|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
În 2010, cheltuielile cu personalul de stat cresc, în timp ce sumele alocate investiţiilor, inclusiv în autostrăzi, scad. Bugetul pentru 2010 este de austeritate pentru programele de investiţii, nu însă şi pentru angajaţii la stat. Proiectul de buget elaborat de guvern prevede cheltuieli cu personalul în medie cu 15% mai mari faţă de 2009, în timp ce sumele alocate investiţiilor sunt în scădere cu peste un sfert. Economistul Daniel Dăianu afirmă că, cel mai probabil, majorarea sumelor alocate personalului este o consecinţă a reorganizării agenţiilor guvernamentale.
Aşa-zisul buget de criză are programate cheltuieli cu 15% mai mari cu personalul, în timp ce de la investiţii a fost tăiată circa o treime din suma alocată în 2009.
Într-un an care se aşteaptă să fie chiar mai greu decât 2009, guvernul a pus pe masa parlamentului un buget care pare rupt de realitate. În proiectul de buget pentru 2010, cheltuielile de personal cresc în medie cu 15%, în timp ce sumele alocate pentru investiţii sunt cu peste un sfert mai mici decât cele puse la bătaie în acest an.
Proiectele bugetelor instituţiilor, publicate de Ministerul Finanţelor, vor fi discutate în perioada următoare de parlamentari. Potrivit documentelor, unele ministere, instituţii şi servicii vor beneficia de mult mai mulţi bani pentru angajaţi, incluzând, pe lângă salarii, contribuţiile sociale, sporuri, indemnizaţii etc.
Aceasta în condiţiile în care guvernul a reuşit să reducă aceste cheltuieli cu 13,5 miliarde de lei, anulând anumite facilităţi. Astfel, bugetarii nu vor primi anul viitor tichete de masă, de vacanţă sau cadou, iar toate pensiile vor îngheţa.
Creşteri mari, scăderi mici
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale va primi cu peste 95% mai mulţi bani pentru personalul din subordinea sa, iar creşterea sumei alocate în 2010 angajaţilor Ministerului Muncii depăşeşte 110%.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri prevede cheltuieli cu aproape 77% mai mari pentru personal, iar Ministerul Justiţiei cu 46% mai mari. Salariaţii Curţii Constituţionale vor avea la dispoziţie o sumă cu circa 55% mai mare decât cea alocată în 2009, iar cei ai Secretariatului General al Guvernului au o alocare în creştere cu peste 32%. Banii destinaţi personalului de la Ministerul Justiţiei sunt în creştere cu 46%, iar celui de la Ministerul Public cu peste 38% mai mulţi.
Scăderile programate la rubrica „Cheltuieli de personal” nu sunt nici pe de parte la fel de spectaculoase. La Ministerul Transporturilor suma se va reduce cu 16,16%, iar la Agricultură - cu circa 9%. Mai puţini bani pentru salariaţi sunt prevăzuţi şi la Finanţe (-9,06%), Sănătate (-6,15%), Dezvoltare şi Turism (-8,07%).
O posibilă explicaţie: restructurarea agenţiilor
Profesorul de economie Daniel Dăianu explică această creştere a cheltuielilor cu personalul prin includerea în cadrul mai multor ministere a agenţiilor şi autorităţilor dizolvate în urma legii privind reorganizarea instituţiilor statului.
„În urma restructurării, anumite agenţii care aveau statut independent şi erau gestionate din venituri proprii au intrat în alcătuirea ministerelor care le-au înglobat”, spune Dăianu.
El se aşteaptă ca fiecare ministru care conduce un minister aflat în această situaţie, sau ministrul finanţelor, sau chiar premierul Emil Boc să prezinte public o explicaţie pentru creşterea cheltuielilor cu personalul într-un an în care pentru majoritatea angajaţilor salariile vor îngheţa.
Ca pondere în produsul intern brut însă, cheltuielile de personal sunt aşteptate să scadă de la 9,2% în acest an la 8,5% în 2010, pe seama creşterii economice de 1,3%.
În ceea ce priveşte banii alocaţi investiţiilor, Transporturile vor primi 6,4 miliarde de lei, cu circa o treime mai puţin decât banii alocaţi în 2009. „Cu ce avem acum, s-ar putea face doar 20 de km de autostradă”, declara, recent, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, pentru EVZ.
"Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, sau premierul Emil Boc ar trebui să iasă public şi să explice românilor care este motivul pentru care, pentru anul viitor, este programată creşterea cheltuielilor cu personalul.",
Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe
FINANŢĂRI IEFTINE
Soluţii pentru investiţii de criză
Chiar şi într-un an în care vom suferi în continuare din cauza crizei economice, România poate face investiţii în infrastructură, consideră fostul europarlamentar şi ministru de finanţe Daniel Dăianu.
În opinia sa, autorităţile române ar putea negocia cu Comisia Europeană diferite soluţii care să ne permită să construim drumuri şi autostrăzi, fără să adâncim deficitul bugetar, care trebuie să fie de maximum 5,9%, anul viitor. Una dintre soluţii ar fi „să convingem Comisia Europeană să ne aloce prefinanţări masive în 2010 care să nu reclame cofinanţare bugetară”, ne-a declarat Dăianu.
O a doua posibilitate ar fi să amânăm plata cofinanţării pentru 2011. „O altă variantă ar putea fi contractarea unui împrumut pe termen lung de la Banca Europeană pentru Investiţii, care să nu fie luat în calcul la definirea strictă a deficitului bugetar”, a mai precizat fostul ministru.
Potrivit lui Dăianu, şi Ministerul Mediului şi cel al Transportului trebuie să prezinte Comisiei Europene liste de proiecte cu banii de care au nevoie. (Ana Bâtcă)
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Bai tata ce teapa au luat mioriticii au luat pe 6 decembrie
Nici eu cu imensa mea capacitate de prezicere si in ciuda faptului ca nu-i iubesc pe pidilici nu am putut sa imi inchipui un asemenea buget. Nu ma pot opri din ras cand vad ce teapa au luat mioriticii pe 6 decembrie. Si totusi, am prevazut ca barcagiul nu s-a trezit inca din mahmureala ca sa ii dicteze piticului planul anticriza. Lipseste total si cu desavarsire de 100%. Hehehehehe, ce-mi plac glumele mele!!! Astia dau afara oameni cu tupeu ca sa isi mareasca ei salariile, ma refer la functionarii cu statut special din ministere ca doar nu le-or la profesorii de rand. Asta e o teapa pentru zece generatii de acum incolo.
Teapa traditionala deja
Ce teapa ? Exact aceasi pe care ne-o luam de fiecare data cu Basescu...Ne meritam soarta,cred ca si el se mira cat de prosti sintem si cat de usor ne prosteste in campanii.
Ai dreptate
Sa traiti bine????????sau-------Cine mai traieste bine? sau------- Scapa cine poate ( din Romania)!!!
Va tras-o Base iar!
Trebuie curatzate toate "agentiile"-capusa
BOC face foarte bine ca scapa de "balastul" asta ce parazita guvernele si care doar mulgeau banii fara sa faca nimic. Autostrada de 4-5X mai scumpa ca in occident??? mai bine drum de tzara comunallll si la carutza trasa cu boi toata lumea.
...le-am spus-o votacilor,....
...se pare ca circul incepe inainte de anul nou, asta micu zis pruncutu', cu legea bugetului, ala mare zis marinelu' jucaus cu armele de le Ciorogarla !!!...si de acum inainte tot asa !!!...ciuruitilor, sa traiti bine in tara ca noi avem de gand sa ne plimbam ceva mai mult pe afara !!!...ha, ha, ha, ce v-am mai prostit odata !!!
Ce teapa au luat parintii tai, te-au crescut degeaba
sa stai zilnic, probabil si de Revelion, ca sa postezi primul prostii, denota ca esti un looser. un chichibulangiu
Ce teapa au luat parintii tai, te-au crescut degeaba
sa stai zilnic, probabil si de Revelion, ca sa postezi primul prostii, denota ca esti un looser. un chichibulangiu
@chichi mioriticul.....
"...Ca pondere in produsul intern brut insa, cheltuielile de personal sunt asteptate sa scada de la 9,2% in acest an la 8,5% in 2010, pe seama cresterii economice de 1,3%. ..".. deci... stimabile....... daca-ai fi citit si mai ales daca ai fi inteles ce se scrie acolo... ai fi vazut, cel putin la o prima lectura, ca lucrurile sunt cam pe dos...... se pare ca unora le-a ramas tastatura lipita de degete si nu pot dormi fara ea..... sper sa postezi si-n noaptea de anul nou ca, nu-i asa, esti de "serviciu"..... PS...... partea proasta cu guvernele romaniei este ca nimeni n-a avut pana acum destul sange..... sa-i "jumuleasca" bine pe bugetari..... ca-i campanie electorala, post electorale sau mai stiu eu ce.... mereu "operatiile" dureroase sunt amanate la nesfarsit...... si cand se hotarasc sa faca ceva... le canta "popa"!...... asa-i romanul!..... sanatate!
@marius poap 2/2
Si culmea nesimtirii, in acelasi timp ei isi suplimenteaza fondurile!!
Scuze de tonul mesajului, dar lasand la o parte simpatiile politice, ca simplu observator ce isi doreste ca tara sa mearga mai bine pot sa spun ca sunt foarte dezamagit de Basescu si de faptul ca oamenii il iubesc atat de mult ( periculos de mult ) incat sa nu ii critice nicio masura!!! E o tara libera in care putem ( si trebuie ) sa criticam masurile care ni se par proaste.Trebuie sa facem asta pentru a nu-i lasa sa creada ca ne pot avea pe toti cu un mic, o fasole si o noapte de revelion in care sa ne cante gratis o trupa in voga.
@marius popa 1/2
Imi place ca tu stii, intr-adevar, citi cum trebuie informatiile! Adica, e un lucru mare ca raportat la PIB anul acesta cheltuielile sunt mai mici, si curios e ca tu continui si cu partea cu " beneficiind de o crestere de 1,ceva la suta ". Imi place. Pai daca intr-un an in care am avut o contractie economica mare am avut un procent de 9 si ceva la suta din PIB cheltuieli cu personalul iar in anul urmator pe fon de crestere economica avem un procent putin mai mic, asta e bine? In mod normal, trebuia ca aceste cheltuieli sa fie mult mai mici ca pondere, tocmai ca beneficiau de cresterea econimica previzionata! Oricum, sper ca toti sa vedem faptul ca e interesant cum unele ministere beneficiaza de muuult mai multi bani pentru personal ( inclusiv Secretariatul Guvernului ) in timp ce Basescu spune ca in educatie sunt prea multi profesori suplinitori si pensionari, iar ca la anul facem si reforma curiculara si mai dam afara si din titularii de acum.
numere?
numerele ne incurca. MAREA crestere de 11% la administratia prezidentiala e de fapt de UN MILION de lei. Unele agentii "autofinantate in 2008" au trecut cu incasari cu tot la SGG (incasarile lor erau de un miliard in 2008). Deci ARR are acum salari platite de la SGG. Preotii sunt platiti in 2010 de la SGG (in 2008 erau de la Min.Culturii si Cultelor). Cultele au trecut la SGG. Unele agentii au trecut la Ministerul MUncii deci si bugetul lor de cheltuieli e tot acolo. CERT este ca 9000 persoane au plecat din agentii. Salariile marite in 2009 cu x% DEALUNGUL anului se regasesc incepand cu ianuarie 2010. A citi un buget e o treaba dincolo de priceperea mogu-viziunilor.
oho, fratilor, vad ca ati luat-o serios pe urmele realitatii si ale antenelor
dati-i inainte, cu cat denigrati mai puternic, cu atat popularitatea guvernului boc va crede! la fel si a presedintelui! pentru ca efectul obtinut va fi totdeauna cel contrariu! asa ca...bagati tare:).
nu are NICI O LEGATURA realitatea expusa de 1/2
nu are NICI O LEGATURA realitatea expusa de dl Chichi Teapa, dl Dante, dl Tibi cu televiziunile in cauza !!! Toti cei care critica guvernul Boc PE BUNA DREPTATE nu au nici o legatura cu aceste televiziuni precum antenele! Cand ai sa te trezesti dle Mihai39 sa vezi ca au marit bugetul la varf (Presidentiei ca deh.. dl Basescu are nevoie de un buget cu 25% mai mare in plina criza, Secretariatul guvernului, etc si apoi tipa ca trebuie sa faca reduceri si dau afara oameni - ceea ce trebuie facut dar in cu totul alt stil, si cu alte modalitati, etc) ? Chestia ca nu putem sa criticam pe dl Basescu ca deja a fost supra criticat de aceste telviziuni a fost expus intr-un articol in EVZ foarte frumos sub titulatura "dl Basescu imun la critica". Poate intelegi intr-o zi aceste motive si sa incepi sa cantaresti si FAPTELE. Guvernul Boc a comasat si schimbat denumiri de ministere TOCMAI PENTRU A ASCUNDE ORICE POSIBILITATE DE A FACE COMPARATII !
nu are NICI O LEGATURA realitatea expusa de 2/2
adica inainte era Ministerul Cultelor acum nu mai exista dar e ceva sub directa indrumare a primului ministru !!!! DECI MINCIUNA [1] ca au redus ceva ! NU AU REDUS DE FAPT NIMIC ! AU REDENUMIT SI SCHIMBAT TOT FELUL DE SEFI SI ORGANIGRAME ! ......... MINCIUNA [2] cat timp ministerul X, Y, S si T devine ministerul X-S si Y-T atunci nu mai poti face comparatii cu cat sa marit bugetul ministerului X, Y in 2010 fata de 2009. Asta e cea mai mare pacaleala posibila! O farsa aruncata in fata ! si ce e mai grav nu e minciuna perfida si ordinara in sine ci ca a ajuns sa fie prezentata si ca ceva bun (reorganizare, reducere) cand de fapt ESTE O ABUREALA DE PROPORTII. Sa nu se vada unde se duc banii fata de bugetul de anul trecut, ca lumea sa se incurce in detalii si explicatii si apoi cand intervine plictiseala si oboseala oamenii SA RENUNTE SA MAI RATIONEZE ce se intampla cu banii lor. Cam asta se petrece sub tutela PD-L si UDMR. Sa traiti bine ! Ha ha ha.
Ti-ai luat banii?
Un alt salariat al pedeleilor... Peste 90% din cetatenii acestei tari o duc mai prost iar unii posteaza favorabil acestei puteri corupte... Care sunt capacitatile din acest nou guvern? Udrea, Videanu, Berceanu, Boc etc.? Cei saraci cu duhul care au votat chioru' isi merita soarta, dar ceilalti?
DARD
este o miscare pusa in miscare in Franta de Patrick Sebastien, moderator, actor, mim de notorietate, prezentator al emisiunii de larga audienta Cabaret, deci cu o mare priza la public, miscare ce_si propune sa responsabilizeze tot timpul guvernul pentru masurile propuse, cititi programul DARD, francezii si_au propus sa intervina obligand clasa politica sa si tina promisiunile, sau sa_si dea demisia! pe cand un DARD in Romania? trebuie sa invatam de la altii sa fim reactivi ca popor, adica sa nu acceptam compromisuri! numai asa ne vom recapata demnitatea ca indivizi si popor! desteapta_te romane si fii prezent la tot ce ti se intampla!
Nu vrem Kent, Cafea, Valuta vrem pe Udrea sa ne ...
Un studiu recent al expertilor britanici ne dumireste de ce autostrazile in republica cu fata umana se construiesc atit de anevoios. Studiul arata ca mioriticii se strica la burta daca conduc limuzine de lux la viteze mai mari de 60km/h. In acest context renunt categoric la orice vaccin guvernamental si doresc s-o admir cu ochi porcini pe doamna ministru Udrea dansind din buric pentru bobor la lumina luminarilor in P-ta Matache.
raspuns la nu vrem
poate corect scris nu este Udrea sa ne...
ci
Udrea sa ne-o....
Pofta-n cui, baieti cu ochi albastri...
...va asteapta nevestele voastre grasane, cu marar pe picioare si dinti cariati, cu un facalet dupa usa!
minciunica de presa
Doamnelor si domnilor ziaristi, primul ministru si ministrul de finante au spus exact invers.
Voi ii dati inainte, citandu-l in mod neclar pe Daianu, care e din opozitie.
Articolul asta pute a intoxicare, a manipulare.
V-a cumparat Voiculescu si pe voi cumva?
Boc
Imi pare rau pentru dvs. ca nu ati sesizat esentialul : se face restructurarea agentiilor. iar personalul acestora se va incadra la ministere! Asta da economie. In plus, va informez ca aceste agentii se "calca in picioare" cu ministerele din care au fost desprinse initial! Aveti posibilitatea de a urmarii pe net activitatea acestor agentii, schemele de personal, etc Deci nu este o minciuna de presa sau o intoxicare. Este trista realitate in care suntem la ora actuala. Intr-un an de criza, in care se fac disponibilizari, blocari de salarii si pensii, cresteri de preturi in avalansa, tu Guvernul Romaniei te prezinti cu un buget mai mare!!
bugetul 2010
RUSINE BAI VIZITATORULE. Aici presa nu minte, spune un adevar pur bas... Sa va fie rusine la toti. O sa vada tot romanul ce inseamna sa alegi fara sa gandesti. RUSINE, RUSINE, DE MII DE ORI RUSINE.
Dlui Wakki
Cam asta ziceam si eu ieri, dar daca tot au luat-o dinsii aiurea, sa ne amintim de repetatele comparatii ale lui Basescu cu Hitler (!!!) din campania electorala: in aceasta patologica idee as spune ca dimpotriva, diriguitorii de presa mi se par acum ca si corifeii nazisti in '45, cind se auto-convingeau ca arma "secreta" va intoarce soarta razboiului, desi artileria sovietica se auzea deja in Berlin!
da
un fleac, va ciuruit
2010
LA MULTI ANI ,DOMNULE PRIM MINISTRU VA DORIM UN AN PLIN DE REALIZARI SI DUMNEZEU SA FIE APROAPE, ATUNCI CAND VA ESTE MAI GREU!
Gresiti, d-le jurnalist
Daca ati fi citit bugetul in integralitatea sa (cu tot cu anexe) ati fi vazut ca pentru majoritatea ordonatorilor principali de credite cheltuielile de personal scad cu pana la 10%, in vreme ce pentru magistrati (M. Justitiei, M. Public, ICCJ, CCR, CSM) cresc cu pana la 55%. Cresterile din (in)justitie genereaza jumatate din cresterea totala a cheltuielilor de personal. Cealalta jumatate e topita de Ministerul Finantelor, in "actiuni generale", cel mai probabil pentru plata unor "restante" pentru... magistrati. Deci toata lumea strange cureaua, mai putin magistratii. Beah...
Dlui Miron
Este clar ca problema principala este justitia: fiind ATIT de coruptibila, totul se reduce la principiul fanariot cine da mai mult! Daca exista rar si persoane "nebune" care sa doreasca cu adevarat justitie, acestea sint percepute de majoritatea decizionala ca un pericol mortal: amintiti-va ce a patit Monica Macovei...
De acum citeva zile
Cum spuneam: "Boc maninca cozonac (SIC!) la caldurica pe cind voi rabdati foame si frig"! Daca la nivelul asta s-a ajuns, imi pare rau pentru Dvs...
BOC.... face poc!
UN FLEAC NE-AU CIURUIT. ATIT SI ,, LA MULTI ANI "
nepasare
Nici o explicatie nu scuza marirea bugetuului pentru personal intr-un an de criza!D-l presedinte a spus la OTV ca,nu-l poate gratia pe ge-ralul Stanculescu,pentru ca nimeni nu gratiaza pe un militar care trage in popor!Nici un popor nu iarta pe conducatorul care, mareste veniturile celor din aparatul de stat si amana drepturi castigate legal altora(salariile profesorilor,dif. de grupe 1 si 2 la pensionari).Isi intaresc puterea in stat,dau RETROACTIV sporuri justitiei si la pensionari au amanat dif. de grupe de munca de la1 ian.2009,la sfarsitul anului 2010 si nici vorba de retroactivitate.Va intreb oameni buni ce trebuie sa faca un popor unor asemenea conducatori,care nu aplica legea in mod egal pentru toata lumea?Poate ne raspunde d-l Basescu...de fapt sa n-o mai faca ,pentru ca oricum nu-l crede nimeni .MINCINOSII !!!!!...EL SI TOT APARATUL DE STAT ,IN FRUNTE CU... JUSTITIA....care este,dar lipseste cu desavarsire.
nu va mai saturati de ilici
sa-ti fie rushine dinu patrisiu! hai jea la caruta
TAXA AUTO ...
DU-TE pa ziua punct ro piticanie ... si vezi ca kakaturi spui - Mutulica a lui Alba Ca Baseasca ...
HOTILOR ...
Ce, baietas cu ochi albastri, te strang tare cizmele pe creier?!
LA MUNCA, flacau securist... acum esti in capitalism, s-a terminat cu turnatoriile si invartelile pe banii poporului!
Parazitii.
Indiferent cine castiga alegerile pe 6 Decembrie facea aceleasi lucruri. Nu pot sa inteleg cum romanii isi mai pun inca speranta in politicieni. Lumea e condusa de bancheri si pe ei nu ii intereseaza decat banii si puterea. Pacat ca politicienii nostri nu ii dau seama ca ceia ce fac o sa se intoarca impotriva lor.
depinde din ce unghi privesti
dupa trei mandate,zic eu,putem trage o concluzie(bilant)etc.pana atunci ciocu mic si mergi pe sesst.tov.traseist cu state vechi la utc.
ai minte odihnita
e greu sa faci calcule si analize?
Daca trec agentii la minist., e clar ca si salariile cresc. dar acestea vin si cu veniturile. Dar trebuie sa ai ceva minte. O ai odihnita!
o, tempora!
Interesant! Parca altfel ne fusese vorba. Adica, dam afara peste 100000 de parliti (ca, nu-i asa, facem economie) mai trimitem si tot poporul cateva zile pe luna in concediu neplatit, tinem calcaiul pe grumazul micilor intreprinzatori, dar cheltuielile cresc? Pai, dom' prim-ministru, parca trebuia sa taiati de la imbuibati, nu de la aia care abia se taraie! Si cand ma gandesc ca ma temeam ca nu va alegeti! Puah!
in 2010,paradoxal,cheltuielile cu salariile, ^10%!
care este explicatia,ca desi in anul 2009 au fost inghetate salariile bugetarilor,s-a restructurat: cancelaria prim ministrului si agentiile guvernamentale,s-au redus salarile sefilor la 4800 lei,s-a redus cu 20% cheltuielile demnitarului(inclusiv ministrii),au fost aplicate zile de concediu fara plata,se aplica legea incompatibilitatii salariului cu pensia,de la 1 ian 2010 se aplica noua lege a salarizarii unitare,se prevad 80000 functii desfiintate,etc(abstractie facand ca la unele institutii se tot maresc fondurile:vezi presedintia,care se autointituleaza,kiki, "vectorul reformei statului",sa) si totusi cheltuielile cu salariile bugetarilor,conf rtv,cresc in 2010 cu 10%?
explicatia: lupii portocalii, paznici la stana!
in acest fel,n-o sa mai iesim niciodata din marasmul de stat,spre faliment, in care suntem!
Procente
Poate nu am inteles eu bine, poate mai sunt comentarii asemanatoare cu acesta: Ni se prezinta niste procente si noi ar trebui sa comparam daca se face economie sau ba. Pai cum sa stii cat inseamna in valoare reala? Nushce a crescut la 110%. Si ce spune asta? A crescut de la 2 lei la 2.2 lei? Am irosit 20 de bani? sau a crescut cu 20 milioane de lei.. Eu am cu 25% mai multa avere ca vecinul meu. Sunt un bogat?
prim-ministru este FMI
Nu va mai obositi cu calcule sau sa credeti ca daca ar fi fost presedinte... era mai bine . In Romania conduce FMI , destinele tarii sint la mina organizatiilor financiare care impun un fel de " strategie " de iesire din criza . Ori , ce vedeti , Boc prim-ministru , Elena Udrea , si toate "vedetele "care stiu sa piarda , sint asezati in puncte strategice . DA-TI O SOLUTIE DE VINDECARE .