|
Campania de imunizare contra gripei noi a demarat ieri, primii vaccinaţi fiind chiar medicii. Secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel a fost cel care a dat startul.
„Am încredere în acest vaccin.
Reacţiile adverse sunt minore. Este
regretabil că unii doctori, cu
şase ani de facultate, vorbesc de
rău acest produs”, a declarat acesta
vineri, după ce a fost imunizat.
Cadre medicale din Iaşi au
refuzat vaccinul
În Bucureşti, au fost vaccinate
cadre medicale de la Institutul
„Matei Balş”, medici de la Spitalul
Filantropia şi câţiva jurnalişti. La
Iaşi, unii medici şi asistenţi au refuzat
vaccinul. „N-am încredere în
eficienţa lui”, a declarat un asistent
de la Secţia de neurochirurgie a
Spitalului „Sf. Ioan”.
Vaccinul este contraindicat,
deocamdată, copiilor cu vârste
mai mici de 16 ani şi gravidelor şi
total interzis alergicilor la ouă, la
proteinele din pui sau la zahăr.
„În cazul acestora nu se face
vaccin, dar, dacă se îmbolnăvesc,
li se administrează antivirale”, a
precizat Cercel. Pentru gravide
sunt mai potrivite antiviralele care
se inhalează, dar majoritatea
spitalelor din ţară nu au primit
aceste produse decât sub formă
de pastile. Vaccinul nu li se administrează
nici celor care au febră
mare sau trebuie să facă un test
HIV ori unul pentru hepatită.
Potrivit oficialilor din Ministerul
Sănătăţii (MS), medicii vaccinologi
implicaţi în această campanie
sunt obligaţi să aibă la ei
truse cu care să intervină în cazul
unor reacţii anafilactice. „Vor fi
dotaţi cu astfel de truse”, a precizat
Amalia Canton, director la MS.
Pentru copii, studiile clinice
vor fi gata abia în ianuarie şi tot
atunci va începe şi vaccinarea. În
alte ţări europene, copiii între şase
luni şi cinci ani au fost adăugaţi în
grupele de risc majore, alături de
gravide. „Aceste grupuri au prioritate
la vaccinare”, se arată pe siteul
National Health System din
Marea Britanie.
Vaccinul românesc nu a fost
testat nici pe gravide. „Nu există
date disponibile cu privire la utilizarea
Cantgrip în timpul sarcinii,
dar datele obţinute de la vaccinurile
sezoniere nu arată malformaţii
sau toxicitate fetală”, se arată în
prezentarea produsului.
În cazul femeilor însărcinate,
medicul va decide dacă este oportună
sau nu vaccinarea. „Gravidele
care au diabet sau alte boli cronice
ar fi mai bine să fie vaccinate”,
consideră Gheorghe Peltecu, şeful
Comisei de Ginecologie de la MS.
Gravidele,
interzis la mall
Ginecologii le recomandă femeilor
însărcinate să evite aglome
raţiile şi călătoriile. „Ar fi mai
precaut să nu meargă în malluri,
ci ne matografe, aeroporturi”, a precizat
profesorul Gheorghe Peltecu.
Dacă sunteţi gravidă sau intenţionaţi
să aveţi un copil în această
perioadă, este bine să discutaţi cu
medicul.
Ideal este să vă vaccinaţi înainte
de sarcină. De la Institutul
„Cantacuzino” au mai plecat cinci
transporturi cu dozele rămase.
„S-au distribuit 1.340.000 de doze
în centrul, vestul şi estul ţării”,
arată Ministerul Sănătăţii.
|
suspect
in poza arata cum i se face o injectie dar de unde stim ca e injectat cu vacin si nu cu o injectie de ser fiziologic ????????
gravidele
in canada se considera ca gravidele risca cel mai mult astfel incit au fost in prima categorie acceptata la vaccinare...
????
medic vaccinolog????wtf?
Alergicii la oua
Adica alergicii de oua de gaina au probleme cu vaccinul contra gripei porcine. Ma rog, ca tacamul sa fie complet probabil alergicii la carne de porc nu ar avea voie la vaccinul contra gripei .... aviare. Uite asa, ca reciprocitate intoarsa pe dos, sau in oglinda, nici nu stiu cum sa-i mai spun.
Bun ne-a convins Dl Ministru: nu este alegic la oua !
Poate o fi alergic la informare corecta ? Cred ca Ministerul Sanatatii este responsabil de lamurirea populatiei. O comunicare corecta despre oportunitatea si riscurile vaccinarii contra gripei trebuie sa includa si informatia ca: (1) virusul asta Gripa-Tam-Tam este mai putin periculos decat gripele obisnuite, (2) vaccinul este recomandat pentru ca este recomandat impotriva oricarei gripe, (3) alergia la oua este o POSIBILITATE, NU o certitudine (exista teste de alergie la ou!), si in plus exista unele efecte secundare la vaccin dar care sunt ALTCEVA decat alergie, si (4) de ce la oua: pentru ca vaccinurile antigripa se produc folosind oua de gaina sau substante asociate.