|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Elena Udrea a scăpat de un scandal în Comisia juridică şi în plenul parlamentului după un şir de decizii la limită luate de Parchet şi de şefa Camerei
Deputaţilor, colega sa de partid Roberta Anastase. Dacă procurorii s-au întrecut în a dispune neînceperea urmăririi penale a Elenei Udrea şi pentru fapte pentru care n-au fost sesizaţi de parlament, Anastase a avut grijă ca informarea Parchetului în acest caz să nu ajungă la deputaţi decât după termenul de 20 de zile pe care îl aveau la dispoziţie pentru a contesta documentul magistraţilor.
După ce magistraţii „au albit-o” în avans pe Elena Udrea, şefa Camerei a ţinut documentul la sertar până când a expirat termenul în care putea fi contestat.
Cum s-a separat dosarul
Cheltuirea banilor publici de la Ministerul Turismului a făcut, anul trecut, obiectul unei comisii de anchetă parlamentare care a acuzat existenţa mai multor ilegalităţi. Deputaţii au cerut Parchetului însă doar declanşarea cercetărilor pentru subordonaţii Elenei Udrea, întrucât aceştia nu au imunitate.
Cât priveşte urmărirea penală a ministrului, recomandările în acest sens ale comisiei de anchetă au fost trimise pentru raport Comisiei juridice, conduse tot de un PDL-ist, Daniel Buda.
Dosarul nu a fost pus nici până în ziua de azi pe ordinea de zi a comisiei, astfel că deputaţii n-au făcut o cerere oficială de urmărire penală a Elenei Udrea, procedură prevăzută de Constituţie în cazul miniştrilorparlamentari.
Un răspuns nesolicitat
Cu toate acestea, Parchetul General a răspuns Camerei Depu taţilor că a decis neînceperea urmăririi penale în cazul „Elena Udrea”. Mai mult, Parchetul a găsit-o nevinovată pe Udrea de 8 capete de acuzare, cu toate că parlamentarii nu formulaseră la adresa ei decât 4.
Raportul Parchetului a fost gata pe 18 decembrie 2009 şi, în aceeaşi zi, a fost trimis nu Camerei Deputaţilor, ci Elenei Udrea care l-a prezentat Colegiului Director al PDL, în şedinţa dedicată desemnării miniştrilor din cabinetul Boc.
Documentul a fost înregistrat la parlament pe 21 decembrie, cu o zi înainte de audierea miniştrilor în comisiile parlamentare. Procurorul-şef Marius Iacob a transmis Camerei Deputaţilor, într-o notă anexată raportului, că soluţia Parchetului poate fi contestată în termen de 20 de zile de la comunicare.
Raportul Parchetului, ţinut la sertar
Documentul nu a intrat însă pe ordinea de zi a conducerii Camerei decât pe 3 februarie, după expirarea termenului. Şi aceasta cu toate că Biroul Permanent a avut 3 şedinţe în intervalul de 20 de zile de la primirea documentului de la Parchet.
Şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, nu vede nimic neobişnuit în această procedură: „Despre existenţa acestei decizii de neîncepere a urmăririi penale ştia absolut toată lumea. A vorbit doamna Udrea despre ea, am făcut- o şi eu publică. Eu nu ştiu cine era în poziţia să o conteste, nu ştiu să vă spun din punct de vedere juridic. Eu am pus-o pe ordinea de zi în momentul în care am primit-o de la secretariatul general”.
Explicaţiile lui Kovesi
Termenul de 20 de zile, prevăzut de lege, este invocat şi de procurorul general Laura Codruţa Kovesi, când vine vorba despre procedura urmată de subordonaţii săi.
„Am comunicat parlamentului încă din 21 decembrie anul trecut soluţia dată în cazul sesizării transmise de Camera Deputaţilor. Orice persoană interesată putea să formuleze plângere la instanţă în cazul în care ar fi apreciat că rezoluţia procurorilor nu se susţine”, a declarat Kovesi.
"Am comunicat parlamentului soluţia din 21 decembrie. Orice persoană interesată putea să formuleze plângere în instanţă în cazul în care ar fi apreciat că rezoluţia procurorilor nu se susţine.",
Laura Codruţa Kovesi, procuror general al României
CONTRADICŢII
Ce au sesizat deputaţii
- Săvârşirea de către persoanele care au semnat în numele ministrului turismului a infracţiunii de „uzurpare de calităţi oficiale”, prevăzută de art. 240 din Codul Penal.
- Cercetarea infracţiunii de „deturnare de fonduri”, prevăzută de art. 302 din Codul Penal, săvârşită de către angajaţi din minister, cu atribuţii în domeniu, cu ocazia realizării execuţiei bugetare la Ministerul Turismului;
- Cercetarea faptelor care pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de „deturnare de fonduri” prevăzută de art. 302 şi ale infracţiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice”, conform art. 248 din Codul Penal cu ocazia derulării procedurilor de achiziţii în cadrul programului „Paşte în Bucovina”.
Ce a dispus Parchetul
Neînceperea urmăririi penale faţă de Elena Udrea pentru comiterea infracţiunilor de:
- Abuz în serviciu contra intereselor publice, art. 248 Cod Penal;
- Abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, art 248 Cod Penal;
- Instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, art. 248 Cod Penal;
- Neglijenţă în serviciu, art. 249 Cod Penal;
- Deturnare de fonduri, art. 302 Cod Penal;
- Conflict de interese, art. 253 Cod Penal;
- Prezentare de date inexacte parlamentului, art. 8 din Legea 115/1999;
- Refuz nejustificat de a prezenta parla mentului informaţii şi documente, art. 8 din Legea 115/1999;
CONTROVERSE PROCEDURALE 
Chiuariu: „Procedurile nu s-au respectat”
Modul în care a acţionat Parchetul trezeşte controverse printre deputaţii din Comisia juridică. Fostul ministrul al justiţiei Tudor Chiuariu (PNL) susţine că nu au fost respectate procedurile.
„În mod normal, raportul comisiei de anchetă în ceea ce priveşte urmărirea penală a unui ministru trebuia să ajungă la Comisia juridică. Plenul ar trebui să se pronunţe pe baza raportului Comisiei juridice”, susţine Chiuariu.
El spune că abia în acest moment trebuia să intervină Parchetul. „Însă ei au recurs la o şmecherie pentru a o scoate nevinovată pe Elena Udrea”, spune liberalul.
Daniel Buda (PDL), şeful comisiei, susţine că nu este nimic anormal la mijloc. „Parchetul poate primi o sesizare cu privire la persoane sau la fapte. Parchetul a făcut o evaluare a stării de fapt şi a constatat că nu există activitate infracţională pentru niciun funcţionar şi, prin urmare, nu există nici pentru ministru”, precizează Buda. „Nu poţi să fii pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă”, este opinia lui Buda.
Ulterior, deputatul PDL ne-a contactat şi a ţinut să adauge că materialul întocmit de comisia de anchetă conţinea şi referiri la Elena Udrea, ceea ce ar justifica răspunsul Parchetului.
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Anastase a avut grija ca informarea Parchetului sa nu ajunga la deputati decat dupa termenul de 20 de zile pe care il aveau la dispozitie pentru a contesta documentul magistratilor"
Sa mai spuna cineva ca Romania nu e un stat mafiot!...
Mafiotii din Partidul Delicventilor Liberi se bucura degeaba
Cam asa au procedat si pisidicii cand au fost la putere. Acum nu sufla nimeni o vorba din opozitie ca sa se redeschida si dosarele lor. E vorba de un santaj psihologic. Toti politrucii tac pentru ca toti sunt delicventi cu NUP. Aici am ajuns iar UE nu zice nimic....inca. Practic, barcagiul a impus mafia ca politica de stat. Se vede clar manevra care a facut-o Robertina. Iar io acum ii intreb pe pidilicii astia cu diplome de drept luate in weekend la Spirache si la Bogdanel, cum vine chestia aia cu favorizarea infractorului si traficul de influenta? Se practica de toti la Cotrocima in jos, nu-i asa? Va bucurati degeaba, infractiunea ramane, ancheta a fost blocata si atata tot.
Q E D
Ce facea PD-L-ul maaah ? Veghea ca nimeni sa nu fie mai presus de Lege ? Ce ordinarie dar Hopul cel mare pentru Basescu s-ar spune ca a trecut asa ca s-a dat liber la apucaturile tipice partidului stat.
naie din gunoaie
ma frectie daca-i asa cine-i impiedica p-aia s-o relame din nou si cu ocazia asta si pe RA? chestia e ca pt scarbele din psd si pnl conta numai inainte de alegeri, nefiind probabil nici o infractiune la mijloc.
bag mana'n foc ca e nevinovata.
1. in inregistrarile din comisie, saftoaica spunea ca trebuie sa gaseasca ceva penal. deci e clar ca nu aveaunimic serios.
2. la realitatea, la oana stancu si dragoteasca, santajistul chireac s-a enervat pe cele 2 proaste ca n-au stiut sa o scoata pe elena udrea vinovata, iar fraza de final continea "i-ati pus numai intrebari prostesti, numai acuzatii pe care vi le-a demontat in 5 minute"
si santajistul nu-i in tabara lui base cu siguranta.
bag mana'n foc ca e nevinovata.
1. in inregistrarile din comisie, saftoaica spunea ca trebuie sa gaseasca ceva penal. deci e clar ca nu aveaunimic serios.
2. la realitatea, la oana stancu si dragoteasca, santajistul chireac s-a enervat pe cele 2 proaste ca n-au stiut sa o scoata pe elena udrea vinovata, iar fraza de final continea "i-ati pus numai intrebari prostesti, numai acuzatii pe care vi le-a demontat in 5 minute"
si santajistul nu-i in tabara lui base cu siguranta.
pt. chichi
mai baiatule! aici nu mai este vorba de psd, pdl,pcr,etc.,pt, ca stim cu totii,ca nici unii nici altii sunt usi de biserica,ci este vorba de felul cum se face justitie in Romania,ca daca tu furi un ou te baga dupa gratii,iar ei pot sa fure ce vor si cat vor,sub nasul tuturor,iar voi, pana nu se va face justitie in Ro., veti trai tot mai rau si nu veti iesi niciodata din obscuritate ca natiune! Asa ca nu va mai certati intre voi pt. ca nu ve-ti ajunge nicaieri,iar ei vor continua sa va "suga" creierele!
...
Mai nene si cind te gindesti ca a fost missa (nu din aia a lu'Bivolaru) ,demult ,cind erau lupii catei ,dar vine o vreme cind orice cal devine gloaba . Saracuta de Roberta Anastase de cind piteste documentele s-a latit ma nene ,s-a facut ca o placinta ,de trai greu nineaca Nu stiu dece am fost asa naiv sa pot crede ca in materie de sfararii judiciare .pesedeul este lider de piata .As!m-am inselat ,astia,pedelici n-au rival decit poate prin Sicilia.Mai Traiene tata asculta la nentoMaracine fomeile astea -ti maninca pituta .Mai devreme ,sau mai tirziu UE ne pune sub obroc adica monitorizare la capitolu justitie Pe tine Traiene te paste monitorizarea medicala,daca nu chiar o interventie chirurgicala ,sa-ti scoata blondele din cap.
@E. Nul
Tu chiar vrei sa obtii "functia" de "Prostul Forumului"?! Iti garantez ca e a ta - esti singurul candidat!
banu maracine
Te-seli stimabile! Sicilienii se uita numai la posturile romanesti si-si iau notite! Prin unele cercuri circula idea ca dupa mandat(daca nu va urma altul... judiciar), sa fie numit Padrino(nash)...
Nae
Ba, eu cred ca eNul e sonat! Ce crezi de ideea asta? hehehe! Garfield, motanu (sonatoru de pe acoperis)
banu maracine
... de Base vorbeam...
naie din gunoaie
cred ca maica-ta regreta si acum ca te-a facut, avand in vedere cum ai iesit...
@morometele
Asa a zis si Capitanul Achab cand a vazut pentru prima oara o balena alba: "sa-mi bag picioru', daca e adevarat!" - si a ramas fara el.
Ai dreptate, motane!
Cred ca asta e ma sonat decat "sonata lunii" ...
@ENul
E tarziu pentru regrete - cum necum am iesit, in schimb tie, ti-a ramas o bucata de creier inauntru... cum s-ar zice in termeni populari: esti un neispravit...
pisica cat (in english)
preferabil decat greu de cap ca tine si naie din gunoaie! e amuzant ce va mai perpeliti cu Basescu presedinte si Boc premier!!! Hai ca a trecut deja o luna din cei 5 ani! Incet, incet va trece si restul, si-l vom avea pe Boc presedinte iar premier sa vedem cine-o fi mai rasarit in pdl la vremea respectiva!
Acest harticol intrece masura si face lobby pentru dezordine si nesupunere civica...
mana-n mana cu pnl si psd! probabil ca nu si-au primit tainul...
Nastase 4 case
ai dreptate ca e stat mafiot ... ce te astepti dupa doar 20 de ani de democratie si libertate ? E nevoie de 3 generatii adica cam 60 de ani ... vezi toate statele dezvoltate Franta, UK, USA, Canada, Japonia, Germania ... e nevoie de timp pina cind legile sunt create, practicile mafiote sunt demascate, clasa politica isi ia rolul in serios ... pina atunci mafie, hotie ... asta va fi "normalitatea" ...
eNul
Si pe Bercea unde-l puneti, pramatie mica - hahaha!!!
Bai unsurosule pedelist EN ...
... ca ai votat prost, asta cred ca iti e clar, dar ca si atunci cand ai avut nevoie de multi ani sa iti definesti sexualitatea, si sa faci public ca esti gay, o sa mai dureze putin. Insa ai un examplu excelent, chiar in paginile acestui ziar. EVZ l-au pupat in 3 litere pe Base de ii dor buzele si azi. Insa cam de pe Luni asa, au schimbat placa. Din cei mai scarbavnici deontologi, acum nu e zi sa nu mai aiba cate o revelatie: ba ca lui base ii plac "baietii destepti", ba ca Guvernul Boc ne costa bani prin politica de cadre si promovare a membrilor proprii de partid, ba ca procuroarea in cazul Udrea a dat o motivatie demna de analele judiciare iar azi ca camila (intentionata cacofonia) Anastase a ascuns dosarul. Sa se fi schimbat base (restul din pdl sunt neglijabili) de Luni incoa? Din acel aparator al intereselor romanilor, acel luptator contra comunistilor, acel incoruptibil sa fi devenit contrariu?! Mai sa fie ... Asa ca bai EN, sperante mai sunt si in cazul tau!
@no_passaran
Ai dreptate, si eu am observat - Patriciu e de vina.
Sa-ti fie rusine Dinu Patriciu - tu ai "editat" totul!
Oricum, marinaru nu prinde Revelionu' la Cotroceni ...
Nu cred ca prinde nici costumul de baie pe acolo, cu atat mai putin Revelionul. La cum merg treburile, la cata dezamagire a provocat in randurile propriilor votanti, plus faptul ca sunt minoritari in Parlament, anticipatele vor fi cel mai tarziu la toamna. Fac pariu cu oricare!
Aici era plin de unsurosi pedelici, insa au disparut aproape de tot, au mai ramas 2-3 asa ca sa mai avem si noi de cine rade ...
mai catalinnnmnmmn
hai ca fac eu pariu cu tine ca pari destul de prost si fara capacitate de a anticipa ceva intr-un mod cat de cat rational. Eu zic ca "anticipatele" tale prezidentiale vor fi peste 5 ani. Pai nici pe mine n-o sa ma vezi prea des pe forum ca si eu ca si ceilalti suntem foarte multumiti cum au iesit alegerile. asa ca ce se sa ne mai pierdem vremea cu aurolaci d-astia ca tine, ca naie din gunoaie sau pisica cat?
Bercea Mondialu presedinte!
Dar dupa Basescu! Si o ia si pe Eba de nevasta! Esti de acord, eNulule? Iti place, nebunaticule! hehehe! Garfield, motanu (paramondialu de pe acoperis)
Hai EN sa facem cunostinta atunci.
Io am acest nick aici pe forum de peste 10 ani, si ma cheama Catalin. Pe tine? Nu am pretentii la nume, insa macar prenumele. Nu de alta, dar sa stiu unde te gasesc pt pariu toamna asta.
De ce va mai consumati cu
nulitatea de en? Au fost 3 tipuri de postaci pdlisti: una de "nevinovati"-gen mihaela; a 2-a de laudaci preelectorali care aratau ca lumea se va schimba in bine dupa ce chioratele de la cotroceni va mai fura un mandat si a 3-a categorie,de lingai care au misiunea de a justifica hotiile,nepriceperea,hotia si porcia guvernantilor pdl. EN a avut 2 joburi. Ei bine, prost cu diploma ce esti,nu prea te mai crede nimeni.E greu sa-i spui cuiva ca totul merge bine, conform programului,cand ala e somer datorita masurilor geniale ale nenorocitului de pm (apropo, daca iei la intamplare un om de pe strada, e un PM mai bun decat boc),cand nu-i mai ajung banii,cand ii cresc facturile,i se pun noi impozite in carca... EN, stii cum alegei un ministru corupt din guvernul boc? Alegi unul la intamplare. Daca alegi bine,dai si de-o c.urv.a . In curand o sa ramai somer,lingaule... Oricum,sunt de acor cu nae,esti cel mai prost forumist ever ! Mincinos exact ca toti pdlicii ! Sictir
Intoxicare la TV
@NAE. Deci cand la audierile ministrilor in comisii, in decembrie, E.U. a adus si aratat deputatilor documentul de la parchet, aia nu se pune? Deci nu era documentul si iRealitatea TV ne-a intoxicat cand ne-a aratat audierile? Nu era si "inocentul" Orban in comisia de audieri? Iar ne-a intoxicat TV? Nu obiectiile lui Orban la audierea lui E.U. erau pe ancheta parlamentara? Iar comisia si-a dat votul pentru ministrul E.U.!!! Au ingropta ei insisi documentul (cica nu s-au respectat procedurile) ca sa aiba motiv sa tzipe acum (ceva flacara violeta, ceva parapsi pe la Orban si ai lui).
NUP pt Elena Udrea!
O data ce aceasta decizie a fost validata si de Curtea consitutionala, nu vad de ce se face atata polemica pe acesta tema! se pare ca iar se cauta nod in papura degeaba! Dupa cum se vede justitia isi face treaba ! Dna Udrea este nevinovata in dosarele de care a fost acuzata!
@naiv
Tu esti naiv cu adevarat. Pai tocmai aici e smecheria. Udreasa-banditeasa a vorbit despre NUP-ul facut cadou de procurorii corupti, creand in acest fel o scurta stare de deconcertare printre parlamentari, vazand ca si continutul comunicarii parchetului continea elemente diverse de cele prezentate in documentul comisiei juridice. De aceasta stare echivoca a profitat cealalta tovarase, nepunand informarea parchetului pe ordinea de zi, lasand astfel sa expire termenul de contestatie. Tot cu tertipuri a la Anastase au reusit si marii banditi ai acestei tari sa evite inchisorile....
andr33a
unde ai auzit tu ca a validat CC tampenia asta? Aveti voi vreo CC in spatele blocului sau in sediul pdlic de unde va culegeti prostiile pe care le postati? Si mondialu n-a fost condamnat pana acum. Asta inseamna ca-i nevinovat? Normal,csmul trebuia acum s-o dea afara pe vita aia de procuroare. Daca esti prost,nesimtit hot si tot nu-ti convine,cauta-ti domle de lucru in alta parte,unde poti debita tampenii fara sa afectezi restul lumii! Tanti procuroareo,esti o lepra,un gunoi si o scursura de cea mai joasa speta. Sa dea Dumnezeu sa iabe si copii si neamurile tale parte de aceeasi dreptate pe care o au oamenii fara pile prin tribunale !
Cu asa "doamne" in politica, mai bine ne lipsim.
In acelasi timp, este imperios necesar si la modul serios, ca adevaratele doamne sa fie cit mai prezente in politica, din motive de eficienta si de bun simt, ce nu are rost sa le expun aici si acum. Totusi, ca sa nu fiu acuzat de "misoginism" (desi eu nu le contest calitatile "de femeie" sau pentru ca sint femei, ci de profesionist al duduilor in discutie, fara referire la toate femeile), propun sa fie "marit" numarul de astfel de "doamne", precum cele doua, prin reducerea numarului de "domni", vezi Videanu, Boc, Basescu, Bercea(nu). Prin comparatie, macar optica, va parea ca sint mai multe nutzi si robe(r)te. Si scapam si de "domni". Si asa chiar ne vom reforma. Nu ca "reforma" cu care a fraierit Basescu publicul OTV, care l-a si votat. Atit aici, cit si peste mari si tari. Sa le visati bine, lingailor!
articol tendentios
ca si primul articol pe acest subiect, si acesta este tendentios. sau mai degraba prostia duce la concluzii incredibile.
1. cand parchetul si-a justificat solutia, absolut logica in cazul elenei udrea, a citat din apararea elenei udrea. de aici, autorul a tras concluzia ca procurorul de caz s-a apucat sa-i faca aparari elenei udrea. si o turma de bizoni a sarit sa urle ca-i dictatura.
2. acum, tot autorul, tot din prostie urla ca parchetul a dat nup pe 8 capete de acuzare si nu pe 4 cate a formulat parlamentul. o minciuna incredibila. in fapt, parlamentarii inci nu trebuiau sa faca incadrari juridice. si se vede de la o posta ca le-au facut prost. normal ca parchetul a cercetat faptele si s-a raportat la toate incadrarile juridice posibile. de asta au iesit 8.
nu au cercetat mai multe fapte, au facut mai multe incadrari juridice.
Moromete, 4 si marsh la loc!
Bai loaza, in articolul de ieri nu era vorba daca pedelica e vinovata sau nu, compententa or ba, buna or grasa, celulitoasa sau in forma, etc etc etc. Era vorba de cum a ales acea sclava pedelista, acea procuroare de toata jena de la inalta curte sa motiveze acel NUP. In loc sa spuna, da, faptele nu se incadreaza la niciun articol din CP, sau dimpotriva, se incadreaza, ea s-a lansat intr-o pleadoarie pro-udrea, scriind niste aberatii care n-au nicio relevanta juridica. Priceput?! Cred ca stii ca mogulul bun Paunescu (ca sunt mogulii rai, aia anti base, si cei buni pro-base), deci mogulul bun, proprietarul de LABE 1, cumpara acest ziar iar director o sa fie pupincu..., pardon!, deontologul sef Cristoiu. Deci daca si astia scriu tendetios despre base ... Sictir!
....moromete,...
....taranul postbelic arata mai destupat la cap dar tu vad ca o tii langa si-l faci de ras !!!...pai mai nene ieri oficina probasista, care acum s-a sucit, spunea niste aberatii fara suport "tehnic" cum ca madama pe ici si pe dincolo, o periau ca ce reclama turbata facea tarii cu spoturile in care erau Nastase si Nadia, deci o absolveau de vina cu povesti, ca sa aflam azi si manaria fotomodelului deformat care dosea in sertar "dovada",...vorba unei acacdemiciene decazuta din functie !!!
De-aia s-a prabusit presa!
Acest grupaj penibil explica excelent de ce s-a prabusit presa: fara sa citeasca niciun rind din sesizarea comisiei udrea, pentru a vedea ce s-a sesizat si cerut parchetului, amatorul georgescu trage concluzii pornind de la ce si-a propus el, nu de la realitati. Anume, el si-a propus sa fie in rindul lumii, adica al colegilor acum someri, si sa insaileze ceva anti-contra-impotriva-invers! Daca mai are de gind sa profeseze chestia asta numita gazetarie sa inceapa de la constatarea ca o comisie parlamentara nu are atributii judiciare, apoi, pornind de aici, sa ia regulamentele, legile, teoria dreptului, incepind cu natura juridica a diverselor norme (cum ar fi cele ale regulamentului unei camere), dupa care, peste vreo 2 ani, poate ii iese ceva corect. Altfel, nu!
Cardasie
Daca ar mai fi existat persoane care s-ar fi indoit de corectitudinea numitei Elena Udrea,aceasta jmecherie confirma in mod catgoric faptul ca ministresa este o persoana penala ,acoperita de nimeni altul decat de presedintele Camerei Deputailor care in acest mod i-a devenit complice.
Oare nu exista in Romania nici o putere care sa stavileasca nerusinatele nesocotiri ale legii si bunului simt,actiunile de sfidare a cetetnilor de catre policieni verosi si nedemni?
Cele 4 miliarde tocate de Guv. Tariceanu ca mita electorala legala nu deranjeaza pe nimeni?
Era clar ca acea comisie de ancheta contra Elenei Udrea era o lovitura tintita la Basescu, plus o manifestare a frustrarilor sexuale ale unor Orban, Banicoiu sau Aura Vasile (parca asa o cheama pe batrana cu coc de la PSD). Tot clar era ca Udrea asta, asa cum e ea, nu face erori prostesti din lacomie. Ea s-a acoperit foarte bine cu acte legale. Avantaj Udrea. O miscare abila si in felul in care le-a dat cu flitul frustratilor din asa-zisa comisie parlamentara - cum ar spune unii: "are sange in instalatie". In rest, nu e genul meu. O prefer pe Musca, cu toate pacatele ei, insignifiante fata de meritele ei. Daca ar fi ramas in viata politica, azi am fi avut legea lustratiei si alte legi necesare, iar Alianta DA ar fi existat si azi. Si sunt convinsa ca si Tariceanu, fiu de colaborationist al regimului totalitar, si Antonescu, au colaborat cu baietii cu ochi albastri.
la audieri??
la audierile pentru noul guvern, in decembrie, cand a fost audiata Udrea, nu a fost obiectia lui ORBAN (ocii pe TV) ca este sub ancheta? Nu atunci a fost prezentat NUP tuturor deputatilor si senatorilor din comisia de audieri? Acum spun ca nu l-au vazut? Parca atunci zbierau ca nu treabuia sa aiba Udrea documentul ci ei. Iata ca fusese depus si la Parlament. N-au vrut sa-l citeasca ca sa nu se faca ATUNCI de kko.
Santaj
ca pe vremuri in Secu intre angajati, colegi de servici ! Ha, nimic nu s-a schimbat... I love Romania. Bai, nu se ingroapa, se distruge of ce neprofesionsiti ati devenit, pe vremuri voi astia de la Procuratura erati mai tari ca Secu. Oricum ambele institutii in ziua de azi sunt o palida amintire a celor vechi. Si au si mai mult personal. De rasul curcilor. N-au antrenament practic au stat si stau numai prin birouri.
M-as ...
... trinti cu amindoua deodata ! Romance de nota unshpe, taticu, cu tot ce le trebuie in dotare ca sa te faca sa te simti de XXX barbat ! "Three some" le cheama (cu mine !)
Fabula cenzurata
Girafa e controlata de rechinul de la Cotroceni, ca s-o scape pe sirena hoata! Ce mi-ar place sa-i vad pe toti smecheritii si smecheritele dupa gratii, la gradina zoologica! hehehe! Garfield, motanu (zebra de pe acoperis)
HE HE HE,Motanule!
Numai ca girafa are girofar si sirena, puse cand face naveta Bucuresti-Ploiesti,iar rechinul-i beat mort pana ajunge ea acasa.Ha ha hi hi!Iar sirena inca nu vrea sa se imbrace in zebra,deocamdata!Pasteluta lui Grigore
vai de tara asta....
Anastase chiar are impresia ca o crede cineva ca nu a aparat un hot?????????Oare chiar este cineva care o crede?????????????
Stai calmi
Vine Revolutia.
Cand o sa va deschideti ;ochii; dragi romani???!
Mai puteti, rabda, nemernicia lor??!! Desteapta-te romane!! Voi munciti, pt; 3-400 lei sa traiti,,,ei bine! Lor nu le ajung ,,miliarde!!E vremea ;oameni buni sa ne trezim;!! Hai,,,, la lupta ceea mare,, saracii sa ne unim,,, si de la putere,, excrocii sa i ;nimicim;;! Sa punem oameni, onesti, sa faca legi, si pt, cei prosti, ca noi!! DESTEPTAREA, NATIUNE! CA A TI VOTAT, IAR ;NEMERNICIA, ACI IN ROMANIA!! HUOOOOOOOOOOOOOOOO!!! (O PENSIONARA ;FFFFFFF. FERICITA,,,,NE;))
@Maria
Nu revolutia nu vine asa ca stai tu linistita. Si Maria draga eu am impresia ca ti-a placut ce sa intamplat in `89 de dai astfel de comenturi , cred ca ai vrea sa se repete vremea de atunci, ma surprind oamenii care doresc aceste lucruri. Si in plus de asta daca mai esti si pensionara cum sustii , tu mai ai curajul sa iesi in strada????
M-am tot intrebat,
Ce se intampla cu Evenimentul Zilei.Telul propus a fost ca domnul Basescu sa ajunga din nou presedinte,si pentru aceasta l-a ajutat din plin.Probabil aceasta schimbare de PAR a fost facuta cu scopul de a ne lamuri ca este un ziar independent.Poate la fraieri tine,dar mai sunt si oameni care gandesc.
@Domnul fara radacini
Eu credeam ca doar citesti si postezi.
Ca mai si gindesti ,asta este ceva nou pentru mine.
Nu incerca acum sa gindesti ca va mirosi a creier ars.
roberta anastase
roberta anastase este presedinta camerei hotilor nu a deputatilor AFARA CU EXCREMENTELE DIN CODUCEREA TARII JOS DICTATURA PD LISTA TRZITI-VA ROMANI PANA NU E PREA TARZIU
Blonda pericol national
Pe asta as plati-o sa stea acasa!!!!
Astia sunt sobolanii care care rod ROMANIA.
ce au facut astazi in CSAT? Nimic.......
"Seful" a dat ordine, baietii au luat notitze si vraistea merge mai departe.
Blonde, blonde dar natiunea romana nu poate fi condusa de astfel de specimene!!!Exista oare o idee despre directia in care se deplaseaza natiunea romana.....catre manele, catre mafiotism si idealul no.1 banii...
RUSINE!!!!!!!!!!!
/:)
Tu ori esti misogin, ori esti ipocrit, ori esti gay, una din 3 ca ai un coment de parca ai vrea sa nu mai existe femei, de fapt nu, femei blonde:)), tu chiar crezi ce scrie in carticelele cu bancuri??? Oricum esti ciudat!
Georgescule
Vezi ca duci EVZ pe urmele Cotidianului. Ti-am spus-o si ieri dar m-ati cenzurat. Acest articol miroase clar a articol platit de "organele" PNL. Si Nistorescu a tot intretinut neincrederea cititorilor in organismele statului si se vede unde a ajuns. De ce Ritzi este in atentia DNA si Udrea nu? De ce primarul de Valcea e la parnaie si Udrea nu? Pentru ca PDL "pune pile" la DNA? Nu vedeti ca sunteti ilogici? Eu inteleg ca e criza si cine da mai mult ala e sustinut dar nici chiar asa. Nu vreti voi sa pricepeti ca daca vreti turism in Romania asa trebuie procedat, cum procedeaza Udrea. Nu vedeti fratilor ca dupa ce a inaugurat Udrea o salina au dat "consumatorii" buluc? De ce nu clampane si croatii, macedonenii, indienii, chinezii ca s-au dat bani prea multi la Distovery ca sa le prezinte clipuri turistice? Pentru ca sunt destepti si stiu ca oricine vrea sa vina sa cheltuiasca in tara lor e bine venit.
Nu e asa!
Fratele meu ai gresit.Canalul de care zici tu nu e Distovery ci Descopery!Lol!
Faza cu salina, alta penibiliate bo(c)uleana ...
... ca si soseaua care ocolea Gherla, si care la 3 zile de la inaugurare au inchis-o pt ca s-a surpat. La fel ca si autostrada Transilvania, unde primul accident a fost cauzat de o ... oaie (nu pusesera garduri). Lucruri facute de mantuiala, numai pt a arata "poporului" cat de mult lucreaza boc si restul cantitatilor neglijabile din guvernul basescu. La salina de care zici, liftul s-a stricat chiar la inaugurare, de bine de era facut, bai fratele meu mai prost. De ce nu e Udrea la penal? Pai pt ca e prea sus, prea langa marele mogul din cotroceni. Ridzi si Gutau sunt pioni de sacrificiu, ca sa poata pacali fraieri ca tine ca justitia lui basescu functioneaza, si ca poti dormi linistit ca ai votat ... bine :-).
Bolovan esti vere catalinnnnn
Salina aia a fost facuta pe bani privati (nu pe banii guvernului), patron destept care a invitat-o pe Udrea la inaugurare stiind ca poate face cea mai buna reclama. El s-a plans de fluxul de "vizitatori" nu de lift. Eu unul sunt linistit timp de cinci ani, voi vad ca sunteti asa zgarciti ca nici sapun si franghie nu vreti sa va cumparati ca sa scapati odata de "chinul" Basescu. Bai tamaie, pe Ritzi n-au aparat-o astia in Parlament cum au facut ai vostri cu Nastase, au votat sa mearga la DNA. Si pe Falca l-au lasat sa se descurce singur. Nimeni n-a aparut la televiziuni sa sustina ca e facatura si DNA isi face de cap. Plecati, bai, cu gunoaiele voastre de aici!
platitorl,
inainte de a scrie prostii si minciuni pe forum, citeste putin datele de la INS si,spre surprinderea ta,vei vedea ca desi in 2009 udrea a avut un buget de peste 20 de ori mai mare decat in 2008,turismul a scazut undeva cu 15% iar incasarile din turism cu peste 30%. Deci,CARE E SERVICIUL ADUS TARII DE UDREA? In afara de cateva licitatii trucate, masini de vreo 250.000 eur si perdele de lux? NICIUNUL,ba chiar da cu minus. Alta chestie:pana si romanii (cu 15% mai mult decat in 2008) au plecat in concedii in strainatate.De ex., la bulgari si la greci a crescut nr. de turisti. La noi,nu. De ce? Simplu: lumea nu-i atat de proasta sa se ia dupa niste prezentari MINCINOASE (tipic pdliste) in care e descrisa o Romanie inexistenta,lumea mai si intreaba,si cand aude de drumuri,de serviciile hoteliere,de preturi,de tzigani,cauta alta destinatie. Apropo,stiai ca unul din beneficiarii subventiilor hoteliere de anul trecut e cocos,sotul oficial al ministresei? Cinstiti pana la moarte pdlistii astia.
platitule,
eu imi aduc aminte de altceva: imi aduc aminte ca pe ritzi numai nu puteau astia s-o scoata din sanul pdl,ca m.uis.ta de roberta facea pe dracu'n 4 numai sa nu se discute dosarul lui ritzi si al lui udrea ,primarul ala primise DEJA DOUA ACHITARI, dar l-au trantit astia in finala. N-ai vazut ce-a declarat? Nu ma asteptam...cat a tras pdlul de judecatori,numai el stie.Acolo a fost mancarie si din interior ,ca sa stie si un cap sec ca tine.Apoi,cum se face ca,in avantul impotriva coruptiei,numai pdlisti cad,CU TOATE CA AVETI MAJORITATEA SI ATI PUTEA ANCHETA PE ORICINE. Sa fie din cauza ca nu sunt probe si totul a fost o mare labareala din parte lui base,care a aruncat cu laturi in toti ca sa mai fure un mandat? Orice om de bun simt care se indoia de cinstea lenutei, dupa ce a citit justificarea vitei aleia din parchet,ar trebui sa stie acum CA SIGUR E VINOVATA. O hoata ordinara, ingamfata si proasta! Dar stai linistit:SIGUR va ajunge la mititica ! Vierme!
....@Catalin,...
...."vorba lunga saracia omului"...pana cand femeiusca asta, dublu ministresa, este sub "scutul" marinelului va salta zglobie prin Senat si Guvern !!!...totusi o intrebare pentru marele reformator al tarii: daca femeiusca este dublu ministresa, este senatoare, si mai are si "fonctie" in PDL, cand mai doarme, banuind ca presteaza si la Cotroceni !?!?!?...ha, ha, ha, ce-mi plac glumele mele !!!
de douazeci de ori?
@george. Ai avut un leu si mai primesti douazeci. Sigur ai de douazeci de ori mai mult!!! Cat a fost bugetul ACTIVITATII de turism in 2009? Nu trebuia facuta nicio activitate (indiferent cum il cheama pe ministru sau pe portarul de la minister)???? Juri cu mana pe inima ca daca nu se facea nimic, nu cadea turismul cu 40%? Iar in 2008 NU EXISTA minister al turismului, deci ce ai comparat, mere cu pere? Macar atat sa va invete la partid! INS publica cifre nu comparatii de mere cu pere.
D-le. autor!
Inainte de a ne incarca memoria cu scrierile dv.mai documentati-va.Undeva in articol aveti un subtitlu"un raspuns nesolicitat"sau cam asa ceva,apoi continuati ca parlamentul a primit raspuns.....Intrebare,cui a raspuns cel ce a raspuns daca nu i s-a splicitat nimic.Mai incercati!
PUBLICITATE
Dle. Georgescu, daca esti ziarist inseamna ca urmaresti emisiunile Euronews. Nu te-a socat publicitatea turistica pe care o face CUBA la acest post de TV? E vorba de clipuri ce dureaza cam 3-4 minute fiecare. Dle. Georgescu, asa se vinde in capitalism. Matale ai cam ramas in epoca de aur.Nu stiu cum de te-ai pripasit la Ev.Z. ca nu ai calibru ptr. acest cotidian. Cred ca ti-ar sta mai bine in redactia unui ziar marca Vantu sau Felix. Sau poate te-au trimis ei sa bagi soparle. Mi se pare ciudat cat de multi aplaudaci apar la articolele tale veninoase.
Alt fraier ....
Cumetre, tu nu ai inteles nici acum de ce ai votat prost ... Cand nu ai creier, te pacaleste fiecare cum vrea, si uite ai pus botu'! Ca a facut reclama Romaniei la nu stiu ce canal, ca a facut una sau alta, ca a fost ministru bun sau nu, astea nu conteaza bai fraierica! Ei au ascuns dosarul, au tras de timp cat au putut, si apoi, ca bonus, sclava aia de la inalta curte a dat o motivatie pt NUP de pana si pe un tolontan ca tine ar fi trebuit sa trezeasca din somnul ignorantei. Daca udrea era asa uscata si curata cum crezi tu, trebuia sa se faca totul la vedere, si nu era nici cea mai mica problema.
PDL a ingropat dosar.El.Udrea
Articole la comanda politica ??
Patriciu ,ileg afara din RO .Rompetrol, 5 milde $,
Nicolcioiu furate sute de milne $, . Nastase,din mosia lu tacsu PETROM cadou la MOV Austr zeci milde $,.etc
Taricea cadou Ungar doua milde $ / Gojdu,, Distrug econom,agricult RO /sute de milde $, .etc Tortura popul 944/89, . Etc
Toate din vina Udrea !
Min Turism progrese mari. cu Udr,Lasa ca-i gasim noi ceva ca aci !!
De fapt e de vina ca s-a nascut desteapta,carismatica ! iar noi
s-o urim Dle Georgescu,ca sa vada UE ce suntem Nu au fost/ nu sunt probleme majore in RO afara de Udrea?:Cum face cineva ceva bun,sa-i dam in cap!
Suntem ,comunisti ce gandim la
comanda ?!Ne mai vreti la EVZ?
Sibyl Transilvan(Vizitator)
Ce noroc ca penibilul nu ucide! Hm! Gm.
Asa, si?
Unde e justitia aia curata pe care ti-a promis-o base acum aproape 6 ani? Lucrurile de care zici tu, nu sunt noi deloc, si atunci ce-a pazit atunci carmaciul? Unde a fost in primii 5 ani de mandat? La sprituri si la udrea? Pe gutau asta de l-au bagat la bulau (a iesit si rima!) l-au judecat/cercetat 3 ani si mai bine, cand lucrurile erau clare de tot. Pe Remes cu caltabosii, il vor mai judeca inca 5 de acum inainte, iar pe Nastase inca 20 ... Tu nu te-ai prins ca in Ro justitia se face la tv? Nu se finalizeaza nimic, rolulul DNA este doar de a face circ la tv trimitand "pe surse" diverse filmuletze, si tu sa zici: Bravo! Uite ce a reformat base sistemul ticalosit, si ce mai muncesc astia acum!
In plus, nu se lupta el cu mogulii? Cu vantu, cu patriciul si restul? Pai cum s-a luptat, ca nu a ajuns nici unul la parnaie, iar averilor lor au crescut de aprox 5 ori in primul mandat Base?! Asa ca Garfield are dreptate: noroc ca penibilul nu omoara ...
....corectul Sibyl Trans.,....
...nene la inventarul de mai sus ai omis, cu siguranta din cauza vitezei, disparitia flotei, aviara gripa, KM de autostrada 85 milioane euro, salarii si pensii nesimtite mentinute in continuare, manariile lui Riti si Udrea, si in final sa nu uitam apropierea marinelului de clanurile de mafioti !!!....ar mai fi, nu nevindem sarea si CEC-ul dar dam aurul din apuseni ca asta ne-a mai ramas !!!
schimbare de atitudine!
observ a nu stiu cata `n`-a oara ca toti se plang de sistem si il cririca insa nimeni nu are o initiativa mai `agresiva`(sau macar initiativa, concretizata ... ).
aproape ca mi se face iarasi greata( o fi de la...)...
problema e urmatoarea: de ce nu actionati brutal impotriva acelora care va calca in picioare?
daca realizati ca legea e doar un paravan si se aplica doar pentru cei slabi, de ce nu puneti mana pe o arma si incepeti sa va faceti dreptate?
se pare ca scarbele politice (si nu numai) au uitat cum au sfarsit sotii `Ceausescu`!
poate e cazul sa li se reaminteasca ca ei sunt acolo sus datorita noua, tuturor, si ca sunt acolo pentru a ne reprezenta nu pentru a ne silui...
sau poate ca totusi reprezinta majoritatea romanilor ...:)))
Dar cine...
Dar cine sa arunce prima piatra? Asta-i intrebarea!
A furat sa plateasca
Ce-s manevrele astea pedeliste frate ? A FURAT , SA PLATEASCA, restul sunt COMPLICI. E penala rau. PENALA, SA PLATEASCA.
Mafie pe fata
Se numeste "asociere infractionala in scop mafiot". Restul e treaba (sau ar trebui sa fie) a procuraturii. Ca e mafie pe fata si bataie de joc pentru toti romanii. Fara de neam fara de lege.
Sa cred sau sa nu cred?
Asi crede ca ar putea fi adevarat titlul articolului, daca "dosarul" Udrea, nu ar fi fost o facatura a unei "comisii" parlamentare condusa de L. Orban, un produs expirat, compromis iremediabil. ( se pare ca o campanie electorala suporta orice josnicie) Modul in care se comporta si se manifesta acest personaj si mult altii asemea lui, are drept consecinta compromitere politicii romnesti, inclusiv al celei mai inalte intitutii nationale, care ar trebui sa fi model de tinuta si demnitate: Parlamentului Romaniei. Din nefericire, institutia nu poate fi mai buna decat componenti ei, iar oamenii elevati sunt raritati in acel saptiu.
Si noi ce putem face?
Acest articol, ca si multe alte articole in care se dezvaluie porcariile mafiotilor de parlamentari (politicieni), nu are nicio importanta! Credeti ca se rezolva ceva?! Pe ei ii doare in PIX ca presa scrie, ca oamenii comenteaza pe forumuri, ca populatia e frustrata ca au conducatori de cacao! Apa trece, parlamentarii raman...aceeasi! Atata timp cat la noi nimeni nu e tras la raspundere pentru ceea ce face degeaba ne racim gura si ne plimbam degetele pe tastatura! Vorba lor:"Cainii latra, noi mergem mai departe!"
Sau tampit si EVZ
Ba vorba lu unu de pe lista cred ca evz daca o mai tine asa cu prostiile , si mai tine pe chelu marean editor sef o sa-l caute pe nistorescu sa vada ce a ajuns cotidianul.
roluri
Un ministru trebuie sa gandeasca si sa actioneze dupa o strategie. Bineinteles ca orice rau voitor poate analiza negativ toate actiunile pozitive ale respectivului ministru si daca se unesc mai "multe minti luminate", poate sa-l si rastoarne.
Procuratura
Daca ar fi sa ma refer la Zola as spune : ACUZ
1. procuratura generala pentru "aburire"in cazul Udrea si alte cazuri fata de cazurile care daca se refera la un roman (om normal, fara relatii sau vicii!)este arestat
2. Procuratura generala pentru cheltuirea banului public. Caz tipic Elodia pentru care s-au cheltuit enorm ca nu aflam nimic. si altele care inca se mai cerceteaza...(In cazul Tundrea s-a pus batista pe tambal). Astept inca demisia acestui Iacob (el a promis asta) si cercetarea procurorului in cazul Tundrea! Ce face cu pensia lui? Cit este ea?
3. Procuratura generala care se autosesizeaza atunci cind primesc ordin. Cu toate ca se spune ca este o institutie "libera" ei sunt buni executanti. De ce oare?
4. Nu mai acuz pe nimeni ca tot aia e!!Traim in Romania...
Boala oii
De la un timp ,la Jurnalistii neamului s-a raspandit boala oii, adica , daca oaia sare'n groapa, trage toata turma dupa ea...asa si cu "media" daca e Udrea, atuncea 1000 de ani numai Udrea, pe toate posturile, pe toate calanele, cu toti guristii, in toate minutele, pana devine ultralehamite si anulat, subiectul!!nu va dati seama cat de penibili si secatuiti la cap sunteti??de ce nu va puneti si voi "idolii", in gura???ati avea ce molfai inca 10000 de ani!!
natiune ne nemernici
Se repeta ce era in vremea lui Ceausescu, care din pacate a fost impuscat prea tarziu. Acest servilism pana la obedienta practicat de toti cei unsi pe langa presedinte creeaza aceste ilegalitati nerusinate. De fapt cuvantul rusine nu mai exista. Ce fel de justitie este asta? Acesti procurori au absolvit-o si de ce nu era acuzata numai sa dea bine la basescu.
Comentariile sant de prisos. Singura speranta este sa cada o bomba in Bucuresti inainte de a se instala scutul.
ACESTA E SISTEMUL TICALOSIT.
Traian Basescu,fost turnator la SEcuritate,Roberta Anastase,unfel de Ana Pauker a mileniului 3,Emil Boc,piticul erotic,Laura Covesil,baschetbalista procuror general numita de turnatorul Basescu,sunt esenta SISTEMULUI TICALOSIT condus de fostul turnator la securitate. In situatia de fata,sistemul ticalosit si-a propus s-o scape de bulau Elena Udrea "favorita" turnatorului Basescu. Si pana acum au reusit. Roberta Anastase a tinut documentul la sertar pentru a expira termenul de contestare. Pentru aceasta fapta madam Anastase trebuie acuzata de favorizarea infractiunii,favorizarea infractorului si abuz in serviciu.
ceva imi aminteste de o era
in care existau bennere cu "crimele lui Tito", era de mult si ma ingrozeau imaginile "de calau"/daca nu existai pe atuncea/ afla ca mai tarziu, /poate ca atuncea existai/ bennerele au disparut si s-au transformat in prietenul si eroul...nu istorie vreau sa-i evoc, ci stilul in care stii sa ataci cu vorbele.. eu atuncea l-am aflat. Iti spune ceva? cauta anii in arhiva, sa nu te repeti!!
mai multe despre roberta
roberta face si desface peste tot. mai ales la ploiesti, unde se intampla niste lucruri frumoase intre ea si primarul volosevici
......
....matroana?
FRICA, SAU CUVINTE PARAVAN, ASA CA PE VREMEA TIRANULUI CEAUSESCU NICOLAE?
citat:"PDL a ingropat dosarul „Udrea” mana-n mana cu procurorii" se trAduce intr-o limba romaneasca clara ,curajoasa ce se va vorbi intr-un stat de dreptautentic romanesc,
"PDL A MUSAMALIZAT PRIN COMPLICITATE LA FAPTE PENALE DOSARUL "UDREA" CU ACORDUL PROCURORILOR.",iar peste 24 de ore, adica a doua zi dimineata am afla ca numita Anastase roberta si procurorii x-ulescu au fost arestati si judecati pentru complicitate cui infractparea corupta udrea , dar si pentru obstructionarea actului de justitie.
Cat timp se va mai scurge pana atunci?
Comisia Organ Chiuariu, versus Udrea
Daca fostul "ministru" Chiuariu (zis si ministru mac-mac) a ajuns sa fie un model de credibilitate in breasla jurnalistilor, atunci nu mai e nimic de adaugat. El are credibilitate la - si e citat doar de - "gaozari".
EZ tatal ranitilor
ma bucur ptr postacii anti basescieni , EZ se ocupa si de sanatatea lor . nu de alta dar au adunat atata amaraciune in ei dupa 6 decembrie incat le-ar fi explodat "inteligenta". asa li se ofera o tribuna unde sa-si exprime zilnic frustrarile . pac ! un articol despre base sau orice pdl-ist si corul "luptatoriloe ptr. demopcratie " incepe "spectacolu". mai nou vad ca se gratuleaza intre ei , isi dau dreptate unul celuilalt (vezi comicii : motanul sarsaila
hmmm
Un articol ciudat care cred ca ar trebui revizuit, ai scris la un moment dat in articol un subtitlu"un raspuns nesolicitat", dupa care ati scris ca parlamentul a primit raspuns. Cui a raspuns si ec a raspuns??? ca nu se intelege. Cred ca ar trebui ori sa va documentati ori sa nu mai scrieti ca si asa numai articole de scandal scoateti.
justitzie oarba si corupta
condamnate pe viatza , si ele si complicii din justitzie. sa scape o data tzara asta de nenorocitzii care au pus stapanire pe tzara. am ajuns sclavi an tzara noastra
Asa si?
Ok, si pana la urma ce putem face noi, magistrati au gasit-o nevinovata inseamna ca asa e , daca au mintit nu ne-au mintit pe noi, s-au mintit intre ei ca minciuna are picioare scurte , si candva , toate se intorc si toate se platesc. Dar momentan asta ni se da , e nevinovata.
Parchetul preș.....edintelui
Te crucești vazind cum se prostitueaza procurorii.Statul ar trebui sa angajeze avocați cunoscatori ai codului de procedura penala pentru intocmirea dosarelor.Nu poți sa nu recunoști mașinaria pdl de obstructionare a justitiei,cazul Gutau l-au pierdut fiindca Base n-a vrut s-o numeasca pe Lidia Barbulescu preș.la ICCJ(e o mica razbunare).
de care caz?
vorbesti? de Udrea sau de A.NAstase?
Tocmai pe Chiuariu
Bai fratilor, da' pe altu' care sa confirme ca-s nereguli n-ati gasit? Tocmai pe copilul minune al justitiei romanesti l-ati gasit? Asta va decredibilizeaza articolul...
Apoi, n-am auzit vrodata detaliile a ceea ce i se reproseaza lui Udrea.
Si in comisii formate din PSD si PNL care trag concluzii dupa cum le dicteaza sefii de mai sus nu prea cred. As vrea sa vad ce bani a delapidat, unde s-au dus acei bani, ceproceduri nu s-au respectat. ca altfel nu am nici un motiv sa cred comisia parlamentara in loc sa cred parchetul.
Doar pt ca asha zice Geoana sau nastase sau Norica, sau Antonescu???
Refulatii
Urla invidia si ura in voi.Ghinionul doamnei,daca asta poate fi un ghinion,este ca Doamna UDREA este si frumoasa si desteapta,nu ca voi niste slugoi care serviti interesele mogulilor.S-a gasit cine sa-si dea cu parerea despre justitie,un behait servitor al tariceanului(chiurilu).Mai lasati-ne in pace,mai cotoilor,camionagiilor si cantaretilor de genul di stefano,care stie el unde a cantat.Hai la vale.
....bai ****,...
....sarnan postac portocaliu, nu ti-e jena sa pupincuresti la dosul "frumoasei si desteptei"...!!!...ba, voua portocaliilor fanatici v-a luat Dumnezeu mintile daca aduceti elogii gastii securiste din fruntea PDL !!!
Defulatii
D-na URDEA(anagrama dela ORGAN) e frumoasa si desteapta(nu inteligenta-vezi presedintele Norvegiei) si nici nu va trece prin cap ce-ar putea ajunge in urmatorii 5 ani.Primul pronostic:prim-ministra.
UDREA
Era si normal intr-o tara condusa de un marinar care nu are decat un singur gand ; Cum sa lase tara mostenire . Nu mar mira ca EBA sa candideze la presedentia Romaniei ,iar daca o va face sigur va reusi.Intre timp taticu va face tot posibilul sa modifice constitutia sa zdrobeasca si bruma de partide ce au mai ramas pe scena politica.In scurt timp parlamentul va fi unicameral format din doar doua partide PDLversus PDL. Deja a inceput schimbarea la fata a ziarelor si posturilor tv care nu aduc osanale Tovarasului Basescu,care nu aut.Si atunci de ce va mai mira ca Udrea rade de noi toti.E foarte clar privind scena politica .Toti cei ce l-au criticat pe Basescu sant acum pe lista neagra Geoana,Nastase,Voiculescu etc.Traiasca Tovarasul Traian Basescu ! Cascati bine ochii romani ,aceasta va fi lozinca ce va fi folosita in viitorul apropiat!
a dat ordin?
cineva sa nu se mai cumpere Cotidianul, Gardianul si Ziua? Stau politisti la chioscuri ca sa nu se cumpere ziarele? sau nu mai au clienti (hai sa nu discutam de ce)? Titi, un ziar nu se vinde dupa cum il injura sau nu pe careva!!!
NU e adevarat.
Cred ca s-a renuntat la urmarirea penala a Elenei Udrea s-a facut datorita faptului ca era nevinovata si s-ar fi cheltuit timpul tuturor in mod neconstructiv.
Barba cioc minte(loc) !
Ambii : si Georgescu si Chiuariu !
Prostii
Elena Udrea nu are nici o legatura cu aceasta problema. Sunt numai minciuni.
nevinovat
Se face prea mult caz pentru o persoana care e nevinovata.
E teroria conspiratiei
Traiti toti intr-o foame nedescrisa de senzational. E o teorie a conspiratiei. Udrea are puteri paranormale. Penibil, sincer. N-au fost dovezi asa ca femeia nu poate fi urmarita penal. Este atat de simplu