Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
Newsletter
e-mail'ul dumneavoastra
| Inregistreaza
Inregistreaza-te la newsletter
wwwoteaza
Credeţi că băncile din România vor fi de acord să nu mai acorde credite în valută?
Da
Nu
Nu ştiu / nu mă interesează
Voteaza| Rezultate
Arhiva
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Alege luna si anul
Martie
2010
AMBIȚIOS
De acelasi autor 
Băiatul pe care vor să-l pupe fetele
 
Andrei Paul
Sâmbătă, 05 Decembrie 2009
Vlad, din Braşov are 5 ani şi sunt deja cinci colege de grădiniţă care au pus ochii pe el.

Vlad Meleacă, din Braşov, are cinci ani şi trei luni, merge la grădiniţă, iar timpul liber şi-l împarte între cursurile de la „Cercul creativ” şi antrenamentele de Aikido, de la care nu vrea să lipsească sub nicio formă.
 
„La Moş Crăciun nu sunt pedepsit”
 
Vlad ştie că este „sufletul lui mami”, dar recunoaşte că mai e şi obraznic. Ori de câte ori e certat, se retrage în cameră şi îşi face autocritica, apoi iese zâmbind şi îşi cere scuze, spunând: „Mami, ştiu că din când în când mai fac şi prostii, dar eu tot te iubesc”.
 
Cu Moş Nicolae se află în negocieri, pentru că e „puţin pedepsit”, fiindcă le-a răspuns obraznic lui mami şi lui tati. „Dar Moş Crăciun trebuie să vină, pentru că la el nu sunt pedepsit”, e convins băiatul, care face lista de cadouri de la începutul anului.
 
„Cred că Moşul nu e costumat şi cred că el există în realitate. Trăieşte la Polul Nord. În ţara aia... Laponia”, îşi aduce aminte Vlad, ajutat un pic şi de mami. „Moşul vine cu sania trasă de reni care zboară. Renii mănâncă sănătos, aşa cum mănânc şi eu la grădiniţă”, explică foarte serios Vlad.

Că tot vine vorba, ne spune că ar vrea, de la Moşul, „un Scarlet” (dragon „Bakugan” văzut în desene animate - n.r.) şi un robot cu telecomandă, care să facă toată treaba în locul lui şi al părinţilor.

Satelitul cu telecomandă

 Când o să se facă mare vrea să fie „geniu de ştiinţă”. „E foarte fain, pentru că poate descoperi orice şi poate să facă multe experimente”, spune Vlad. Iar ca argumente supreme pentru a arăta că visul lui de om mare se bazează pe ceva, îşi înşiră repede cărţile cu dinozauri şi cu planete. „Stegosaurul are ţepi pe spate şi pe coadă şi dacă-l atinge cineva s-a înţepat”, explică mândru Vlad, răsfoind cartea cu animale preistorice.
 
Apoi trece imediat la celălalt subiect care-l preocupă: planetele. „Am aici un satelit şi vreau să merg pe lună. Satelitul e ca un fel de avion, numai că are partea asta de antenă. Şi se transmite pe televizor. Avem noi un fel de aparat la televizor şi o telecomandă de satelit”, povesteşte băieţelul plin de seriozitate.

„Pluto e cea mai mică planetă, pe Marte trăiesc oameni şi e cea mai frumoasă planetă. Saturn e o bilă mică înconjurată de un cerc, care o apără de asteroizi. Pământului i se zice şi Planeta Albastră pentru că-i plină de apă. Iar vântul polar te apără de gaura neagră sau de Soare. Şi, să nu uităm: Pământul are multe condimente (continente - n.r.)”, spune Vlad, aproape pe nerăsuflate, ceea ce a învăţat din cartea cu planete.
 
Iar cea mai mare dorinţă a puştiului de 5 ani este să vadă o stea căzătoare. Vorbind despre planete şi stele căzătoare, Vlad îşi aminteşte brusc de casa de marcat şi fuge s-o aducă. „Vreau să am propriul meu magazin. Să-mi aduc jocuri şi să le vând. Ar putea să fie şi în curtea casei, iar mami şi tati ar fi clienţi. Aşa vom fi bogaţi şi o să ne cumpărăm o masă în sufragerie şi un ATV”, hotărăşte, pe loc, Vlad, adăugând apoi că „nu-i important să fii bogat, ci să fii sănătos şi mami şi tati să se iubească”.
 
Colegele de la grădiniţă „sunt prea ingenioase”

 La grădi, fetele aleargă după el şi asta îl cam enervează pe Vlad. „Toată ziua vor să mă pupe. Nu-i deloc amuzant. Bea, Marta, Patricia şi Dana. Şi Carina. Acum sunt cinci care vor să mă pupe”, povesteşte Vlad.

„Fetele-s prea ingenioase pentru mine. Adică mă iubesc şi vor să mă pupe toată ziua. Carina este cea mai bună prietenă a mea”, mai spune Vlad, trecând apoi la o altă bună prietenă a lui.

„O altă bună prietenă a mea e căţeluşa-lup Ily, care mă duce iarna cu sania şi pe care trebuie s-o protejez ca să nu iasă dinafara curţii”, încheie Vlad pe un ton foarte serios.

PERCEPŢII
 
„Asteroizii sunt un fel de pietre”

  • La grădiniţă, doamna educatoare i-a pus pe copii să stea cu mâinile la spate. „Dar dacă ne mănâncă, ce facem?”, a întrebat imediat Vlad, nedumerit.

  • Iar când a trebuit să deseneze, tot la grădiniţă, chipul mamei, Vlad a desenat ceva de neînţeles. „E mami la ecograf”, i-a explicat Vlad educatoarei.

  • Despre asteroizi, Vlad spune că „sunt un fel de pietre şi asta fac toată ziua, adică cad”.

  • „(P)Terodactilul este un dinozaur care zboară”, explică Vlad diferenţele dintre dinozauri.

  • Odată, când s-a supărat pe părinţii lui, le-a spus: „Voi nu sunteţi părinţii mei, sunteţi doar deghizaţi în părinţii mei”.

"Pământului i se zice şi Planeta Albastră, pentru că-i plină de apă. Iar vântul polar te apără de gaura neagră sau de soare.",
Vlad Meleacă, 5 ani


 
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. De bani gata

    de M.corall(Vizitator), sâmbătă, 5 decembrie 2009 - 14:33

    Domnilor, dar chiar nu mai aveti ce scrie?Acum facem publicitate copiilor de bani gata?Daca tot vreti sa scrieti, va sugerez sistemul educational, si mai ales despre programele scolare foarte incarcate.

  2. CE SUBIECT

    de io(Vizitator), sâmbătă, 5 decembrie 2009 - 14:42

    Doamne fereste, ce subiect interesant ati gasit !!! Chiar nu mai aveti altele ???

  3. penibil

    de adevarul(Vizitator), sâmbătă, 5 decembrie 2009 - 15:27

    in ce hal s-a ajuns la noi, nu mai exista nici o valoare! al cui este copilul acesta? l-ati gasit ca subiect ptr a intra in gratiile parintilor lui? presa, Romania = tiganie!

  4. Recomandare

    de Corneliu(Vizitator), sâmbătă, 5 decembrie 2009 - 16:23

    Recomand sincer ca autorul acestui articol penibil sa fie zburat din redactie, desi cred ca vina o poarta cel ce a dat voie ca aceasta "pupare in fund" sa iasa la lumina publica. Mi-am pierdut 2 minute din viata citind mizeria aceasta.

  5. fetitele

    de maria(Vizitator), sâmbătă, 5 decembrie 2009 - 20:33

    numele fetitelor sunt foarte, foarte sic!!!

  6. totusi atentie

    de iacob serbanescu(Vizitator), luni, 7 decembrie 2009 - 07:16

    Precocitatea copiilor din zilele noastre nu este o noutate si am putea scrie despre mai mult de jumatate din numarul total al unei gradinite in acest sens.Am ceva probleme cu titlul,deoarece se face o educatie gresita care mi se pare ca este concertata si va dau spre studiu;somatica papusilor care sunt clar sexi si care mai tot timpul stau dezbracate , avantul pupaturilor nevinovate la prima vedere dar educatoarele surprind mereu copii care se saruta in alte locuri ascunse care duc la niste fapte incredibile pentru varsta prescolara.Trebuie explicat ce este de fapt sarutul sa nu-i scadem din valoare dar nici sa ajunga precoce,cauza sexului oral,fie el chiar nevinovat.

  7. ce tara...

    de andrada(Vizitator), luni, 7 decembrie 2009 - 13:03

    intamplarea face ca ii cunosc pe parinti. sunt oameni normali, la fel si copilul..aceste rautati ma fac sa ma gandesc, din nou, ca traim intr-o tara in care cei mai multi asteapta numai stiri senzationale, crime, barfe despre tot felul de..vedete..si nimeni nu mai bate dincolo de mizeria in care ne scaldam. Am ajuns sa ne legam si de un copil, dragalas de altfel, pasionat de stele cazatoare, planete si de dinozauri..chiar nu aveti altceva mai bun de facut? de exemplu sa puneti mana pe o carte?voi ce stiti despre planete?eu am pierdut deja prea mult timp scriind acest mesaj...

  8. ce frumos

    de anca (Vizitator), luni, 7 decembrie 2009 - 14:49

    Mi-a placut mult ...isi doreste sa fie sanatos si mami si tati sa se iubeasca.Simplu si frumos. Asa sa fie ! E plin de energie pozitiva articolul.

  9. va ajunge sigur geniu de stiinta

    de cristian s.(Vizitator), luni, 7 decembrie 2009 - 15:16

    Mi-a placut articolul. Este ... mai altfel, debordeaza de optimism si te trimite cu gandul in lumea copiilor pe care am parasit-o de mult, tare demult. Cred ca avem stringenta nevoie de cat mai multe "genii in stiinta", iar finalmente ceea ce conteaza in aceasta viata este familia si copii nostri, dincolo de "cenusiul" vietii cotidiene.

  10. nota10

    de luana(Vizitator), marţi, 8 decembrie 2009 - 01:40

    nota 10 pentru articol.tineti-o tot asa.E bine venit.Plin de optimisim ,de viata ,parca inspira si in noi ceva ce am uitat de mult de cand cu toate problemele in tara asta.Sunt copii dar altfel de cum eram noi si sunt sigura ca avem ceva de invatat de la ei daca am termina sa ii mai criticam si sa ii lasam sa se dezvolte asa cum trebuie.

  11. foarte simpatic vlad

    de alexandra(Vizitator), miercuri, 9 decembrie 2009 - 13:01

    de ce doar articolele gen" stirile de la ora 5" sunt interesante? chiar atat de mult ne-am OTV-tizat? intr-o perioada in care subiectele despre politica sunt foarte mediatizate, acest articol este binevenit.foarte dragut, m-a destins, surprinde spontaneitatea unui baietel. cred ca ar trebui sa incetam sa mai fim atat de malitiosi.


Utile
Bucuresti
Iasi
Constanta
Timisoara
Cluj
 
 
                             
Acasa |  Copyright |  Termeni si conditii |  Contact |  Publicitate |  Ringier Romania |  Regulament Forum