Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
Newsletter
e-mail'ul dumneavoastra
| Inregistreaza
Inregistreaza-te la newsletter
wwwoteaza
Credeţi că băncile din România vor fi de acord să nu mai acorde credite în valută?
Da
Nu
Nu ştiu / nu mă interesează
Voteaza| Rezultate
Arhiva
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Alege luna si anul
Martie
2010
Viata
De acelasi autor 
Plasturii cu nicotină, eficienţi doar în cazul utilizării îndelungate
 
Alina Vătăman
Marţi, 02 Februarie 2010
Fumătorii care folosesc plasturele cu nicotină timp de şase luni în loc de două, aşa cum este recomandat în prospect, au şanse mai mari de a scăpa de dependenţa de ţigări şi sunt mai puţin expuşi pericolului de a face o recădere, sunt de părere cercetătorii americani, citaţi de Reuters.

Întrucât s-a constatat că efectul plasturelui durează doar atâta timp cât este folosit, specialiştii au ajuns la concluzia că pentru rezultate optime se impune folosirea lui mai îndelungată sau apelarea la tratament.

“Considerăm că ar trebui să reconsiderăm aspectele tratamentului cu plasturii cu nicotină şi, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe unii fumători, ar trebui abordat tratamentul de lungă durată”, spune Caryn Lerman, profesor al Şcolii de Medicină din cadrul Universităţii Pennsylvania.

Aceasta adaugă că studiul a fost realizat din cauza incidenţei tot mai mari a persoanelor care fac recădere după ce renunţă la fumat.

Astfel, echipa de cercetători a selectat un număr de 568 de persoane care obişnuiau să fumeze cel puţin 10 ţigarete zilnic. Jumătate dintre ele au primit plasturi cu nicotină pentru o perioadă de opt săptămâni, iar celeilalte jumătăţi i-au fost administraţi plasturi  care să le ajungă pentru şase luni de tratament.

Dublu efect


La finalul celor 24 de săptămâni, numărul pacienţilor care au fost supuşi tratamentului de lungă durată şi au renunţat la fumat era de două ori mai mare decât al acelora care au avut plasturi cu nicotină numai două luni.
 
“Am descoperit că extinderea perioadei de tratament de la 8 la 24 de săptămâni este semnificant mai eficientă pentru renunţarea la fumat”, spune Lerman.

De asemenea, s-a observat că efectul plasturilor anti-fumat este comparabil cu acela al pe care îl au alte medicamente de profil, avantajul fiind că, în comparaţie cu acestea, plasturii nu dau efecte adverse care, de cele de mai multe ori, sunt destul de grave: depresie, stări de nervozitate, devieri comportamentale.
 
Lerman spune că, în comparaţie cu medicamentele, plasturii sunt mai siguri şi mai la îndemână, mai ales că pot fi eliberaţi din farmacie fără reţetă.
 
Plasturi pentru cei cu buzunare pline

În România, singurii plasturi antifumat distribuiţi în farmacii sunt produşi de grupul Pfizer. Fiecare plasture conţine, potrivit prospectului, 15 mg de nicotină. Având în vedere că tratamentul optim durează, potrivit specialiştilor, 24 de săptămâni, iar preţul unei cutii cu 7 plasturi este de 71 de lei, un fumător care vrea să renunţe la viciu ar trebui să scoată din buzunar aproximativ 1.700 de lei.

Cu puţin mai ieftini sunt plasturii care se vând în magazinele cu produse naturiste. Aceştia conţin, pe lângă nicotină,  plante precum ginseng şi mentă, iar preţul este asemănător cu produsul din farmacie, adică 69 de lei. Alt producător, de data aceasta olandez, şi 15 plante care se află în compoziţie, ridică preţul şi mai mult, la 99 de lei.

Însă, spre deosebire de plasturii din farmacie, cei din magazinele naturiste sau care sunt vânduţi pe Internet nu au aprobarea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMEA) şi nici specificaţii clare cu privire la conţinut şi la posibilele reacţii adverse.



 
Articole din aceeasi categorie:
Un român ajută 100 de oameni să scape de cancer
Acupunctura, sursă de infecţii
Peste 3.000 de medici români, aşteptaţi peste hotare
Kraft, mai puţină sare în bucate
Impotenţa poate „prezice” un infarct
Buze mărite cu muşchi de la gât
Anticoncepţionalele cresc speranţa de viaţă
Cum îi spui că va muri
Laserul excimer, metoda modernă pentru a scăpa de ochelari
România, singura ţară din UE cu turbare la om
[vezi toate]
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. Pai daca rezisti 6 luni fara fumat ...

    de Stefan(Vizitator), marţi, 2 februarie 2010 - 13:58

    atunci la ce mai ai nevoie de plasture? Sa trag concluzia ca acei plasturi sunt ca o frectie la picior de lemn? Sau au aceleasi efecte ca si bautul pe stomacul gol timp de 6 luni a apei sfintite?

    1. Stefane

      de Terente(Vizitator), marţi, 2 februarie 2010 - 15:40

      Ori esti prost de bubui , ori nu ai fost atent la continutul textului.Mai " ceteste " bre odata

  2. daa.. super tare

    de Virgil(Vizitator), marţi, 2 februarie 2010 - 15:17

    eu mi-am lipit 2 plasturi si-am mai tras si-o tigara.. aia senzatzie tata! the s.h.i.t.!
    plasutii astia is pistol cu apa sfintita!! nu ma dati banii pe prostii. luati-va tigari de contrbanda

    1. ADEVARAT...tigarile de contrabanda sunt cel mai bun tratament

      de Johnny Utah, marţi, 2 februarie 2010 - 15:30

      am luat si eu astazi un bax din piata, se vand langa masina politiei (care sta acolo sa nu li se fure indienilor tigarile)...5 lei pachetu, "Made in Switzerland"

    2. din piata..

      de lovitura norocoasa(Vizitator), marţi, 2 februarie 2010 - 18:06

      contrabanda...made in switzerland ?? mai gandeste-te. E Made in Ukraine si scrie doar ca e din Switzerland.

  3. plasturi/placebo

    de lucian burjuiul, marţi, 2 februarie 2010 - 17:13

    m-am lasat acum 5 ani. 2 plasturi in 10 zile. putin placebo. n-am mai fumat de atunci. e o chestie de vointa.
    daca nu poti sa te lasi inseamna ca n-ai fumat destul.

  4. hahaha

    de saade(Vizitator), marţi, 2 februarie 2010 - 18:38

    plasturii sunt pt creduli...
    este ca si cum vrei sa te lasi de bautura,si nu mai bei....pe gura,iti bagi direct in vena...
    pai stim cu totii ca nicotina este cea care da dependenta,nu?
    un fumator scapa de patima fumatului in momenntul in care elimina TOATA nicotina din corp.atata timp cat inca iti mai tratezi corpul cu nicotina indiferent de metoda (tigari,plasturi,tutun de mestecat) nu faci altceva decat sa arunci in continuare banii pe foc...
    toti fostii fumatori pe care ii cunosc personal si au reusit sa nu mai fumeze NICIODATA,cu nici o ocazie,sunt aceia care nu au folosit absolut nimic.Doar creierul.fara guma,fara bomboane sau alte chestii care nu fac decat sa te faca sa te gandesti tot la tigari.


Utile
Bucuresti
Iasi
Constanta
Timisoara
Cluj
 
 
                             
Acasa |  Copyright |  Termeni si conditii |  Contact |  Publicitate |  Ringier Romania |  Regulament Forum