|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Jurnaliştii de la Realitatea TV şi Antena 3 au primit ordin ca, până pe 6 decembrie, mediatizarea lui Traian Băsescu să fie redusă la minimum, susţin surse din cele două televiziuni. Boicotul politic al televizunilor patronate de Sorin Ovidu Vîntu şi Dan Voiculescu, cei doi susţinători ai lui Mircea Geoană, a fost vizibilă în ultimele zile. Ambele posturi au evitat să mai transmită declaraţiile lui Băsescu, dar au mediatizat pe larg evenimentele lui Mircea Geoană.
Cele două posturi TV nu au transmis conferinţa de presă, de luni seară, a candidatului susţinut de PDL. În această intervenţie, Băsescu a acuzat „Gardianul” şi Realitatea TV că deţin rezultatul unei expertize a filmului în care Băsescu pare că loveşte un copil, din care reiese că a fost trucat, dar nu îl fac public.
„Sunteţi siguri că n-a transmis-o? Sigur a transmis-o, dacă nu în totalitate, măcar părţi din ea”, a declarat managerul Realitatea TV, Sergiu Toader.
El nu cunoştea însă declaraţia făcută luni seară de Răzvan Dumitrescu, realizatorul emisiunii „Realitatea zilei”. Chiar în timpul emisiunii sale, acesta a justificat nedifuzarea declaraţiei spunând că postul a luat decizia de a nu mai transmite conferinţele candidaţilor.
Numai că postul TV patronat de Sorin Ovidiu Vîntu nu a considerat că această decizie este valabilă şi pentru candidatul Mircea Geoană. Realitatea TV a transmis ieri, în direct, timp de aproape o oră, întregul eveniment la care au participat Geoană, Antonescu şi Johannis la semnarea „Pactului pentru Timişoara”.
Boicotarea lui Băsescu a început de săptămâna trecută. Conferinţa de presă de miercuri nu a fost transmisă de Antena 3, iar Realitatea TV a întrerupt emisia după câteva minute, până să apuce Băsescu să vorbească despre „rechinii” Vîntu, Voiculescu şi Patriciu.
Duminică seară, o altă declaraţie a candidatului Traian Băsescu a fost ignorată de cele două posturi de televiziune.
CITIŢI ŞI:
EDITORIALUL EVZ: După alegeri: regimul Patriciu-Vîntu
SENATUL EVZ: Jocurile nu sunt făcute. Şansele celui de-al doilea tur
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
aiurea
Sunteti penibili. Un ziar pro-Basescu de doi bani.
jenant
Si tu cum esti? Bag sama ca si mai penibil, dar la nivelul tau marunt.
Tu esti penibil
Posturile si ziarele mogulilor plus TVR subjugata PSD-ului prin Sassu sunt penibile zilele astea. Mai ramane sa ne puna cenzura pe telefonul mobil si pe Internet, si am ajuns ca in 1984 dar pe dos, cand "dictatorul" practic nu mai exista pe TV si in cea mai mare parte din presa.
Trica sulica
Daca ziarul ti se pare penibil ce parere ai de Realitatea si Antena 3? In aceasta seara nessimtitul de Razvan Dumitrescu a anuntat ca l-a invitat pe Domnul Presedinte, inca mai este Presedinte, la o emisiune. Stii ,tu, de ce oare? Ca sa justifice, ce? Aaa, ca nu-l mai poate chema pe Geoana? Cum se va uita in ochii presedintelui cand stie ca are pe constiinta, daca o mai avea, minciuna filmata si, foarte des,mediatizata? Am inteles ca s-au facut demersurile pentru realizarea expertizei filmului. Ce-ar spune daca i s-ar pune in fata falsul si dovada ca Realitatea a primit , deja, rezultatul expertizei de care, astazi (marti )declara ca nu l-au primit.Ar avea bunul simt sa-si dea demisia? Nu se poate fiindca slugoiul tot slugoi atat el cat si Tatulici, Dragoteasca, Ursu, Zeicescu , Prelipceanu si, sa ma ierte cei pe care i-am omis.
FOARTE BINE,AM SI EU UNDE SA MA UIT LINISTIT DESI...
Sulfinele si hoarele sint toata ziulica la moguli pe ecran...
Disperati si limitati in a-l omagia pe Zeus,noul Ceausescu...
E simplu!
Citeste Gardianul, Jurnalul National, Cotidianul, Ziua, Saptamana Financiara, urnmareste Realitatea si Antenele si o sa fii fericit! E clar ca esti din alta zona (de pe acoperis, eventual).
bai Trica Sulica
Daca evz e ziar pro-Basescu tu ce cauti ma postacule aici? Du-te ma la mogulii tai si lasa-ne in pace!
unul ca BASESCU l-a impins sub rotile tranvaiului pe LABIS
cainele asta e alesul unora la fel de cruzi ca el, desigur!Azi Labis ar fi facut 74 de ani.A murit asa de tanar, strivit de rotile tranvaiului SECURITATII in care calatoriti acum voi bestiilor.Vatman va este pasarea cu clont de rubin, BASESCU
mai trica securica
deghizat ce esti ! Crezi ca nu va mirosim de la distanta? Pe mai toate blogurile voi postati primii, asa ati primit ordin?
dle Garflit imi puteti explica 1/2
la fiecare emisiune de la Realitatea si Antena3 am vazut cate un invitat din partea PD-L. Deci o fi Realitatea si Antena3 impotriva dlui Basescu, dar au fost oameni acolo de partea presedintelui Basescu care sa il apere. Deci nu e chiar asa rau precum spui tu. Si apoi sa zicem ca a fost o faza X care incepe a fi comentata, ok? si apoi ar fi spus sustinatorul dlui Basescu NU AVETI DREPTATE PENTRU CA FAPTELE X, Y, Z ARATA CA DL BASESCU ARE DREPTATE. Si atunci dl Basescu ar castiga brusc voturi si atunci Realitatea si Antena3 vor cadea in deluzoriu. OK? Dar ce se intampla? Ca ieri arata Antena3 imagini cum dl Basescu spunea ca "ia poftit sufletelul sa ii faca sotul sef la SIE" iar fatza dlui Boureanu A INLEMNIT CU ZAMBETUL RECE, apoi dl Basescu spunea ca "dl Adrian Nastase a fost cel mai bun prim-ministru" iar fatza dlui Boureanu A INLEMNIT CU ZAMBET RECE, dar ii lacrimau ochii de durere, si nu ii venea sa creada ce aude si ce vede
dle Garflit imi puteti explica 2/2
adica acest dl Boureanu apoi a inceput sa minta, sa faca orice pentru a acoperi greselile evidente ale dlui Basescu si sa aplecat atat de mult incat cred ca nu mai are coloana vertebrala. Tot ieri dl Valeriu Stoica a fost invitat din partea PD-L la Realitatea si a avut posibilitatea sa il apere pe dl Basescu, si deci sa mentina echilibrul si la fel a incercat sa minta, sa acopere prostia, dar se citea si in ochii dansului ca este pus intr-o ipostaza absolut jenanta. Eu nu zic poate dl Vantu si dl Voiculescu au un razboi personal cu dl Basescu (care ia ofensat, poate pe buna dreptate) dar daca era o situatie X neclara, membrii PD-L au avut sansa sa combata minciuna si sa zica DOMNILOR MINTITI UITE PROBA Y,Z deci dl Basescu este OK. Dar nu au facut decat incercari lamentabile de a acoperi minciuna. Ca nu a dat in copil, ca filmu e trucat, ca institutul cutare are rezultatul. Imi e si mila de liberalii care au ajuns la PD in ce hal au ajuns sa fie pacaliti.
si ca idee finala, mesaj pentru liberalii din PD-L
deci dl Valeriu Stoica, dealtfel un om extrem de cerebral , un om cult si un bun avocat si dl Boureanu care era atat de bine intentionat la inceputuri dupa ce au parasit PNL au ajuns la acest PD unde s-au schimbat ca oameni. Dl Valeriu Stoica a inceput sa spuna tot felul de lucruri "ca sa apere echipa" dar ajungand sa minta. Dl Boureanu a ajuns in zona mlastinoasa, ajungand dintr-un tanar respectabil, un tanar care intrerupe si contrazice pe toata lumea. Am vazut cum marele actor dl Mircea Diaconu nu putea sa vorbeasca si dansul un minut pentru ca era intrerupt furibund de dl Boureanu. DL BASESCU VA PACALIT LIBERALILOR CARE ATI AJUNS IN PD-L ! Sunteti aruncati in media, in timp ce dna Udrea, dl Berceanu, dl Pogea sunt pe cai mari cu cate doua ministere!!! De ce nu a dat LIBERALILOR din PD-L sa va puna ministri ? Pentru ca va folosit si si-a batut joc de voi ! REVENITI "ACASA" IN PNL DOMNILOR ! Lasati "partidul prezidential" si reveniti in PNL.
DobiBocii "e " altii !!
BISNITAR : persoana care practica afacerismul, realizand profituri personale pe cai necinstite, meschine.
BISNITA : afacere necinstita, marunta; gainarie
Lucratorii din marina comerciala romana (de la simplu marinar la comandant nava) erau numiti "bisnitari".
Analizati modul de comportare al primului "bisnitar al tarii"-naravul nu se schimba,doar parul
Octavian Paler l-a caracterizat in doar doua cuvinte pe Basescu: «Canalia perfecta». Din pacate pentru Poporul Roman, mai sunt multi ce casca gura sa prinda gogosile rasuflate ale basescului. Pentru ca se identifica, pina la contopire, cu aceasta caricatura nefericita, dar mincinoasa, perfida si tenace. Speram ca «poporul lui Baselu» sa devina din ce in ce mai mic, pina vor ramine din el doar DOBIBOCII si stolojanii meschini si schimonositi.
Trica...
...s-au intors vremurile de pe timpul Revolutiei, de la mineriade.
Ai vazut CE si CUM au prezentat ceea ce s-a intamplat la Timisoara ?
La o TV (Antena 3) nea Mircea Deaconu (care_am spus ieri pe aici pe undeva_ se batea in piept ca a fost ATUNCI la Revolutie in balcon) a spus : "si chiar daca e o asociatie EA nu trebuie luata in sema!"
Despre cei iesiti in strada, sa propesteze impotriva PSD, a spus : "niste oameni care cauta scandalul !"
Iata, alaturi de semnarea PACTULUI de la Timisoara, reactii ale unor oamni care CREZI ca au ceva in cap. Reactii care terfelesc memoria unora care in acele zile au avut taria de-al alunga pe Ceausescu dar se va inclina in fata unor lingai ca Antonescu.
P.S. Imi este sila si de Basescu dar de urmasii DIRECTI a lu' nea Ileiscu mi se rupe inima ! De sila...
pentru "ED"
vad peste tot postari cu acest nick. Esti platit sau doar atata minte ai? Daca tu nu intelegi ce diferenta este intre stanga (comunistoida, cu lider bolsevicul Iliescu) si dreapta (chit ca basescu nu este asa cum ar trebui ca sa te insori (mariti) cu el), e treaba ta. Daca tu nu intelegi ca "mogulii" sunt de fapt trei hoti, trei escroci ordinari, trei sacali, este iar treaba ta. Dar cred ca ar fi mai bine sa taci inteligent, decat sa spui prostii....
penibili
Penibil esti tu bai trica...se vede si din avion ce fac realitatea si antena...sunt anti basescu clar, pai numai faptul ca il invita non stop pe frustratul de nistorescu la emisiuni care baga cat poate contra basescu..de parca el e usa de biserica...sunt penibili, vai mama lor daca nu iese geoana la cat i-au tinut partea :)))
Niste tradatori de tara si neam ca si COMUNISTO- LIBERALII acestia ne-au omorat si alungat toate geniile
niste securisto- comunisti ca iliescu si Voiculescu-Vantu si Patriciu l-au terminat pe Aldea Teodorovici, pe Vieru. Cu atat mai mult Marele Eminescu a fost omorat de dusmanii acestei tari. Eminescu nu a murit de moarte buna.
WM i-am raspuns lui IONEL CRESTINUL_SECURISTOID si lui CAP LIMPEDE DE MILITIAN si sper ca postarile mele sa prinda unda verde deoarece nu incalc regulamenmtul organic
cu multumiri yon_y_or
basescu presedinte 2009-2014
abia dupa 2014 va urma si psd la presedintie cu un politician credibil si inteligent si anume cristian diaconescu....
analiza mandatului lui Basescu
2005:
- rapirea jurnalistilor;
- amenintarea cu alegeri anticipate (ian 2005);
- isteria cu gripa aviara
- demisia Elenei Udrea de la Cotroceni si scandalul cu telefonul dat de Tariceanu.
2006:
- fortarea unei fuzionari intre PD si PNL. Esecul si aparitia Platformei PLD condusa de Stolojan.
- petrecerile la Golden Blitz
- opunerea fata de numirea lui Vosganian in functia de comisar UE
- demiterea lui Atanasiu din MApN
-numirea lui Saftoiu la SIE si a lui Maior la SRI.
2007.
-Scandalul "biletelul"
- scandalul Cioroianu
- ruperea Aliantei D.A.
- referendumul pentru suspendare. Maleficii 322.
- episodul "tiganca imputita"
- suspendarea lui Chiuariu.
- referendumul pentru introducerea votului uninominal.
2008
- scandalul numirii Noricai Nicolai la Justitie
- summitul NATO
- majorarea salariilor profesoriilor cu 50%.
- alegerile parlamentare, numirea lui Stolojan in functia de premier.
- protocolul de guvernare PDL-PSD, numirea lui Boc in functia de PM.
pentru dl Cap Limpede 1/2
dle Cap Limpede exista mii de siteuri romanesti, sute de siteuri de stiri, media romanesti, si zeci de siteuri ziare romanesti, si eu comentez la acest ziar cred ca ~5% din toate articolele care le au. Deci nu stiu unde vedeti dvs "peste tot". Eu nu cred ca din cauza a trei oameni un intreg popor de 22 milioane de locuitori trebuie sa nu aibe buget. Eu nu cred ca chiar cei trei hoti, escroci, sacali chiar influenteaza decisiv viata a 22 milioane de romani. Decisiv a influentat-o dl Basescu cand a refuzat sa desemneze ceea ce majoritatea a nominalizat, cand a refuzat legea prin care permitea guvernului Boc2 sa trimita bugetul in Parlament. Si apoi eu sa fiu hot si sa am televiziune, si sa ma injure dl Basescu pai poate e chiar normal sa nu fiu impotriva. Dupa ce ma arestat cu un mandat fara fundament, este normal sa fiu dusmanul sau, nu-i asa? Adica ce vrea dl Basescu ? sa scuipe in ochi pe toata lumea si toata lumea sa il aduleze ?
pentru dl Cap Limpede 2/2
si acum va spun o intrebare: Oare ce este grav, cand o televiziune critica peste masura un individ (precum Antena3, caci Realitatea este totusi echilibrata) sau cand o televiziune lauda peste masura un individ (precum B1 TV) ? Sunt ambele gresite, si cred ca dl Basescu a avut sansa de multe ori si chiar a si facut-o de multe ori sa se ascunda dupa pupitrul prezidential si sa isi spuna punctul de vedere. Adica nu ca era un dl Cernea care nu la bagat nimeni in seama, nu a dat nici o stire despre dansul, ci vorbim de dl Basescu care cand era injurat la randul sau dupa ce injura pe acel cineva, dl Basescu zicea "ca nu e frumos sa insulti institutia prezidentiala" !!! Dar "institutia prezidentiala" are voie sa injure? si-a pus aceasta intrebare? Cine a facut albie de porci pe Procurorul Romaniei? pe reprezentantul Justitiei, pe reprezentantul CSM, pe ministrul educatiei ? CINE ? Si apoi daca acestia se intorc impotriva, cine este vinovat? CINE?
WM sper ca nu aparati dreapta aia stramba bashita_komunistoida?
asa cum si-a permis AROGANTZA(bekaliana, arogantza prostului ce nu-si vede lungul nasului) de a condamna el(un militian notoriu)comunismul pt a salva comunistii, asa si acum isi aroga dreptul de a reprezenta CRESTIN_DEMOCRATIA,centru-dreapta politic romaneasc,el(un ateu comunistosecurist o-oportunist demagog traseist international) fara legitimitate istorica( legitimitatea pe care o au doar taranistii si liberali, indretatiti, legitimati istoric de martirajul lor anticomunist si de brandurile lor politice). Cu multumiri pt postarea anerioara LYKOS MONAHOS(alias YON_Y_OR)
@trica
epitetele pe care le comiti nu tin loc de argumente ! traiesti intr-o realitate (sic!) paralela.
@Ed - part1
Stimate domnule Ed,
Va citesc intotdeauna postarile si chiar daca nu exprima convingerile mele, in general ma abtin de la vreun comentariu. In primul rand, vis-a-vis de argumentul prezentei in studio a unui reprezentant pro-Basescu, faptele sunt partial denaturate: lasand la o parte imposibilitatea de a se apara in fata a 3,4 interlocutori, invitatul este intotdeauna acoperit de vocile celorlalti prezenti si chiar al mediatorului discutiei. Realizatorul are rolul de a media o discutie, nu de a impune un anumit ton. Daca va aduceti aminte, si sunt sigur ca este asa, de intalnirea lui Dumitrescu cu Geoana, inainte de a intra Geoana in studio, Dumitrescu, asa cum ii este caracteristic de altfel, critica intr-una si acoperea interlocutorii. In momentul in care a intrat Geoana, am avut parte de un monolog. intrerupt, umil, din cand in cand de Dumitrescu.
@Ed - part2
In momentul in care Dumitrescu a intrebat ceva de genul: asa-i ca Moscova v-ati dus la o partida de sah cu un prieten ?....raspunsul a fost: asa-i. Intelegeti substratul sau trebuie neaparat ca Realitatea sa-l promoveze pe Basescu pentru a fi de acord cu ceea ce va spun ? La ora de foc lucrurile stau exact la fel. In al doilea rand, la intalnirea dintre Dumitrescu si Basescu, primul a luat o pozitie defensiva inca de la salut, moment in care i-a spus, aproximativ: "Bine ai venit pe proprietatea unui mogul". Oricum, raspunsul a fost mai mult decat perfect: "Am crezut ca am venit in fata unui ziarist"... Si cu asta, stimate domnule Ed, am spus tot. Cred ca orice alt comentariu sau polemica nu isi au rostul.
pentru dl Nick Nick 1/2
in sfarsit un comentariu sanatos. Da, dle Nick Nick, aveti dreptate in ceea ce afirmati. Am exagerat cand am spus ca televiziunile nu sunt partinitoare, si intradevar un singur reprezentant nu poate opune cu forta tuturor celorlalti. Ar fi facut-o intr-o medie sanatoasa si normala, adica in principal deci cu un moderator real, dar dupa cum si dvs afirmati acesti moderatori INTRERUP SI VORBESC MAI MULT CA INVITATII si de aici si transformarea lor din MODERATORI IN TORTIONARI. Eh, acum ideea e ca combaterea acestora trebuia facuta de dl Basescu din timp, mai de mult. Acum ideea este ca peste tot in lume exista asemenea "moguli" si tocmai ca daca tragem linie ne dam seama ca un lider puternic este unul care reuseste sa isi traiasca vremurile. Si copii nostri acum stiu de hi5, facebook, si trebuie sa le foloseasca. Dl Basescu trebuia sa ceara drept la replica si sa fi venit la aceste televiziuni sa isi apere punctul de vedere
pentru dl Nick Nick 2/2
dar dl Basescu nu a vrut sa o faca. Adica aceste televiziuni tot il tocau, dansul putea sa vina DIRECT la aceste televiziuni si sa le dea peste bot atunci cand dansul avea dreptate, doar ca acum la sfarsit sa trezit mult prea tarziu, si nu mai poate combate tot efectul !!! E prea tarziu. Este si greseala dansului, pentru ca viata nu e perfecta, iar luarile de cuvant (de aparare) din spatele pupitrului prezidential sunt slabe din anumit punct de vedere (nu dau sansa unui dialog in timp real). De ce cand era acuzat de aceste televiziuni apropo de EBA, Ridzi nu a venit la Antena3 sau Realitatea sa isi zica parerea ? A preferat ori sa taca, ori sa se duca la B1 TV in care nu avea nici un dialog ci monolog. Trebuia sa isi gestioneze acesta problema daca era un politician calculat, dar a crezut in mod fals ca este invincibil (a facut exact aceiasi greseala ca dl Nastase). Asa ca pot fi si 1000 de moguli, daca ai ADEVARUL de partea ta si LUPTI atunci poti CASTIGA cu siguranta.
pentru dl Nick Nick -final
as vrea sa adaug ca dl Geoana a fost numit ambasador in SUA din partea Romaniei. Apoi A FOST ACCEPTAT. Deci oare nu credeti ca administratia americana stie bine cine este persoana dlui Geoana ? Eu am mari retineri in a crede ca vizita in Moscova a dlui Geoana dauneaza intr-un fel Romaniei si/sau partenerilor nostri. Dl Geoana este un om verificat de SUA, totusi. Apoi dl Geoana este presedintele Senatului, al doilea om in statul roman ! Deci o sa vedem de ce a plecat dl Geoana la Moscova peste ani (personal cred ca pentru Rep. Moldova si nu are nici o legatura cu alegerile prezidentiale).
@Ed - o seara frumoasa !
Domnule Ed, din pacate asistam la un spectacol ieftin oferit de echipele de campanie a celor doi candidati. Campania va trece, insa viitorul Romaniei de-abia acum incepe. Asa cum mai spuneam intr-un post acum cateva zile, sa incercam sa ne imaginam putin viitorul, iar daca nu reusim, raspunsurile le gasim in trecut. Din pacate nu voi mai putea continua in aceasta seara dialogul cu dv, asa ca ramane pe altadata:). Cu mult respect
Lui ED ...
Lui Ed i-au promis ca-l fac purtator de cuvant oficial...
Lasati nebunul sa se dea in leagan pan'se rupe ata (spune un proverb).Probabil poarta genetic in frunte secera si ciocanul...
esti sigur ?
eu cred ca antena 3 si realitatea sunt penibili pentru interesele lor si sa apere mafia psd .
Oricum e clar am vazut cum la niste emisiuni de pe antena 3 niciodata nu sunt criticati cei de la psd si nu numa deacuma ...
prostilor
I-mi place cum va mincati unul pe altul ha ha ha asta este marea voastra unire, abi a trecut 1 dec.
E bine goana pt. ca nu stim nimic de el dar de psd stim. Nu e bun basescu ca il cunoastem si este primul care a incercat sa sparga hotia tarii ?
da..
Ne bucuram si speram ca dupa ziua de 6 sa nu te mai vedem niciodata in viata politica!
alegeri
rusine posturilor tv voiculescu si tv vantu realitatea pentru incercarea unei lovituri de stat .
ultimul hal de manipulare
daca inainte de revolutie, pardon, inainte de lovitura de stat din decembrie ''89 poporul era manipulat prin mass media la ordinul lui Ceausesc, acum marii oameni de afaceri sunt cei care ne considera prosti si ne manipuleaza prin televiziuni si ziare.
ca televiziunile sunt manipulate...
de aia cu banii stiam, deci realitatea si antenele nu ma mai intereseaza ca formator de opinie pro Geoana. Ce m-ar bucura pe mine(alegator PNL) ar fi sa piarda Geoana si pe urma sa vedem spagatul unor "jurnalisti"cu constiinta si deontologie deformata de banii patronilor. Ma gandeam cum se vor fi simtind pagubitii FNI si nu numai...
Daca pierde Geoana va trebui sa vindeti antenele si realitatea ca nu mai au valoare informativa.
De ce da...? Dece ba...?
Domnilor, aveti, punctual, dreptate. Pacatele lui Basescu i-au adus, deja, mari pagube in plan electoral. Se misca mult mai greu cu atatea pietre de moara pe care si le-a agatat singur de gat: Udrea-Cocos, Ritzi, EBA, Popoviciu etc. Dar sunt acestea suficiente motive pentru ca eu sa-i las pe Geoana
si noi
Si noi ii boicotam pe ei.... deja ne-am prins de ce fac aceste televiziuni si le-am scos din memoria tv... deci, nu mai vizionam irealitatea si antenele felix. ciao
nu numai manipulare anti-BASE
ci si manipulare anti-comunism.. daca stai sa privesti imaginile de ieri difuzate despre manifestare din TM, se difuzeaza numai un cerc restrins de persoane care au ajuns in conflict cu jandarmii.. uitati-va la alte fotografii si ve-ti vedea cum oamenii nu sint imbracati nici in haine portocalii si nu au nici banere pro BASESCU ! ACESTI au numai banere ANTI-COMUNISM !!! si au fost in jur de 500 si nu numai o mina de oameni ptr. ca evident GEOANA nu a mai avut curajul sa tina discursul.. bineinteles acestia de la ANtenna 3 au difuzat numai ce au vrut ei si distersionat cum au vrut ei..
HALAL TV..
TVR la fel..
pe surse
am aflat de la niste surse foarte credibile ca stimabilul domn Mircea Marean isi lustruieste chelia in fiecare dimineata impreuna cu primul marinar al tarii si in acelasi timp isi ia notite despre ce trebuie sa vorbeasca zilnic.
tot din surse
am aflat si eu ca:dragotescu,prelipceanu,badea,dinescu,dumitrescu lustruiesc fundul lui vantu si voiculescu !! avem aceleasi surse ???
JIMMY HOFFA SECURISTU'
Am aflat din surse ca esti un postac laturos! Am aflat tot despre tine ca din cauza papagalilor rosii ca tine si ca Geoana merge Romania rau! Iar pe jurnalistii de la EvZ lasa-i in pace ca nu sint jigodiile de la Vantu si Voiculescu!!!!!
AM SA TRANSMIT EU UN COMUNICAT IMPORTANT AL MINCINOSULUI PRESEDINTE BASESCU:
A spus, cu gura plina de minciuni zemoase: ziarul Gardianul si trustul Realitatea au primit confirmarea de la Institutul de expertiza ca filmul cu copilul lovit a fost trucat, dar nu-l fac public, din lasitate. Directorul institutului a comunicat ca nu a transmis nimanui un rezultat al expertizei care nici nu a fost inca facuta...Basescu este un mincinos ordinar!
E MAI RAU DECAT SPUI TU, ASTA E UN ASASIN INASCUT
cei ca el l-au ucis pe LABIS exact pe 2 dec 1956!
...nu-i de mirare,....
...acest marinel zbanghiu si jucaus minte precum respira si nu tine seama de realitate, REALITATEA este ceea ce decreteaza el si numai atat !!!....ce presedinte e ala care pune la SERVICII un om dupa cum vrea sufletelul cuiva !!!...si acolo a mintit cand facea referire le "declaratia de confidentialitate", dar mizand pe faptul ca multi nu stiu a aruncat-o !!!...in concluzie un MINCINOS notoriu !!!
TRAIAN BASESCU PRESEDINTE TURUL 2!
JOS COMUNISTII!!! BHAI CE COMUNISTI!!! SUNT ACUMA NU 100% CONVINS CI 1000% CONVINS CA TREBUIE SA VOTEZ CU TRAINA BASESCU IN TURUL 2, ATAT EU CAT SI FAMILIA MEA, NEAMUL MEU, PRIETENII MEI, VECINII MEI!!!
Comunistii de PSD SI PNL geoana si crin, Tovarasii lor, isi bat joc de Romania si de romani. e timpul ca toti COMUNISTII sa-si primeasca rasplata!!!
VOTATI BASESCU PT ROMANIA! HAI BASESCU! HAI ROMANI! HAI ROMANIA! DESTEAPTA-TE ROMANE ODATA PT TOTDEAUNA!!! DUMNEZEU SA FIE DE PARTEA TA BASESCU SI SA-TI DEA BIRUINTA!!!
@corcodel
Si citi sinteti tot neamul tau mai corcodel? E doar o curiozitate...
dl Corcodel
votati cu dl Basescu si dl Boc care a inaugurat O PORTIUNE DE AUTOSTRADA SI AIA PE UN SINGUR SENS. E de rasul curcilor sa inaugurezi UN SENS de autostrada si aia doar o bucata. De ce nu taie panglici pentru fiecare metru patrat de beton turnat? :)))) Tara demnitarilor care vor sa taie panglici.
@ UNCAS
prima data scrie corect romaneste uncasule!!! ("cati" nu citi... "sunteti" nu sinteti).
IAR cat despre NEAM ( ma refeream la neamul romanesc, la toti romanii care mai sunt romani, carora le mai pasa de Romania ). Evident ca pe tine te doare undeva! Stai linistit, votam noi "neamul" si pentru tine. TRAIAN BASESCU VA FI SI PRESEDINTELE TAU pana in 2014!!!
CORCODEL NU-TI PEIRDE VREMEA CU POSTACII PSD
Corcodel lasa-i in pace de papagali PSD. Nu-ti pierde vremea cu ei, noi votam Basescu chit ca trebuie sa conduc 3 ore pina la Consulat. Cu riscul ca-mi irosesc o Duminica, pentru ce a facut, Basescu merita votul meu. Mai am inca 6 care intra ini minivanul meu.
NU PUETI VOI FURA CAT PUTEM NOI VOTA!!! HAI BASELU, HAI POPEYE LA GIOALE CU COMUNISTII SA-I RUPEM!!!!!
Pentru Basescu - cautati de lucru marinare, sa nu termini sticla de wiski
Ce atentie sa-iu mai dea mojicului, sa nu dea mana cu fostii presedinti in public rusine om de nimic si provocator de scandal sa te arsda mogulii
geoana prostanacu
eu citesc zilnic online cotidianul si stii ce vad?
NICI O STIRE PRO BASESCU!!!!
numai stiri contra!!!!!!!
si pro PROSTANAC!!!
VOI SINTETI ORBI?
"Whiskey" bai PROSTANE
"Whiskey" bai PROSTANE nu ce scrii tu acolo!! Se vede cine voteaza cu PSD, prostii si pupinistii ca intotdeauna!
Pentru sam-sam
Ma sam-sam esti bun sa-ti postezi diploma de absolvire a patru clase primare? Scrii exact ca ticalosul de secretar de partid pe care l-am avut in intreprinderea in care lucram inainte de revolutie. Culmea, tocmai voi semianalfabeti cretini si mahalagii, vorbiti de mahala si "liniste". Ce sa faca un tembel ca tine cu linistea? Sa fure? Sa batjocoreasca? Sa toarne oamenii cumsecade? Mai bine aprinde-i o lumanare lui ma-ta si intreab-o de ce te-a facut la betie!
Stau si ma intreb...
Stau si ma intreb cit de limitat mintal trebuie sa fie cineva ca sa nu vada semnele reale si temeinice de dictatura? Sintem manipulati si mintiti pe fata de catre presa obedienta celor din spatele lui Geoana!!! Ce vreti mai mult de atit??
inapoi cu 20 ani
totul se petrece ca pe timpul lui ILIESCU cind a venit la putere. Daca PSD cistiga adio democratie in Romania Geoana a facut pact cu moguli si Moscova PRESEDINTELE BASESCU A AJUNS INTERZIS IN ROMANIA SI NU VAD LINISTE IN URMATORI ANI
Jos cu comunistii!!!
Din pacate in toate partidele exista comunisti si oameni corputi, dar cei mai multi se afla in PSD, dar daca ar fi sa aleg din cele doua rele (ma refer la Traian Basescu si Geoana zis Prostanacul) aleg raul cel mai mic, care este Basescu, ca sa ramana gura casca toti mogulii si marii escroci din PSD!! Deschideti-va bine daca vreti sa votati cu Geoana Prostanacul, chiar nu vedeti ca-i pus acolo mai mult de marioneta si condus de marii escroci si hoti ai Romaniei???
Ei vor respect !!
REALITATEA TV DEZINFORMEAZA si MANIPULEAZA PE FATA , IMPREUNA CU ANTENA 3. CU ZIARISTI DE 5 BANI, FARA NICIO URMA DE ETICA PROFESIONALA, EI SCUIPA 24 DIN 24 SI DEMONIZEAZA PE BASESCU, LA ORDINUL SEFILOR.
SUNT PENIBILI...
DAR VOR RESPECT... !!! iTI VINE SA VOMITI.
SINGURA CALE DE A SCAPA DE DEZINFORMARI ESTE SA STRERGEM ACESTE POSTURI DIN GRILA DE PROGRAME. SA PUNEM IN LOC ANIMAL PLANET !!!
SA LE ACORDAM RESPECT. DEFINITIV !!
Respectul se si capata dna Cati Sandu 1/2
era o vreme in care dl Basescu era sprijinit de "moguli", de Realitatea si Antena3. Era o vreme cand acestia i-a accordat deplina sustinere in invingerea dlui Nastase. Dl Basescu apoi a inceput sa loveasca puternic in presa si mai ales in Realitatea si Antena3, ajungand la faptul de a crea tabere. Si de ce? De ce uraste dl Basescu atat de tare Realitatea si Antena3 ? MICA ISTORIE Pai cand era la Grivco in capul mesei, dl Basescu ii placea, a pacalit PC (PUR) sa vina in Alianta DA, ca apoi pe la spate a inceput sa arunce pastila cu "solutia imorala". Apoi motanul Felix. Deci a inceput sa jigneasca un partid si liderul partidului dl Voiculescu. Si la facut dusman, la facut securist si asa mai departe. Si apoi a inceput sa se ia de dl Vantu. Ca e bine sau rau, nu comentez asta. Dar sa luat de cei doi care l-au sprijinit clar! si apoi cand acestia normal ca si-au intors spatele, dl Basescu tipa ca nu e respectat. De fapt tipa ca vrea puterea media de partea lui
Respectul se si capata dna Cati Sandu 2/2
Adica ca si cum dvs ma prostiti sa va duc cu masina in fiecare zi la servici (sau macar odata pe saptmana) si apoi ma faceti albie de porci in fata tuturor si dupa care nu va duc cu masina, si dvs tipati ca de ce nu va duc cu masina in continuare. Eu nu zic ca dl Basescu nu ar avea dreptate in cazul acestor televiziuni, poate are dreptate, dar totusi daca credea ca ele sunt nocive de ce nu a tipat si in 2004 cand acestea il sprijineau ??? Nu inteleg!!!??!?! Atunci erau bune, ca erau cu dansul si acum nu mai sunt bune ca nu sunt cu dansul ? Adica PSD e bun cand face dansul alianta cu ei, dar nu este bun sa faca alianta PNL ? Deci respectul se si capata. Pana una alta respectul vine din interior, si in caz ca il ai este recunoscut din exterior, de cei care se respecta pe sine la randul lor. Si apoi parte din opozitia acestor televiziuni este normala, pentru ca daca e ceva negativ clar care dl Basescu la facut vine un pedelici si minte cu nerusinare si tot incearca sa acopere minciuna
pentru trica
si ce ai vrea musieu, sa fie toti pro geoana? Dar daca tot e asa de rau, de ce nu-i interziceti lu' Basescu sa si candideze, ca sa nu mai aveti emotii la numaratoarea voturilor. Nu pot sa zic ca e ca pe vremea lui ceausescu, dar cu siguranta e mai rau decat in 90 din punctul de vedere al libertatii media, sau mai bine zis al deontologiei si bunului simt. Vreti sa-l schimbati pe Basescu pentru ca e dictator, dar folositi cele mai stupide metode.
SUNTEM CU TOTII NISTE IDIOTI
Oricare ar fi simpatiile noastre pentru candidati, nu trebuie sa permitem o manipulare atat de grosolana. Nu e permis sa acceptam asa ceva. NImeni nu trebuie sa decida pentru NOI ce, cum si pe cine sa auzim.
Asa ca, scuzati-ma -voi cei care il huliti pe Basescu ... dar asta e inceputul unei manipulari de rahat, scuzati expresia. Vom ajunge sa primim numai informatii triate si para prelucrate, nu?pentru ca asta e Romania dorita de unii, nu?
SI MAI JALNICI SUNT NOI PENTRU CA ACCEPTAM ASA CEVA. Imi e sila sa ma mai uit la armatele de invitati din fiecare zi care lovesc un om, ori care ar fi el, in loc sa arate publicului adevaratele probleme ale tarii, adevaratele realizari si mai ales opinii neprelucrate.
Noi ca telespectatori ar trebui sa comentam informatiile, sa triam ce e bun si ce e rau. NU EI
Apropo, uitati-va si pe posturile straine, gen ARTE TV, tocmai ce dau un documentar despre afacerile necurate ale lui Patriciu. Pe astia ii mai acuzati ca sunt pro -basescu???? nU CRED
aveti si voi mogulii buni
Da pe B1 si Etno si o sa fii miltumit! Aici sunt mogulii buni!
PROFANATORII DE MORMINTE
TIMISOARA ESTE ORASUL SIMBOL AL REVOLUTIEI DIN 1989. De nenumarate ori, comunistul Iliescu si creaturile sale din FSN, PDSR, TVR, Parlament, au incercat sa CONFISTE in interes propriu acest simbol. Nu au miscat un deget pentru condamnarea comunismului real si rezidual, ba dimpotriva, au huidut ORICE TENTATIVA DE DECOMUNIZARE INSTITUTIONALA. Au refuzat cu indaratnicie orice masura de reabilitare a victimelor comunismului, i-au batjocurit pe toti cei care considerau O DATORIE MORALA decomunizarea constiintelor. In saptamana premergatoare alegerilor, ALIANTA DEZONOAREI a procedat la o vasta operatie de spalare a creierelor, pentru a ne face sa credem ca opozantii anticomunisti, unii decedati (Coposu) altii inca in viata, sunt (sau au fost) sustinatori ferventi si chiar agenti electorali ai Frontului Rosu.Televiziunile aservite, intimideaza, asasineaza moral si murdaresc pe oricine li se opune. Nu trebuie sa acceptam sa ne calce sufletele cu bocancii!
@ioane
si timisoara de ce nu s-a revoltat si la alianta pdl-eilor cu psd-ul? atunci nu era simbolul revolutiei?
@Geonel
Nu e acelas lucru. Un partid minoritar in parlament are nevoie de o alianta ca sa poata guverna. PNL era out of question.
Jos cu comunistul Geoana!!!!!!!
si aghiotantul sau PeNaList, Crinul Negru
Jos
Da jos de unde?? Ce natie de cretini...
Lasa, nu plangeti prea tare pe umarul lui
Lasa, nu plangeti prea tare pe umarul lui Boxescu. Compenseaza B1 TV, care-l ridica in slavi ori de cate ori are ocazia...
Alcoolicu!
Ti-ai pierdut probabil odata cu sticla si ratiunea !
Du-te si te culca omule si ia-l si pe Mircea cel Mamos cu tine.Asa scapam de doi deodata.
In rest nu uita ca Moscova nu are lacrimi asa ca vezi mai bine sa nu-ti pierzi acoperisul baiete.
mediatizare
Da B1 e cu el, e cert..insa sa fim seriosi un post de nisa ca B1 TV nu se poate compara cu propaganda ce i se face lui geoana la Realitatea, Antene si in ziarele cele mai importante, Cotidianul, Gardianul, Ziua, etc...deci sunt curiso ce le-a promis Geoana la Vantu si Voiculescu de-l ridica asa in slavi...oricum e jenant cat de jos pot sa se coboare niste ziaristi...aveam alta parere despre unii dintre ei....uitati-va la Ursu de la realitatea, ce sa mai zic de Tatulici care s-a facut de toata jena cu emisiunile lui anti basescu...i-a zis la unul care era probasescu ca "bate campii"...iar Ursu tot indruga ca "aici la emisiune nu se face alfabetizare"...sunt penibili, nici un fel de deontologie profesionala...asta deja tine de tine ca om, de caracter, de coloana ta vertebrala...
salvati romania
comunisti nemernici, nu v-ati saturat cat a inflorit coruptia pe vremea lui iliescu,adevarata scoala de banditi PSD-ul asta care nu face altceva decat sa puna manechinul ala de geoana in fata si sa poata smecherii din pnl si psd sa faca manevre dupa bunul plac.Au incercat si cu Basescu dar nu l-ea mers,si de aia vor sa scape de el nemernici .Din cauza lu idiotul ala de iliescu au plecat majoritatea baietilor destepti din tara si este normal sa votati cu geoana ca acum e usor de manipulat batranii si PROSTII. Toata viata am sa votez cu Basescu ,fratii,neamurile,prietenii,si inca multi pe care -i cunosc vor vota pentru distrugerea mafiei si pentru un viitor mai bun adica BASESCU. MAINE VANGHELIE DA FASOLE CU CARNATI IN PIATA RAHOVA ,FUGITI SA PRINDETI O PORTIE .
exact
i-a prostit ura pe toti, dar asa o sa se infunde singuri, sa mearga mai departe pe drumul asta ca merg bine:)se pare ca romanii incep sa se mai destepte si ei si sa se mai prinda cand sunt manipulati. oricum eu nu mai am incredere in aceste televiziuni pt ca nu sunt impartiali, si nici nu ma mai trage inima sa ii mai urmaresc vreodata
Sa va ia bau-bau de comunisti Geoana si Crin
Geoana cel rosu aliat cu Crin au incercat sa fure simbolurile revolutiei de la Timisoara in disperarea lor politica. Lasa baieti ca poporul are grija de voi si pe 6 Decembrie votam cu BASESCU sa va tina la respect.
Declaratie comuna a posturilor Realitatea si Antena 3
Declaratie comuna a posturilor Realitatea si Antena 3: "Nu putem transmite declaratiile si manifestatiile la care participa presedintele, intrucat nu se incadreaza in profilul posturilor de stiri. Incercati la posturi care transmit manele, arte martiale si filme cu patratel rosu".
Te vei trezi din betie oare?
Te pomenesti ca te chiama Razvan Dumitrescu sau Adrian Ursu si te pitesti dupa sticla?
Hai nu plange puisor, Vantu iti va ,,parfuma"usor iatacul si-ti va arunca cateva lovele in plus in olita de sup pat !
@ lumina
Luminita draga, lasand la o parte faptul ca scriu exact ceea ce cred, ca nu-s postac ca tine si ca nu primesc bani sau alte avantaje pentru ceea ce scriu, constat ca am si ceva mai multa carte decat tine (cel putin dupa ortografia din postarile tale). Anyway... Hai sa-ti fac o schema simpla, ca sa pricepi: cand vorbeam despre a)patratel rosu, b)arte martiale si c)manele, ma refeream la: a) exprimarile academice ale presedintelui, de care s-ar rusina si Fane Spoitoru; b) capul in gura pe care i l-a tras arabului (fapt recunoscut chiar de Elena Udrea); c)bijuteriile muzicale ale lui Guta si Salam care ne agreseaza auzul pe Etno TV si Taraf TV (daca avem proasta inspiratie sa ne uitam pe cele doua canale manelistice). Si inca ceva: ma intreb ce parere o avea Patapievici, Plesu, Cartarescu, Liiceanu cand asculta creatile artistice ale lui Guta si Salam. Cred ca se simt oarescum jenati intr-o companie atat de selecta...
ce nasuri fine aveti...
si pe mine ma deranjeaza manelele, dar mirosul de sange de pe mainile pesedistilor, minciuna, manipularea, ma revolta. prefer libertatea cu toate neajunsurile ei. voi gasi oricand o biblioteca si o sala de lectura.
cazul Mihaela Iordache
Cazul Mihaela Iordache, corespondent Antena 1. O simpla trecere in revista a articolelor Domniei Sale semnate in "Osservatorio sui Balcani" vadeste condeiul tributar si obedient marca "Dinu Voiculescu". NU a incetat o secunda sa induca cititorilor italiani politica anti-Basescu, evident, dictata din biroul magnatului securist Voiculescu. Cu sau fara simpatii politice, ma intreb daca jurnalismul mai are coloana vertebrala in conditiile in care Dna Mihaela Iordache, intr-un ultim articol din OB - asadar un cotidian international - se intreaba nedumerita ce anume a determinat prezenta romanilor la vot intr-un numar atat de ridicat, ignorand cu desavarsire argumentele validarii referendumului despre care stim cu totii, prefacandu-se totodata ca este impartiala? Qui prodest ?
Re:
Prietene, as avea trei remarci:
1) Nu se spune "italiani", ci "italieni";
2) Nu se scrie "Qui prodest" ci "Cui prodest";
3) Daca tot vorbim de obedienta, uita-te pe site-ul Deutsche Welle Romania, sa vezi acolo comentarii obediente, pro-Basescu, de-ti vine sa versi...
Este evident
Din afara tarii de unde sunt se vede clar ca realitatea si antena3 sunt anti Basescu,acest lucru deranjeaza, nu ca suntem pro sau anti Basescu dar nu ne place sa fim manipulati de aceea suntem in majoritatea cu Basecu.
Nistorescu???
Citeam articole din EVZ, dar acum m-am convins ca sunteti destul de penibil si dubios pentru ca nu aveti verticalitate , cand sunteti de partea dreptatii cand sunteti de partea PSD-PNL ca sa dea bine pe realitatea TV.
Un ziarist ca dv nu se cadea sa pupati in Cu... pe Vantu si comp.
RUSINE !!!!
FACETI RECLAMA CA SUNTETI UN ZIAR INDEPENDENT , DAR TRIBUTAR MOGULILOR.
FII OM NU-TI CERE NIMENI IMPOSIBILUL!!!!
BASE CAND GRESESTE SPUNE SI ASTA IL FACE PRESEDINTE INCA 5 ANI PENTRU CA NIMENI NU-I MAFALDA!!!
DOBI... LINGAI SI ....
VA SCHIMBATI DUPA CUM BATE "VANTUL" SI COMP.
vot pt basescu
Am avut un respect pt domnul Tatulici dar acuma nu-l mai am deloc si el e la fel ca si moguli, am sa-l votez pe Basescu ca el e raul cel mai mic
jos doina cornea
eu cred ca sunteti depasiti de orice forma de rationament, vedeti numai comploturi, dusamani de clasa, moguli, ziaristi perversi.
apreciez ca varsta voastra nu va permite sa ganditi mai mult. comunismul si anticomunismul sunt idei demult apuse. daca aveti impresia ca sunteti in anii '90, nu aveti decat sa iesiti in strada si sa manifestati.
pana si Doina Cornea rade de voi, anticomunistii lu' peste.
imi pare rau pt agresivitate, dar sunteti talibani.
Doina Cornea a imbatranit iar uratii dela Realitatea isi bat joc de varsta acesteia si de poporul roman! !
Porcaria celor dela Realitatea tv nu cunoaste frontiere.In aceasta seara dupa ce precum muscat de streche Nistorescu urla sa intervina institutiile statului,jandarmii,politistii etc sa-i mature per manifestantii din Piata Universitatii a fost chemata Dna Cornea sa-si dea cu parerea la ceea ce se intampla.Slabiciunile varstei au adus-o in situatia sa confunde minerii din 90 cu ,,golanii frumosi"ce strigau JOS COMUNISMUL.Aceeasi Dna Cornea declara acum cateva zile dupa ce i s-a spart casa de catre hoti ca acestia sarmanii probabil erau nevoiasi !!!!
Cat despre indivizii care se taraie pe burta precum viermii dela sus amintigtele televiziuni nu lasa in urma lor decat o mazga murdara si puturoasa.
RUSINE!
Da, este impropriu sa le zici comunisti
Sant mult mai perversi.
NU TE POTI BAZA PE DC
DOINEA CORNEA NU MAI JUDECA NORMAL. ARE SI EA O VARSTA. RECENT A FOST CALCATA DE HOTI. STITI CE A SPUS? OR FI FOST SI EI SARACI.
SUBTILITAEA RASPUNSULUI CRESTIN AL DOINEI CORNEA:"_ sarmanii or fi fost si ei saraci..."
tontovanul ce semneaza lUMINA sau Luminita, care dupa mine e FEHER, si alti mototoli nu au vazut in acel "saracii,etc.." o profunzime sufleteasca de care ei nu sunt capabili. In lumea asta hapsana, un miliardar i-ar fi impuscat pe cei ce au venit sa i fure ceva(dreptul sacrosant al proprietatii etc...Romanita si Iovan).Dansa care nu e o bogatana, da un raspuns al milei crestine, concept strain anormalilor manelizati abrutizati de securismul lacom. Basistii furiosi ca Doina Cornea l-a etichetat exact pe Basescu(intrigant...dusman al partidelor istorice..)vor sa o scoata de handicapata mental, de parca cei din redactii nu ar fi vorbit cu ea in prealabil si nu ar fi sesizat ei anumite inadvertente, sau fiul dansei nu ar fi internat-o sau, de ar fivazut anumite nereguli nu ar fi lasat-o sa se dea in spectacol, dar de dat in spectacol vad ca se da hahaitul vostru de Murftlar mereu cu mana pe pahar dar si pe par, si nu nonagenarul NEAGU DJUVARA_DOINA CORNEA_REGELE MIHAI....!
la b1
lasati ca-l da la b1
yesss
Traiasca nasu de la B1 tv...numai la el ma uit..bravo nasule,
prostanacu vrea si el
Daca se va alege presedinte Geoana va fi inchis la Cotroceni si ii se va lua cheia.Va iesi la geam si va striga "vreau sa ma joc si eu, pe mine de ce nu ma lasati sa ma joc "??
realitatea tv-sluga oligarhilor
un post al slugilor,doar SLUGILE COMUNISTILOR NIMIC MAI MULT,vai deei
comunistii
am si eu cateva intrebari pt sustinatori lui basescu, aveti idee ca inainte de 89 avea functie mai amre ca si iliescu in partidul comunist? ca PDl pana acuams 3 ani era aprtid de stanga desprins din FSN? si fratilor cei rau ca geoana vrea cu rusia?...in caz ca nu va uitati si al lucruri...rusia devine puterea mondiala acuma nu america
Kyro
Inteleg sa ti se impleticeasca limba , de la Stalinskaia, dar nu si creierul care-ti impleticeste degetele pe tastatura.
Basescu
Cel mai las conducator,alaturi de ceausescu,este basescu.Un om care nu stie sa piarda.Mai fanilor basescu,oare pe Petre Roman cum la sapat base?,prin diversiune si bineinteles cu ajutorul comunistilor din pd.Hai Romania, Hai Geoana si Antonescu suntem alaturi de voi,vom vota Geoana presedinte.
Hai hotia
Hotia PSD e fara limite...voteaza linistit, Nastase fura pt tine
petre roman e unul din cei care a dezindustralizat
pai petre roman chiar a meritat sa fie sapat si aruncat la gunoi
Mai avem nevoie si de iarba
Pai nu fu azi la Realitatea? Bai baieti, voi fumati ceva in redactie?
SA SCAPAM ODATA DE EI
ROMANI,VEDETI CA PSD NE IA DREPT PROSTI!
ISTORIA SE REPETA, SI EI CRED CA NE POT DUCE DE NAS CUM A FACUT-O,DEALTFEL DE MULTE ORI!
CITITI DECLARATIILE UNORA DIN MOLDOVA CARE AU FOST MITUITI CU 1 KG DE ZAHAR SAU 1 L DE ULEI,DISTRIBUITE DIN MASINI CU CHIPUL LUI GEOANA PE ELE!
NU E GLUMA,E DIN PACATE FOARTE ADEVARAT,MITUIREA NENOROCITILOR
DE ROMANI IN SCHIMBUL UNUI VOT.
ROMANI,NU VA LASATI DUSI DE NAS,SI SANCTIONATII LA VOT!
NU UITATI CA NU MAI SINTEM ACEA MASA DE OAMENI DIN COMUNISM ,MINTITI SI MANILPULATI.
ACUM AVEM INFORMATIE,AVEM INTERNET SI MAI ALES AM ALES CALEA SPRE CIVILIZATIE,SORE EUROPA.
NU MAI VREM COMUNISM SI CORUPTIE!
STA IN PUTEREA NOASTRA SA SCAPAM DE EI!
STA ,LA URMA URMEI IN VOTUL NOSTRU!
RESPECT PT CEI DIN TIMISOARA SI CLUJ!
Romanule satul ...de ceea ce declari
de ce te agiti ? Daca poti gandi singur si poti vota asa cum doresti - de ce vrei sa manipulezi ? Gandirea Dumitale poate sa fie personala - de ce vrei sa o impui si altora ? Prostiile astea cu masini care dadeau zahar...si ca aia sunt comunisti ..iar ceilalti sunt ??ingeri?? ...nu inseamna tot manipulare ? Lasa ca fiecare sa decida asa cum poate sa gandeasca si sa vada cu ochii sai ce va face. Oare de ce nu ne-am ocupa de vietile noastre personale si de interesele noastre si am intra in jocul acestor POLITICIENI - INTERESATI foarte tare sa ne manuiasca ? Deci - la aceste TIMPURI cred ca este normal ca fiecare sa decida singur ce va face. Ganduri bune!
sugestiva poza cu bashi
E o poza adusa din viitorul foarte apropiat,cand bashi va pleca umil de la cotroceni. Cat priveste nedifuzarea de prea multe imagini cu evenimentele remarcabile la care ia parte marinerul,nu va faceti griji:daca nu apare la realitatea si antena 3,apare numai si numai el la diaconescu 0 tv si labe 1 tv.I se canta in continuu ode la respectivele televiziuni si vad ca nu se supara nimeni de la evenimentul zilei.Oare de ce?
A disparut B1 Tv.
Postul B1 Tv a disparut si din pachetul Digi Tv. Cred ca stiti ce urmeaza!
Sigur e o vendetta a mogulilor
Cu siguranta e o vendetta a mogulilor. Da' sa stii, Basescu a inceput. N-a amenintat el ca transforma Parlamentul in garsoniera???
esti lingau
si aplaudaci...si ce vrei tu.Numai om nu esti.Poporul roman are coloana vertebrala.Asa ca noi,nu uitam ce a fost in 89.Nu uitam nici ce a fost inainte de 89.Nu uitam nici ce a fost dupa.Aceasta forma de manipulare,minciuna foame si ironie a dus Romania la limita suportabilitatii,De asta am iesit in strada.
Acum ne mai lipseste infometarea.Restul le avem.
Romani!!! Votati Basescu sa scapam odata de lingai,aplaudaci etc.Vrem ca speranta noastra sa nu mai ramana doar speranta.Vrem un raspuns.
Cum ?
Pai 85% din emisia Antene3 se bazeaza pe injuraturi la adresa lui Basescu. Daca reduc injuraturile, despre ce mai transmit ? Floricele pe campii ? Si asa ma intreb ce fel de televiziune va deveni daca Basescu pierde alegerile, avand in vedere ca-si pierde sensul de a exista daca nu mai poate sa-l critice pe Basescu, iar pe Geoana nu au cum sa-l injure ca doar sunt aliati acolo.
perfect adevarat..
TV de doi bani care nici macar nu admit comentarii pe internet si le cenzureaza..este clar ca buna ziua un post manipulant si de rusine..
RRROMANIKOOO!!...VIN VREMURI GRELEEE!!...
...cu cei trei "moguli" la putere, vin vremuri grele maica!... O sa plangeti dupa Popeye! Schimbarea stapanului - bucuria nebunului... Daca va alegeti cu Paturiciu premier, hales-bules! asta va vinde la rusi cu totul!... Da' nici cu Felix si P*rtz nu mi-e rusine... Va mirosi nasol in rrromanika saraca...
mogulii
Cei trei moguli erau la putere si cand erau la putere psd si pdl. Pnl nu are voie sa fie la putere cu psd?
nici pe dolce nu mai e B1 si Vox
ciudata revizie tehnica, cu o mira cu papuci...adica le-au dat papucii?
Daca era revizie tehnica ...cred ca dl moroaru spunea asta...asteptam s aii vad in reluare pe tapalaga , tismaneanu si doamna schroter! plus serialul lui Cartianu cu criminalii din 1989!
JOS...
Jos cu irealitatea tv si antena3 ! Remember Timisoara'98
NU VA PREA PLACE ASAI?
VA E FRICA CA PICA PDL-ul din conducerea avas si no sa mai lingeti nimic de la rodipet?
nici nu ma e ceva de lins sa lins tot
Gramatica, mancau-ar ciorile
Lenuto, la voi in sat era si scoala? Ai dat pe acolo? Sau ai dat doar cu pietre-n geam?
In rest, asa-i, ca tine: Base rau, Geoana bun, iar ailalti din spatele lui, cu ultimul pe lista Ion Iliescu, nici usturoi n-au mancat, etc. Circarul care se pretinde urmasul lui Coposu nici nu trebuie pomenit, asa cum a aparut, asa o sa dispara, asta a fost chiar un accident al istoriei.
Elena stop ! Pana aici - nu te lega de Rodipet
ca deja am pus eu ochii pe acest SECTOR si nu vreau sa-l "pape" altcineva. Apoi vreau si eu sa particip asa la o LICITATIE adevarata cand voi lua aceasta FELIE. Intelegi ?Oare daca vin astia pe care ii sustii vom avea parte de ADEVAR si DREPTATE - egala pentru toti romanii ? SE manipuleaza la greu si de-a parte dar si de cealalta. Din pacate pentru TOTI - stim ce le poate pielea la fiecare dintre acestia - ca TOT EI sunt din 1989. Daca ar ajunge sa se anihileze RECIPROC - abia atunci ROMANIA ar fi LIBERA sa isi aleaga CONDUCATORII pe care ii merita. Pana atunci ne sucesc mintile cand unul cand altul...Deocamdata NIMENI NU A DEMONSTRAT ca doreste cu adevarat binele POPORULUI ROMAN. Asta este foarte clar !
tv
ar trebui sa muriti cu toti nenorocitilor daca ati avut ce fura a fost datorita romanilor din strainatate care au trimis multi bani in romania .cele mai mari din toata presa sant la antene si realitatea .nu numai ca le platesc dar cele care sant moraliste au un moral .........si cand am sa pot va voi demonsrta nu cum ati facut voi cu basescu.blondu ala cufurit si vrinceanu firea inculti dracului prostu de ponta homosecsualu .vad comentarile la adresa voasra pe toate saiturile toata lumea va anjura voi face cerere sa-mi scoata aceste programe nu vreau sa platesc aceste programe .voi face un apel la romani sa scuata aceste canale sa nu mai dea bani pentru ele.
mogulii
penibil,jenant,execrabil comportamentul acestor posturi de tv. CE FACE CNA-ul in acest caz?bine ca ii amendeaza numai pe OTV si B1TV,RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEACESTUI ORGANISM CORUPT !ACEST PARTID PSD AR TREBUI SCOS IN AFARA LEGII PT. METODELE FASCISTE PE CARE LE FOLOSESTE FATA DE OAMENI,CIUMA ROSIE A NENOROCIT MILIOANE DE OAMENI
Razbunarea Poporului-Moguli trebuiesc distrusi
este inadmisibil ca sontorogul de vantu care a pagubit mii de romani cu FNI-ul lui impreuna cu motanul Felix-securistu sa vrea acum sa isi puna presendinte-papusoi.Dupa parerea mea ar trebui organizate manifestati si distruse posturile de televiziune Realitatea tv si toate antenele lui Voiculescu astlef incat moguli sa primeasca o palma din parte poporului roman iar slugoi de ziaristi care lucreaza acolo sa primeasca cate 1000 de suturi in fund, mi-e scarba de aceste slugi ordinare care pentru o suma de bani ar pupa in fund pe oricine
Presedintia Romaniei-Domnia Sa Traienel
ideal ar fi sa fie interzis oriunde umbla toti ceilalti liberi...:)
la fel ca la chisinau
si la noi in toate marile orase trebuie sa iesim in strada
timisoara a dat tonul, noi trebuie sa urmam exemplul. sa distrugem televiziunule care ne manipuleaza
.....
eu o sa votez basescu,m-am saturat de fosilele psd-iste....eu nu sunt ca sustinatorii psd...sa ma multumesc cu un pui,o sticla de ulei ,si un dumicat de paine....primite pachet ,ca sa-l votez pe geoana...si va cred....atata va duce mintea.....ce pretentii sa am...
TIMISOARA A VORBIT!
Va vorbi si Romania profunda, in ziua Sfantului Nicolae cel Bun! LA VOT, ROMANI! Piei, Satana Ilici! Succes Domnului Presedinte Traian Basescu! "PANA LA CAPAT!"
Arma telespectatorului
Nici o problema. Arma telespectatorului este de a ignora aceste posturi TV acum si-n veci vecilor amin ! Mai grav este faptul ca TVR, care isi spune nationala si este subventionat din bani publici ar trebui ori sa-si revizuie atitudinea, ori sa devina televiziune comerciala si sa traiasca din venituri proprii. Noi cei ce platim taxa nu suntem obligati sa inghitim mofturile acestui individ fara scrupule numit Sassu.
sa mearga la taraf si otv
Foarte corect mi se pare! Sunt televiziuni private si fac ce vor.
Daca...
dupa 20 de ani de la Revolutie 2 statii TV ne cumpara cu omisiuni, adevaruri partiale, imagini lucrate si false dezbateri, atunci ne meritam soarta. Daca nu va place, inchideti TV si mergeti la mitingul preferat....
REVOLTATOR!
CRED CA MULTI DINTRE CEI CARE-L SUSTIN PE ANTONESCU, AU VAZUT ASEARA, LA POSTUL LOR PREFERAT, CE FEL DE LINISTE DORESTE ACESTA.
IN NIMICNICIA LUI, CRIN ANTONESCU A DECLARAT CA, DACA VA IESI BASESCU, IL VOR SUSPENDA. CE PARERE AVETI? ESTE INCREDIBIL!!!
tradare
cum e posibil ca un neica-nimeni ca antonescu sa spuna pe post ca daca iese BASESCU PRESEDINTE coalitia o sa-l suspende, noi poporul roman ce mai insemnam ptr. acesti indivizi nocivi romanilor nu vedeti ca i-si bat joc de acest popor cum vor iei presedintele este ales de popor nu de parlament , tocmai iei care au intrat in parlament prin fraudare, dupa liste nici decum alesi direct. ROMANI NU VA LASATI MINTITI, INSELATI DE ACESTI DIAVOLI DIN COALITIE HAIDETI CA LA TIMISOARA SA IESIM CU TOTII LA VOT SI CUM VOTEAZA TIMISOARA SA VOTEZE TOATA TARA BASESCU PRESEDINTE SI NU VA LASATI MANIPULATI.
Bah!!
Sa castige Basescu!!!
COMUNISM , MOGULI si OLIGARHI
Propaganda PORTOCALISTA este TAMPITA pt. ca NU are logica . Aceasta propaganda il acuza pe Mircea GEOANA de doua lucruri : ca aduce comunismul si ca aduce la putere Mogulii si oligarhii capitalisti . Cele doua acuzatii se CONTRAZIC , se BAT CAP in CAP . Adica GEOANA ne aduce comunismul care NATIONALIZEAZA averile capitalistilor care l-ar sprijini pe Geoana !!!!!!.
a ajuns la os
portocalii gandesc stramb. acum 1 an erau la guvernare cu psd. acum nu le convine ca isi pierd privilegiile.
uimire
TRAIAN BASESCU e ATAT DE INTERZIS CA TOCMAI IL VAD LIVE LA REALITATEA TV
EU SUNT UIMITA DE PROSTIA VOASTRA
PAI TOCMAI DE ACEEA DAU ACEA INREGISTRARE. PENTRU CA AU CITIT ARTICOLUL.
ESTI NOSTIM baiete
Zau ma distrezi, si eu care ziceam ca 5 ani PSD tot fost la ciolan cand cu PNL cand cu PDL. Daca ar face o pauza acum nu cred ac ar fi rau!
Nerusinare
Antenele sau Realitatea pot sa faca intr-adevar ce vor dar mi s-a parut revoltator faptul ca TVR nu a transmis mesajul Presedintelui in functie, de la Cotroceni, cu ocazia Zilei Nationale - desi era obligata- in schimb, in acest timp a transmis, pe TVR 2 integral mitingul lui Geoana de la Adamclisi! Consider ca au incalcat legea!
dupa 20 de ani
Dupa 20 de ani constatam ca cenzura politica nu a disparut. Posturile tv IREALITATEA si Antenele sunt private si pot sa aiba o atitudine partizana in functie de interesele patronatului. Singura problema este in mesajul de respect pe care l-au afisat pana de curand. Respect ptr. ce? Acum si TVR a devenit partizana gratie conducerii pro PSD cea ce este f. grav. Televiziunea publica este platita din banii tuturor cetatenilor acestei tari indiferent ca sunt pro Geoana , Basescu, Vadim, Becali etc. Daca in anii '90 toti ziaristii tipau cat ii tineau plamanii "JOS CENZURA" acum asta fac. Cenzureaza in cel mai ordinar mod. "Aparatorii" democratiei Hurezeanu, CTP, SRS etc. vorbeau ore intregi despre cenzura comunista si spuneau ca cel mai mare castig al revolutiei din '89 a fost dreptul de vorbi liber si necenzurat. Ce fac dumnealor acum? CENZURA POLITICA. Acest mod de a face presa este cel mai grav. Dupa 20 de ani ne-am intors in momentul 1 Decembrie 1989.
rectificare
cea ce = ceea ce
acum e live la realitatea pentru o ora
Deci nu prea are interzis! Cred ca si hotnews se cam hazardeaza cu stirile de genul acesta.
Haideti mai bine sa il ascultam pe presedinte ce are de zis, are un interviu de o ora incepand cu ora 9:00.
Stirea tocmai se confirma la Realitatea TV, deontologilor, unde e in direct un interviu cu el (preluat de pe Realitatea FM, probabil numai ca sa-l faca de ras, fiindca am impresia ca sunt pe vremea lui Ceausescu, cand vorbea ala si din calorifer).
base e live acum la Realitatea FM si TV
Deci nu numai la TV .. si la radio poate fi ascultat.
Basescu NU mai vrea la Realitatea TV sau Antena 3
Aceste televiziuni au jurnalisti obraznici care pun intrebari INCOMODE . Acolo nu prea se practica LAUDELE. Oricare candidat intra pe mana acestor jurnalisti PIERDE PUNCTE .
Exemplu , Mircea GEOANA nu a fost un FAVORIT al postului Antena 3 . Antena 3 a avut ALT candidat favorit .
Basescu s-a invatat la Etno TV , sau la B1TV cu jurnalisti APLAUDACI . Chiar si la aceste posturi Basescu s-a dat in STAMBA si a pierdut puncte . Ultima aparitie a lui Basescu la OTV a fost PERDANTA , Basescu a GAFAT in mod repetat . A declarat ca a numit Seful unui Serviciu Secret
( SIE ) ca sa o satisfaca pe consiliera sa Adriana Saftoiu !!!!!. Gafa de gafa !!!!!
CENZURA PE TELEVIZIUNI
De cateva zile la posturile de televiziune apare numai candidatul PSD......pa Basescul nu il mai dau. JENANT....NE INTOARCEM LA DICTATURA.
Dictatura incepe cu TVR
Se vede ca marii "afaceristi" ai tarii vor sa introduca DICTATURA, dar ce ne facem cu postul pe care toti il platim si ei se aliaza cu comunistii? TVR in ultimul timp sprijina pe Geoana, ( Irealitatea si Antenele le putem sterge) dar cu TVR la care platim toti, ce facem?
votez basescu de data asta
EI, UITE DE AIA VOTEZ CU BASESCU . SA FIE CLAR. SI DCA CASTIGA SA II FACA PRAF PE MOGULI. SI SA DIZOLVE ACEST PARLAMENT IN CARE AU INTRAT UNII CA GHISE (PNL) CU DOSAR LA SECURITATE, CU 4000 DE VOTURI SI ALTII CU 30.000 DE VOTURI NU AU INTRAT (ex. Norica Nicolai si altii)
NU VREAU VANGHELIE PRIM MINISTRU SI CONSILER ILIESCU
CINE A TRAS IN NOI DUPA 22 DEC 89? oamenii lui basescu sau ......altii?
evz
conferinta de presa nu a fost transmisa in direct. Dar eu personal am vazut-o inregistrata la Realitatea. Si tot la Realitatea a fost redat un interviu cu unul din conducatorii Institutului national de Expertize Criminalistice care infirma acuzatiile presedintelui, in sensul ca in afara de presedinte nimeni altcineva nu a solicitat expertizarea filmuletului.
Semneaza petitia
Manipularea media condusa de Realitatea lui Vantu si Antenele lui Voiculescu provoaca greata! Semnati petitia impotriva manipularii media din Romania: http://www.petitiononline.com/numanmed/petition.html
Basescu la Realitatea FM
F. interesant !!! Printre altele spune ca ar fi de acord cu o lege a lustratiei chiar si in acest moment , dar era bine daca legea lustratiei era acceptata imediat dupa revolutie . Cata ipocrizie !!! Daca ar fi fost acceptat pct. 8 al Proclamatiei de la Timisoara D-l Basescu nu ar fi ocupat nicio functie , cu atat mai mult functia de sef de stat !
ce e nou?
e mai suparator acum decat inainte? s-a schimbat ceva? nu e asa de vreun an incoace?
E normal
Sunt televiziuni private si fac ce vor cu afacerilor lor. La urma urmei suntem in capitalism, nu-n comunism. Daca se intampla la TVR asa ceva este grav, dar la cele doua "goarne" ale opozitie este permis. Mie-mi poate spune cineva ce sa fac la mine-n casa ?
pai... nu e normal
din 2 motive: pentru ca se dau impartiali (singuri spun asta!) si pentru ca orice televiziune e "supervizata" de CNA (cel putin) in campanie (adica tuturor candidatilor li se acorda sanse egale, dpdv al minutelor de emisie)
sint partiali Dl. !!!
si in West sint multe televiziuni private dar NICIODATA nu am vazut asa mizerii ca la aceste "Antenne.."
IMPARTIALITATEA este sfinta la un jurnalist onest si cu credinta in profesionalimul sau..
URA cu care Antenna 3 combate pe BASESCU nu poate fi explicata decit cu preferinte politice si probabil cu interese financiare..
ACEST post ar trebui sa difuzeze un mic panou inainte de fiecare emisiune politica: "reclama politica platita de XXX" Asa se procedeaza in WEst..adica democratie..
Raspuns
Publicul ii poate sanctiona neuitandu-se la emisiunile lor. Sa fim seriosi acum, ambele tabere au lingaii lor angajati. Mie mi se face sila cand ma uit si la unii..si la altii. Asa cum Stan de la Antena 3 provoaca greata, asa provoaca si Andreea Pora. Asta este, fiecare sustine pe cine da banul
VOTEZ cu GEOANA , Basescu ne minte de 5 ani
Cu Base nu mai merge . Incercam cu altul . Ar fi o prostie sa merg cu cineva care nu m-a convins timp de 5 ani . Acum e vremea sa-l incercam pe GEOANA . Votam Geoana . Daca nu face treaba , data viitoare votam altul . Asta e tot ce putem face .
dar PSDul ?
dar PSD te-a convins 15 ani la putere - da ?!?!
pe mine nu..si cred ca pe multi altii la fel - deloc adica..
culmea: POLONIA care sa desprins total de comunisti dupa 89 nu a avut CRIZA economica..
poate i-ti da asta de gindit sau ?!?
hai base!
Cea mai tare faza a zilei de ieri a fost pe nu stiu care canal gretos al mogulilor, unde, 2 toante, una PNL si alta PSD imi explicau ele cat sunt de satule de Basescu dupa cei 5 ani in care a condus tara! Dar eu? pe mine cine ma intreaba cata greata am in suflet dupa cei 10 ani in care ne-a condus Iliescu? Si mai e ceva, ca tot s-a sarbatorit ieri Marea Unire......v-ati uitat de curiozitate pe harta Romaniei sa vedeti cum s-a votat in turul I? ei? de ce ne-am mai unit cu prostanacii?
o alta vaianta pentru votantii pnl
In cazul in care Basescu castiga, PDL trebuie sa faca o majoritate, si cei mai apropiati sunt cei din PNL, sa vedeti cum se intorce PNL 180 de grade, formand o majoritate.
Mircea Badea - Antenna 3 (1)
a fost o vreme cind ma uitam la emisiunea lui Mircea Badea cu respect si admiratie..
acum merita pe deplin niste pene de m.aimutoi ca asta este..un intri.gant, aro.gant fara 5 clase de cultura generala sau neuroni in cap..
nici macar nu are puterea mintala sa-si imagineze de ce Romania a ajuns acum in aceasta situatie rea..15 ani de neo-comunism a adus-o in pragul falimentului..referitor la emisiunea de ieri 1 Dec:
1. BASESCU a dat declaratie ANTI-comunism..asta este verificabil..ca a fost el pe vremuri inscris in partid, etc. era ceva normal pe aceea vreme daca vroiai sa ianintezi cumva pe plan profesional, important este ca si-a dat seama ca a gresit.. a FACUT PARTIDUL PSD la fel ? NUUU acestia nu au gresit si nici nu vor admite acel lucru vreodata..
2. cele mai mari furturi au fost pe vremea lui NASTASE - autostrada BECHTEL este numai un exemplu..costurile intrec orice imaginatie si nu trebuie sa te gindesti mlt sa stii in ce directie au mers multi bani..
INTREBARE
CINE E ACUM DICTATORUL SAU DICTATORII?
CINE CENZUREAZA?
ALOOOOO??????????????????????????/
EU UNUL PREFER "DICTATURA" LUI BASESCU ,DECAT COMUNISMUL LUI GEONA , ILIESCU .
Mircea Badea - Antenna 3 (2)
3. acei manifestari de ieri nu erau PRO-BASESCU erau ANTI-COMUNISTI..asta este o mare diferenta Dl. Badea..eu cred ca pute-ti realiza totusi diferenta ?!?
GEOANA inca reprezinta acel sistem perfid KGBist care din pacate este inca bine structurat in ROMANIA..ptr. ca curatenia in mijlocul acestui partid nu este inca facuta..GEOANA sprijina acei comunisti din trecut..
4. nimeni nu i-a adunat pe oameni..mai putini PDL. Acesti oameni au mers la manifestatie la TM, BRASOV, CLUJ, etc. ptr. ca s-au adunat spontan organizare FACEBOOK sau TWITTER ! VA zic aceste platforme de NET ceva ? Miscariile din TEHERAN nu demult, nu erau asa organizate ?!?
Ce ar fi sa fi-ti mai obiectiv Dl. ?
De ce a ajuns presa iar cenzurata?
Lucrez in presa din 1993, sint in sistem, vad ce se petrece. Patronii din media sunt disperati ca nu mai au contracte de publicitate guvernamentala si pe bani publici de sute de mii de euro lunar, asa cum aveau pana in 2004, gratie ex-premierului PSD Adrian Nastase. Presa e in criza, nu se mai vinde mai nimic, e jale, iar acum PSD a promis un viitor stralucit si revenirea la publicitatea guvernamentala si la contracte pe bani publici cu TV si ziare loiale. Pretul: Discreditarea si umilirea lui Basescu! Deci, dupa 20 de ani, vom vedea in acordurile lui Queen “We are the champions”, cu mainile sus, in artificii si confetti pe ILIESCU – GEOANA - NASTASE ranjind: “Am invins!”. Pe cine au invins ??? Au invins poporul si posibilitatea sa scapam de comunistii ce ne conduc – din tata-n fiu – din 1947 pana azi! Sinuciderea colectiva este momentul in care poporul voteaza “tagma jefuitorilor” si a uitat complet de spusele lui Tudor Vladimirescu: “Patria este poporul si nu tagma jefuitorilor”.
Mircea Badea - Antena (3)
Un lucru este clar insa: nu ve-ti ramine fara lucru dupa 6 Decembrie..o sa ave-ti un post asigurat ptr. ca de agitatori Dvst. mai au nevoie GEOANA si mogulii..
apropo: de vizita lui GEOANA in Russia si iesitul lui GEOANA din cladirea Operei ieri in TM pe usa din dos se putea pamfletiza de minune..sau nu aveti voie ?!?
din Westul Europei..
nicidecum PDList si cetatean cu bun simt..
Agramaticalitati
Analfabetule care esti tu analfabet... "Boicotul politic al celor doua televiziuni ... a fost vizibila"? Vanghelie si EBA intr-o singura persoana.
In alta ordine de idei, nu va mai ofticati degeaba. Fiecare apare acolo unde se uita electoratul propriu. In cazul lui Basescu, la Dan Diaconescu in Direct si in Reluare si la Nasul. Daca ne luam dupa audienta pe care pretind ca o au, Realitatea TV si Antena 3 nici macar nu mai conteaza.
Tiriplic
Pentru tine Tiriplicul de aur ar fii un premiu modest!
minciuni
Ce cauta Base la Realitatea FM?
ENIGME SI CIUDATENII.
In aceste cateva ore Basescu Traian are inca timp sa spuna romanilor tot adevarul despre marsavia kgb-ist stalinist-comunsit-PSD-ta, despre ce sarcini a primit intial de la kgb-ul iliescu ion,despre tradarea lui Geoana Mircea si despre raul enorm letal ,care paste Romania daca la Cotroceni va ajunge kgb-ul Geoana Mircea.
SLUGILE KGB-IST-ILIIST-PSD-te GROHAIE IN VOIE?
Iata de cat dispret si lipsa de omenie si bun simt (DECI NU SUNT OAMENI)au PSD-istii.romanii ies in strada si-si striga disperarea ,spun raspicat ca NU-L VOR LA COTROCENI PE TRADATORUL KGB-ist GEOANA MIRCEA,iar pe acest forum se continua manipularea kgb-ist criminal-iliista?
GEOANA SI BURGHEZIA PROLETARA
Asta e crudul adevar! Asta e conceptia lor, comunisti in gindire, jefuitori in fapte!
Va fi acum o altfel de REVOLUTIE!
pe care nu o mai poate controla nimeni,....nici o structura!
RUSINE EVZ: MANIPULARE TOTALA.
Basescu abia a aparut la Realitatea TV, deci nu e interzis. Banuiesc ca invitatia a fost facuta de ieri, adica inainte sa apara acest articol. Ca un fost jurnalist care a lucrat la EVZ mai multi ani, imi e rusine de atitudinea prezenta a acestui cotidian, care ar trebui sa fie un portdrapel al informarii. Nu al dezinformarii! Ati dovedit inca odata (a cata oara?) ca nu sunteti echidistanti. Pacat!
prostii
TOcmai a fost la interviu la realitatea fm. Ar trebui sa va fie rusine.
Televiziunii mincinoase
Minciunile de pe ;Realitatea;si Antenele tv put in toata Europa ar trebui montate la statiile de emisie detectoare de minciuni atunci o sa mai emita doar starea vremii.Multa stima ptr.evz
NU voi vota cu Basescu!!!
Basescu a intors Romania cu 20 de ani in urma! Si-a pus in practica tot ce a invatat pe banii statului, adica ai nostri, cat a fost securist si comunist priceput. Tot mandatul nu a excelat prin nimic bun pt tara. Numai mahala, intrigi, manipulare, afaceri necurate, demascari stil stalinist si multa vrajeala. Daca va lua un nou mandat Romania e in pericol de moarte.
mario
te-ai cautat pe la vreun medic in ultimul timp?
fa-o, e urgent!
Io' cred ca din CONTRA !
Toata ziua, pe orice canal romanesc, il vezi pe Basescu, sau auzi despre el. Sincer sa fiu, mi s-a cam luat sa-l vad toata ziua pe Basescu sau pe cainii lui, mai ales la Antene si la Realitatea. As vrea sa vorbeasca numai la micii moguli, Dan cel mic (otv) si altii asemenea lui.
Basescu si PDL nu au fatza de oameni. Seamana cu cainii.
o compartie
Sa nu uitam ca cel mai bun prieten al omului este cainele.Dar cu cine ii vei asemana pe cei care s-au patat cu sangele tinerilor morti in lovitura de stat din 1989 sau a acelora care au crezut in democratie si au fost batuti si omorati ,cu ajutorul minerilor,in Piata Universitatii?
O fi trucaj?
Pai tocmai fuse la Realitatea!
Si se discuta numai de el.
Glumesti?!
La 9 dimineata? De ce nu-l da seara, atunci este loc numal pt. Geoana?
iarasi era iliescu
ma ingrozesc cu gindul cind vad fraieri care il vor iarasi pe iliescu!!!!!! mai oameni buni trezitiva nu fiti naivi!!!!! am avut destul iliescu mai luati o pauza cu el macar 20 ani......
Evenimentul si mogulii!
Ii rog pe cei de la Evenimentul sa renunte la "scuzele" astea penibile, vezi doamne, noi suntem independenti, fara moguli, samd. Voi aveti un singur mogul si asta este Basescu. Se simte de la o posta cat de partinitori sunteti in toate analizele voastre. Voi si cu cei de la B1Tv, formati coloana a cincea pentru cel mai anti-comunist dintre comunisti!
JOS GEOANA
Geoana pleaca ma baiete si lasa-ne. Tembeliziunile tale penibile sunt aproape zero barat. Prostanacule te-ai dus la Timisoara si ai plecat cu coada intre picioare. Jos comunistii
unde ajungem?
ati uitat voi oare cum a decurs campania pt prezidentiale,de acum cinci ani? nu puteam sa urmaresc niciun post de televiziune,nu puteam sa citesc niciun ziar care sa prezinte situatia cat de cat normala..basescu a reusit sa sparga aceasta blocada informatica,doar pt ca cei din orase au si alte cai de a se informa..imi pare amuzant cum Gadea isi face emisiunea cu doi clovni,pe post de analisti politici,si cu toti angajatii antenei.intru acolo doar sa ma amuz si sa-mi intaresc convingerea ca singura optiune este Basescu..daca il vreti pe vanghelie intr-o functie mai inalta.daca il doriti pe nastase sa iasa din anonimatul mediocu in care se afla.daca doriti sfaturi de taina de la domnul iliescu..stiti ce aveti de facut :)...GEOANA PRESEDINTE!!
veniti la revolutie
domnule basescu daca pierdeti alegerile o sa scoateti sustinatorii in strada sa mai conduceti o revolutie caci in 89, erati afara conducand revolutia cu iliescu si petre roman rusineeeeeee
mintiti, mintiti, ca poate ramane ceva
De-asta a fost Bashe toata dimineata de azi la Realitatea TV, bai, EVZ. Culmea, debitand aceleasi prostii as usual. Sunteti patetici.
cum se vede din america
se vede ca o clica fromata din patriciu, vantu, voiculescu, gioana, iliescu vor sa incalice pa romania. se vede multa nerusinare si distorsionare a adevarurilor atit de evidente.
se vede caracterul comunistilor: minciuna, dezinformare intentionata si dispret fata de opinia cetateanului (adica votul). se vede clar tiparul de oameni promovati de comunisti: lchele si indivizi fara coloabna vertebrala.
se mai vede un presidente (basescu) care asa cum e vrea sa faca ceva din romania, o reforma din radacini, adevarata. se vede un presidente care are suport in westul eiropei si mai ales in america caci in timpul lui relatiile romania-america au fot cele mai bune care au existat vreodata. si un presidente care cind a promis (trupe in razboi) sa tinut de cuvint.
este de asteptat deci ca basescu sa ia probabil 90% din voturile americane si cam pe apropate pe cele europene.
deci e evident ca pentru salvarea romaniei ar fi bine ca presidentele sa fie ales din afara tarii romania.
posturi...
de 2 parale ,finantate de mafioti !Rusine jurnalistilor vanduti !
bravo
Sunteti un ziar adevarat si singurul nepartinitor,am fost cu PNL dar acum borasc pe coalitia lor de escrocii si votez BASE!!!
Boicot pentru RealitateaTV!
In 3 decembrie,nu deschide-ti televizoarele pe postul Realitatea.Luati atitudine,boicotati Realitatea,sa le scada audienta,si poate ii "obligam"sa aibe mai mult respect pentru noi,sa ne prezinte pe post stirile reale,nu trucate,nu trunchiate.
e adevarat
publicati numai ce va convine
Televiziunile de stiri (controlate de cei 3 moguli), care au tocat 3 zile, minut de minut, un filmulet controversat, inchid acum camerele in fata protestelor anticomuniste de la Timisoara, Brasov, Bucuresti, Targoviste, Cluj, Constanta.
"Jos comunismul" a devenit la fel de suspect ca "Traiasca Romania".
Comunismul. A confiscat toata averea Romaniei, prin privatizari din care nu ne-am ales mai cu nimic, a confiscat bugetele statului, operatii in care s-a infratit cu partide "pragmatice",
bune la dat din gura cand e vorba de anticomunism, dar foarte tacute cand e vorba de praduit gestiunea primita in grija.
Intr-un alt decembrie si-a propus sa confiste simbolurile natiei: Timisoara, sanctuarul presupusei libertatii castigate, 1 Decembrie, ziua nationala a Romaniei si, cel mai dureros, lacrimile rudelor mortilor din decembrie '89.Fara nici o urma de rusine.
Am citat un fragment din "Opinii: Decembrie anticomunist", un editorial semnat de domnul Prof. Stefan Vlaston
In loc de incheiere:
"Pana si "jos comunismul" a fost confiscat. Nu-l poti striga cand vrei si unde vrei, fara voie de la "stapani". Muncesti unde si cand vor ei, strigi ce si cand iti dau ei voie, presa, in special televiziunile, se prostitueaza pe banii lor. Bani furati tot de la romani, nu castigati prin munca.
Adica si prostiti si cu banii luati."
Cam atat despre tembelizoarele romanesti...;-(
sex
spuneti de ce ziaristii de la evz sant prezenti la b1tv e mogulul lui base
Ce ziarist nu s-ar duce la tv?
La oricare! Dar la antene si realitatea nu prea este loc pentru ziaristii corecti.
PT CA EI CHIAR SUNT ZIARISITI
FATA DE MAJORITATEA CARE-SI SPUN ASA DAR SUNT PLATITI DIN BANII FURATI CU AJUTORUL PSD-ULUI IAR ARTICOLELE LOR SUNT SCRISE DE TATUCA SI UNEORI PAR SCRISE DE VANGHELIE:)),SI PT CA SUNT INTERZISI LA MAJORITATEA CELORLALTE TELEVIZIUNI CONTROLATE DE INFECTA ALIANTA PSD-PSL,CAT DESPRE "MOGULUL" BASESCU:))))))) ESTI SUPER TARE CA SI mircea:)))))PAUNESTII,PROPRIETARII B1-NULUI AU FACUT BANII TOT PE TIMPUL LUI ILIESCU DAR NU SE IMPLICA IAR B1 SI OTV-UL CASCADORII RASULUI:)))) AU RAMAS POATE SINGURELE NECENZURATE DE JEGUL CARE NE-A CONDUS ATATA TIMP ,MULTUMIT DE RASPUNS?DACA MAI VREI LAMURIRI NU EZITA,..;)
...demult nu mai urmaresc aceste posturi, acolo se face prostitutie gazetareasca
...pe cand falimentul?
Banc cu cameleonul Antonescu
Se duce Antonescu la Basescu...
- Ce-mi dati sa va cedez voturile PNL !
- Una dupa ceafa !
Se duce Antonescu la Basescu...
- Ce-mi dati ...
- O ceafa de porc, iar daca nu va ajunge, si una de bou !
Rectificare vanc
Se duce Antonescu la Basescu...
- Ce-mi dati sa va cedez voturile PNL !
- Una dupa ceafa !
Se duce Antonescu la Geoana...
- Ce-mi dati ...
- O ceafa de porc, iar daca nu va ajunge, si una de bou !
Si au batut palma.
VARIANTA ADEVARATA din surse verificate.
Se duce Crin la Base;
- Ce dai profesore, ca sa-ti ofer voturile PNL-ului?
Base catre Crin;
- Din ciolan nimic, ca nu ne ajunge nici noua.Suntem multi si suntem flamanzi.
Se duce Crin la M.Gioana;
- Ce dai zmeule, ca sa-ti cedez voturile PNL-ului?
M.Gioana catre Crin;
- De Boboteaza "taiem" Porcul sau Boul dupa preferinta si primesti o bucata buna din ceafa lui ( a porcului sau boului dupa preferinta). Si au batut palma. Punct.
Bravo1...EV.Zilei!
Bravo ptr. cele scrise..in sfarsit o luare de poziotie corecta a unui ziar independet.Chiar imi facem griji ca Geoana inca nu e pesedinte si deja presa ii este frica sa scrie ce vede si ce aude ca pe vremea lui ceausescu.Unde sa ajuns?..sa va sperie Vantu si Voiculescu?RUSINE -TVR-ului care e Televiziunea NATIONALA si nu a transms cea era la TIMISOAA-ptr. ce am lupta in 89?..Nu ptr. o Televiziune libera?Nu zic ca Basescu e stralucit si nu a putut face ce a priomis poporului dar cine are cap (Si poporul Roman vde si stie) ca nu a putut face nimic in Romania tot din cauza celor de la PSD care la orice inintiativa a lui BASESCU baga "bete in roata".REALITATEA si ANTENA3 fac ce nici TVR-ul nu a facut pe vremea lui Ceausescu.RUSINE..Nu stiu cum ii gaseste(Acele posturi) pe cei din Studio doar cei certati cu BASDESCU..Culmea este ca invita cate unul de la PD si 4 de la PSD plus moderatorul care il sufoca pe cel de la Pd...BRAVO mai Realitate!
Minciuni
Ar fi fost bine sa fie asa, doar ii injura pe moguli toata ziua, nu?
Doar ca voi mincati rahat ca de obicei, pentru ca stiti ca nu e asa.
Comunism
COMUNÍSM s.n. 1. Oranduire social-economica bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie, avand, potrivit conceptiei marxiste, doua faze: una inferioara, socialismul, si a doua, superioara, comunismul propriu-zis. 2. Ideologia, teoria infaptuirii oranduirii comuniste. 3. Miscare politica-revolutionara care lupta pentru realizarea societatii comuniste
Eu asta am gasit.Nu stiu de ce tot ii faceti comunisti pe Geoana si Antonescu.Nu prea se ghideaza dupa principiile comunismului din definitia de mai sus.Cred ca va place sa dati etichete cu o conotatie peiorativa.Sau poate nu stiti ce inseamna exact comunism.Nu mai exista comunisti adevarati.Geoana si Basescu sunt amandoi in cel mai rau caz fosti comunisti.Actualmente nici unul nu promoveaza in nici un fel bazele comunismului.Ambii au propriile grupuri de interes in schimb.Amandoi sunt la fel.Nu exista diferente majore decat in componenta grupurilor.Atata tot.
Comunism = Egaiitate neegala
Noi cumparam oase pe vremuri, daca se gaseau, "ei", rodeau totul pana la ele, apoi ni le dadea noua, asta, daca li se facea mila ...
Teoria, poate buna, dar practica, un dezastru, cei care tipau sa bagam lucrurile la comun, au furat din bunurile noaste comune, si inainte, si dupa, de aceea sunt facuti comunisti acestia cocotati sus si imbuibati cu banii nostri.
Asta e...
Virusu(H1N1)
Astia-nebunesc de cap,
Fara leacuri,cum sa scap?
Altii fac,unii nu fac,
Adica,e tot un reac….
Ziceti,domne,vreu lumina,
Face-ti-mi viatza mai lina..!
N-am pus baner,n-am partid,
Sa mi-o trag in deltoid?
Ma gandii ,sub clar de luna,
Sa fac injectie-n ..u.la…
Ca dac’ a cazut si asta,
Mi-o veni pe cap napasta…!
DRAGI SUSTINATORI AI LUI ILICI SAU A MARIONETEI LUI,INTREBARE:
DE CE L-AS VOTA PE ILICI (GEOANA) IN LOCUL LUI BASESCU??
-CU MENTIUNEA CA SI MENTORUL LUI L-A FACUT PROSTANAC(L-A FACUT PARINTII LUI,ILICI DOAR L-A CARACTERIZAT PERFECT )
VA ROG DIN SULFET, UNUL SINGUR ,MICUT MICUT IN FAVOAREA LUI ILICI.
1-POATE PT CA NU E COMUNIST
2-POATE PT CA NU E CRIMINAL
3-POATE PT CA NU E IN CARDASIE CU CEI MAI MARI HOTI PE CARE I-A AVUT ROAMNIA POST DECEMBRISTA(REVOLUTIONARA NU POT SA ZIC CA NU A FOST REVOLUTIE)
4-POATE PT CA NU E DEMAGOG
5-POATE PT CA E ORIENTAT SPRE VEST SI NU EST
PS: VA AJUT EU,..PT CA VA FI LINISTE :))))) EI FIIND MULTI SI LA FEL,...VA FI LINISTE ,VOR FURA IAR NOI VOM PLATI SAU EMIGRA
ASTEPT ALTE POSIBILE MOTIVE PT A VOTA ILICI(GEOANA)
Hai nu mai spune
Azi dimineata l-am vazut pe Basescu aprox o ora in direct la Realitatea.
VIOLAND UN COPIL SAU VREO BABA CEVA?:))) NU M-AR MIRA LA CAT DE DE DISPERATI SUNT PSDEII SI PNLII SI MAI ALES SPONSORII LOR
SPONSORI BINENETELES DIN BANII PUBLICI (ADICA TAXELE PLATITE DE NOI)FURATI DE JEGURILE DE PATRICIU ,VOICULESCU ,IAR REALITATEA DE FAPT AR TREBUI SA FIE A PAGUBITILOR FNI:))) DIN BANII LOR E LUATA PANA LA URMA:))))SAU POATE AVEA STRANSI VANTU CEVA LA PUSCULITA DE CAND VINDEA LA CHISC IN ROMAN:)))))
"gurnalistii" de-centi de la irtv si a1..3
1 usd = 100 centi
off topic
ar trebui sa faceti o rubrica...ceva pentru sondajele propuse, in care sa explicam si votul nostru ... eu,de ex l-am votat pe vanghelie ca fiind presedintele emblematic al psd-ului : incult,relationare cu lumea interlopa,plin de bani facuti nu se stie (?!) cum,santajist,agresiv in comportament si limbaj,etc...
Viitor de aur
Viitor de aur tara are. Daca castiga, Basescu ii va **** pe toti care au fost impotriva lui, pana la nivelul de femeie de serviciu. Are timp berechet 5 ani pentru asta, sa vedeti ce inseamna vanatoare de vrajitoare. Daca Basescu pierde, de luni incepe in strada, in toate marile orase, Revolutia Portocalie si atunci sa te tii. Oricum alegerile se vor desfasura intr-o atmosfera de teroare, specifica regimurilor militare sud-americane.
of saracutul de el!
mai bine ii faceau daca-l boicotau ca el n-a scapat ocazia sa se faca singur de ras si plans azi de dimineata pe REALITATEA TV!
LASUL asta ipocrit de fapt a refuzat orice invitatie, s-a dus acolo unde l-au pupat la penibilii de la OTV si B1TV , te umfla rasul ditamai presedintele candidat la postul ELODIEI! asta nici demnitate nu mai are! iar la REALITATEA TV a venit cu acelasi minciuni si ipocrizii cu care ne tine de cinci ani! vai de el bietu abia il astept sa panga pe bune in direct la OTV duminica seara!
publicitate...
Oare in numele expresiei de a informa cititorii, trebuie sa faceti si publicitate gratuita!!!!!!!!!!!
Pentru mine este o neinformatie, aceste posturi de tv(care de fapt nici nu sunt adevarate tv), sunt in slujba unui securist, care crede ca ii va merge tot asa, o viata intreaga. Vom mai vedea... poate ca totusi romanii s-au trezit putin, dupa actiunele intreprinse de Oameni demni, care nu accepta compromisuri.
Antena manipulata...
Aceasta este ,,presa"... presa care se vinde si se lasa manipulata (poate chiar santajata) de oameni care sunt orice numai patrioti nu... oameni fara demnitate ,fara onoare,fara orgoliu national... Acestia sunt ei vantu,voicucucu, care-si promoveaza interesele personale in detrimentul celor nationale... RUSINE... LASATI PRESA SA FIE LIBERA ...cetatenii Romaniei au nevoie de libertatea presei, pentru care au platit cu viata tinerii din Decembrie 89.
E greu de priceput...
Cretinei portocalii, cand o sa pricepeti ca televiziunile pe care voi le injurati sunt televiziuni private carora nu le faceti voi politica editoriala Ele ce adreseaza propriului "electorat," pentru voi ,functionand cu banii Bancorex un alt post unde puteti avea satisfactii nebanuite cu Andreea Pora si vreo cativa oxiuri cu barba
scrisoarea unui membru PNL-partea1
Am votat cu Crin Antonescu. Sunt un om de dreapta si cred in valorile liberale insa nu pot vota cu Geoana in turul II ca sa ajunga Ponta ministrul Justitiei si Nica din nou la Interne. La fel cum am condamnat PDL-ul ca a facut guvern cu PSD, la fel condamn acum initiativa lui Crin Antonescu de a baga PNL-ul la guvernare alaturi de PSD. Sunt in conducerea organizatiei de tineret a PNL Dambovita si toti colegii mei sunt dezamagiti de domnul Antonescu incat abia asteptam congresul PNL de dupa alegeri pentru a ne exprima punctul de vedere spre a reorienta la dreapta soarta acestui partid supus actualmente domnului Patriciu. Cred ca din partea domnului Antonescu ar fi fost mult mai intelept daca imediat dupa turul I afirma clar ca voturile obtinute de acesta nu sunt negociabile si ca va participa la discutii pentru un nou guvern doar dupa alegeri si numai cu varianta Johannis prim-ministru.
nu mai manipula
tu ai fost penelist,sunt convins ca esti pedelist,si ai votat cu base din primul tur
comunism
Ceea ce face PSD acum se numeste comunism. Nu se mai face cu pusca si tancul ci cu dolari si Euro.
La fel cum a durat 6 zile sa ajunga informatia ca a inceput revolutia la Timisoara, la fel si acum dureaza zile intregi ca sa se afle ca au ieshit mii si mii de oameni in toata tara impotriva Mogulilor PSD-PNL.
Crin a declarat ca il vor suspenda pe Basescu daca iese la alegeri. Asta e lovitura de stat, asta contravine cu democratia. In alte tari ar face puscarie. La noi e vazut ca un om de mare valoare intelectuala.
Vai de noi daca ies moguli iar. Vom ajunge mai rau ca in 1990.
Dupa alegeri
Ar trebui ca primul lucru sa fie dizolvarea parlamentului si alegeri anticipate ! Sper din tot sufletul asta ! Hai, Basescu! Suntem multi cu tine !
Decizia celor doi patroni...
...de trusturi de presa incalca grav deontologia profesionala a jurnalistului si afecteaza pe cei care sunt angajatii trusturilor respective. Aceasta decize arata ca Traian Basescu a avut dreptate cand a vorbit despre moguli si s-a referit ca cei doi patroni de trusturi, e clar cea ce fac cele doua trusturi nu e presa, aceasta ar trebui sa fie impartiala si sa prezinte toate evenimentele curat, iar telespectatorul sa decida ce crede ca e corect si ce nu, dar cele doua trusturi patronate de Vantu si Voiculescu nu fac decat sa manipuleze telespectatorii si sa-si serveasca propriile interese. Asta nu mai e jutnalism, ci e cenzura comunista. Enormal ca cei doi sa-l sustina pe Geoana, emanatia lui Iliescu si o papusa usor de manevrat. Ei vor un presedinte al lor, dar noi avem nevoie de un presedinte al nostru, al romanilor, asta e motivul pentru care duminica trebuie sa mergem sa-l votam pe Traian Basescu presedinte !
O parere
Pot sa va spun ca pentru postul vostru tv cea mai potrivita denumiere este:
VICTORIA STALINISMULUI TV
pentru una din antene ZOAIE TV
pentru alta antena LATURI TV
pentru tvr1 SCURSURI TV
pentru tvr2 JEGURI TV
si alte denumiri se mai pt gasi.
Oricum sunteti cu totii de acolo lustruitorii posteriorului lui vantu, patriciu, voiculescu (ofiter securist)
Trageti la limbi tovarasi ca acolo va este locul potrivit in troaca istoriei!!!
f bine
Ma bucur, si asa nu ne face placere sa ii vedem fatza aia de tiran miop..
Pt tine, de la mine
Bai figurantule, si eu sunt miop si sigur si cineva de la tine din familie, ca dealtfel din toate familiile. Nu e vreo rusine sa fii miop, laba trista! Si in general naiba stie cum arati tu ca sa-mi spui aici ca Basescu arata deranjant! Pun pariu ca nici tu nu esti vreun top model dar nu asta-i subiectul dezbatut aici. Nu mai aberati pe tema aspectului ca nici pe Geoana nu dau 2 parale ca si barbat. Are comportament de fetita abuzata!
anti-basescu
trebuie sa fi tare prost sa mai votezi cu basescu... macar sunt fericit ca au mai ramas foarte putini prosti
ESTI NOSTIM baietas
Ce fel de logica ai tu mandrete? Cu dioptrii?
anti-basescu
da ai dreptate ...a ramas numai prostanacul de geonel
ce Basescu ce Geoana ... suntem toti o apa si un pamant ...
nu am mai fost la nici un vot de ani de zile si nici nu cred ca o sa merg prea curand ... m-am saturat de vorbe in vant ... daca nu toti, atunci cu siguranta aproape toti oamenii din politica sunt murdari
cand ma uit la basescu vad o versiune autohtona a lui Bush ... si nici unul nici altul nu mi-au facut vreo impresie pozitiva deosebita ...
asa ca ... as vrea sa vad ce poate si geoana ... si inainte de toate, fie ca o sa fie unul sau celalalt, ... sper sa se linisteasca apele dupa alegeri si sa li se dea posibilitatea sa faca ceva
... asta in speranta ca o sa vrea sa schimbe spre bine Romania si nu numai sa ne ofere un "reality show" zi dupa zi ...
cat despre (anti)comunism ... s-a terminat dupa revolutie cu comunistii ... acum vorbele astea sunt folosite numai cu scopul de a invrajbi oamenii ...
totusi, fosti comunisti sau nu ... specimenele ce le avem in fata in politica din romania (de orice culoare politica) cu siguranta nu i-as numi nici politicieni ...
P.S.
aproape inevitabil, de cate ori ma gandesc la Romania, imi vin urmatoarele in minte:
"cum nu vii tu, Tepes doamne, ca punand mana pe ei
sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei
si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni
sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni"
Ziaristii lu' peste!
Am o scarba teribila pentru ziaristii astia de tot rahatul care pot sa condamne de-a lungul timpului PSD-ul si ce-a putut reprezenta el pentru Romania iar azi si-au descoperit noi valente de pesedisti! N-am sa-i nominalizez desi sub protectia anonimatului poti spune orice dar important este ca se stiu ei foarte bine! Dupa alegeri dau "ignore" la tot ce inseamna informatie si voi trai asa cum isi dorea o ziarista zilele trecute de la noul presedinte, nedorind un presedinte jucator: voi "ingriji trandafirii din fata casei". Morala: scoateti-va ochii alegatori, se alege o mascota! Tare!
psd ??
pai nu ti e rusine?macar putzin?sa vorbesti de psd?pai tu sti cine a fost si cine e psd ?nu-ti spun...vreau sa stai... si sa rumegi linistit....in linistea lui.... iliescu....
o simpla constatare
am vazut aseara la antena 3 vreo 7 persoane cum il tocau pe unul de la PDL. asta e democratia inteleasa de romani. de asta o sa ajungem in rindul popoarelor civilizate.
sunt curios daca iese Basescu (Doamne fereste), ce o sa faca aceste persoane care l-au atacat, caci din cate vad eu Basescu nu iarta pe absolut nimeni (a se vedea cazul Becali)
Sa va fie rusine!
A3 si RTV ar trebui sa inceteze sa emita. Sunt pur si simplu in ilegalitate. Au facut proba unei manipulari de cea mai joasa speta si i-au insultat pe romani. Ar trebui sa-si ceara scuze pentru circul mediatic si sa-si plece capul in fata noastra si a diasporei.
RUSINE!!!
CNA inexistent
Regretabil este faptul ca desi CNA are in competenta sa intervina in situatiile de derapaj ale televiziunilor, nu a luat nicio masura la adresa televiziunilor incriminate. Ca atare, CNA este nu numai descalificat, dar si de rea credinta, motiv pentru care consider ca este momentul sa fie schimbat cu persoane corecte si cu integritate morala.Regret ca televiziunile in loc sa-si indeplineasca menirea de informare corecta a populatiei, sunt folosite in lupta politica, sprijinind politicieni, care sa le satisfaca si sa le protejeze interesele economice. Pana aici inteleg, dar nu inteleg cum persoane instruite, dedicate meseriei de jurnalisti,oameni de televiziune cunoscuti cu un anumit statut moral, au acceptat sa intre in aceste jocuri,devenind extrem de periculosi si pagubosi pentru interesele Romaniei.
e adevarat!!!!
nu a murit de moarte bun...a murit de sifilis!!!!
Basescu
Acum in 28 Dec. 2009 pot sava zic la toti LATRATORII.
Sa crape ranza-n voi ca Basescu e la Cotroceni si voi latrati si Basescu trece.
Poate va saturati de MANCAT in 5 (cinci) ani. DUPA 5(cinci) ani il puati in "cursul" saptamanii, de 10 ori pe zi