Clinica de obstetrică-ginecologie 2 a Spitalul judeţean de urgenţă Constanţa este lăsată in paragină de mai bine de 30 de ani, fără ca vreunul dintre managerii care s-au perindat la conducere să ia vreo măsură.
Asta se întâmplă în condiţiile în care, în ultimii ani, o mulţime de secţii au fost reparate în mai multe rânduri, cu bani frumoşi de la Consiliul Judeţean Constanţa sau Ministerul Sănătatii.
„Cade mucegaiul pe noi”
Femeile internate aici zac în saloane cu paturi ruginite, mobilier distrus, pereţi mucegăiţi, scorojiţi, ferestre ruginie şi înţepenite, băi descompletate. Bolnavele apreciază modul în care primesc îngrijire medicală, dar stau în pat cu frică, pentru că oricând se pot trezi cu tavanul în cap. „Cade varul, mucegaiul pe noi şi vedeţi ce urât miroase, nu putem deschide geamurile şi stăm cu uşa deschisă, n-avem aer”, se plânge o pacientă.
O bolnavă care şi-a aranjat perna invers, ca să se ferească astfel de crăpătura din tavan, acceptă condiţiile de internare: „N-avem încotro, suntem bolnave şi vrem să ne facem bine. Personalul medical îşi dă interesul, dar în privinţa condiţiilor nici dumnealor nu pot face mare lucru”.
„Nu s-a ajuns cu planul de reparaţii aici”
Şeful clinicii, prof.dr. Lazăr Irimiea, susţine că nu există în ţară un spital atât de degradat în sectorul materno-infantil ca aici. „Am făcut în toţi aceşti ani nenumărate demersuri, au invocat mereu lipsa banilor, dar nicioadată nu s-a ajuns cu planul de reparaţii aici, la etajul şase. Se începe mereu la alte etaje şi până să se ajungă aici se degradează ce s-a reparat şi se ia de la capăt”, spune Irimiea.
Deşi conducerea spitalului se plânge de lipsa paturilor, şase saloane din secţie sunt dezafectate de ani de zile, fără ca cineva să le repare. „Ce să vă spun, că secţia de obsterică-ginecologie arată jalnic? Aşa e, dar nu pot să-mi iau niciun angajament de reparaţii până nu reorganizăm secţiile spitalului”, a fost răspunsul managerului Spitalului judeţean de Urgenţă, Dan Căpăţînă. El dă asigurări că, pe hârtie, reorganizarea va fi finalizată până la sfârşitul lunii februarie şi apoi „în funcţie de buget”, se va stabili unde se vor face reparaţiile.
asta e,
bine ca le dam 100 de milioane de euro la moldoveni.
Bine ca
Bine ca dam la haitieni, bine ca trimitem trupe in Afganistan, bine ca...
...
Bine ati venit in Republica Mazare!