internetului erau gratuite. În centrul pe care îl conduc suntem abonaţi la şapte ziare şi studenţii vin în fiecare dimineaţă să le citească. Este o tradiţie istorică. În secolul XIX notarul sau doctorul citea ziarul cu voce tare întregului sat. Şi ceilalţi oameni ascultau. Există o tradiţie semnificativă a gratuităţii.

Dar, astăzi, cititorii se gândesc că dacă plătesc conexiunea la Internet, restul este gratis. Este acelaşi calcul pe care îl fac oamenii când descarcă ilegal muzică. Problema este cum îi faci să plătească pentru informaţie. Există trei metode. Prima este să îi faci să înţeleagă că industria de conţinut primeşte finanţarea. A doua metodă este să ceri o plată individuală din partea fiecărui utilizator. În acest sens au fost luate măsuri, ceea ce englezii numesc digital rights management, dar experienţa a arătat că nu funcţionează. Pe de o parte, este destul de greu la nivel tehnic să urmăreşti un IP, iar pe de altă parte, dacă descarc ilegal un produs de pe un calculator, îl pot copia în alt calculator şi asta nu poate fi urmărit. Dar legea a fost votată în Franţa şi oamenii care descarcă ilegal conţinut vor fi urmăriţi. A treia soluţie este introducerea unei licenţe care permite plata pentru o anumită parte din creaţie. Cred că în acest sens tebuie să mergem, dar se naşte întrebarea cum să fie plătită o parte dintr-un conţinut care, în mod tradiţional, este gratis.

Jurnalistul trebuie să joace rolul avocatului diavolului

Care sunt valorile profesionale pe care le transmiteţi studenţilor şi pe care insistaţi?
Simţul critic. Mai ales în sensul istoric al termenului, acela al corectitudinii textului şi informaţiei jurnalistice. Apoi este importantă contextualizarea şi punerea în perspectivă a informaţiei, după ce a fost verificată. Critica este importantă şi pentru că stârneşte îndoială. Cred că jurnalistul trebuie să joace rolul avocatului diavolului. Iar critica este importantă pentru evoluţia lucrurilor, mai ales că nimic nu rămâne mereu la fel.

Cum ar trebui gestionate comentariile pe site-urile de ştiri?
Este o problemă de care se lovesc toate media electronice. Spre exemplu, sportul naţional în Franţa, când un partid deschide un site este ca reprezentanţii celorlalte partide să  intre pe acel site şi să publice informaţii denigratoare, zvonuri etc.  După mine, jurnalismul va deveni un câmp de luptă şi asta nu poate fi oprit. Cred că trebuie să existe nişte reguli şi cititorii să fie avertizaţi asupra lor. În acelaşi timp, cred că trebuie să jucăm şi jocul libertăţii şi să ne gândim că într-o lume liberă ideile juste îşi vor găsi drumul. Poate e prea optimist ce spun, dar nu văd altă cale.

CITIŢI ŞI:

Peter Gross: Internetul impune un nou model de business în jurnalism

Presa românească, de la „tutti-frutti” la o „bibliotecă”

GARCIA: „Media trece printr-o schimbare istorică”