Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
Newsletter
e-mail'ul dumneavoastra
| Inregistreaza
Inregistreaza-te la newsletter
wwwoteaza
Credeţi că băncile din România vor fi de acord să nu mai acorde credite în valută?
Da
Nu
Nu ştiu / nu mă interesează
Voteaza| Rezultate
Arhiva
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Alege luna si anul
Martie
2010
ANGAJAMENT
Politica
De acelasi autor 
Familia Prigoană, noul clan al politicii româneşti
 
Clarice Dinu
Marţi, 29 Decembrie 2009
Ca răsplată pentru prestaţia pro-Băsescu, Honorius Prigoană a fost „uns” candidat PDL la Cameră, dându-l la o parte pe Virgil Tudorache, finul lui Gigi Becali. Fiul lui Silviu Prigoană, va candida pentru postul de deputat PDL de Bucureşti, lăsat liber de Bogdan Olteanu (PNL). Promovarea politică în familie nu este însă o premieră. Au exersat-o Traian Băsescu, care a girat ascensiunea fiicei sale Elena, acum europarlamentar, Ilie Sârbu, care i-a pregătit fiicei sale, Daciana, mai întâi un mandat de deputat în parlamentul de la Bucureşti, iar apoi în cel de la Strasbourg, dar şi Radu Mazăre al cărui frate, Alexandru, este acum senator, după ce şi-a petrecut patru ani în Camera Deputaţilor.

Grăbit la volan, grăbit şi-n politică, Honorius Prigoană i-a tăiat ieri faţa lui Virgil Tudorache, finul lui Gigi Becali, căruia PDL-iştii de la sectorul 1 se grăbiseră să-i înscrie candidatura pentru postul de deputat de Bucureşti, lăsat liber de liberalul Bogdan Olteanu.

„Şifonat” a ieşit Tudorache, care, după o discuţie cu premierul Emil Boc, a anunţat că-şi retrage candidatura pentru că nu are susţinerea conducerii democrat-liberalilor.

Cât a cântărit campania prezidenţială

Chiar dacă nu-i dau prea mari şanse în alegeri în faţa contracandidatului de la PNL Radu Stroe, susţinut şi de PSD, liderii PDL au considerat că o candidatură este o răsplată suficientă pentru Honorius pentru prestaţia pro-Băsescu din campania electorală a familiei Prigoană, atât financiară, cât şi mediatică prin canalele pe care le controlează sau asupra cărora au influenţă.

Pe de-o parte, şeful statului a fost singurul prezidenţiabil căruia i-au fost puse la dispoziţie spaţii mari de emisie la EtnoTV, iar, pe de altă parte, tandemul tată-fiu, Honorius şi Silviu Prigoană, a făcut o campanie activă preşedintelui, în special în emisiunile postului OTV.

În acest ultim caz, au contat atât relaţia lui Prigoană-tatăl cu Dan Diaconescu, dar şi plata emisiei de către PDL, potrivit unor surse democrat-liberale, de cel puţin 20.000 de euro pe emisiune.

„Nu e un privilegiu”

Prigoană Jr. spune însă că desemnarea sa „nu este un privilegiu”. „Nu este nepotism pentru că nu este o numire, ci va fi un vot popular”, a comentat el, la Realitatea Tv. Honorius Prigoană a susţinut că are suficientă notorietate şi astfel campania electorală nu-l va costa foarte mult, drept pentru care şi-o poate finanţa singur.

Tatăl său, Silviu Prigoană, a anunţat însă că va contribui financiar pentru a-şi face fiul deputat. „Nu înseamnă că, dacă eu sunt parlamentar, copiii mei trebuie să fie tâmpiţi sau să le curgă bale din gură. Nepotism a fost în SUA când JFK şi-a făcut fratele ministru al justiţiei”, a comentat Prigoană Sr.

Aspiraţiile politice ale lui Honorius Prigoană nu sunt însă o noutate. Fiul deputatului PDL „s-a încălzit” în campania pentru europarlamentare, venind din Statele Unite special pentru a susţine candidatura Elenei Băsescu. De asemenea, el a înfiinţat o filială a PDL în Chicago, oraşul american în care îşi făcea studiile.

Fără comentarii


Planurile PDL-iştilor pentru Honorius Prigoană au fost „bruiate” temporar de filiala sectorului 1 condusă de Răzvan Murgeanu, care depusese deja la Biroul Electoral Municipal, de pe 24 decembrie, candidatura lui Virgil Tudorache, finul lui Gigi Becali şi paravan al acestuia în afacerile cu terenurile din nordul Capitalei.

Astfel, şedinţa Biroului Permanent Naţional de ieri, ultima din acest an, s-a concentrat în principal asupra subiectului, trecând la capitolul diverse planurile privind calendarul adoptării bugetului pe 2010, trimis de guvernul Boc în parlament. „Boc ne-a prezentat variantele. N-au fost prea multe comentarii. S-a zis că o să ne sară lumea în cap cu «băiatul lui tata», dar până la urmă e mai tânăr şi s-a prezentat bine în campanie. A făcut o imagine bună la televizor”, a ambalat decizia unul dintre liderii PDL.

„Tudorache nu-i în stare să deschidă gura, ăstalalt vorbeşte bine. Şi, la urma urmei, n-am avut de ales. Tudorache are mai multe probleme decât are Radu Stroe”, a comentat alt lider democrat-liberal.

Dacă Virgil Tudorache a fost implicat într-o serie de scandaluri legate de cămătari şi afaceri dubioase cu terenuri, Honorius Prigoană are un „CV” mai subţire. În iunie 2008, s-a ales cu dosar penal, fiind prins conducând cu permisul suspendat, după ce la bordul Lamborghiniului său a fost înregistrat de radar cu o viteză de 89 de kilometri pe oră. Dosarul s-a soluţionat însă doar cu o amendă de 900 de lei.

Rezolvarea „finuţului” Boc


Încurcătura cu Virgil Tudorache a fost rezolvată rapid, acesta anunţându-şi retragerea candidaturii după o discuţie cu liderul PDL Emil Boc, la Palatul Victoria. „Va candida Honorius Prigoană. Am avut o discuţie cu liderul partidului, care este un domn foarte elegant şi finuţ, şi am înţeles care este situaţia. Nu sunt nemulţumit. Mă supun deciziei partidului. Am luat decizia să mă retrag”, a declarat Tudorache.

Şi şeful PDL sector 1, Răzvan Murgeanu, s-a conformat. „Iniţial a fost propus Tudorache, însă decizia finală este Prigoană. Cel din urmă are un CV mai bun, este mai tânăr. S-a remarcat mai bine în campania prezidenţială şi a avut o prestanţă mai bună în emisiunile televizate din perioada campaniei”, a declarat Murgeanu, pentru EVZ.
(A contribuit Raluca Dan)

CITIŢI ŞI:



 
Articole din aceeasi categorie:
Cristian Preda, "pedelist fără cratimă"
Victorie categorică a vechii gărzi din PDL
Oltean: Exclus o fuziune PDL - partidul lui Oprea
Geoană: Mitică Iliescu şi Voicu pot să vă rezolve
Ponta aleargă după voturile naţionaliştilor lui Vadim
„Recruţii” liberali se revoltă împotriva lui Oprea
“Ţinutul Secuiesc a existat întotdeauna, este şi va rămâne”
Cum a infectat reţeaua Voicu România
„Revocarea” lui Geoană costă 1 milion de euro
Maghiara, limbă oficială în secuime
[vezi toate]
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. Uitati-va la poza!

    de Nae Camionagiu, luni, 28 decembrie 2009 - 21:13

    Ei sunt cei care se vor "ingriji" de viitorul vostru! - sumbru, nu?...

    1. Popor de beizadele nerusinate

      de sarsaila(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 21:46

      E usor sa ajungi demnitar atunci cand taticu' este cine este...Votul uninominal probabil pentru unii ca astia a fost promovat...Ca orice aberatie marca Basescu,dealtfel

    2. Toata pedeleaua e formata din clanuri

      de chichi sef de clan(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 21:58

      Cand nu vor avea ce sa mai fure se vor fura intre ei. Acesta este punctul lor slab. In momentul in care va cadea barcagiul, clanurile se vor lupta intre ele pentru ciolan. Nimic nou sub soare.

    3. Am vazut poza,lipseste Bahmuteanaca

      de acidutzu(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:59

      Superba imagine ,peste cinci ani aceasta va fi noua clasa politica din Romania Timp in care se va consolida si intelectualitatea in jurul ilustrului Dan Diaconescu

    4. Ce mi-e unu, ce mi-e altu

      de Agentu(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 00:11

      Daca nu erau astia de la PDL, atunci era un poza cu niste taranoi umflati de la PSD. Asta e tara si pe astia ii votam: ori niste bamboo-isti fitosi ORI niste umflati inculti si aroganti.
      Poate cineva sa spuna ca aia au ajuns acolo prin vreun siretlic ?!? Nu, au fost votati de majoritatea romanilor. Daca pe astia i-ati vrut, pe astia ii aveti.

    5. Ponta

      de Paraipan(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 00:15

      nu e in aceiasi situatie?

    6. problema e ca inghite chiar si cand e evident 2/2

      de Ed, marţi, 29 decembrie 2009 - 00:23

      ca la o adica dna Udrea cine stie poate o fi buna si lumea e rea (desi se stie ca din secretara apoi avocata de "succesuri" de pierdea procese intregi ale statului desi incasa banii) dar cand o vedeam ca toaca 70.000 euro pe perdele la minister (ca deh.. ce mie 70.000 euro cand imi cumpar poste de mii de euro ??) mi se facea rau. Cand stiu ca sunt milioane de romani pentru care 70.000 euro este o avere de o viata si cand stiu ca sunt mii de firme pentru care 70.000 euro inseamna un an fara faliment, mi se face rau. Pentru ca acesti indivizi ajunsi acolo sus NU AU BUN SIMT, si NU AU MUNCIT REAL VREODATA IN VIATA LOR. Ei nu au pulsul natiunii !!! Ei nu stiu ce fel e sa traiesti ca un ROMAN MEDIU si care sunt problemele acestora. Din discotecile si partyurile drei Elena Basescu si din zborurile cu avionul personal al drului Honorius Prigoana problemele romanilor sunt invizible. La fel cum erau si pentru dna Udrea, dna Ridzi, etc. Suntem doar niste cifre pentru ei.

    7. mai bine Prigoana JR si EBA decat mogulii..

      de Ana lu Manole(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 01:04

      Fata de ce ne astepta daca iesea Mircea Dan Geoana presedinte Prigoana JR ajuns deputat sau senator este o nimika toata. Eu zic ca ne-a trecut glontul pe langa cap. Cand imi amintesc de Geoana ma bufneste rasul: 'Mi'aela, dragostea mea, mama, tata, pagini din comedia umana...

    8. Curiozitate

      de zbungee(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 01:14

      Poate sa ajunga deputat, daca are dosar penal? Ca daca imi aduc eu bine aminte a fost oprit cu Lamborghiniul in Bucuresti cand avea carnetul suspendat, ceea ce implica un dosar penal.

    9. va meritati soarta

      de regalistul(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 01:17

      Cind v-am scris sa nu mergeti la vot sau sa-l anulati in cabina de vottare mi-ati sarit in cap in campania electorala cu lozinci pro Basescu, Gioana, si Crin. Poporul roman este din pacate iubitor de satrapi si de dictatori odiosi!

    10. jalnic

      de sfinta naivitate(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 07:18

      jalnic, jalnic....

    11. SUNT MAI MULTE PNL

      de AMUZATUL(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 08:29

      yon _y_or stie doar de un PNL-Bratieni dar eu stiu de un PNL-Gutza Tatarescu(Continuator Gogutza Antonescu)si de un PNL care este pe cale sa semneze un protocol cu PSD ca la alegerile Parlamentare din sect 1 ,ramas vacant dupa plecarea lui [Citeste] Bogdan Vass,PSD sa sustina pe "maretul candidat PeNal"Radu Stroe.Eu personal nu am nimic impotriva ca sa se bipolarizeze esichierul politic romanescPe o parte Socialismul -Liberal ,alianta celor doi loseri Geoana si Antonescu,si pe cealalta parte partidele apartinand PPE.
      Restul speculatiilor ma lasa rece.

    12. Ana lu'Manole - faci de ras acest nume in primul rand scrijelind prostii pe forum.

      de Glas Papier(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 09:48

      Te doare sa recunosti o realitate mizerabila si atunci te repezi precum orice jigodie si musti de unde iti vine la indemana.Pe TALERUL BALANTEI nu pot fi puse aceste"produse"pe care le compari.Pricepi ? Esti matale interesat/a de subiect-dar este clar ca nivelul 'telectual este ca si acestui"clan"Prigoana-ce se proclama ca fiind indreptatit sa acceada oricum pe planul"conducatorilor"Romaniei.Stim ca apartin aceluiasi cult religios ca cel al Domnului Boc-si aici au mari datorii fata de fratii cultului respectiv-dar sa promovezi un terchea-berchea-numai pentru-ca se spune ca a facut scoala in America-denigrandu-l pe Domnul Geoana-inseamna ca primesti niste foloase pentru aceste ineptii sau esti din familie.De ce nu se angajeaza intr-un post sa demonstreze COMPETENTA scolii pe care a absolvit-o?Iar in timp desigur ca nimeni NU va avea ceva de spus.S-au terminat MEMBRII PDL?Sau ceilalti sunt de UMPLUTURA? Chiar asa de mari obligatii DE CAMPANIE are Domnul Basescu pentru aceasta familie ?

    13. Banii n-au miros

      de jalnic(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 12:12

      Urata treaba! Pe de alta parte constat ca poporul roman, in intelepciunea lui, a creat "vorbe" pentru toate, iar aici se potriveste grozav vorba "banii n-au miros", atat la propriu (banii lui Prigoana proveniti din gunoaie), cat si la figurat (bani sa fie, sa platim campaniile, ce merit, distinctie, competenta?).

    14. "si banii mei!"

      de bogdanutu(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 12:25

      pai banii investiti in campania lui basescu cum o sa-i scoata? asa a fost intelegerea.asta micu trebuie sa ajunga parlamentar. hai romania

    15. eu stiu ca un popor care si-a uitat trecutul nu merita sa mai existe

      de YON_RIJKSADELAAR_THE RIVER OF FORGETFULNESS(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 12:53

      AMUZATULE,un istoric o spunea ceva mai altfel dar tot cu acelasi sens. Voi ati creat caricatura asta de OM NOU si dupa chipul si asemanarea lui vreti sa distrugeti totul, creind partide noi, obiceiuri noi, manelism, morala_ imorala, adica noua morala etc.

    16. Evz azi: EBA si Prigoana, lenjeria (sau nu) a lu' Elena, Base la OTV

      de Green Fairy(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 15:45

      Nu aveti senzatia ca mai lipseste Dan Diaconescu si suntem in plina transmisie OTV (stimati telespectatori incepem emisiunea noastra urmarita de 60 de milioane de romani cu EBBA si Honiorikus, urmeaza Nikita si iata-l si pe domnul Tolea a iesit din lift si se apropie din nou cu un tomberon ce faceti opriti-l, de la orele 22 invitatul domnul Lazarus si clarvazatoarea Roxana isi vor da cu parerea daca este sau nu lenjerie in pozele Elenei din revistele straine, la orele 23 invitat special...) ____Hahahahahha, inca mai rad de ce am vazut intr-un clip "unde este flota? Unde e Elodia."

    17. pt Ana luManoooole -dar de ce nu mai bine Bogdan Aurescu (PDL) decat Honorius si EBA (la un loc)?

      de Adelie(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 16:15

      Ia lumineaza-ne Ana. Si Bogdan Aurescu e in partid la voi acolo...de ce nu l-ati pus la Externe si ati preferat un om mult mai in varsta? Dezvata-te de obiceiul de a spune altora ce e mai bine pt ei (asta faceau comunistii, esti comunista Ana..Pauker aluManoole?)

    18. de ce cenzurati tot? CE ATI FACUT CU MESAJELE MELE:(

      de Adelie(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 16:22

      Pt Ana lu manole..si altele?

    19. @Yon

      de vulpea_de_argint(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 17:21

      Dar ia zi mai Ioane mai, un popor care-si omoara conducatorii ce fel de popor e?

    20. rusine

      de raul(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 17:53

      Adica fiul gunoierului sef. Politicieni innascuti. Vai de noi si de biata Romanie!

    21. VULPEA DE ARGINT

      de YON_RIJKSADELAAR(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 18:23

      mi te adresezi fara sa te gandesti la faptul ca unui nic ascuns nu i se raspunde. nu ti cunosc nickul, numele asta nu mi spune nimic, deci te consider nesincer; esti un ins "ascuns" ca sa nu spun mai mult!

  2. si tara asta inghite asa pe nemestecate, toate progeniturile securistilor pe banda rulanta

    de YON_THE RIVER OF FORGETFULNESS(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 21:53

    bineinteles daca Basescu deja dadu exemplul ca se poate si ca asa e bine nepoate, Eba sa si plimbe gheba succesuriloe ca e fata taty, de ce sa nu faca si altii ca doar si ei sunt securisti de bine! PCR-ul era mai discret parca, dar securistii fara obraz, pe fata, ca doar facura, nu i asa, din tara asta MOSIA LOR! Romanilor de mamaliga, golanii pietii universitatii nu v au scolit oare, nu v au aratat ei oare cum se face o demonstratie de cateva luni, sau ati uitat caci stateati in balcoane ca sa muriti acum de foame?.Diaspora, aia grozava de care ziceam ca e securista, iat-o reprezentata prin acest securel de Chicago, asa ca dece va mirati ca s a furat acolo pe ruptele de catre ordonantele lui Basescu. TARA DE CLAN MAFIOT SECURIST asta sunteti!Ziaristii au creat-o prin tacerea lor!Si ei vor avea soarta de slugi sa nu uite!

    1. Nu stiu ce m-o fi apucat sa scriu aberatiile de mai sus!

      de YON_THE RIVER OF FORGETFULNESS(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:39

      Am facut-o lata de trii zile cu tzuika cu plumb si am capul plin de latruri asa ca va cer iertare si imi tai mana ca sa nu mai scriu pe forum! Al vostru, yon_the_tembell

    2. problema e ca inghite chiar si cand e evident 1/2

      de Ed, marţi, 29 decembrie 2009 - 00:18

      ca lucrurile sunt naspa. Ca mai inghite omul cand crede pe buna dreptate, pe prezumtia de nevinovatie, se mai intelege, dar cand sunt fapte clare care arata opusul DE CE MAI INGHITE ? Cand mai vad indivizi ca inca mai cred ca dl Basescu nu a lovit acel copil, sau cred ca dl Basescu si PD-L sunt un "partid de dreapta" chiar ma umfla rasul. Rasul plansul. UITATI-VA LA NEPOTISMUL IN FLOARE ! Si unul extrem de nociv. Astia copii micii NU AU MUNCIT PE BUNE O ZI IN VIATA LOR ! Sunt copii de bani gata obisnuiti sa toace sute si mii de euro din buzunarul lui mama si lui tata ! EI VOR TOCA BUGETUL ROMANIEI platit cu sudoarea a milioane de muncitori si mii de firme care lucreaza pentru O ORA DE PLATA pe bune si in economia reala !!!! Asta mi se pare pe departe cel mai grav lucru ! Ca o fi fiu si fiica lu cutare poate nu ar fi asa grav (desi este enorm de grav) dar sa fie si niste "copii" care nu stiu cum sa se faca un ban, nu au avut un buget MEDIU al unei familii din Romania....

    3. Ce sa-ti spun..

      de Geo, marţi, 29 decembrie 2009 - 08:54

      Caritas-ul, FNI-ul, Petromidia, Romtelecom-ul,Rodipet-ul cine le-a " pastorit'? Cati au intrat in puscarie pentru asta? S-a pierdut ciolanul si a-nceput latratul?

    4. Eu Smith_Avenger, nu stiu ce m-o fi apucat sa scriu aberatiile de mai sus pe care le-am semnat cu nicul lui Yon

      de Smith-aAenger fiul lui zeus!(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 18:13

      mie imi apartin urmatoarele secretii,desi unii sunt convinsi ca e mana lui Feher-zeus idolul meu:_"[Nu stiu ce m-o fi apucat sa scriu aberatiile de mai sus!Am facut-o lata de trii zile cu tzuika cu plumb si am capul plin de latruri asa ca va cer iertare si imi tai mana ca sa nu mai scriu pe forum! ]"_Al vostru, Smith-Avenger.

  3. Care este problema ?

    de Ion Gheorghe(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:15

    H. Prigoana este doar un candidat. Oricine are dreptul sa candideze si... sa piarda. Concurentul este Domnul Radu Stroe, membru marcant PNL, ca si Primarul sectorului 1, Domnul Chiliman. Domnul Stroe, un politician cu experienta si foarte mediatizat TV este sustinut si de PSD. Imi este imposibil sa cred ca intr-un sector cu alegatori elevati si cu cei mai bogati locuitori din Romania, cu Primar PNL aliat cu PSD, un fief al PNL, o sa cistige un "mucos" ca H. Prigoana. O lectie pentru PD-L, caci sectorul 1 nu-i ca sectorul 3 !

    1. io-s de acord. Lasa-i sa-si toace banii pe ceva unde nu au nici o sansa;)

      de Green Fairy(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 15:52

      Lasa baiatul sa toace banutii. Oare...i-o fi strans el? :) Sansa sa iasa nu are nu, ca parca asa zice Evz? Abia au emisiunile de divertisment ce sa faca (ah am deja o idee despre cine o sa joace rolul, rad numai cand ma gandesc...rofl:)

  4. wellcome to romania!!!

    de yu dom **** !!!(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:16

    the land of honey and milk, where the Popeye the sailor man rulzzz!!!!
    poate acu se mai desteapta romanii si vad pe cine au ales!!!
    EBA- care va doreste succesuri
    Udrea cu al ei Cocos
    Boc poc cioc la bot!!!
    e de jale din cate vad eu, daca in comunism se mergea pe nepotisme, si Geoana a fost facut comunist, inseamna ca astia sunt neocomunisti!! ce naiba e la fel!!!
    din Asturias calde salutari!!!!

  5. un mucos de copil

    de basescu(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:18

    Mai trebuie sa cresti in varsta mai baietelule ca sa ajungi demnitar....ai numa 23

    1. Pacat ca-i ocupat,

      de MARIA(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 10:14

      Il propuneai pe Iliescu. Ce, bucuresteanu-i prost? Alege pe cine vrea.

  6. se mai invirte roata????!!!

    de covei(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:18

    e un salt de la fiii generalilor la fii gunoierilor de azi si de poimaine.

  7. Prigoana sau Gigi Becali ?! pardon Tudorache

    de Samoila(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:23

    Oare care ar fi de preferat ?! Copilul handicapat cu tata milionar si care pe langa Lamborghini, femeie si altele primeste de la taticul la fel de handicapat si un loc de parlamentar SAU mafiotul Tudorache.. omul lui Becali in toate furaciunile de terenuri facute impreuna.Tudorache asta aparent este mana in mana cu Grigorescu (secretarul Primariei Sector 1) altfel nu imi pot explica prezenta sa aproape zilnica la sus numitul functionar public. Acest individ din presedinte la PNG sector 2 a ajuns vicepresedinte PDL sector 1. Aparent este incredibil de competent!

  8. satisfactie

    de DemosEye(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:31

    sunt curios ce satisfactie au "naivii" care au votat basescu cand privesc poza asta. cum spunea cineva mai sus viitorul vostru este pe "maini sigure". ev zilei nu mai podidea cu seria de articole despre condamnarea comunismului. asta este urmarea. intrece cu mult originalul trebuie sa recunoasteti. nepotismele, pupincurismele, ignoranta, mediocritatea, parvenitismele nu au fost niciodata mai evidente in societatea romaneasca. poza spune tot: doi copii de bani gata se ocupa "grijulii" de destinele romanilor buimaciti de criza economica si morala, debusolati cultural, fara discernamant politic. cei care v-ati cumparat diplomele la facultatile unde au "studiat" si subiectele in cauza scutiti-ne de comentarii inutile. ptr voi stampila pe diplome se pune la bamboo. ati adus tara in asemenea hal incat nici vlad tepes nu mai poate face nimic daca ar invia.

    1. ce preferi?

      de VIKY(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 16:56

      era mai bine cu omul de paie a lui BECALI?

    2. ptr vicky et co

      de DemosEye(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 20:55

      draga vicky eu prefer sa nu mai existe nici becali, nici basescu cu tuta de fisa nici prigoana cu imbecilu de fisu. eu prefer o Romania normala si in care oamenii sa nu gandeasca atat de limitat ca tine crezand ca intotdeauna trebuie sa fii nevoit sa alegi intre tuse si junghi. indivizii in cauza nu au ce cauta pe liste electorale. sunt pur si simplu incompetenti, fac parte dintr-un anturaj corupt. daca iti voi mai spune si altele te vei supara. asa ca ajunge sa iti enumar niste calitati esentiale ptr a avea stofa de politician. de om nici vorba. sunt niste facaturi monstruose ale perioadei de tranzitie romanesti. care vad ca nu se mai termina. cu o mentalitate ca a ta nici o sansa.

  9. Nu le-o fi rusine?

    de Retardatul(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:31

    Asta ne este rasplata pentru ca l-am sustinut pe Basescu. Ne sint aruncati in fata progeniturile sponsorilor PDL. Daca mergi cu carnetul suspendat poti scapa cu amenda. Dar e amenda PENALA. In teorie. Cum poate PDL, cu aerele lui de partid serios, de dreapta, cu un pustan de bani gata pe post de candidat? Sintem terminati. Tara asta este sortita pierzaniei. Fara drept de apel.

  10. e gata

    de Bogdan(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:33

    Vai de Romania, vai de romani, vai de noi si de neamurile noastre, scarba si durerea pe care le traiesc acuma nu pot sa le descriu, nu ai ce sa alegi, nu ai ce sa faci, doar sa pleci de acolo cat mai repede, vai de tara noastra, se pare ca ne-o meritam cu varf si indesat, dezastru e putin zis, pacat pacat pacat !

  11. vai de noi! cum arata poza!

    de una(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:37

    PIPITA AIA DE EBA NU SE STIE IMBRACA SAU ASA EXEMPLU STIE EA SA DEA

    1. ....beizadele jalnice,...

      de DiStefano, marţi, 29 decembrie 2009 - 09:31

      ...care se cred in stare sa conduca si sa faca politica in Romanika !!!....hai sa fim seriosi, in afara de fite la bamboo si curse cu lamborghini astia nu sunt in stare de nimic !!!...dar, dar sa fim atenti la acest Prigoana tatal, care prin impertinenta si obraznicie ar fi in stare sa ne faca surpriza !!!...micutul cica am facut stagiu 5 ani in SUA si el saracu la 23 de ani enumai o mica obraznicatura !!!

  12. Comparatie Prigoana vs. Kenedy

    de Fane de la-mpins vagoane(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:40

    Aberanta incercarea de credibilizare a acestei candidaturi prin compararea uneia din cele mai influente si respectate familii din politica americana cu o satra de neamuri proaste de pe malurile Dambovitei. Cata distanta intre doamnele Kenedy si Bahmuteanca! Cata deosebire intre ceea ce au dat (si dau!) cei din clanul Kenedy poporului american si contractele de salubrizare spaguite ale schiopului! Si ca sa fie tacamul complet, fotografia din titlu spune totul despre "omul nou" care se coace in politica romaneasca cu binecuvantarea cotroceneasca: e suficient ca a fost cu cine trebuie, nu conteaza ce stie, ce a facut sau ce experienta are. Nu ne mai ramane decat sa-l citam pe Cicero (si tare imi e teama ca nu o sa inteleaga nimik cei vizati!): Quousque tande abutere Catilina patientia nostra?

  13. un fleac,ati fost ciuruiti,luand si tzeapa!(1)

    de privitor(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:46

    ce garantie v-a dat acel cineva?deoarece: •are cv,cu pete negative,inainte "89 •facea parte din nomenclatura comunista de dinainte de "90,avand functie de director in mttc,trimis la reprezentanta navrom din anvers. scrisese,anterior,conducerii mult iubite, telegrame de urari,de pe nava,publicate in "scanteia" •cu toate acestea.a facut [Citeste] un simulacru de condamnare a comunismului,dar numai cel,.national, de sub nc(1965-1989),care era ulterior celui initial adus si instaurat cu tancurile de armata de ocupatie(1944-1964) •in loc sa raspunda de parametrii globali ai tarii,cazuti fara precedent in acesti ultimi 20 de ani,pe primul sau mandat,si-a facut slogan cabotin, in campania recenta electorala,lupta cu comunismul,eradicat la noi in "89,a carui patrimoniu a trecut la stat, fiind utilizat nu de un partid anume, ci de toate partidele.

  14. un fleac,ati fost ciuruiti,luand si tzeapa!(2)

    de telespectator(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 22:49

    manipuland masele,cu acest slogan retro fictiv,a reusit sa pacaleasca,prin inducerea fricii,25% din total liste alegatori din tara si o mare parte din diaspora,fiind declarat invingator la milimetru. •a gasit 3 oameni de afaceri,asazisi moguli(de parca nu ne trebuie si capitalisti autohtoni),primul presedinte dupa "89,cativa politicieni si parlamentari din tabara adversa,pe care i-a satanizat,acest populism placand electoratului de tip taliban. nicio vorba de multimea de moguli noname din propria tabara •mai are si alte afaceri la activ:la revolutie cica avea un milion de lei,la prima mineriada era in mttc,cel care punea trenurile la dipozitie,fiind apoi ministru transporturilor este inculpat in dosarul disparitiei flotei(a 4-a din europa),a ajutat la destructurarea pntcd,si-a sapat presedintele de partid,si-a dat casa cand era primar,a rupt partide,a jonglat altfel de majoritati decat cele iesite sau formate pt desemnarea de prim ministru,etc.

    1. SI CREZI CA O DIHANIE CA ASTA VA MURI DE MOARTE BUNA SAU IL VA TRAZNI...DUMNEZEU?

      de METAFIZICIANUL(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 18:28

      intreb si eu din curiozitate metafizica!

  15. Pacat

    de Cosmin(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:01

    Pacat ca nu i se da nici o sansa ....Vorbesc toti insa nimeni nu-l cunoaste ...Gata e fiul lui tata si el nu are voie sa faca nik...Eu sunt convins ca ne-ar merge mult mai bine cu politicieni ca Honorius decat cu cei ca Voicu sau Bombonel...Macar asta e tanar ,a mancat capitalism pe paine prin state si urmareste o cariera politica mai degraba decat un Lamborghini pe care al are deja....Bafta Honorius !!!

  16. Ne intereseaza CV-ul, orcine si de la oricare partid ar fi candidatul!...

    de Pitt(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:02

    CV-ul est cel care trebuie sa-l recomande pe oricare candidat la functii politice! Nu ma intereseaza ca a platit o amenda de 900 sau mai mult, ma intereseaza cum a trecut prin scoli, cata frunza a taiat la caini(daca a taiat) adica, daca a facut cinste sau nu profesiei pentru care familia si statul i-a platit studiile!!! Acestea ne intereseaza! Si, cred ca in urmatoarea constitutie TREBUIE sa fie stipulate si niste 'varste minime' obligatorii, pe care trebuie sa le aiba acandidatii la functii de membrii ai parlamentului(MP), presedinte, etc! Nu de alta dar s-ar putea sa va pomeniti cu absolventi de liceu cu cerneala ne-uscata pe diploma de bacalaureat, candidati la functia de presedinte sau la cea de parlamentar! Eu cred ca ar trebui alaturi de CV cu studii si exerienta profesionala respectivii candidati sa aiba si niste scrisori de recomandare de la ultimele locuri de munca si de la persoane neutre dar care ii cunosc pe respectivii foarte bine!...

  17. baiatu vine din america

    de pe.leu(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:12

    asta acolo in america numai studi nu a facut. jmecheri isi trimet progeniturile in alte state chipurile sa studieze, dar ei sunt vai mama lor. nu ai cum sa-i verificam daca chiar au talent de politician sau mafiot, depinde ce au studiat acolo. prigonius asta are fata de dang..dang, poate ma insel?

  18. PRIGOANA

    de MIHAIL (Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:14

    BRAVO LUI AR TREBUI SA INLOCUIM COMUNISTI BOLSEVICI CU TINERET

    1. te oferi si tu?

      de Adelie(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 15:54

      sa inlocuiesti un mos din ala? Ia zi tu, esti regele sifonierelor, al sapunului, al aspiratoarelor, al maturatorilor?

  19. NU oricui este permis.

    de AMUZATUL(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:16

    Daca in familia Bratianu predarea stafetei politice de la o generatie la alta este chiar un motiv de mandrie cand vine vorba de familia Prigoana toata lumea gaseste motive daca nu ascunse macar care sa ridice semne de intrebare si sa dea loc la speculatii.Ce sa mai mir de presa autohtona atata vreme cat observ ca pana si presa straina isi tradeaza apetenta pentru bani impinsi de dusmanii Elenei Udrea si scrie articole denigratoare in care prezumtia de nevinovatie este aruncata la porci.

    1. cu prezumtia asta de nevinovatie furati si mintiti voi pe ruptele ptk hotul neprins e negustor cinstit

      de antiporcii secu-pdl(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 18:32

      ati perfectionat sistemul minciunilor, fraudelor, hotiilor si credeti ca nu ati fi stravezii!

  20. nepotismul ,face legea in Romania lui basescu

    de SORIN(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:19

    Daca astfel de promovari,intre rude sau neamuri(proaste)se fac pe fata,fara nici un pic de jena,este f. grav pt. societatea romaneasca ,care si asa este catalogata ,afara, ca o tara cu grave probleme de coruptie si de saracie, datorita politicienilor corupti de la putere ,cat si din opozitie. Sa nu va fie de mirare ,caci intr-o buna zi, se vor inhide portile vestului civilizat (si robinetele cu bani),si atunci sa vedeti revolutie, dar una adevarata! RUSINE ! clasei politice ,care da dovada de incompetenta,coruptie si .mitocanie

  21. GRESIT

    de FLORIS(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:23

    daca priviti actualii parlamentari si senatori ai romaniei 80% sunt cu mult sub pregatirea si inteligenta tanarului prigoana[[[cu ce este mai inteligent si capabil geoana ca fiu de fost general kgbist decat micul prigoana?sau bogdan oprescu ??.este tanar c,,conduce afaceri internationale cu succes...este un tanar de viitor al romaniei care a studiat si studiaza in alta tara.LA MAI MARE TINERE PRIGOANA

    1. ai dreptate

      de nenume(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 09:04

      Ai dreptate, daca tac-tu ar fi avut bani sa inveti la cicago, (si silvius(celalat fiu) invata in sua, 30000$/an) poate ai fi avut mai multa minte. NEPOTISMUL, CUMETRIA DUCE LA CORUPTIE CEEA CE AVEM DIN PLIN. SUNTEM PREA BOLNAVI INCA DE COMUNISM SA NU STIM CE INSEMNA ELENA, NICU, NICOLAE...PACAT, UNII AU UITAT. Indiscutabil in sua exista coruptie. Politica e aceiasi oriunde. Problema e una, promisiunile prezidentiale=MINCIUNA. Asta-i politica.

    2. Floris, a studiat la dePaul...si ce?

      de Green Fairy(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 16:02

      o universitutza in umbra celor 2 mari institutii din Chicago: UofChicago si Northwestern. Ce e mare scofala sa studiezi la o scoala oarecare, PE BANII PARINTILOR? Ce e mare scofala sa stai pe banii lu tata, intr-un apartament scump? Ce e mare scofala sa ai masina cumparata din banii lu tata? Cand le faci si obtii singur, prin munca ta sau pe banii tai, asta e altceva. O gramada de studenti au plecat cu BURSE DE MERIT sau au muncit sa-si plateasca studiile la universitati adevarate, recunoscute si acum lucreaza in institutii de renume (chiar Evz a mai prezentat din ei). Pe astia de ce nu ii aduceti inapoi, sa-i propuneti senatori si deputati? Ei chiar au demonstrat ca POT sa faca ceva singuri, prin forte proprii.

  22. GRESIT

    de FLORIS(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:25

    daca priviti actualii parlamentari si senatori ai romaniei 80% sunt cu mult sub pregatirea si inteligenta tanarului prigoana[[[cu ce este mai inteligent si capabil geoana ca fiu de fost general kgbist decat micul prigoana?sau bogdan oprescu ??.este tanar c,,conduce afaceri internationale cu succes...este un tanar de viitor al romaniei care a studiat si studiaza in alta tara.LA MAI MARE TINERE PRIGOANA

  23. INGRATITUDINE MARINAREASCA

    de RICHARD KING OF LION(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:32

    Domnule Presedinte ati pierdut ocazia sa va aratati presedintele tuturor romanilor.In loc sa sprijiniti ntro eventuala cariera pearlamentara pe unul din denigratorii de la TV Felix sau (i)Realitatea domnia voastra prin partidul fidel PD-L il sprijiniti pe cel care v-a ajutat in campania prezidentiala.Asa ceva "nu se face"!

  24. E un copil fricos si cu tupeu

    de opinie(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:33

    Copkilu' asta si-a plimbat acneea pe la tv si mi-a dat impresia unui tanar timorat de personalitatea lui tac'su, dar cu tupeu din ce in ce mai mare, pompat de ambitia lu' Prigoana. Daca-i faci un BAU si ii iei masina-banii, tinerciul asta se scapa si face kk pe el. Trist e ca politica e atat de receptiva la bani si avantaje, mai putin si competentele.
    Baietica pare sa aiba mari probleme de asternut, deci sa ne fereasca Dzeu de deciziile lui.

  25. sper

    de ionutz(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:33

    Pare un baiat inteligent, iar faptul ca este tanar nu cred ca este neaparat un defect. Cu siguranta ca nu avea sanse daca nu-l chema Prigoana dar sunt convins ca este mai potrivit decat 90% din cei care sunt acum in Parlament!

    1. ....ionutz draga,...

      de DiStefano, marţi, 29 decembrie 2009 - 09:44

      ....dar cu tipul acela tanar care a avut curajul sa concureze cu EBA in cursa ptru sefia tineretului PDL ce s-a ales ???....mai slabeste-ma cu tanarul inteligent Prigoana, nu vezi ce privire tampa si teleghidata de gunoierul cu picior de lemn are ???...pai voi vreti sa umpleti parlamentul cu prigoni si bahmuteni scoliti la OTV ???

  26. FARA COMENTARII

    de MM(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:40

    NISTE NESIMTITI

  27. In afara de Prigoana - ce calitati mai are acest exemplar ?

    de Costica(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:41

    O scoala - care nici macar nu a absolvit-o...si experienta de viata in "cocalarie" ? Foarte ONORANTA pentru PDL aceasta candidatura..Dar se pare ca NU mai exista MEMBRI in acest partid . Oare aceasta ar fi motivul pentru care isi atrag TRADATORII de la alte partide ? Sau sunt alesi NUMAI exemplare ca acest TUPEIST fara educatie ? Despre ce sa vorbeasca in PARLAMENT acest baiat ? Sau sa fie cel care se ia in clanta cu "adversarii" ? Daca tatal- acestuia - asa fara scoala a ajuns in PARLAMENTUL ROMANIEI si s-a putut asta - fiul sau de ce nu ar putea ?Pai de ce sa mai fie nevoie de scoli si buget la educatie - daca NIVELUL alesilor este la "plesneala"?

  28. Hai Romania :)

    de DANIEL(Vizitator), luni, 28 decembrie 2009 - 23:49

    sa vedem ce va iesi si din aceste "combinatzii"!

  29. Vorba lu tata!

    de desradacinatu(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 00:08

    Sa te fereasca Dumnezeu de oamenii insemnati.Neica Prigoana,nume parca predestiat,si-a lansat o progenitura in politica,care se pare ca este chiar mai parsiva decat dumnealui.A uitast repede ca CINEVA ne mai da cate o "palma"din cand in cand,ca dumnealui a primit-o,dar a uitat-o si pe aceasta repede,si a intrat in"normal".Doamne ce "partid" supus are domnul Basescu.Chiar nu avea de propus un membru mai vechi ?Chiar asa de mult a contribuit gunoierul,ca merita aceasta recompensa?

  30. Nu va stresati

    de Sofer(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 00:19

    Nu iese baiatu' asa usor, doar e pe voturi. Pe Basescu l-am votat de 2 ori, chiar si pe Udrea as vota-o (chiar daca doar pt ca atacurile la adresa ei sunt de un misoginism scarbos). Dar pe asta nu l-as vota nici mort. Eh, poate daca PSD/PNL ar fi super stupizi sa propuna ceva mafioti. PD-L sta prost in Bucuresti. Are nevoie de un super candidat ca de aer. In schimb merge la pierdere sigura cu pacaliciul asta.

  31. Kennedy

    de serios(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 00:25

    comparatia cu Kennedy e super... lol

    1. De ce?

      de MARIA(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 10:19

      De acolo vine expresia "clan". In America politica este o traditie in unele familii, dar noi nu, suntem mai cu mot.

    2. Maricica, ce studii aveau fratii Kennedy?

      de Adelie(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 16:06

      Si cine era tatal lor? Hai gata cu comparatiile astea ca sunteti de o penibilitate RARA.

    3. blasfemie

      de raul(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 18:04

      Numele familiei Prigoana nici nu ar avea ce sa caute pe aceeasi pagina cu familia Kennedy!
      Sunteti nebuni sau nu va mai cunoasteti limitele?

    4. Kennedy

      de Tim Dacian(Vizitator), miercuri, 30 decembrie 2009 - 04:05

      Tatal fostului presedinte, al procurorului general (numit de frate) si candidat asasinat, precum si al recent decedatului senator (si el autor al unui accident in care i-a murit pasagera, iar el a fugit de la locul faptei) a fost un imbogatit al prohibitiei, un traficant de alcool! Pentru banii bagati in campania lui Roosevelt este numit ambasador la Londra. Vi se mai par Kennedy un fel de familie de sfinti? Puteti verifica totul pe Wiki!

    5. Kennedy

      de Tim Dacian(Vizitator), miercuri, 30 decembrie 2009 - 04:05

      Tatal fostului presedinte, al procurorului general (numit de frate) si candidat asasinat, precum si al recent decedatului senator (si el autor al unui accident in care i-a murit pasagera, iar el a fugit de la locul faptei) a fost un imbogatit al prohibitiei, un traficant de alcool! Pentru banii bagati in campania lui Roosevelt este numit ambasador la Londra. Vi se mai par Kennedy un fel de familie de sfinti? Puteti verifica totul pe Wiki!

  32. MAI INTAI,VA ROG SCHIMBATI

    de MARCEL(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 00:35

    FORMATUL FORUMULUI PRECUM LA ZIARE.COM SI LASATI SA APARA MESAJUL INSTANTANEU,CA SUNTEM IN EUROPA SI NU MAI CENZURAM!DACA POLITICIENII VORBESC MURDAR IN LIVE OAMENII DE RAND NU POT?
    AM CITIT OPINIILE DINAINTEA MEA SI TOATE SUNT RODUL EDUCATIEI ACESTUI ZIAR,CARE CULMEA SE DECLARA INDEPENDENT!
    HONORIUS PRIGOANA ESTE UN TANAR ADMIRABIL,SIMPATIC,ENERGIC,PREGATIT CU PRESTANTA CARE PUNE IN UMBRA F MULTI POLITICIENI CU VECHI STATE!MULT SUCCES BAIEYE,IL VEI SPULBERA PE FALSUL STROE!VA MULTUMESC CA NU MA CENZURATI!

    1. Bleahhhhh

      de Vomel(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 12:47

      "...HONORIUS PRIGOANA ESTE UN TANAR ADMIRABIL,SIMPATIC,ENERGIC,PREGATIT CU PRESTANTA CARE PUNE IN UMBRA F MULTI POLITICIENI..."------------Nea Marceleeee nu ti s-a facut greata cand ai sicris astea de mai sus?N-ai avut nicio senzatie de voma?Mda si marmota avea trei kile de staniol cu care invelea ciocolata......

    2. simpatic, admirabil...dar cum anume e PREGATIT, la 23 de ani???

      de Adelie(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 16:10

      Majoritatea tinerilor sunt simpatici si admirabili. Si isi cunosc si lungul nasului. Unii sunt cu adevarat sclipitori de mici -OLIMPICII (plus unele talente native in domenii netestate la concursurile scolare). La ce...olimpiade a participat Honorius? Ce premii nationale, internationale a luat??? Pai sa nu fie modest, hai spuneti-ne! E cumva vreun copil din asta minune, canta la pian, vioara..are o voce iesita din comun? Are cumva o memorie iesita din comun? Joaca sah? Hm...are o masina iesita din comun. La 23 de ani ai fix 1 an experienta de munca serioasa, asta daca ai muncit. Scoala nu se pune, nici internshipuri sau odd-jobs:)

  33. COMENTARIU

    de sils(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 01:03

    CONSIDER CA FAMILIA PRIGOANA NU A FACUT RAU POLITICII IN GENERE CHIAR DACA NU A ADUS MARI SOLUTII ECONOMICE

    1. SIMT O GREATA SUPREMA

      de MARCEL(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 15:02

      cand citesc aici ura si primitivismul vostru!
      AU STIUT COMUNISTII DUPA LOVITURA DE STAT SA PUNA MANA PE PRESA!IATA ROADELE PE FORUMURI!TRAGIC-CEI MAI MULTI AU FOST MANIPULATI DE REPETITIILE NON STOP IMPOTRIVA CELOR CARE VOR INTR-ADEVAR SCHIMBARE,MODERNIZARE! !
      ACEST TANAR INTELIGENT,ENERGIC SI CU STUDII IN STRAINATATE,CANDIDEAZA PE CONT PROPRIU SI NU IMPUNE NIMANUI VOTUL!CARE ESTE PROBLEMA VOASTRA?VA RASPUND EU -INVIDIE SI CANIBALISM!
      SPER SA IL DESFIINTEZE PE STROE IN ...COOPERARE CU GEOANA!

  34. Si ce mai vreti?

    de Adi(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 01:08

    Majoritatea romanilor accepta o astfel de politica de familie, asa ca totul este in ordine. Citi dintre noi nu ne-am unge copiii parlamentari daca am fi in stare???

  35. Nepotism...

    de vlad(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 01:21

    "... a fost in SUA cand JFK si-a facut fratele ministru al justitiei" - ete ca se trezi si nea gunoieru'... ca daca nu vorbeste, nu e si el om...

  36. Prefer un Prigoana scolit in Vest

    de LORENZO MONKSON(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 01:36

    Prefer un Honorius Prigoana scolit in Vest decat un Mitica de Bucuresti baiat de baiat gen Vanghelie sau Oprescu! Un tinar cu studii in Vest si cu sprijin de la tata, e drept, va face treaba mai buna decat un gogoman de Antonescu sau un Prostanac!
    Regele Mihai I era mult mai tinar cand a luat conducerea Romaniei Moderne. Sa-i dam o sansa si apoi sa-l judecam!

    1. ...mai nea LORENZO,...

      de DiStefano, marţi, 29 decembrie 2009 - 09:58

      ...dupa comparatia cu clanul Kenedy, vi acum sa compari progenitura gunoierului cu vremurile tanarului rege Mihai ???....mai nene aia erau o dinastie pe cand scolitul tau este un terche-berchea cu fumuri de tanar politician ca asa vrea schiopul !!!...chiar ca ma apuca greata !!!...nene asta cu scolile lui nevazute este un pigmeu pe langa Antinescu sau Prtostanac asa ca las-o mai usor cu pianu pe scari !!!...dragi votaci PDL astea sunt primele surprize ale realegerii marinelului zbanghiu !!!

    2. scolit in vest dar stantzat pcr-fsn_securitate(pd(L) in Romania

      de YON_RIKSADELAAR(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 19:32

      Nu a luat decat un strat de prde talc peste stantza zdravana intrata pana la os mai ceva decat la cornutele cowboy-lor, stantza de om nou made"_PCR_FSN-SECURITATE"_

    3. erata)

      de YON_RIJKSADELAAR(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 20:03

      nu a luat decat un STRAT DE PRAF DE TALC peste stantza intrata pan' la os, stanta genetica de om nou marca"pcr-fsn-securiateta(pdL).De fapt progeniturile trimise in occident nu facdecat sa reia "drumul oaselor"cohortelor de securisti trimisi de Ceausescu pt a creia generatia de baieti destepti care sa jupoaie din tata n fiu poporul roman, sa continue procesul desnationalizarii(ura fata de tot ce a fost inainte de intrarea senilelor tancurilor bolsevice in trupul Regatului Romania Mare).Inima politica si culturala,inima democratica atat cat a putut ea sa se dezvolte intr un timp relativ scurt, acolo se afla, in INTERBELIC, ori pe acest interbelic, vor prin toate mijloacele securistii basisti sa l neantizeze, intr atata de mare le e ura, incat nici macar numele partidelor istorice ale lui Maniu si Bratienilor nu vor basistii ca sa mai existe.

  37. PDL-ii niste nesimtiti

    de Tedu(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 01:51

    La alegerile castigate de Olteanu au venit cu propuneri de toata jena pentru acest colegiu, acum fac acelasi lucru.
    Nu stiu cum e baiatul asta, dar n-are nici o legatura cu colegiul. Cel mai aproape s-a plimbat pe la Dorobanti, dar asta e la vreo 5 statii de masina distanta de colegiul unde candideaza. Cat despre cum se traieste si care sunt problemele oamenilor din Bucurestii Noi, Chitila, Damaroaia, Pajura, Chibrit nu vad cum ar putea avea cat de putin habar. El a crescut in alta parte si in cu totul alte conditii decat cele din colegiu, a facut scoala in SUA, nu la scoala generala 179 si liceul Brancoveanu, habar n-are care este realitatea colegiului.
    Suntem exact ca-n Caragiale, Dumnezeu sa-l odihneasca ca mare clarviziune a avut.
    Rusine PDL!

  38. Fiul lui Prigoana ?

    de ionhosu(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 02:07

    De ce nu .Este tinar,inteligent ,scolit pe banii congresului american[americanii nu dau burse pe pile].Are un viitor stralucit.Numai noi romanii nu vrem sa vedem valoarea .Sa fie sindromul caprei vecinului ?boala tipic romaneasca ?.Ce conteaza a cui fiu este ,daca are merite si poate sa faca treaba buna. Am vazut ca deja la 23 de ani are intentia sa faca o lege in favoarea IMM -urilor referitor la incasarea TVA o data cu emiterea facturii.Eu il votez.Sa vina tinerii .Ei vor salva Romania.Succes Honorius.Vei cistiga.Nu te lasa intimidat .Ai valoare de aceea multi te critica.

  39. Bravo, Prigoana!

    de Marin Gimbir(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 02:12

    Adu-ti beizadeua in parlament si pe nevasta-ta pune-o sefa la stiri, la TVR. Dupa modelul lui taty al lu' EBA. Ministra nu poti toti s-o faci, ca una e Nutzica in furou. Post Scriptum: Apropo, furoul nu e lenjerie intima? Te pomeni ca se poarta pe strada, la cumparaturi, asortat cu cizme lungi pana deasupra genunchiului si geanta vuitton! Blaga, Berceanu, Videanu, voi ce faceti , nucleotide dure, portocalii? N-aveti copii pentru Parlamentul Romaniei? N-aveti "prietene" pentru vreun minister? Pai, se poate? Nu puneti si voi umarul la reformarea clasei politice?

  40. What?

    de Prigonitul(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 02:23

    Ce urmeaza? Pora la radio si Turcescu la televiziune? Si au ramas multe guri flamande care privesc pre Cotoceni

  41. mi-e scarba

    de divi(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 02:51

    de-a dreptul macabru peisajul din politica romaneasca

  42. AHA

    de pensionarul(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 03:01

    SI ,,toata ;umea se mai leaga de Ceausescu,,care trebuie sa recunoastem nu si-a trimis copiii afara ,,desi putea,,,acum asstia sint mai rai,,or sa-si puna si nepotii in posturi bune,,,,dar si noi poporul sintem asa de prosti,,,asa le legitimam tot de sufletelul le doreste,,,,oare vom avea vreodata ,,sus,, pe cineva care sa fie impresionat si de sufletelele noastre? eu nu cred,,,ca ptr ca ,,ei,, nu mai au loc decit ptr neamurile lor,,si mai sint si nesatui ,,,pe veci

  43. Mai bine Honorius decat Geoana sau Antonescu

    de Dan - BMW(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 03:04

    Decat un comunist al Moscovei sau un mogul alu Patriciu mai bine Honorius. HAI BASESCU. JOS CU COMUNISTII SI INTELECTUALII.

  44. Nu Stiu De Ce vA Mai Mirati...

    de Canaris(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 03:05

    ....era doar de asteptat ca Matelotul sa isi "plateasca" aghiotantii! Parca daca iesea Geonel ar fi fost altfel, keep dreaming baibi!

    1. Lui Dan BMW

      de Ciupingher(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 11:40

      Danutu-le cand spui jos comunistii te referi cumva si la Baselu?

  45. Mazarel - sange albastru.

    de Costa(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 03:49

    Si uite asa, un golan ordinar precum Raducu Mazarel, ajuns Shaf de Trib peste Constanta, si-a donat ceva din sangele albastru si fratelui mai mic dar la fel de drogat ca el, ca sa aiba si el acolo ceva pe cartea de munca. Si apoi.. ne mai miram... de ce dracului Romania merge numai la vale! Uite.. de aia! Ba cu un pachetel de resturi alimentare, ba cu o petrecere de vanghelizare... la **** cu cei care au murit la Revolutie pentru un vot liber... uite asa se cumpara si se vinde libertatea. Rusine! Romanii isi merita pe deplin soarta... si o sa fie si mai rau!

  46. "teroristi"

    de al 68-lea element(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 04:35

    genul asta de promovare , tata-presedinte <-----> fica europarlamentar , tata-parlamentar <-------> fiu candidat , tatal-ministru <----->fica observator, europarlamentar , fini , nasi , nepoti de sange, cumetrii , cumnati si alte imbarligaturi din astea ma face sa am o stare de lehamite si cu nparere de rau recunosc ca mi-as dori sa cada o bomba atomica sau cu neutroni exact cand este sesiune plina cu toti deputatii si senatorii sa-i starpeasca pe toti sa se alega praful de ei / de multe ori cand citeam stirile mai aparea cate una in care un sinucigas mai lua viata la vreo 10 - 20 - 30 odata cu a lui si imi spuneam "ce idiot"! ...ca vezi Doamne sunt teroristi si vor raul , dar imi face impresia ca ei chiar vor binele celor multi si napastuiti! / halal de tara , praful sa se aleaga de conducatori(politici) / nu se merita sa mai stai in tara asta !

  47. Jos mafia portocalie!

    de Orange crusher(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 04:57

    Am scapat de pesedei si am dat de mafia portocalie...:)) Cand o sa se termine odata circul asta cu "pleaca ai nostri, vin ai nostri/noi ramanem tot ca prostii"??? Cand va aparea un partid serios, care sa puna interesele tarii mai presus de interesele personale si de partid?

  48. nu inteleg

    de ciupi(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 06:24

    de ce este necesar sa bateti atata moneda pe faptul ca un parinte vrea sa-si vada urmasul crescand la umbra cea mai banoasa a societatii. asta se-ntampla oriunde, oricand si chiar oricum. si-apoi de unde stim noi, la presa ma refer de fapt, ca dintre acestia nu va aparea la suprafata vreun geniu capabil sa descopere grozavii financiare - banul care nu se cheltuie niciodata, imprumutul care chiar este inapoiat bancilor - si alte chestiuni care acum vi se par traznite?!

  49. Urare ...

    de Diaspora(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 06:28

    Urarea mea, din suflet, pe care v-o adresez pentru voi " natiune romana" :
    De asa conducatori sa aveti parte, voi si copii cpoiilor vostri, in vecii vecilor.
    Asa conducatori sa aaveti parte, dupa cum votati.
    Asa sa va ajute Domnul.

  50. Asta-i abia inceputul,

    de jaschkau(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 07:10

    stati linistiti ca scopul real al prigonitullui e ca fiul sau sa ajunga presedintele romaniei ca doar are studiile facute in America...si i se cuvine{de parca ar fi singurul roman cu studii in America}.Pot sa fac pariu ca la viitoarele alegeri mucea isi depune candidatura la functia suprema in stat

  51. Nu este pentru cine se pregateste....

    de Ionescu Ion, marţi, 29 decembrie 2009 - 07:34

    Legiferarea pragului inferior "23", pentru intrarea in forul suprem de conducere a tarii, se dovedeste a fi fost o ineptie.
    Cum poate dovedi un om de aceasta varsta ca are realizari de nororietate in profesie, in cunoasterea temeinica a problemelor societatii , ale tarii sale si ale tarilor de la care avem de invatat?
    Cum poate fi lasata puterea legiuitoare pe mana unui copil? Ma mir ca nu a fost stabilit pragul minim "18". Puterea legislativa trebue sa faca legile dupa care se conduce intreaga tara. In America, aceste personalitati sunt numite "law makers".
    Pragul minim "35" ar fi fost destul de generos pentru promovarea marilor valori, "sangele proaspat". Legiferarea "23" s-a facut pentru cei grabiti sa-si institue propriile dinastii si pe cele ale comanditarilor politicii de atunci. Dar, asa cum se intampla in viata, "nu este pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste".

    1. Precizare

      de Victor(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 10:18

      Acest tanar va implini 24 ani, pe 10 ianuarie 2010 .

    2. ...@Victor,...

      de DiStefano, marţi, 29 decembrie 2009 - 13:35

      ...si ???...ce ar aduce in plus acest amanunt ???....ptr. politica tot un mucos ramane !!!

    3. exact

      de simona(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 22:32

      Mi se pare ca 'marile' lui realizari sunt ca a finantat ceva din campania Basescu - cu banii proprii, oare ? - si ca da bine la tv. in rest totul e in ceata. e foarte ciudat sa faci loc pentru baiatul asta (nu e primul caz si, din pacate, nici ultimul daca o tinem tot asa). exista oameni capabili, dar ei n-au loc in nici o functie cat de cat importanta. iar daca ajung acolo, li se pun numai piedici, tipic

  52. ba

    de eu(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 08:06

    ce ma nu mai merg afacerile din america si ai venit acasa ca sa dormi si tu linistit in intr-un fotoliu confortabil. Mama ca nu il suport pe ochelariustul asta.

  53. Acum 20 ani am iesit in strada .....

    de Alegator(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 08:10

    .... nu pt ca unii ca acesti "tineri" sa intre in Parlament sub pretextul ca reprezinta pe cineva. Pe cine reprezinta cind nu stiu nici macar cit costa o piine , ce pensie are un fost profesor si ce probleme intimpina omul de rind! De la volanul unui Ferrari mergind prin Bucuresti cu 120 Km/h , parcind unde vrei stiind ca nu o sa-ti fie ridicata masina si multe altele asemanatoare viata este mult diferita de cea reala. Deci , pe cine reprezinta ei , ca in nici un caz pe mine alegatorul roman. De la Bamboo din state si Bruxelles nu afli problemele oamenilor pe care-i reprezinti. In concluzie: Nu pt voi am iesit noi in strada . Atunci unii din conducatorii de azi au promis ca "ACEST POPOR NU O SA MAI SUFERE NICIODATA DE FRIG SI DE FOAME " Oare asa este ? Mergeti prin blocuri unde pensionarii inchid caloriferele ca nu au cu ce plati , si maninca ceea ce este mai ieftin in piata!

    1. Felicitari, dar, ai iesit in strada,

      de MARIA(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 10:23

      Ca sa poti vota liber. Voteaza-l pe Stroe ala, sprijinit de psd, cine nu te lasa?

  54. familia prigoana

    de marin(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 08:16

    Nu inteleg un lucru :de ce nu avem voie sa ne ajutam copii.Eu nu sunt bogat sau om influent am doi copii si nu cred ca fac rau ajutandui !Pdl practic e singur la guvernare cred ca fiecare om conteaza ,e nevoie de un om de incredere si nu un tradator,nu vad rostul incrancenari dv in lupta antibasescu fara rost.Ce ati fi vrut sa fie propus un candidat simpatizant pnl sau psd !Sa fim seriosi!Cat despre domnisoara Basescu ce pot sa spun :Este un parlamentar european de nadejde a partidului popular european!

    1. ...da, cu siguranta....

      de DiStefano, marţi, 29 decembrie 2009 - 10:05

      ...este un parlamentar european de nadejde,...cam de lemn constructia !!!

  55. rautaciosilor!

    de carp(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 08:17

    ..... primele comentarii la acest articol sint rautacioase, auzi "baiatu/ sau fata lu/ tata!" pai daca sint campabili, d/aia se baga/n politica! auzi sa te opreasca un fost militian care neam de neamu/ lui n/a vazut Chicago si sa te/ntrebe de "permis de conduire!" cind baiatu/ are permis d/ala americanesc! Pai un/ne/aflam! militianu/ nu stia ca baiatu fusese util in campanie si daduse bine la tv. ca are un CV mai bun decit "finu/!" lu/ Jiji europarlamentaru!¿ Si pin/la urma cind si cum sa promovam tineretu/, mindria parintilor care au facut totu/ pentru a implini "ordinu/ Cirmaciului": Sa traiti! Bine¿

  56. prigoana

    de adi(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 08:38

    auzi la prigoana, se compara cu jfk. ca si cand nevasta lui jfk era batuta cu pliciul pe la otv, si avea emisiune cu manele la kanal. ce tupeu pe silvius asta. marele afacerist cu statul ( sector 3) isi trimite puradeii sa-i pupe mana lui base ca sa pape si ei. mi-e scarba de pdlistii astia.

  57. Scara lui Basescu

    de Politia Circulatiei(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 08:49

    Decat un infractor in drept comun ca Vantu mai bine un gainar ordinar ca Honorius.

  58. Baiatu cu cas la gura

    de Tom(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 08:54

    Ziaru asta s-a luptat pentru ca astfel de ipochimene pedeliste sa vina la putere.Point(cum zice Basescu)

  59. beizadele-partea plina

    de nemo(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 09:10


    De ce sa nu vedem partea plina a paharului.
    Vedeti dumneavoastra ,Honorius nu si-a facut studiile superioare la Ciorogarla,ci in USA. Nu la Harvard.Ci in Chicago,centrul prosperitatii economice in anii "30 ,gratie unor personalitati cu initiative exemplare. Capul lor ,se stie,a dat bataie de cap autoritatilor americane ,care l-au adus pe calea cea buna pentru banala gluma numita evaziune fiscala.

  60. Legea electorala

    de Tom(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 09:16

    Asta e rezultatul votului uninominal promovat de clanul pedelist!L-am urmarit aseara la Realitatea pe putoiul asta cu cas la gura si pot spune ca are ceea ce se cere la PDL...TUPEU.Zicea handicapatul asta ca Olteanu a iesit pe locul al 3-lea in alegeri si dadea de inteles ca nu merita sa castige locul in Parlament.Bai mai baietica, voi astia de la PDL ati obtinut mai putine voturi la nivel de tara si in pParlament ,tot datorita legii asteia, ati obtinut mai multe mandate si astfel Basescu a avut un motiv sa va puna sa faceti guvernul!Adica legea este rea cand nu ne avantajeaza dar nu vorbiti ca legea asta v-a adus la guvernare!Vreti sa schimbati legea ?!Foarte bine.O sa castige PSD alegerile(vezi harta prezidentialelor unde PDL a castigat in mai putine judete) si nu o sa-ll mai scoateti de la guvernare pentru ca romanul e **** si se alatura castigatorului.Chiar va rog sa schimbati legea electorala!Si sa iesiti din politica pentru totdeauna!

    1. Tom, viitorul este al celor tineri.

      de MARIA(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 10:30

      Si scoliti afara, cu bursa guvernamentala americana, daca se poate. Iar Olteanu a fost pe locul 3, asta-i adevarul. In rest, comentariul tau imi aminteste de discutia a doi pensionari, de dimineata, in autobuz: ce bine era pe vremea raposatului, era plin de macarale care faceau blocuri. Adevarat, acum e plin de vile in cartierele rezidentiale.

  61. Se schimba "garda" si se inoieste "flota de clienti politici" ai marinarului

    de Minerul(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 09:21

    Unuia care i se face reclama la OTV si Etno Tv merita sa fie cel mult presedinte de CAP,nicidecum Presedinte al Romaniei.Probabil ca trebuie facuta o schimbare in "haremul prezidential" si in locul lui Udrea Cocos o sa vina Bahmutanca tomberon.HUOOOOOOOOOOOOO!!! Sau se innoieste "flota de clienti politici ai" ai marinarului? HUOOOOOOOOOOOOOOO!

    1. Honorius Maximus

      de Tom(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 12:25

      De acord ca viitorul este al tinerilor, ca doar n-o fi al bosorogilor, problema este ce fel de viitor va fi cu astfel de viitori"lideri"....Daca te simti reprezentata de unul ca asta sau de fiica prezidentului inseamna ca tara asta are viitorul(in care TINERII vor trai) forte negru.Astia mai batrani, vorba aia -si-au trit traiul, si-au mancat malaiul...ii intereseaza doar pentru ca tin la tara asta si poate se gandesc la copii si nepotii lor.

    2. pt postul ala sunt mii de timeri care ar fi mai pregatiti decat odrasla hotomanului securist!

      de QQQ(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 19:36

      problema e ca doar fii celor cu bani pot intra in parlament!Securistii stiau ca daca vor detine puterea economica, in capitalism vor detine si pe cea politica.De aceia tinerii saraci nu au decat o sansa:schimbarea sistemului politic si acest lucru doar prin o revolutie, socialism sau comunism mai e posibil

  62. incorect

    de eugen(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 10:14

    a vrut sa infinteze in SUA o filiala a pdl dar nu a putut pt ca pe teritoriul SUA nu este voie sa existe filiale ale altor partide decat ce americane.

  63. A saracit PSD-ul ?

    de Ion Gherghe(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 10:22

    PSD - cel mai important partid din Romania nu a gasit un candidat ? Cu atitea supersomitati in partid ? In Bucuresti, unde este Presedinte Vanghele, organizator de Vanghelioane ? In Bucuresti, unde Geoana a cistigat alegerlie ? In Bucuresti, unde ar avea contracandidat un pusti neinsemnat, fara experienta ? Ar fi de ris daca nu de plins (pentru PSD).

  64. RUSINE

    de Ingrit(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 10:28

    E ca pe timpul regilor,urmasii la tron,este asa bun sa-i faca taicasu o afacere,sa dea locuri de munca la someri,in ritmul asta o sa ramana in tara pensionari si handicapati.Sa fim seriosi,sunt atatia tineri(fete si baieti)pregatiti in tara si strainatate,aveti de unde alege,cautati cu lumanarea ca presa straina sa satirizeze Romania.

  65. Sunt mai multe clanuri .

    de VICTOR(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 10:34

    Va faceti cam multe probleme pentru acest tanar, care va implini 24 de ani pe 10 ianuarie 2010. El va candida pe locul lasat liber in colegiul marelui om politic Bogdan Olteanu ,fost presedinte la Camera Deputatilor in legislatura trecuta,actualmente specialist si viceguvernator la BNR,cel care intrase in parlament de pe locul....trei ! Felicitari Honorius Prigoana ! Pe de alta parte de ce nu vorbiti si de clanurile Mazare si Ilie Sarbu.

  66. mie scarba...

    de timiseu(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 10:54

    atata mie de scarba de tara asta......numai zic nimic.
    pai maimutele portocalii cand i-au votat nu stiau la ce sa se astepte de la astia.
    nepotism pe fata e putin zis,si in cazul ,,chiorului'' cu fiicasa dar la astia deja e prea de tot.
    pot spune ca si evenimentul zilei le-a tinut trena in campanie, cui?
    MAIMUTELOR PORTOCALII.
    astept sa aud un anunt de genul:de maine evz. numai va aparea,intra in faliment.
    oare v-o lasa ,,chiorul''?

  67. ...Cu ei de pamant

    de Consecventul(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 11:45


    P.D.-L este ametit. I s-a urcat la cap.Nu-si da seama ce efect prost va avea aceasta sustinere. Va primi cu siguranta un mare bobarnac si comentarii nefavorabile. Mai ales pentru ca va fii un veritabil esec.Daca va fii votat, prostimea ne domina si isi merita traiul greu

  68. Parca la nivelul asta nu se cade...

    de Felix(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 11:45

    "Fiul lui Silviu Prigoana, va candida pentru postul de deputat PDL de Bucuresti, lasat liber de Bogdan Olteanu (PNL). "
    E vorba de virgula pusa intre subiect si predicat. Poate e vina mea ca am invatat mai serios in scoala generala, iar azi nu pot lua in serios afirmatiile inclusiv politice ale unuia care pune acolo virgula...

  69. More than JFK

    de Felix(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 11:49

    "Nepotism a fost in SUA cand JFK si-a facut fratele ministru al justitiei”, a comentat Prigoana Sr. "
    Nu e usor saa deduci de aici ca marii politicii mondiale, in decursul timpului, sint niste aia mici ce inconjoara statura olimpiana a domnului Prigoana senior... Asta e. Nitel consult (dar mai serios!) al aceleiasi istorii i-ar releva aceluiasi ca mersul fie si doar al dimbovitenilor e plin de atari baieti indrazneti dar care au sfirsit in penibil. La vremuri tulburi, chiar si mai rau...

  70. NU NE ESTE RUSINE CU BECALI IN PARLAMENTUL EUROPEAN

    de un cetatean(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 11:55

    Dar, tipam ca acest tinar scolit in SUA la Chicago cu bursa acordata de americani , nu este bun, pentru ca este baiatul lui Prigoana! Halal judecata! Discursul lui Honorius este mult mai bun decit parlamentarilor cu state vechi. El candideaza, nu este numit si candideaza in locul beizadelei de Bogdan Olteanu nepotul Giselei Vass. Este mult superior si lui Crin, Ludovic si Norica care au iesit pe locul 2-3 la parlamentare.

  71. Viata

    de Mircea Ordean(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 11:57

    Hotarit lucru, ar trebui sa ne schimbam opinia (s-o recunoastem, invidioasa!) despre granguri si viata pe care o duc. Atunci cind cineva - junele Honorius (a se retine pretentia latina din nume!) - are de toate, dar viata i se pare indiscutabil fada fara fotel de parlamentar, pai zau ca ideea de angoasa existentiala nu e una in vint, o joaca a unui psiholog catranit!
    Altminteri, e de vazut daca beizadeala (adica a actiona pornind din asta pozitie, de pe umerii Tatinelui cel pricopsit) va fi taxata de electorat ori ne va arata ca si noi am proceda asa, daca am avea teschereaua plina si un copchil cu vise mari...

    1. Chiar nu va inteleg.

      de MARIA(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 12:41

      Ce aveti cu Prigoana, a devalizat FNI? A vandut Petromidia? Ce-i reprosati, ca a facut bani cu gunoaie? Pai munca e cinstita, nu furatul! Aici posteaza bugetarii frustrati, ca nu le creste leafa la infinit? Oare cand munca si valoarea va conta in tara asta?

    2. Pai, Maria...

      de Mircea O(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 21:11

      Draga doamna Maria,
      Nu am nimic cu Prigoana sr. Doar mi/am dar cu parerea intr/un domeniu oarecare și privindu/l pe Honoriu. In rest Old Prigoana e un personaj stimabil și ințeleg ca fiind normal sa fie rasplatit intr/un fel pentru un efort ce/i posibil sa fi inclinat balanța alegerilor... //
      Nu pricep goana lui Honoriu la 23 de ani..., și nici a ui taica/su sa/l ia in serios pentru așa pofte, totuși, juvenile...

  72. Gradinita Parlamentara ori Familia in Politica

    de Sevastian Ilinca(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 12:42

    Este rusinos domnule Boc ceea ce faceti si noi acestia din diaspora incepe deja sa ne para rau ca v-am sutinut la alegerile parlamentare , europarlamentare si prezidentiale. Nu va comportati ca ceilalti si nu ne inselati asteptarile ca altii care au facut-o inaintea d-voastra. Daca nu terminati odata cu inlocuirea clanurilor celorlalte partide cu clanurile d-voastra sa stiti ca va marginalizati partidul si il impingeti in derizoriu. Este rusinos ce faceti si electoratul va va pedepsi cat de curand. Se stie ca Prigoana face afaceri cu statul caci altfel ar fi fost foarte greu sa faca afaceri in Romania. O mare parte din diaspora nu a agreeat nici candidatura lui Prigoana din partea PD-L , dar nu a facut prea multe valuri pentru a nu afecta imaginea partidului. De aceea d-le Emil Boc nu ne inselati sperantele pentru interesele de grup ori de familie ramaneti nepatat si neatins de mizeria morala is materiala a unora chiar si din PD-L. Multumesc

    1. Prostia

      de Gheorghe Ion(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 21:21

      Dupa ce ati votat cum ati votat, va mai si indignati. Prea tarziu, monser. Diaspora ar face bine sa vina la mal sa se sinucida, ca balenele, pentru boala numita prostie.

  73. Viitorul!

    de Ion Taranistul(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 13:06

    Lipsa de concentrare , de informare corecta , lipsa de vointa in a dori binele proppriei tari , propriilor copii , nepoti sau stranepoti , face ca prin votul lor , romanii , sa desemneze in fruntea tarii , tot felul de insi ablactati prematur de la sinul inteligentei , onoarei , moralei , culturii si bunului simt . Caci , despre patriotosm , ar fi o blasfemie sa vorbim , in cazul lor. Asa, prin aceasta delasare , romanii promoveaza nonvalorile , adunate in clanuri , grupuri de interese, moguli , oligarhi , strinsi in jurulu unei grupari politice , conduse de cite un lider de aceasi speta cu ei. Regret , dar cum a inceput PD-L , sa-si impuna oamenii fara valoare pe peste tot , cum in guvern sunt ministrii compromosi inainte de a se nastere, cred ca viitorul , nu prea indepartat al acestei gasti politice , ca si al lui Basescu va fi destul de negru. Ma bucur sincer pentru ei!

  74. Prigoana...

    de Ilie C(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 13:29

    De ce este iversubata presa impotruiva baiatului lui Prigoana?
    Unde esra aceiasi presa cand s-au afirmat in parlament:
    - Daciana Sarbu fica ministrului Sarbu din acea vreme
    - Petre Roman fiul generalului de securitate Walter Roman
    - Mircea Geoana , fiul generaluluiGeoana si a celebrei soacre.
    Trebue sa amintesc ca atunci nu era vot uninominal si erau pusi pe liste de partid la indicatii superioare?
    Exemplele pot continua dar....presa se ia de Traian Basescu ca le sta ca un os in gat dfupa parerea patronilor care-i platesc.
    Oare cand vom avea o presa independenta si impartiala?

  75. Nostradamus

    de Nabucodonosor(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 13:42

    prostimea viseaza democratie , libertate, bogatie etc , toate pe gratis ... nu se poate face politica fara bani... cum donatiile , cotizatiile , sponsorizarile nu aduc sume suficiente , cei care contribuie cu bani , cer returnarea lor cu dobinda ... inca nu ati realizat ca nimic nu e gratis Toate materialele pt campanie costa ... sunt necesari si trepadusi ca Tudorache pt carausie , palmas, dar fara bani nu se poate .. vorbiti pt ca faceti parte din prostime ...in toate tarile sunt asemenea situatii si vor fi...citi muncitori vedeti in conducerile oricarei tari???cita prostime conduce?? cine conduce Rusia? sau alta tara fosta comunista?? toti au legaturi cu fostele forte politice ..toti...sau au venit cu bani ...

  76. Extraordinar!

    de irina(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 13:47

    Cand a intrat in politica Daciana Sarbu, fata lui tata ministrul PSD, n-ati mai tipat ca acum. Era normal ca fata sa-i urmeze tatalui, nu era clan!!!! Cand Daciana a fost pusa pe un loc eligibil de europarlamentar, n-ati mai zbierat ca din gura de sarpe ca este nepotism. Cand Adinuta, amanta dovedita a lui Crin, a fost pusa de iubit, care intamplator era si seful partidului, pe locul 2 pentru europarlamentare, in timp ce Daianu era trimis pe unul din ultimele locuri ale listei, n-ati mai titrat ca acum "noul clan". Presupun ca nici macar nu exista clanul Sarbu, caci din familie nu sunt in politica decat tatal, fata si sotul acesteia. Si de buna sema, toti din familiile Sarbu respectiv Antonescu/Valean s-au nascut gata invatati si experimentati. Numai Eba si Prigoana sunt niste prosti si n-au voie sa fie vreodata destepti.

  77. H.Prigoana merita sa fie parlamentar

    de Ion(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 13:53

    TOATA CRITICA LA ADRESA LUI H.PRIGOANA ESTE DIN INVIDIE,PROSTIE SI RAUTATE. EL S-A LANSAT INTRO LUPTA ADEVARATA SI POPULATIA VA ALEGE. ESTE UN BAIAT DESTEPT SI SINCER DE CARE ARE NEVOIE TARA IN PREZENT. SA-L AJUTE DUMNEZEU !

    1. Ioane,

      de ursu, marţi, 29 decembrie 2009 - 14:02

      ..tot ion ai ramas.Ce indivie , ce [rostie, cand prostia este cat carul la Prigoana gunoierul,prostie insamantata de comunisti, astia sunt deja esalonul trei al ramanerii tarii sub ocupatie comunista?

  78. CE-I ASTA O GLUMA?

    de ursu, marţi, 29 decembrie 2009 - 13:58

    ...sau o justa comparatie a politicii de mucava ilist-comuniste, actuale ,romanesti ,politica gunoiului nereciclat din Romania?
    Niste gunoieri sectanti au si ajuns " clan " politic?Unde?Printre securistii lui stolojan?Iata cata valoare mai au politrucii kgb-isto PSD-PDL-isti din Romania.

  79. Management rasturnat

    de ALBU HOREA(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 14:09

    UNUL DIN PRINCIPIILE MANAGEMENTULUI DE ORI CE FEL SPUNE CA NU POTI NUMI SAU ALEGE UN MANAGER, CU ATAT MAI MULT UN PARLAMENTAR CARE SA JUDECE PENTRU ALTII ,ATATA TIMP CAT ACESTA NU ESTE ,,POTOLIT DIN PUNCT DE VEDERE SECSUAL,,.

  80. 'ei vor face exact invers de ce ati facut voi

    de "popor de beizarea..."(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 14:58

    'beizadelele' sunt, ingeneral, educate, dupa vrereea parintilor lor, deci daca dl. prigoana este tatal care i-a educat = este cert ca si ei vor fi, aprox., la fel. Adica oameni care lupta pentru dreptate si adevar. este rusinos pt cel care a facut asociarea cu 'beizadelele'.... eu cunoasc 'beyzadele' care au facut cinstele neamului ns. (D. Cantemir) deci.... iarasi manipuilare, m-am saturat...!!

  81. Toata noaptea...

    de Liana Ghiorghioff, marţi, 29 decembrie 2009 - 15:17

    Cativa domni sub diverse nick-uri au tot injurat pe tanarul Prigoana toata nopticica.De ce n-or fi avut ei (el) somn? De mult n-am mai vazut o asa dezlantuire! De mult n-am citit asa niste i.diotzenii si atacuri murdare la adresa unui ins care isi castiga banii din gunoaie. "Gunoierul handicapat", "gunoierul cu piciorul de lemn", "junele cu acnee" s.a. de acelas fel. Eu am inteles ca acest tanar deocamdata se va lupta pe locul din Parlament cu dl.Stroe. Pai nu este unul din principiile Constitutiei noastre dreptul de a alege si a fi ales? Ce mama ciorilor de democratie veti fi stiind mai fratilor! Eu va propun sa nu va opintiti aici pe forum! Mergeti la vot si votati-l pe Stroe, daca locuiti in colegiul in care va candida. Daca nu, lasati persoanele care locuiesc acolo sa hotarasca ele. Si adica vreti sa spuneti ca daca candida celalalt nu era "escroc, traseist, cu dosare la DNA,cu prieteni interlopi, finu'lu'Becali samd"? Nu putea, evident sa lipseasca vinovatul de serviciu:Basescu.

    1. da lenuzdo, noroc cu tine,,

      de OBIECTIV(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 18:14

      ca ai venit aici sa ne luminezi din perspectiva dosului pe care il iubesti cel mai mult,,, zau asa mamaie , te plateste betivanu cu ora de esti asa de prolifica pe forumuri? ca de zis nu zici nimic doar lingi de zor la fundurile late ale coonducerii de partid,,,

    2. Nutzi

      de Garfield, motanu, marţi, 29 decembrie 2009 - 18:48

      Poate ne explici tu si ce este ala "nepotism", fiindca dupa parerea ta, aici nu e vorba de asa ceva! Aici e vorba de rasplatirea cheltuielilor din capanie, nu? Si inca ceva, tie nu-ti e scarba? hehehe! Garfield, motanu (nepotu de pe acoperis)

  82. o parere

    de ariceanu(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 15:22

    Ce aveti cu baiatul.A fost la locul potrivit in momentul potrivit,asa cum Bahmuteanca a fost intr-un anumit moment intr-un parc din Cracovia.Ce n-ar fi dat d-soara Ponta sa fi prins si ea un astfel de moment,vedeti bine cat trebuie sa se zbata numai pentru ca n-a prins un astfel de moment.Revernind la Prigoana este un baiat cu bun simt,fara tupeu,plus ca mai are si dreptate:nu e nepotism,de cand relatia tata-fiu s-ar numi nepotism.

  83. TUPEISTI FARA SCRUPULE

    de GINA(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 15:34

    CE TUPEU POT AVEA NESIMTITII ASTIA !!!!UN MUCOS DE 23 ANI SE CREDE CEL MAI DESTEPT,CEL MAI FRUMOS ETC . !!!! SANT MILIONARI IN EURO FIINDCA AU CONTRACTE CU STATUL !!! RIDICA GUNOIUL DIN ORASE SI SECTOARE UNDE SANT PRIMARI PD L !!!DACA VA FI VOTAT PE BUNE SI NU VOR FURA VOTURILE NE MERITAM SOARTA !!! MI-E SCARBA DE EI !!!!!!RUSINE TUPEISTI NESIMTITI CE SANTETI !!!!!

  84. tara noastra

    de nu conteaza(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 15:45

    ROMANIAAAAAAAAAAAAAA, TE IUUUUUUUBESC ! **** TINEEEEEEEEE NU GASESC !...... stupid people.

  85. Oligarhii PDL isi fac loc la ciolan!!!

    de MIHAI(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 16:24

    PDL nou FSN noul PSD.

  86. Linguriada

    de Mihai(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 16:28

    Si asa incepe linguriada de argint...succes copilasi Basescieno-Udreo-Videnisti

  87. E inca bine

    de Bill(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 18:26

    Vai de Romania noastra!!! Nu am vrut sa fie ca la americani?!? Mai avem de asteptat pana fiul o sa-i ia locul presedintelui tata (Bush) sau sotia presedintelui sa candideze la presedentie si sa ajunga secretar de stat (Clinton)! (mai cautati exemple in senatul american sau in camera. Nu mai vorbesc de guvernatori in state) Asa ca deocamdata e mai bine la noi!

  88. Famiile politice.

    de Horosanu Gheorghe(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 18:30

    Intodeauna,o "familie", adunata intr-un "sector",provoaca un anumit val de nemultumire.In primul rand cei din "bransa", le ia pita din manuta. Mai ales in politica.Nu cunosc decat din presa, personaje, ca, Prigoana, Sarbu, etc. Dar nu inteleg "acuzatiile". Parca ar fi o "vorba", prezumtia de nevinovatie.Nici nu ajung bine in anumite pozitii, si s-au si creat "scenariile". In primul rand cred ca este un avantaj, ca au in familie unul din bransa. Apoi sa nu exageram, un prof.nu trebuie sa aiba fiul la scoala unde are ore, un jurist nu poate face fiul jurist, etc. Lasati tinerii in pace, sa-i judecam dupa ce fac ei, faptele lor, si nu dupa parinti.O sa ajungem mai rau ca in comunism, sa-i judecam dupa biblie, pana la al 9-lea neam.Dambla.

  89. numai in Romanika poate fi asa haos

    de Wiebe(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 18:36

    Numai in romanika se pot inyimpla asa anomalii..cred ca si in UE e mare mafie...altfel le/ar cere sa "dea socoteala"....si duderea e ca pleaca ce e mai bun din tzara si ramine MAFIA si prostimea pacalita cu mici , zahar si tuica...
    Numeni nu se va mai reintoarce in romanika...decit poate pt citeva zile...din cei plecatzi...E prapad..e coruptie..mafie ..si chiar internationala...

  90. pentru vizitator

    de alter ego(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 18:40


    Tot respectul pentru carturarul Dimitrie Cantemir.
    Exilul sau a fost oare si o orientare catre pravoslavnica Rusie ,de unde ne tot vine mantuirea? "Lumina vine de la Rasarit".Dar tot de acolo si crivatul.

    1. esti deplasat

      de ich bin EGOIST(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 19:06

      Care Dimitrie Cantemir, te crezi la inceputul secolului 18? DC a scris prima istorie a Imp OTOMAN, a fost tinut zalog in tinerete la Constantinopol, iar pe urma a devenit Academician la BERLIN. Normal ca din toate cele trei - rele, si inca una pe cale HAPSPURGII -, a ales pe cea mai buna pentru MOLDOVA.

  91. Si s-a facut lumina !

    de Spitalul 9(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 18:55

    A venit intunericul peste Romania, dar in capul nostru s-a facut lumina. Romania este intr-o profunda criza. Se dezbate pe toate televiziunile si in toate ziarele. Un mucos imberb si crescut in puf abuzeaza de o constitutie foarte permisiva. Are tupeul sa se expuna votului alegatorilor in sectorul 1, sector dominat de liberali contra candidatului comun al opozitiei PNL-PSD. Dece ? Sa fie snopit in bataie electorala? Cit tupeu. Dar in capul nostru s-a facut lumina. Am gasit solutia. Cerem insistent Parlamentului sa voteze urgent o Lege prin care sa i sa interzica lui Honorica cel mic sa candideze. Si asa se face liniste. In mod democratic si legal. Se rezolva si criza si somajul. Hai ca noi suntem mai destepti ca voi !

  92. bogdan chireac critica fam prigoana pe realitatea!alti chireaci pe forumuri!

    de DAN(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 20:17

    este prea bun pt sect1.dar trbuie sa inceapa de undeva!

  93. constitutie

    de VALI(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 20:26

    dragilor ,sa adunam semnaturi pentru modificarea constitutiei .sa interzicem copiilor si nepotilor nostrii sa urmeze meseriile ,demnitatile si in general preocuparile pe care l-e avem noi.

  94. AVETI CE MERITATI!

    de COSTY_CT(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 21:41

    SILA e un cuvant prea bland ca sa exprim ce simt fata de aceasta mizerie PDL-ista!!!!

  95. hm, de ce se fac multi ca nu vad nimic ?

    de simona(Vizitator), marţi, 29 decembrie 2009 - 22:42

    La cum se fac alegerile in tara noastra, ma astept la orice. Ala nu-i vot daca ti se plateste cu 30 lei sau un sac de cartofi. Si aici au ales romanii, in general, nu doar niste politicieni corupti. Sau asa ni s-a spus. Cam siguri pe ei, Basescu

  96. rusine

    de qqq(Vizitator), miercuri, 30 decembrie 2009 - 00:44

    oare parlamentul chiar mai avea nevoie de inca un gunoi(er) ?

  97. Rusine

    de haly(Vizitator), miercuri, 30 decembrie 2009 - 07:54

    O mare rusine,aceste "tate" toti 3 sa ne intoxice toata ziua,una la un program tv si tat su cu fiusu in politica si de spus nu spun nimic concret.Doar niste lingai ai fostului PCR.

  98. Comparatie Robert Kennedy si Honorius

    de Nobby(Vizitator), miercuri, 30 decembrie 2009 - 11:16

    O nesimtire trebuie numai des repetate si fara jena, ca sa devina realitate.
    Ce studii a facut Honorius in USA, ca la 23 de ani le-a si
    gatat?
    Si daca este atat de eminent, de ce nu ramane acolo sa faca cariera? Ca acolo nu-l poate ajuta piciorul de lemn parintesc.
    CA FARA NEPOTISM NIMENI NU BAGA IN SEAMA UN
    PUSTI NECOPT DAR INGAMFAT- si e timpul sa-si inceapa
    cariera pe bani multi de la contribuabili.

  99. FAM.PRIGOANA

    de marcelsimion(Vizitator), miercuri, 30 decembrie 2009 - 22:43

    TATAL FIUL et.company ,
    Cel mai interesant imbogatit sa nu zic(mogul) al PD-L,
    Cea mai banoasa afacere cu primaria ,el munceste alaturi de toti PD-Listi in greu sa-si creasca baietii.
    Fiul un el care a vorbit in fata senatului american,si tata a platit ..........................las-o **** ca aia nu te asculta gratis si vine taticu sa ne arate ce eminenta cenusie are tata si noi nu stim .
    NISTE RASURII , SA PLECATI DRACULUI IN AMERICA VOASTRA SI NU NE MAI DA_TI LECTII >

  100. Ma simt Honorat sa vorbesc despre Honorius...

    de Honoratsii(Vizitator), miercuri, 30 decembrie 2009 - 22:49

    ...Despre acest proaspat Doctor Honoris Pausa.

  101. Lupta de clasa

    de Eunescu(Vizitator), sâmbătă, 2 ianuarie 2010 - 16:18

    Honorius Prigoana nu are radacini sanatoase, nu este fiu de proletar, nu face parte din clasa muncitoare, iar pentru pretentia de a se vrea egal cu toti, trebuie demascat public si infierat cu manie proletara. Curat democratic! Ca la scolile de partid ale tov.Ion Iliescu, a carei vigilenta in ai demasca pe fii tatilor si mamelor, si ai exclude din invatamant, ori trimite la canal, trebuie sa ne fie steag calauzitor.
    Lupta de Clasa a ramas doar o cangrena pe creerul bolnav al acestor impostori care murdaresc media romaneasca, societatea in ansamblu si, cum bine se observa, doar oligarhia lui Iliescu isi mai poate permite, la sfarsit de 2009, sa mai condamne pe cineva pentru vina, reala ori inchipuita, a parintelui.
    Jalnic, putred si mocirlos!

  102. Fam Prigoana.Ce preferi ?

    de Sibyl Transilvan(Vizitator), duminică, 3 ianuarie 2010 - 06:13

    Poate am incepe sa credem in "valoarea patriotica"
    a lui G.Becali,cand si-o dona pt constructia de autostrazi intreaga sa avere ,obtinuta stie toata natia cum !Cum nu e de asteptat asta,se astrapta investigarea sa si curayarea RO de becali ,vangheli,geoani,...
    Asteptam si sa se trezeasca UE si sa accepte pedeapsa cu moartea pt mis,ei pe fat,a' ori mascati !

  103. Concluzii

    de Jr.(Vizitator), duminică, 3 ianuarie 2010 - 12:14

    Marturisesc ca am depus un oarecare efort ca sa citesc postarile si sa inteleg cat sunt butade si cate opinii personale care se doresc scrise, citite si analizate daca sunt valoroase.
    Fenomenul "Prigoana" a produs o isterie generala, ca si cum de acest nume atarna soarta Romaniei acum si in vecii vecilor.
    Fratilor care ati opinat pro sau contra Prigoana jr. care nu intelege ce i se intampla, chiar credeti ca va ia cineva in serios? Cartile se fac la Cotroceni, ordinele sunt fara echivoc, PDL are misiunea sa le execute. Noi ne inscriem in caravana care trece cand cand latra maidanezii.
    Ce mi se pare foarte grav sunt acuzele care vi le aduceti reciproc, invrajbirile intre generatii fara deosebire de educatie, varsta, sex, apartenenta politica.
    Nu credeti ca este cineva care se bucura de naivitatea noastra profund balcanica?
    Dati-i satisfactie incontinuare daca vreti si veti vedea ca intr-o zi arunca masca si ne va inprosca in ochi hahaind: "V-am ciuruit, asta meritati"!

  104. PROGONITII

    de boboc petrache(Vizitator), duminică, 3 ianuarie 2010 - 21:11

    Sa gandim la rece=logic: PDL-ul are meritul de a fi alternativa pentru linistirea celor mai cumpliti criminali mafioti existenti in gruparea psd-pnl, chiar daca Inca nu avem democratie pentru ca NU AVEM CONSTITUTIE CORECTA! Respecte pentru cei ce gandesc intai...

  105. Nu au ffost si alti candidati???

    de Andy(Vizitator), marţi, 5 ianuarie 2010 - 15:34

    Nu au fost mai multi candidati?
    Si independenti etc?
    In principiu cei 2 au obtinut cele mai multe voturi nu?
    Atunci care e problema?
    Daca buucrestenii din sectorul 1 sint destepti si avansati nu aveau decit sa voteze cu un candidat nou.. daca sint niste bisnitari si spagari voteaza tot cu ai lor.. da sa nu mai dea exemple si sa se ia de mina cu moldovenii...
    Asta e democratia..


Utile
Bucuresti
Iasi
Constanta
Timisoara
Cluj
 
 
                             
Acasa |  Copyright |  Termeni si conditii |  Contact |  Publicitate |  Ringier Romania |  Regulament Forum