Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
Newsletter
e-mail'ul dumneavoastra
| Inregistreaza
Inregistreaza-te la newsletter
wwwoteaza
Ce ar trebui să facă PSD în privinţa senatorului Cătălin Voicu?
Să îi retragă sprijinul politic
Să îl excludă din partid
Nu ştiu/ Nu mă interesează
Voteaza| Rezultate
Arhiva
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Alege luna si anul
Martie
2010
Opinii
De acelasi autor 
EDITORIALUL EVZ: Flacăra violet nu merge de multe ori la apă
 
Călin Hera
Marţi, 19 Ianuarie 2010
Călin Hera: „A da vina pe flacăra violet poate deveni noua scuză universală, pentru orice eşec, pentru orice ratare”.

Cuvintele cântăresc mai greu decât îşi imaginează cei care se trezesc vorbind fără să gândească în prealabil. O vorbă aruncată la întâmplare poate a) încânta, b) aiuri sau c) se poate întoarce împotriva celui care o rosteşte. În cazul lui Mircea Geoană se aplică varianta c). Deja i s-a lipit de imagine o definiţie într-un cuvânt. Ştiţi care. N-a putut scăpa de el, ba, subconştient, şi l-a asumat. Altfel ar fi meditat un pic înainte de a aduce vorba despre atacurile energetice la care ar fi fost supus în campania electorală.

Ideea asudată a flăcării violet, lansată în urmă cu o lună de Viorel Hrebenciuc, ar fi trebuit privită cu un dram de stupoare şi cu multă îngăduinţă. Şi atât! E inexplicabil de ce Mircea Geoană, care părea un om totuşi umblat prin lume, a ales să o readucă în discuţie.

Nu pot găsi niciun motiv cât de cât logic şi de bun-simţ pentru care s-a întâmplat altfel. Poate că omul e, pur şi simplu, şocat. Dacă e aşa şi se află în preajma lui cineva cu mintea limpede, ar trebui să-l sfătuiască să mai plece câteva zile întrun concediu de aerisire a creierului.

Altfel, situaţia devine din ce în ce mai ridicolă pentru el. Dar nu numai. Aproape cinci milioane de oameni, adică mare parte dintre aceia care l-au votat pe Mircea Geoană, trebuie că se simt teribil de stânjeniţi acum, mă gândesc. Sau poate că nu.

Poate că episodul flăcării violet e doar un duş rece în ceafa naivilor. Oare nu în România sunt pline ziarele de anunţuri făcute de zeci, sute de vrăjitoare? Oare nu e România ţara Mamei Omida? Obişnuim să vorbim doct despre clasa politică, despre modernizarea statului. Facem studii. Salvăm planeta. Câteodată, vorbim despre mentalităţi. Despre babe care-şi scuipă-n sân.

Oare nu cumva mentalităţile multora sunt mai aproape de Evul Mediu decât ne place să credem? Ce diferenţă este între flacăra violet a lui Hrebenciuc şi a soţilor Geoană şi incredibila mutare de la naşterea actualului guvern, când Ministerul Culturii şi Cultelor a rămas fără Culte, care au fost trecute la Secretariatul General al Guvernului (ca să se simtă ofensat Preafericitul că Biserica Ortodoxă Română e parţial bugetată de o instituţie condusă de un neortodox)?

Mircea Geoană s-a umplut de ridicol, intern şi internaţional, doar pentru că a fost ceva mai vizibil în aceste zile. Ridicolă a fost însă şi îndrăzneala junelui Honorius Prigoană, atunci când, mândru de bunul-simţ de care a dat dovadă, s-a prezentat ca exponent al generaţiei tinere, eventual al tinerilor care umpleau Piaţa Universităţii în urmă cu 20 de ani. Şi atunci când, cu 30% din voturi, s-a declarat „învingător moral” al alegerilor pentru Colegiul 1. Care morală? Care Poponeţ? (Am auzit că există un personaj căruia i se spune chiar aşa!).

A da vina pe flacăra violet poate deveni noua scuză universală, pentru orice eşec, pentru orice ratare. Din păcate (sau din fericire!), există momente ale adevărului, în viaţă şi la scara istoriei, în care poveştile cu flacăra violet nu ţin. De exemplu, la alegeri.

Puteţi comenta şi pe
          http://www.calinhera.blogspot.com/


 
Articole din aceeasi categorie:
FLORIN GHIOCA: Inna, între miracol şi impostură
PĂREREA LUI TERENTE
PĂREREA LUI TERENTE
PĂREREA LUI TERENTE
PĂREREA LUI TERENTE
[vezi toate]
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. Tovarase Basescu boborul va cere o minune

    de Clara Warner(Vizitator), luni, 18 ianuarie 2010 - 22:31

    Acum de cand prostii de romani au auzit ca sunteti in posesia flacarii violet si a tunului psihotronic,trebuie sa faceti ceva!Opriti somajul,cresteti salariul,dati la fiecare romanas cate un succes,faceti ceva,boborul v-o cere.
    Dati cu flacara violet in moguli,in cei 322,si dati-le si romanilor 2-3 galeti electorale.

    1. @Hei Nea Clara (Claru)

      de De la Poplaca(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 00:53

      Te-am prins !
      Tot nu te-ai putut abtine.
      Dar pentru a scapa de cancer ,trebuie sa treaca o zi fara sa-l BESTELESTI pe Don`Basescu.

    2. Clara Warner

      de Pisicescu(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 05:25

      Clara e o ,,aratare"
      Si barbat si fata mare;
      Il sustine pe -Antonescu
      Si-l bubuie pe Basescu.
      Ea posteaza si tot scrie,
      Ca sa ia, lunar, simbrie
      Si loveste, cu furie,
      Si-n Basescu si in fiica,
      Fara jena, fara frica.
      Este cruda si urata,
      Tradatoare si vanduta;
      Cheama oamenii in strada,
      Vrea razboi civil sa vada.
      ,,SI BASESCU VA APUNE
      LA TARGOVISTE", ne spune.

    3. Doamnei Clara

      de River(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 05:40

      Daca vantul ce adie
      cu miresme de campie,
      ar vorbi...
      si-ar vedea...
      Ti-ar vedea, pri livezi,
      ochii mari, ochii verzi,
      cum privesc, ca uimiti,
      la ciresii-nfloriti.
      Si-ar sopti...
      Si-as ghici...
      Ca pe CRIN l-ai uitat,
      ca-l crezusesi barbat,
      dar, in fapt, e rahat;
      un marsav, cumparat,
      ce-a tradat.

    4. oare

      de naiv(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 09:56

      culmea prostiei. candideaza: 1. Georgian Pop (deputat PSD) - "Washington Post e un ziar de senzatie". 2. N.Banicioiu (deputat PSD) : "vom face o comisie de ancheta supra atacului energetic" 3. R.Negoita (deputat PSD): "va trebui sa facem o lege contra paranormalului" TOATE la Antena 1 18 Ian. 4. A.Ursu si O.Sarbu la ora de foc: V.Gaetan a fost promvat expert in parapsi. Alegeti va rog care din cei 4 candidati la premiu e mai dus cu pluta.

    5. Raspuns

      de versatile(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 13:17

      Crin Antonescu e castigatorul. Si el admite ca a simtit flacari... diavolesti.
      Astia doi, Geonel si Crinel imi sunt simpatici.
      Daca primul spune ceva, al doilea confirma fara vreo rezerva.
      Oare daca Geoana declara: ''sunt deshtept'', atunci al doilea va face la fel.
      Sa-i mai urmarim.

    6. clara, base trebuie sa-ti multumeasca

      de ampersand(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 13:48

      ca-capsunar ce mi-s, unul dintre motivele ce m-au determinat sa votez cu base in turul II a fost sablonul si calitatea (proasta, evident) a "comentariilor" facute de cei ca tine. In ce ma priveste, despre base poti scrie cat poftesti. Apropos, cat poftesti?

  2. De la Traian la Saiyan...

    de Nae Camionagiu, luni, 18 ianuarie 2010 - 22:44

    Radeti- glumiti dar flacara violet exista si este o rezultanta a undei-energetice care are ca efect incarcarea electro-psihica prin acumularea altor psiho-energii inconjuratoare. Pentru a declansa acest proces, cel interesat trebuie sa inceapa prin a-si goli mintea de orice ganduri si preocupari secundare si a se concentra asupra imaginii persoanei pe care doreste s-o goleasca de energie. Apoi va trebui sa flexeze cu delicatete genunchii si sa se aplece usor inainte ducand mainile, intr-o presiune usoara, pe partea din dreapta a pubisului, ca si cum ar fi vrut sa ascunda ceva, dupa care, va trebui sa traga mult aer in piept si, printr-o concentrare maxima, sa-si afluiasca toata energia in punctul dorit. Cand va simti ceva cald intre maini va trebui sa scoata un urlet de tipul: uuuudaaaaaaeeeeeeneeeeergeeeeeetiiiiiiicaaaaaaaaaa!!!!!!! Cu cat urletul va fi mai napraznic si va alunga mai mult vocalele, cu atat va goli adversarul sau politic de energie; asa cum a facut Traian Basescu...

    1. @ dom' Nae comionagiul

      de mam' mare(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 00:45

      Da, dom' Nae, o fi cum zici. Dar cum ramane cu flacara aia portocalie de la prezidentialele trecute? Lumineaza-ne rogu-te. Se schimba spectrul la fiecare 5 ani odata cu alegerile? Peste 5 ani ce culoare va avea flacara? Eu una constat ca ghicitorii si vrajitorii nu stiu sa ghiceasca nici in trecut. De viitor, ce sa mai vorbim.

    2. Nae

      de Garfield, motanu, marţi, 19 ianuarie 2010 - 01:58

      Corect! Fii atent aici: v=0FWBNVefAq4 Gm.

    3. Camionul cu butelii

      de Peco-istu(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 02:50

      Naie, tu ai cam inceput cu golirea mintii de orice ganduri (ce sa ceri la trei neuroni), urmeaza sa te apleci avand in spate o lumanare aprinsa pentru ca, la momentul potrivit, sa slobozesti o flacara violet din incarcarea cu bio-gaz. Mai tarziu s-ar putea sa-ti instaleze si un furtun pentru a te folosi dept butelie.

    4. Addenda pecoista

      de Hephaistos(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 04:28

      Trebuie avuta grija de Motanul parlit care tine lumanarea sa nu-l atinga flacara.

  3. domnilor nu bagatelizati metodele paranormale! Geoana a spus asa, din delicatete ca sa nu mai aduca aminte de faptul ca HOTIA CA-N CODRU A VOTURILOR A FOST ADEVARATUL MOTIV AL PIERDERII ALEGERILOR

    de yon_THE RIVER OF FORGETFULNESS(Vizitator), luni, 18 ianuarie 2010 - 22:45

    Si asa si este! S-a furat masiv, in ultimul hal! Cum putea un partid care poate aduna sa zicem cel mult 30-35% voturi pt Basescu sa apara cu acel putin peste 50% cand toate celelalte adunau usor cel putin 65% sau hai sa zicem 55% sau 54% dar nu asa cum o facura astia cu flacara VIOLENTIZARII ALEGERILOR, care oricat de maestru o fi fost Ignatenco nu putea sa aduca decat 1%[Ucrainianul Albert Ignatenko, despre care se presupune ca ar fi „mintea” din spatele metodelor paranormale utilizate de Traian Basescu, a demonstrat intr-un documentar televizat ca e capabil sa ridice sau sa coboare pulsul unei persoane de la distanta. De altfel, metodologia de lucru a rusilor a fost descrisa in cateva jurnale de specialitate astfel: practicienii erau antrenati, in cadrul experimentelor, sa opreasca pulsul cardiac al animalelor]

    1. Insolatia violeta

      de Apolo(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 04:20

      Poate esti in masura sa ne lamuresti daca au fost zile insorite la Aruba pentru ca, in mod cert, Geoana a plecat cu capul gol in concediu.

    2. @ioane.....

      de Marius Popa Buchholzer, marţi, 19 ianuarie 2010 - 10:02

      ..daca tot nu te-ai "luminat" cum a pierdut prostanacu' alegerile.....mai ai 5 ani sa te dumiresti.....aprinde-ti la crestet o lumanare parfumata cu spectru violet....sa nu te incurci la numaratoare....sanatate...

    3. YOANE, ti-am vazut raspunsul de ieri, esti teribil de simpatic, desi nu sunt intru totul de acord cu tine.

      de Mendez, marţi, 19 ianuarie 2010 - 12:09

      Mi-a placut trimiterea la Hamlet, esti sarmant rau de tot :) Avand in vere ca esti cu vreo 20 de ani mai in varsta decat mine (33), si avand experienta pe care o ai, cred ca poti analiza si aprecia oamenii politici mai bine decat mine. Pentru mine celebra confruntare a fost definitorie, trebuie sa recunosti ca Geoana si-a cam dat cu stangul in dreptul. De la un diplomat de cariera ca el aveam pretentii. Poti tu, om serios, sa-mi spui mie sincer ca Geoana a fost lamentabil datorita atacurilor energetice? Din moment ce spui ca "atacurile" au influentat voturile in proportie de 1%, cred ca nu. Eu ce sa-i fac, daca pare demagog, face gafe, si nici nu-i charismatic deloc? Mi-ar placea sa te cunosc, si sa discutam. Dar tu esti prin State din cate inteleg... Until further notice, sa-mi spui daca ai publicat vreo carte, (la cultura ta, e posibil), sa caut.

    4. @Rijcu

      de Zeus(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 15:38

      Mai Rijcule, da` tu, ca un tantrist yoghin ce esti, n-ai putut sa te cracesti pe scaune, ca Badea, sa-ti innozi picioarele dupa cap, sa-ti bagi limba-n ochi, sau alte chestii de genul asta, ca sa directionezi niscaiva inteligenta catre capul lui Geoana?

  4. Alo, aici e Stroe !

    de Florin M., luni, 18 ianuarie 2010 - 22:58

    Chiar aveati nevoie de un Poponet (de conjunctura) ca sa justificati victoria penelistului preferat, domnule Hera ?

    1. @ Florin M

      de Jude(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 00:49

      Avem evoie de un poponet, cinva trebuie sa incaseze niste suturi in dos.

  5. Flacari

    de c.I.C-luj(Vizitator), luni, 18 ianuarie 2010 - 23:11

    Nu poti sa vorbesti despre pulovere, camasi, cravate si, la urma, despre flacari violete, fara a-ti considera auditoriul alcatuit din papuasi, bosimani, piei rosii etc, pe care-i poti cumpara cu margele colorate si, mai evoulat, cu "apa de foc". In ochii limpezi si plini de inteligenta ai politicienilor nostri, mai nou si ai sotiei unuia dintre ei, asta e poporul roman (si, in buna parte, asta si e sau a fost, unii fiind de parere ca a inceput desteptarea, trecand cei 20 de anibrucanieni), astfel ca nu m-as mira sa apara nu numai noi Mame Omida, ci si samani, yoghini, "fetze palide" tamaduitoare sau capabile sa induca anumite comportamente in largul societatii romanesti. Suntem in 2010? Apropozito: stiti cum a rezolvat Bula problema acestui an? 200010. Si-s inca multi Bula...

    1. Papua bosimana

      de Licuriciul violent(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 04:11

      Prietene, te contrazic, iar pentru a te convinge du-te rogu-te la comentariile cititorilor de la un articol despre flacari si ezoterici din Gandul si, nu trebuie sa citesti, doar numara-i pe cei ce se incontreaza acolo. Se sparie gandul.

    2. PAT ROBERTSON crede in PACTUL cu DIAVOLUL

      de Unul(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 13:19

      Se adreseaza americanilor, milioane dintre acestia il APROBA. A fost si RECOMPENSAT:
      1978 US Department of Justice Award from the Federal Bureau of Investigation, 25th FBI Vesper Service.
      1979 National Conference of Christians and Jews - Distinguished Merit Citation.
      1984 Man of the Year Award par le Women's National Republican Club.
      1984 Citation from the National Organization for the Advancement of Hispanics.
      1988 Man of the Year par Students for America.
      1989 Christian Broadcaster of the Year par les National Religious Broadcasters.
      1992 Une des 100 personnes de l'élite culturelle par la magazine Newsweek.
      1994 Omega Fellowship Award par l'ONG Food for the Hungry pour Operation Blessing's fight against worldwide hunger.
      1994 Defender of Israel Award
      1994 John Connor Humanitarian Service Award par Operation Smile International.
      2000 Cross of Nails award pour sa vision, son inspiration et travail humanitaire avec The Flying Hospital.

  6. Ba'secu a facut PACT cu DIAVOLUL

    de Unul(Vizitator), luni, 18 ianuarie 2010 - 23:29

    Si-a vindut sufletul lui si a familiei sale pentru ARGINTI. Frica de PIRNAIE a fost si ea un argument puternic... Este singura explicatie ca acest om submediocru, stricat de vicii, cu miinile patate de singe,etc. sa ramina la putere, deci la FONDURILE UE...
    Sigur, cei crescuti si educati de BOR in TARCUL MIORITIC, iau in ris "naivitati" de genul asta, fiind persoane foarte limitate. Vom trai si vom vedea urmarile, tovarasi!
    P.S. Haitieni au facut si ei pactul, urmarile le cunoastem.

  7. editorial

    de mihai gheorghe(Vizitator), luni, 18 ianuarie 2010 - 23:35

    Domnule,
    Chestia cu flacara violet este o umbrela, pe care apropiatii lui Geoana o folosesc sa ascunda ptostia, tot a lui, ptr ca sa dus la Vantu atunci cand trebuia sa stea langa buna lui sotie.
    Mare greseala.

  8. CRESTEREA AVERII MOGULILOR sub domnia lui Bashinescu Voda

    de PreAviz(Vizitator), luni, 18 ianuarie 2010 - 23:38

    Care este rezultatul "luptei " lui Bashinescu Voda cu Mogulii ?????. S.O. VANTU era un Mogul mic in 2004 , totusi a conretibuit DECISIV la castigarea primului mandat bashinist .Dupa 5 ani , S.O. VANTU a crescut de zeci de ori , a devenit mare Mogul si a contribuit si mai DECISIV la castigarea celui de al doilea mandat bashinist . In 2004 , cel mai valoros , cel mai mare ziar independent din tara ara ADEVARUL . In 2010 , ziarul nu prea mai exista , fiind cumparat de Mogulul Patriciu . Antenele lui Voiculescu au crescut de la una la trei .In 2010 presa romana independenta nu mai exista . Majoritatea MEDIA a trecut in PROPRIETATEA discreta a lui Bashinescu .

  9. tu SA nu UITI ca tzi-am supt la san/ si astfel am creat CALEA LACTEE

    de Ciocane PNEUMATICE(Vizitator), luni, 18 ianuarie 2010 - 23:42

    Ce tot atatea FLACARI, ce tot atatia mascarici? Ce BATMANA-BUTMAN, CE!? ... apa!
    Cred ca si voi ati cam luat-o razna din lipsa de subiecte.

  10. Este stupefiant! Suntem in Romania, nu Haiti sau Tanzania

    de Papertiger, marţi, 19 ianuarie 2010 - 01:26

    Cred ca numai acolo oamenii mai cred in povesti din astea cu magia neagra, vodoo si flacari violet. Sau cel mult bioenergeticienii de pe OTV sau emisiunile bardului Paunescu... Pentru o tara UE, in plin secol XXI, ca liderul celui mai mare partid politic sa declare asa ceva e incredibil. Doua explicatii posibile: 1. a clacat psihic de oboseala, 2. (si mai scary): tipul chiar e labil, influentabil sau chiar dus cu pluta. Si cand te gandesti ca era la cateva mii de voturi (tot de la noi din diaspora) sa ajunga presedinte.... In ambele cazuri, un tratament intr-un sanatoriu psihiatric linistit, departe de sotie si Hrebenciuc se impune de urgenta.
    PS: La urmatoarele dezbateri prezidentiale, inlocuiti intrebarea: "credeti in Dumnezeu?" cu "credeti in mama Omida?"... Credinta personala e irelevanta, dar macar sa-i stim si noi pe astia dusi irecuperabil!

    1. Da, dl.Geoana a clacat psihic de oboseala

      de Consul(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 10:15

      Dupa indelungata si solicitanta campanie electorala, aproape de victorie, dl.Geoana nu a mai suportat psihic dramaticul deznodamant, s-a dezechilibrat psihic,urmarea fiind refugiul sau in paranormal. Indepartarea sa din fruntea partidului si a parlamentului este insa inevitabila.

    2. # Consul

      de Violentu'(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 21:01

      A clacat, a clacat. Bun si de la capat! Dar daca iesea Prostanacul Presedinte, cu ce ne laudam? Si nebunii trebuie sa aiba un parc al lor.

  11. Aliodor Manolea, parapsihologul din spatele lui Traian Basescu (1)

    de Garfield, motanu, marţi, 19 ianuarie 2010 - 02:08

    Expertul in psihoenergetica ar fi fost prezent si la Cotroceni, si la dezbaterea cu Geoana, dar si in seara anuntarii victoriei lui Basescu, in Modrogan.
    Cine este psihologul de langa Traian Basescu despre care liderii PSD spun ca l-ar ajuta cu puterile sale?
    Aliodor Manolea este cel are in timpul campaniei l-a insotit pe Traian Basescu la dezbaterile electorale. Psiholog, specialist in Psihoenergetica, Biosinergetica si programare neurolingvistica. La cele doua interventii din campania electorala de la Realitatea TV si Realitatea FM ale presedintelui, Aliodor Manole l-a insotit pe Traian Basescu si a stat in timpul emisiei in apropierea presedintelui. El a fost alaturi de presedinte si la contruntarea finala, cu Mircea Geoana. Acesta ar fi fost langa Basescu si in seara victoriei, pe treptele din Modrogan.

    1. Si ce e cu aceasta ?

      de Consul(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 10:23

      Vrei sa sustii bazaconia atacului energetic ?

    2. o singura intrebare pt Basescu

      de Altfel(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 12:11

      ce grad are in INFORENERGETICA?
      de ce nu pune nimeni intrebarea asta lui Basescu?!? sa vedem, neaga?!? si atunci s-a terminat de-a joaca cu flacara violeta!
      vorbim altfel!

  12. Aliodor Manolea, parapsihologul din spatele lui Traian Basescu (2)

    de Garfield, motanu, marţi, 19 ianuarie 2010 - 02:08

    Sotia acestuia, Doina Elena Manolea, este si ea bioenergoterapeut. Cei doi au scris impreuna sau separat, potrivit site-ului terapiicomplementare.net, mai multe carti impreuna: "Energetica subtila a fiintei umane", "Manual de radiestezie", "Paradiagnoza - Manual pentru diagnosticarea energetica folosind radiestezia", "Perceptii extrasenzoriale - Manual pentru dobandirea si dezvoltarea simturilor subtile", "Influenta distala, teoria si practica vindecarii de la distanta", "Aura energetica, manual pentru detectarea si decodificarea aurei energetice a fiintei umane".

    1. Angajatu lui Patriciu,

      de Pisicescu(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 06:14

      Angajatu lui Patriciu,
      Il arde pe Base cu biciu;
      Cu postari il bombardeaza
      Si, pe seama-i, se distreaza
      Zi si noapte, in tot anu,
      Semnand cu nick-ul ,,motanu".
      Ca ei, iata, tot viseaza,
      sa-l dea pe Basescu-afara.
      Ca ei tot mai comploteaza,
      Sa ia ce-a ramas din tara.
      Si unealta, vad, marsava,
      Nu s-asteapta c-o sa planga;
      Ca-i posibil, la JILAVA,
      Cu stapanii sa ajunga.

    2. Eroare !Un motan nu poate avea un alt patron decit pe FELIX

      de YU-Gi-On(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 12:21

      @PisicescuEste angajatul Antenei 3.Si inca pe o functie cheie!

    3. garfield si parapsihologia de gang

      de Flory - Texas, marţi, 19 ianuarie 2010 - 13:21


      inca odata, daca nu era deja evident, m-am convins ca esti un munte de incultura, de prostie si de tembelism gregar iar copy - pastele din toate lazile de gunoi ale massmedia din Romania sau de aiurea nu au sa te faca nici mai inteligent, nici nu au sa te convinga vreodata de urmatorul adevar - pe cat de evident pentru majoritatea care l-a votat pe Basescu, pe atat de stupefiant pentru bezna profunda din capu' tau: a castigat cel mai bun! ti-am spus la un moment dat ca-ti irosesti vremea, ca rezultatul alegerilor, dintre noi doi (trei, daca-l iau in calcul si pe parapsihologu' Yon, alt mare om, mare caracter) il hotarasc eu, la urna de vot, cu o simpla stampila de marimea unui nasturel. eh, daca ma ascultai, aveai macar satisfactia unui somn linistit, a unor lungi plimbari prin natura...

    4. vasilica taxi si flacara violata

      de Garfield, motanu, marţi, 19 ianuarie 2010 - 16:22

      Il votezi pe Basescu fiindca semeni cu el! Amandoi aveti capul mic, chelios si va sta si creierul lejer inauntru! Amandoi sunteti de extractie periferica, de mahala, josnici. Nu e nicio o mirare ca fenomenele tip "mama Omida" va sunt familiare. Vezi ca are si evz un articol despre acest Aliodor, deci exista, asta ca sa nu mai faci atatea spume! hehehe! Garfield, motanu (vrejitoru de pe acoperis)

    5. garfield si parapsihologia de gang

      de Flory - Texas, marţi, 19 ianuarie 2010 - 17:16


      nu-mi pot reprima un zambet ironic, gandind la cei 100 de intelectuali de pe lista de sustinere a lui Crin Antenescu. Dumnezeule sfinte, in ce situatie jenanta au putut fi atrasi... noroc ca ridicolul nu ucide

    6. vasilica taxi, inflacarata violenta pedelice

      de Garfield, motanu, marţi, 19 ianuarie 2010 - 18:10

      Il votezi pe Basescu fiindca semeni cu el! Amandoi aveti capul mic, chelios si va sta si creierul lejer inauntru! Amandoi sunteti de extractie periferica, de mahala, josnici. Nu e nicio mirare ca fenomenele tip "mama Omida" va sunt familiare. Vezi ca are si evz un articol despre acest Aliodor, deci exista, asta ca sa nu mai faci atatea spume! hehehe! Garfield, motanu (vrejitoru de pe acoperis)

    7. Garfielde, esti dus cu pluta.

      de Tata Omida(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 18:18

      Si daca ar fi adevarat ce spui, atunci n-aveam nevoie de un presedinte la cheremul vrajitorilor din toata lumea, nu? Bine totusi ca s-a intamplat asa. Oricum e trasa de par ipoteza. Fie vorba intre noi: daca paranormalii astia chiar existau, Basescu isi lua in primul rand unul care sa-i schimbe apa in vin. Nu risipea el "munitia" cu fleacuri :D

  13. tananana nanana-ba / Dovedesc o minte slaba

    de Borbandieru(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 03:12

    'M pare rau, nu-mi vine-n cap distihul. Ar putea fi usor adaptat pentru Geoana. Creditat pe NEDREPT, a mon avis, cu talente (?) de diplomat si om fin.
    Niciodata n-am fost convins de oamenii carora le joaca ochii-n cap, atunci cand spun lucruri ADANCI, cu limba lor de lemn. Vezi Nastase. La Iliescu se manifesta jmekeria cealalta, accentuarea si gestica.
    La Gionel - alt caraghioslac: vorbitul fara punct. Fraze stufoase curg suvoi, nu stie unde trebuie sa ajunga, dar stie ca trebuie sa vorbeasca.
    Sa declari ca ai fost influentat psihic de adversar este Harakiri politic. Nu Seppuku, pen'ca NU MAI AI onoare. Te-ai plasat in categoria cu minte slaba.
    Geoana e melitianul din bancul de mai jos.

  14. Bank genant.

    de Borbandieru(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 03:23

    Militianul merge la prietenul sau, biolog. Il gaseste langa acvariu.
    Prietenul ii da explicatii. Voia sa vada daca se verifica teoria lui ca o minte superior organizata poate transmite ordine unor minti inferioare.
    - Uite, ma concentrez, privesc in coltul din stanga-jos al acvariului, si uite cum TOTI pestisorii se bulucesc acolo ! P'ormo imi mut privirea sus, in dreapta, si pestii se muta si ei. Vezi?
    Bun, asteapta-ma aici, ma-mbrac si iesim la o bere.
    Cand prietenul revine, il gaseste pe militian cu nasul lipit de acvariu, cu ochii holbati la ceata de pestisori dinauntru si cascandu-si spasmodic gura.
    Lui Geoana i s-ar potrivi o cascheta de militian

  15. Imi pare rau ..

    de Liana Ghiorghioff, marţi, 19 ianuarie 2010 - 08:44

    .. ca bazaconia asta a ajuns si in presa internationala. In tara in care populatia rurala scoate mortii "varcolaci" din morminte si le infig taruse in inima, explicatia cu bombardamentul energetic se leaga de minune. Imi pare, sincer, rau si de Geoana. E pe tobogan si, se pare ca cei care ii erau alaturi au facut pasi substantiali inapoi. Aseara la Realitatea Gusa, strategul de Transilvania, il ironiza, Ponta aproape il desfiinta. "Esecul e individual, victoria e a tuturor!" Cred ca lui Geoana (nici nu-i mai zic Mircica) i-ar fi fost foarte util acel domn Aliodor. El era pe langa Base nu cum isi imagineaza motanii aiuriti ca sa o faca pe David Coperfield, ci ca sa-l conseieze in privinta psihologiei adversarului,si sa-l ajute in cazul esecului astfel incat sa nu pice fleasca precum bietul Geoana.Acum, sincer, e a treia zi de cand ne luptam cu flacarile violete. Cred ca ajunge!

    1. liano,

      de stefan(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 09:23

      nu-mi dau seama daca tu chiar crezi prostiile pe care le scri? Nu-i asa ca e destul de greu sa-l ironizezi pe Geoana cand se vaita ca l-a ars flacara vilolet si , in acelasi timp, sa-i iei apararea lui Base atunci cand merge si la wc insotit de un psihopupu?

    2. D-lui Stefan

      de Liana Ghiorghioff, marţi, 19 ianuarie 2010 - 09:42

      Eu nu-mi dau seama daca stii sa "scri"!

  16. tactica

    de RB(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 10:00

    Familia Geoana persista in eroare. In eroarea de a-i considera pe romani mult sub nivelul ei de inteligenta. L-am vazut aseara la emisiunea lui Ursu pe "sciitorul" G cel lansat in campania contra T Basescu. Am inteles atunci ca este vorba de o tactica: Au iesit Gioneii cu informatia primara dupa care venea maestrul cu intarirea informatiei. "Marii tacticieni" nu pot concepe ca romanii sunt mult mai inteligenti decat ei si tactica lor este fara valoare.

  17. Dezechilibrul psihic regretabil al d-lui Geoana

    de Consul(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 10:05

    Esecul electoral dramatic, dupa o lunga campanie care l-a solicitat nervos si afectiv, a produs urmari regretabile, dezechilibrandu-l psihic pe presedintele PSD si al Senatului,dl.Mircea Geoana. Nemai fiind in stare de o analiza lucida si obiectiva a evenimentelor, nu poate percepe ce i-sa intamplat si se refugiaza in domeniul paranormalului,chiar cu riscul ridicolului, intr-o zbatere disperata,de a-si pastra macar pozitia de lider in partid si in parlamentul tarii. Trebuie sa-l tratam cu oarecare intelegere si compasiune,fara ca schimbarea sa din ambele functii sa-i cauzeze vre-un dezechilibru fatal.

    1. razboinici

      de RB(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 10:17

      @consul, aici este vorba de dispretul pe care-l au fata de romani atat Gioneii cat si Antonescu. Daca ai citit, toti amintesc de "razboi total impotriva lui T Basescu" in cazul lui Antonescu si de "razboi civil" in cazul lui Geoana. Antonescu lanseaza ideea ca T Basescu nu va rezista 5 ani. Ei sunt atat de iresponsabili incat sunt capabili sa genereze conflicte interne in aceasta perioada dificila. Vom vedea ce vor face liderii de sindicate daca vor raspunde indemnurilor lor de razvratire sau vor negocia pasnic cu guvernul.

  18. Sa oprim flacara violet !

    de delia.w.(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 10:17

    S-a dezbatut destul , s-a scris destul despre flacara violet , despre influente paranormale , asa ca dragilor este cazul sa ne oprim , nu de alta dar vom ajunge de rasul lumii !(parca n-am fi ajuns ...)Au intrat jurnalistii nostri in criza de inspiratie ? Oare nu avem noi atatea si atatea alte probleme pe capul nostru ?

  19. Jos flama violet care i-a atacat pe toti jurnalistii

    de valexandru (Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 12:00

    continuati povestea cu flacara violet si nu va puteti abtine sa nu dati in Prigoana Jr. si in Guver.
    Nu suportati, pur si simplu, normalitatea. Asa ca meritati povestile stupefiante. Sunt facute pentru voi, jurnalistii.
    Oamenii obisnuiti stiu cu ce se mananca esotericul... Mai citeste, sau mai traieste printre oameni... nu folosi doar jurnale ca sa te informezi.

  20. Mediul si poluarea

    de florin(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 12:06

    In sfirsit prostia (ȋn grup) doare . Energia durerii propagata in cerc ȋnchis cu efect ″ Dragostea Morgana ″ ..se amortizeaza la urmatorul urlator.. congres Țara nu e salvata total, intrucit unda fundamentala se afla chiar ȋn inima parlamentului , penetrȋnd si florile de se(a)ra . Propun micsorarea nr. armonicelor prin reducerea nr. de scaune si inlocuirea florilor cu carti pt. lectura obligatorie.

  21. oare...?

    de bogdan(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 12:06

    poate ca doamna geoana ( zisa si : mihaela, dragostea mea!) o fi avut si alte semn(al)e ca nu e ceva inregula cu energia prostanacului sau consort. ganditi-va ce ar fi insemnat ca un asemenea caraghios sa ajunga in fruntea tarii. cu vanghelie cu to(n)t, distinsul bacalaureat care nu stie sa conjuge verbul a fi la indicativ prezent!

  22. Manipulare,manipulare,dar s-o stim si noi.

    de Christian(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 12:13

    La inceput a fost ...Viorel Hrebenciuc,care a iesit la rampa cu conceptul "Flacara Violet".Si Dumnesecu a vazut ca e bine.Apoi a fost o adevarata hemoragie de mame Omida iesite la toate televiziunile anti-contra,se intampla cu 2-3 saptamani in urma.Si Dumnesecu a vazut ca e bine.Apoi a explodat povestea cu atacul energetic asupra familiei Geoana si,bineinteles,simtit si de Crin Antonescu,ca doar el a facut politica bunului simt.Toate astea,coroborate cu situatia economica precara in care ne aflam,constituie un puternic instrument de manipulare.Cui foloseste?Cu siguranta celor anti-contra.La ce le foloseste?Simplu.Se pregateste debarcarea lui Basescu.Cand? In a doua jumatate a anului 2010.Si Dumnesecu a vazut ca e bine.

  23. La inceput am crezut ca glumesc............

    de popescu st(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 12:14

    In mod sincer ,am crezut la inceput ca este o gluma......adevarat idioata,dar vad ca prostanacul a luat lucrurile in serios si chiar crede.Daca acest lucru se intampla cu Desperados(CRIN Antonescu) sau Vadim ori Becali,spuneam:"Saracii de ei ,nu mai au mult!!!!" dar un fost ambasador in SUA sa debiteze asemenea elucubratii ,mi se pare de domeniul psihiatric!!!

  24. Dar daca?

    de Yu-Gi-On(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 12:27

    Sa inversam putin scenariul:Daca Mircea geoana s-a dus la rusi sa contacteze un paranormal care sa il faca fleasca pe Traian Basescu?Traian Basescu a aflat si si-a luat masuri de aparare,contactindu-l pe dl.Manolea!realitatea este ca Mircea Geoana este un om cu un psihic slab,labil,iar Traian Basescu are o rezistenta de a speriat chiar si 322 parlamentari!

    1. @Yu-Gi-On

      de delia.w.(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 14:22

      Chiar asa ! Un astfel de scenariu ar trebui luat in seama ! Saracu Geoana !

  25. Urgnta maxima.

    de ................(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 14:15

    Geoana trebuie consultat ugrgen de un medic psihiatru si sa i se acorde tratamentul cel mai potrivit. Nu mai asteptati mult domnilor pesedissti, pentru ca, se pare ca boala e contagioasa. De la Hrebenciuc a trecut la la Geoana apoi la sotia acestuia si cu siguranrta si la foarte multi din sustinatorii infocati ai PSD

  26. Garfield

    de Cristian Zubi(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 14:32

    Motane, motane, va rade si-un cane! ( Miorita ). Ia-l si pe Yon si fuguta la Ciurel! Tocmai au dat drumul la baraj iar apa e suficient de adanca pentru amandoi!
    N.B.Nu uita de bolovani....Gasesti chiar la baraj destui!

    1. Zgubi

      de Garfield, motanu, marţi, 19 ianuarie 2010 - 16:26

      hehehe! Gm.

    2. zgubi

      de Garfield, motanu, marţi, 19 ianuarie 2010 - 18:11

      hehehe! Gm.

  27. cine poate....

    de fanariotu(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 18:47

    Da mai Prostanacule,Basescu are flacari in toate culorile curcubeului !Din pacate,la momentul actual,este singurul capabil sa fie in fruntea tarii.Macar fii barbat si recunoasteti infrangerea.Durerea ta cea mai mare este ca trebuie sa parasesti casa de protocol,daca te alunga de pe scaunul Senatului.T-ai invatat la smantana,*** !

  28. Care pe care!

    de Augustin Man, marţi, 19 ianuarie 2010 - 20:45

    Inainte campaniei eram "asigurati" de media ca Basescu nu are oricum nici o sansa, fiindca Geoana are consultanti americani, "specialisti" in campanii electorale! Acum ni se spune ca practicile voodoo din arhipelaguri in varianta mioritica i-au asigurat lui Basescu victoria si lui Geoana infringerea. Lasind deoparte faptul ca salvarea ne-a venit de la diaspora (le multumim inca odata adevaratilor patrioti pentru efortul lor!), mi se pare cam stupida toata treaba si revin la ideea din 7 decembrie: daca Basescu n-a cistigat cu minim 70%, inseamna ca noi, romanii, sintem poporul lui Geoana! Ar fi interesanta o discutie intre complexitatea naturii si intelegerea umana (de exemplu la anii 1800 nici cei mai inteligenti fizicieni inca nu intelegeau cum poate energia sa se transmita prin vid!), dar in contextul "flacarii violete hrebenciuce" cred ca nu-si are rostul...

  29. FLACARA VIOLETA

    de POP ANA(Vizitator), sâmbătă, 23 ianuarie 2010 - 00:13

    FLACARA VIOLETA VINDECA,AJUTA LA PURIFICAREA ENERGIEI NEGATIVE,ACEASTA FLACARA VIOLETA SE POATE VEDEA CAND INCHIZI OCCHII,CHIAR DACA NU AI INITIERI IN BIOENERGIE,O VAD OAMENII CU UN MARE GRAD DE SPIRITUALITATE,CARE AU O MARE VIBRATIE ,NU TREBUIE NIMENI SA RADA,NU ESTE O VRAJA ,NU POATE SA FACA RAU NIMANUI NICIODATA,SA INTELEAGA CEI CARE NU DORSC SA CAUTE PE GOOGLE CE ESTE FLACARA VIOLETA,AM RAMAS SOCATA CA OAMENI DIN MASS--MEDIA,MEDICI HABAR N-AU DE ASA CEVA,MAI MULT DECAT SOCANT,RUSINE INTELECTUALITATII DIN ROMANIA ,MODERATORII TV, SE MIRA SI EI ,AU IMPRESIA FALSA CA ESTE VRAJITORIE----NU ,CLAR NU,ORESTE A INCERCAT SA VA EXPLICE DAR RADEAU INVITATII,OAMENI FARA PIC DE CREDINTA,CATA NEPASARE DIN PARTEA LOR,


Utile
Bucuresti
Iasi
Constanta
Timisoara
Cluj
 
 
                             
Acasa |  Copyright |  Termeni si conditii |  Contact |  Publicitate |  Ringier Romania |  Regulament Forum