Artistul descoperit acum un an într-o ghenă din Bucureşti a expus deja lângă lucrări de Andy Warhol şi este eroul documentarului „Lumea văzută de Ion B...”.Pe vremea când mişcarea pop-art lua amploare în Occident, Ion Bîrlădeanu tăia stuf în Deltă. Săpa şanţuri, îngropa morţi. Noaptea decupa figuri din reviste şi construia cu ele „filmele lui”. Un avangardist în Epoca de Aur, subversiv, ironic şi suprarealist. Unul de care „proştii râdeau”.
Anul trecut, a fost descoperit de artistul Ovidiu Feneş şi de Dan Popescu, de la Galeria H’Art, într-o ghenă de pe Calea Moşilor, cu 700-800 de colaje şi alte câteva sute de logo-uri sculptate în valize. Tot de atunci, Ion Bîrlădeanu (62 de ani) şi-a găsit locul care i se cuvenea de acum 30 de ani: în expoziţii la Londra (lângă Andy Warhol), Basel şi, anul viitor, la Paris. Lucrările i se vând acum şi cu 2000 – 3000 de euro. „Mi s-a schimbat viaţa la 180 de grade, ca în armată. Stânga împrejur”, spune timid artistul a cărui viaţă a încăput, în rezumat, într-un documentar regizat de Alexander Nanau, „Lumea văzută de Ion B...”, difuzat de HBO din 17 decembrie.
„Mulţi mă credeau mort”
EVZ: Cum arată lumea lui Ion B. de un an încoace?
Ion Bîrlădeanu: Domnule, ştiţi cum s-a schimbat? La 180 de grade, ca în armată. Stânga împrejur. S-a schimbat frumos. Nu mai sunt ce am fost înainte. Nu visam niciodată că din gunoier o să... Chiar am dat un telefon acasă, prin Dan Popescu, şi ziceam „Băi, eu din cerşetor am ajuns prinţ”. Ce-am fost şi ce-am ajuns. M-am întâlnit cu un băiat pe stradă şi mă-ntreabă „Ce faci, nea Ioane?”. „Da’ de unde mă cunoşti, măi băiete?” „De la galerie”. Mă iertaţi, de exemplu pe Ceauşescu îl cunoaşte toată lumea, da’ el de unde să cunoască tot poporul? (râde).
Cu filmul acesta v-aţi întors la Zăpodeni, în Vaslui. După câţi ani?
După 18 ani. Mulţi mă credeau mort, nici eu nu mai ştiam nimic de ei. Pe urmă am mers la mormânt la mama. Ea murise cu un an înainte. Nu ţineam legătura cu ei. A fost ca o excursie, am mers cu maşina... Eu n-aveam încredere că o să iasă un film. Cum mi-a spus unul după ce m-a găsit nea Dan: „O să vezi, că ţi-a pus dantura şi cam atâta”. Şi uite că n-a fost aşa. Atâta îmi pare rău, dacă trăia tata să vadă adevărul despre mine la ora actuală. Şi a murit şi de spaimă din cauza comuniştilor. Ne-a distrus partidul comunist.
Nu v-a plăcut Ceauşescu. Nici Iliescu.
Cum dracu să-mi placă? Mie mi-au plăcut Napoleon, Charles de Gaulle, un disident ca Ion Gheorghe Maurer. Din zilele noastre nu-mi place nimeni. Cum să-ţi placă de unul ca Geoană? Să vezi ce colaj îi fac lui Geoană, am şi început, îi fac un măgar, i-am pus „caschetă” de rege în cap. Îl fac un pic pornografic, o să vedeţi.
Mie, în general, nu-mi place politica. Am fost la închisoare nevinovat, la Vaslui, am vrut să mă spânzur.
De ce v-au închis?
Din cauza oamenilor proşti. Proştii predomină şi acuma, în mileniul trei. Lucram particular şi era legea 150, că trebuia să munceşti obligatoriu pentru Ceauşescu...
Mă scuzaţi, eu sunt ateu. N-am nimic cu Dumnezeu. Nu sunt nici contra, nici pentru. Dar să vă povestesc un fapt divers. Ascultam la radio, când eram la ghenă, vorbea un domn. Şi zicea „Am avut doi veri şi s-au dus într-o zi să se spovedească la popă. Au trecut 50 de ani şi nici în ziua de azi nu s-au întors. De miliţieni şi de popi n-am nevoie, de doctori da.
Înainte de 1989 v-a luat cineva la întrebări pentru colaje?
Păi, ce, eu le arătam la toţi proştii?
Făceaţi şi pe atunci colaje cu Ceaşescu?
Nici nu-mi trecea prin cap aşa ceva! N-aveai cum! O dată am găsit o poză cu Ceauşescu şi decupam şi capul lui Mircea Albulescu. Şi când l-am trucat, ieşea Mircea Albulescu preşedinte (râde). Nebărbierit, cu o şapcă în cap, era haios.
Pe oamenii din colajele dv. i-aţi cunoscut? I-aţi văzut? Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Sergiu Nicolaescu?
Pe maestrul Dinică nu l-am cunoscut niciodată. În schimb, era seara pe Calea Victoriei, lângă Teatrul „Constantin Tănase”. „Domnule, aveţi un foc?”, a zis. „Poftim, domnule actor”. Era un om timid în realitate. L-am cunoscut pe Puiu Călinescu, pe George Calboreanu, cel mai mare actor român. Îmi pare rău că nu l-am cunoscut pe Nicu Constantin.
„La gunoi se găsesc lucruri fantastice”
Aţi făcut mai de toate. 300 de locuri de muncă, spuneaţi?
Mi-ar trebui vreo două zile să povestesc. Am lucrat pilot sub saci în port, în jargon adică hamal, cărăuş. Acuma nu mai pot ridica nimica. Am fost paznic la Casa Poporului, lăcătuş, vopsitor, am tăiat stuf în Deltă, am săpat şanţuri, am fost scriitor. Dar nu de romane poliţiste. Scriam cu dalta pe cruce. Am săpat gropi la cimitir, am cules struguri, am lucrat . O dată m-am angajat fierar-betonier şi erau nişte mârlani pe şantier şi bâşti! am plecat. Cărăuş, gunoier. Căram maculatură. Am avut noroc cu gunoiul ăsta. E o muncă ruşinoasă, murdară, dar la gunoi se găsesc lucruri fantastice.
Când aveaţi timp de colaje?
Se găseşte timp, numai să vrei. Când scăpam de la serviciu nu dormeam până la 12 noaptea, câteodată mă prindea dimineaţa la colaje. Vreo zece ani n-am mai făcut, dar am tăiat din reviste. Eram pasionat. Exact ca în Caragiale, cu elevul care zice că muzica e aceea care ne gâdilă plăcut urechea.
Ştiaţi despre ce se întâmpla în Vest, în Anglia şi America, în acea perioadă? Era o întreagă mişcare în arta pop.
Habar n-aveam. Ce ştiam eu despre America era din filme, din discuţii. Am văzut vreo 2000 de filme la viaţa mea. America e America, acolo n-a fost socialism.
La Londra aţi expus lângă lucrările unuia dintre cei mai importanţi artişti, Andy Warhol.
M-am uitat, am citit ceva despre asta. Nici nu-mi vine să cred, le mulţumesc. M-am uitat acolo pe o listă şi sunt pe locul 69 în lume printre cei care fac colaje. Am fost şi la Basel un muzeu extraordinar şi nea Dan m-a dus să văd un tablou de Picasso.
Spunea cineva că Iorga a studiat atâtea documente, că are tăria unui document. Ei, eu am studiat atâtea fotografii, miliarde, că am tăria unei fotografii. Am o memorie fantastică. Nu mă autolaud, dar aşa e.
Aţi început să vindeţi lucrări acum. Înainte vindeaţi?
Niciodată.
N-aţi vrut?
Erau găinari din ăştia care voiau să le vând, dar nu le-am dat. Am dat eu altele pentru care îmi pare rău.
Vă vine greu să renunţaţi acum la ele?
Acuma ce să fac... Dacă nu mă descopereau, ce făceam? Dv. ştiţi cât au râs de mine unii din cartier? Aveam un administrator care m-a primit, apoi a fost mârlan. Am venit la el şi i-am zis, „Uite, mi-au pus dinţii, au grijă de mine”. „Cu asta te alegi, o să-ţi dea după aia un şut în fund”. Şi n-a fost aşa. Dar pe proşti e greu să-i convingi.
Câte colaje aveaţi în geamantan când v-a găsit Ovidiu Feneş?
Multe. Vreo 800. Şi când am venit aici, nea Dan mi-a spus: „Nea Ioane, dacă faci o lucrare într-un an, e bine”. Trec vreo două săptămâni şi am venit cu vreo zece lucrări. După Elveţia am mai făcut vreo o sută. M-au pus să le iscălesc pe toate şi mă durea mâna deja, de multe nici nu-mi mai aminteam. „Măi, da când am făcut eu atâtea?”
Aţi pierdut vreodată dintre ele?
Am pierdut eu altele, dar din astea nu. Cu astea sunt eu fericit. Doar că mi-a fost mie rău o dată şi am adus eu un boschetar la mine, să-i dau nişte haine, că mie îmi dădea multă lume. Şi m-a uşurat de un autoportret – semănam un pic cu regele Mihai – mi-a luat o candelă, vreo două kg de insigne şi decoraţii. Dar nu vreau să povestesc... O dată era să renunţ de tot. M-am enervat aşa de tare, că voiam să le dau foc. Da’ n-am făcut-o.
„Acuma pot să decupez şi musca din zbor”
Care a fost cea mai grea lucrare pe care aţi făcut-o vreodată?
Cel mai tare m-am luptat cu Sergiu Nicolaescu şi Mircea Albulescu la nişte piramide din Egipt. Vreo cinci luni de zile am stat la colaj. Într-o zi, l-am lăsat deoparte. Dar cel mai mult am muncit la o lucrare din asta absurdă, cu un broscoi uriaş, unde sunt vreo 60 de personaje. În rest, pot să fac şi 20 pe zi. Eu acuma pot să decupez şi musca din zbor, le fac la precizie.
Sunt colaje pe care n-aţi vrea să le daţi vreodată?
Am analizat problema din toate unghiurile, nu pot să mă duc cu ele în groapă. Astea-s valabile cât eşti în viaţă. Trebuie să laşi ceva posterităţii. După mine rămân colajele astea.
Aveţi vreun mare regret acum, uitându-vă înapoi?
Nu mai pot da timpul înapoi... Îmi zicea unul „Băi, dacă pleci în Elveţia, nu te mai întorci înapoi”. „Ce vorbeşti, măi? Mai îngraş eu porcul acuma, de Crăciun?!”. Dacă era cu 30 de ani în urmă... Rămân aicea. Toţi murim, sunt conştient de asta, dar este o vârstă la care trebuie să te retragi, nu ştiu cum să zic. De asta am şi adus lucrările la galerie. M-am hotărât brusc. Am avut de furcă şi cu cel care m-a găsit, Ovidiu Feneş. Venea şi mă filma, mă poza. „Băi, da’ mai lasă-mă, nu vezi că am treabă cu gunoiul, cu cutare?!”. Eram exact ca una pe care vine s-o peţească şi nu se lasă. Apoi m-a dus să-mi arate o lucrare cu Ceauşescu manechin, la galerie, la nea Dan. Şi m-a impresionat, m-am hotărât brusc. Acuma îi sunt recunoscător. Am de-a face cu oameni deştepţi.
EXPOZIŢIE
„... de porc”, în artă şi pe masă
Colaje de Ion Bîrlădeanu pot fi văzute zilele acestea la Centrul Naţional Dansului, în expoziţia „... de porc”, curatoriată de Erwin Kessler şi vernisată ieri-seară. „Un produs tipografic …de porc, de calitate superioară, în tiraj limitat, ştampilat, numerotat şi semnat, după dorinţă, de artiştii expozanţi”. Mai exact, de Bîrlădeanu, Ion Grigorescu, Iosif Kiraly, Teodor Graur, Marian Zidaru, Matei Bejenaru, Victor Man, Ovidiu Feneş, Dumitru Gorzo, Mircea Suciu, Dan Perjovschi, Vlad Nancă, Suzana Dan şi Tara. „Povestea porcului în arta românească recentă, o poveste de şuncă şi spată, de lipsă, dorinţă şi violenţă este una dintre cele mai săţioase, palpitante şi semnificative istorii vizuale ale timpului nostru. Porcul este semnul lipsei în arta anilor 70-80. Porcul devine semnul plinului în arta de după 1989. Uneori chiar semnul prea-plinului, al insuportabilului”, se arată în prezentarea expoziţiei deschisă pînă în ianuarie 2010. Ulterior va fi itinerată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.
|
Bravo Barladeanu ! Arata tuturor ce e Romania !
Foarte original, omul asta lasa ceva in urma lui.
O istorie colata pe intelesul tuturor, mai expresiva
decat invata elevii la scoala din manualele toxice
de istorie scrisa de ILIESCU.
bravo pe jumate
interesant personajul, pacat de abordarea jurnalistului, care nu reuseste sa scoata mai mult de un interviu de tabloid din el
am o idee scurta
Sa mearga Liiceanu si Plesu la acest Petre Tutea al simbolismului protosocialist si sa ne extraga esenta mesajelor sublimale din amalgamarea colajelor.
da niste aurolaci
din canalizari cind aduceti? ca si aia sit artisti. si mai sint uni care sint cu ecologia. adica dom in boschet.