Prima monografie despre „Istoriile periferiei” bucureştene, scrisă de Georgiana Sârbu, va fi lansată cu vin şi lăutari în Capitală.Spaţiul mahalalei i-a atras dintotdeauna, ca un magnet, pe scriitorii noştri, care au găsit aici personaje memorabile, femei uşoare, pătimaşe, bărbaţi robuşti, toţi o sursă de inspiraţie neostoită pentru cărţi.
Lumea marginală şi periferia adună o panoplie de indivizi trăind la limita sărăciei, cârciumărese, chivuţe, ologi, ceferişti cu un limbaj pestriţ, descrişi în cărţile lui Eugen Barbu, George Mihail Zamfirescu, dar şi în romanele lui Radu Aldulescu, despre mahalaua contemporană.
Autoarea Georgiana Sârbu, în vârstă de 31 de ani, a realizat prima monografie românească a temei periferiei, în volumul „Istoriile periferiei. Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu”, care va fi lansat, cu vin şi lăutari, de Cartea Românească, în Capitală, la începutul acestui an.
„Maidanul cu dragoste”
Meritul autoarei este acela că păstrează în monografia ei parfumul mahalalei de altădată, trecând agale, în drumul către centru, prin periferia sentimentală, în timp ce „trage cu ochiul” la Sultana şi Domnica, fetele care-şi dau dragostea pe bani, sau la Steluţa Muta, Creaţa şi Bica Şchioapa, personaje care au dat culoare unor romane celebre.
Cea mai veche meserie din lume, prostituţia, nu lipseşte niciodată de la marginea lumii, locuri destinate, se pare, promiscuităţii. „Meserie,  mă, ca oricare alta... oameni săraci, ne mai câştigăm o pâine care cum putem”, spunea George Mihail Zamfirescu, în „Maidanul cu dragoste” (1933).
Lume a contrastelor, mahalaua nu este numai o prelungire a oraşului, ci un organism cu o viaţă proprie, de obicei cu reguli aparte. Timpurile mahalalei sunt urmărite de autoare, aşa cum apar în romanele româneşti.
Maidanul plin de gunoaie, un aluat în care dospeau tot felul de mirosuri, este flancat de casele din chirpici, care le dădeau mahalagiilor lui Barbu atât sentimentul proprietăţii, cât şi un soi de robusteţe rurală (pentru că-i obligau să trăiască după ritmurile naturii).
Acestea au fost înlocuite, în timp, de case comune, cu camere lipite una de alta, dar în care scandalurile, de un pitoresc aparte, cu cuvinte deocheate, au continuat cu acelaşi aplomb lingvistic. Mai apoi, mahalaua a devenit o prelungire a societăţii industrializate, purtând tarele şi însemnele urbanităţii.
Pasiunile fac legea în mahala
„Mahalaua extirpată din romanele menţionate e prezentată în toată splendoarea ei, ca o lume care îşi are protagoniştii, moravurile, cutumele şi ves timentaţia ei”, spune Nicolae Manolescu, care a fost şi coordonatorul lucrării de doctorat ce a stat la baza acestui volum.
Cartea arată că periferia este locuită de o umanitate crudă, dar şi duioasă, condusă de pasiuni puternice, potrivit profesorului Andrei Bodiu.
- Autoarea a realizat un inventar al romanelor româneşti a căror acţiune este localizată în mahala, apoi a analizat „Maidanul cu dragoste”, de G.M. Zamfirescu, „Groapa”, de Eugen Barbu, şi „Amantul colivăresei”, de Radu Aldulescu, primul, interbelic, al doilea din anii ’50, al treilea, contemporan, din anii ’90.
- Georgiana Sârbu a descris şi explozia de cărţi din perioada interbelică, ce fac panorama lumii periferice, printre care „Diplomatul, tăbăcarul şi actriţa” (1926), „Casa cu fete” (1931), de Carol Ardeleanu, „Periferie” (1935), de Constantin Barcaroiu, „Hotel Maidan” (1936), de Stoian Gh. Tudor.
|
