|
Florian Bichir: „Nu l-am simpatizat niciodată pe
Ion Iliescu. Şi nici acum nu pot
să o fac, din mai multe considerente”.
În primul rând personale, pentru că am fost pe baricade diferite, încă din 1990. Am fost şi eu, la fel ca alţi zeci de mii de tineri, catalogat „golan” şi am simţit, pe 14 iunie 1990, „gingăşia” minerilor.
Am văzut devastată redacţia „Dreptăţii” şi mi-am dat seama ce fel de model democratic dorea să aplice Ion Iliescu. Am simţit pe pielea mea că vorbea serios despre „întinarea idealurilor comuniste”.
În al doilea rând, sub conducerea sa înţeleaptă, peste un milion de români au plecat din ţară. Dacă pentru cele păţite pot să-l iert, pentru valurile de emigranţi care au părăsit ţara nu pot să o fac. Nu pot să-l iert pentru felul în care a condus România, cel puţin în primul mandat.
Ani buni, oameni foarte serioşi au încercat să-mi explice că Ion Iliescu a fost un om providenţial pentru România. Că fără înţelepciunea lui, astăzi, România era o ţară ciuntită. Că în Bucureşti şi la Târgu- Mureş au acţionat forţe din exterior care au dorit dez membrarea ţării. O fi adevărat, nu neg asta!
Ştie şi ultimul şcolar că atunci, în acei ani tulburi, apăruse teoria lui Samuel Huntington din „Ciocnirea civilizaţiilor”, iar diverşi politologi desenau pe crestele Carpaţilor o „frontieră catolică”.
În acest timp, scenariul iugoslav era în plină derulare. Se încerca inocularea unei concepţii puerile. Aceea că în ţările catolice poate reuşi democraţia, pe când în cele ortodoxe nu, şi de aceea trebuiau despărţite de un fel de „cordon sanitar”. Poate Ion Iliescu a ajutat la menţinerea integrităţii ţării. Dar asta nu-i scuză atitudinea faţă de democraţie în primii ani, dar şi încetinirea reformelor.
Faptele sale vor rămâne la latitudinea istoricilor. O dezbatere aidoma celei privind naţionalismul lui Ceuşescu: a apărat ţara din naţionalism, patriotism sau şi-a apărat exclusiv scaunul? Ieri, „Revista 22” a publicat un document incendiar. Actul din Arhivele Ministerului polonez al Afacerilor Externe aruncă o lumină nouă asupra evenimentelor din decembrie 1989.
Conform acestuia, Ion Iliescu şi Silviu Brucan ar fi cerut ajutor militar din partea URSS. „De la sovietici: În numele Frontului Salvării Naţionale, I. Iliescu şi S. Brucan au solicitat ajutor militar Ambasadei URSS, pentru că singuri nu se vor descurca. Fără să aştepte răspunsul, FSN a anunţat la TV că ambasada a promis ajutorul. Răspunsul URSS: sunt gata să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor.”
Pentru a nu exista dubii, dr. Adam Burakowski, conferenţiar la Institutul de Studii Politice al Academiei de Şiinţe a Poloniei - cel care a pus la dispoziţie documentul - susţine că, în acele zile, Ambasada Poloniei trimitea zilnic către minister mesaje de acest gen şi că informaţiile pot fi considerate ca fiind credibile. Iată deci că Iliescu i-a vrut pe ruşi în ţară. Norocul nostru este că aceştia nu au acceptat!
Cum ar fi arătat România cu sovieticii în ţară? Mai vorbeam astăzi despre scutul antirachetă, NATO? Sau de spre o ţară precum Belarus? Lăsaţi-mă, deci, să nu-l iubesc pe Ion Iliescu!
|
Lasati-ma, deci, sa nu-l iubesc pe Ion Iliescu!
Fii linistit, nu te tine nimeni!
SI TOTUSI RADU TUDOR DE LA ANTENA3...
A afirmat ca TOTUSI Iliescu e cel mai mare si bun politician pe care l-a avut Romania!!! A avut numai cuvinte de lauda la adresa "bunicutei" dupa discursul sau din plenul PSD la Conferinta Nationala de alaltaieri.Motane, tu ce zici?
Poate ca era mai bine sa fi venit rusii
Oricum sfarsitul comunismului era evident.Mai devreme sau mai tarziu rusii trebuiau sa plece.Cu rusii in tara adusi de Iliescu, poate ca nu ar mai fi existat o Duminica a orbului ,Iliescu nu ar mai fi luat 80 % in alegeri si nu ar mai fi stat 10 ani la conducerea Romaniei.Lucrurile ar fi fost mai clare,prostimea ar fi inteles mai usor cum sta treaba.Asa si acum sunt unii, chiar si dl Bichir, care vad in Iliescu un "pacificator" caruia ii datoram integritatea teritoriala a Romaniei. Ce prostie!
conducatorii comunisti in palate
comunismul este ominciuna,o escrocherie, atata timp cat conducatorii locuiesc si traiesc in lux in timp ce ii injura pe capitalisti si ii plang pe saracii din jurul lor. isi angajeaza secretare neamuri si pitipoance si valoarea la gunoi,sau prost platita sa nu prinda aripi. au fost in epoca de aur multi specialisti si multe creiere care au muncit si au ridicat romania dar au fost platiti prost, ca sa traiasca prost ca toata lumea. numai ca sa detina puterea intr-un grup. desteptarea. nu mai puneti botul la teorii de 2 lei.
Nicio problema
Poti sa-l si urasti din partea mea!
Sa regandim...
Nu cred ca va puteti imagina cata similaritate (practic, identitate) exista intre evaluarea dv. a conditiilor din inceputul anilor '90, precum si "meritele" lui Iliescu in toate aceste "conjuncturi", cu cea pe care majoritatea romanilor (cred), printre care ma numar si eu, o avem in momentul de fata. Cu toate acestea, nu reusesc deloc sa-mi explic pentru care motiv o buna parte a societatii civile (al carui reprezentant distinctiv va consider a fi) ignora actualul pericol, cel al cladirii unui stat corupt,mafiot pe fundamentele demagogice ale "pericolului comunist" bla, bla, bla... Tocmai din acest motiv, cred ca, foarte curand, Romania se va confrunta cu o noua hemoragie de "creiere" spre tari mai "calde", urmare a dezamagirii profunde a segmentului intelectual real, scarbit de promovarea unor non-valori in functii de decizie, cat si a haosului generat de imensa incompetenta a celor de la varf. Asa ca... mai ganditi-va un pic si dezvoltati chestiunea, ca merita!
Nu numai Ion Iliescu
Sa ne reamintim ca in 1989 Brucan ne-a spus cum este distributia inteligentei in Romania-20% vs. masa de oameni. Il reflecta pe Brucan in intregime, si totusi nu atit el si Iliescu sint de blamat. Ci masa care ii adora, ii sustinea, care striga moarte intelectualitatii si "cui nu-i palce sa plece din tara."
Ei doar au manipulat dar adevaratul alungator al celor plecati a fost tot poporul roman care i-a sprijinit. Cred ca este timpul sa mai renuntam sa gasim doar un vinovat- si este un MARE VINOVAT care umbla liber de justitie inca, si sa mai explicam si partea intelepciunii infinite a poporului roman.
Nefericit adevar dar totusi adevar de necontestat.
perdita pongo
I-auziti la el, domnilor: " Ei doar au manipulat... "Consecintele fiind doar macelul de la Timisoara, o mie de tineri ucisi la Bucuresti, si multe alte victime in tara, industria si agricultura distruse sau vandute pe nimic, coruptie generalizata cu ingaduinta domnului despre care vorbim, saracirea celor manipulati. E adevarat, nu numai Ion liescu ci si cei ce au acumulat averi imense pe care, intr-o tara cu altfel de conducatori, nu le-ar fi dobandit nici intr-o suta de generatii.
Si americanii
iar fi cerut rusilor in decembrie 1989 sa intervina in Romania pentru "linistirea" situatiei si numai datorita raspunsului transant al lui Eduard Schewardnadze, pe vremea aceea ministrul de externe sovietic, ca rusii nu se amesteca in treburile interne ale Romaniei, tara a scapat de jugul comunist iar Iliescu n-a putut beneficia de nici un sprijin rusesc.
Malta
In decembrie 1989 la Malta americanii si rusii si-au dat mana pentru inlaturarea lui Ceausescu.Putea Iliescu sa ceara trei divizii ale Armatei rosii,acordul de la Malta nu a permis acest lucru.Din 22 decembrie 1989,ora 12:00 Ceausescu a fost abandonat,abandonat de armata si securitate.Toate actiunile dupa aceea data au fost purtate de cei care doreau sa puna mana pe putere.
Grupul condus de Iliescu a fost mai bine organizat si s-a impus.
da doamna
revolta citorva anticomunisti a fost stinsa,prin uciderea sau incarcelarea lor,pina in 21dec.Din 22dec a inceput rivolutzia comunistilor
Pai ,chiar NOI VROIAM sa FUGIM , bre !!!!
D. Bichir a uitat ca dorinta arzatoare a romanului era sa plece la munca " afara " pe " bani adevarati " , asa cum faceau sarbii de ani de zile . Care aduceau dolari si-si faceau vile ???. Iliescu chiar sa fi vrut NU mai putea impiedica romanii sa plece " afara ". Apoi , Iliescu se cam opunea emigrarii , pt. asta era injurat de alde d. Bichir .
Si inca , marea EVADARE , CAPSUNAREALA adevarata nici nu s-a facut pe vremea lui Iliescu !!!!!. Inchiderea MASIVA a fabricilor in Romania si PLECAREA s-au facut sub Constantinescu si Basescu . De abia dupa 2004 CAPSUNARII au contribuit MASIV cu Eurii trimisi in tara la cresterea nivelului de trai in Romabnia.
Second hand bran new old news
Chestiunea cu solicitarea ajutorului URSS o stiam in Ianuarie '90 fara sa am nici un fel de legatura cu agenturilii straine. RL era la curent cu tot ce misca atunci in jurul lui Ion Iliescu. Dl. Bichir a aflat si dumnealui de la preacuviosii calugari dupa 20 de ani...
Second hand
Ai dreptate. Comunicatul a fost difuzat la radio, eram intr-un magazin si nu-mi venea sa cred. Nu sunt foarte sigur dar parca se vorbea de niste trupe de parasutisti. Mi-aduc aminte de comentariul unor batrinei care au spus ca iarasi va incepe povestea cu "davai ceas...".
ilici
Numai un tradator de neam il poate iubi pe Ilici. Din pacate sunt inca destui care sufera dupa dictatura comunista si iubirea sovietica. Fii mandru ca nu te numeri printre ei. Impresia mea este ca aveti cativa infiltrati si in redactia Ev.Z. Scapati de ei ca va submineaza ziarul.
pai
deja stiam treburile astea si d-aia multi s-au situat politic, de-a lungul anilor in tabara opusa celei in care era iliescu. Bine, acum a mai aparut documentul asta, ca o confirmare la ce se stia deja. Insa nu cred ca pe crin il deranjeaza in vreun fel, avand in vedere noua orientare pe care el si ceilalti (orban, norica etc.) au impus-o in pnl.
Marile manevre
In loc sa fi lovit in Iliescu acum 20, 15, 10 ani, o faceti de zor acum, cand a ajuns la 80 de ani, si se joaca cu trenuletele in sufragerie. Si toate astea pt a motiva pe fostii votanti in orb ai lui Iliescu, astazi ai lui Basescu. A fost laitmotivul propagandei basiste in alegeri, deosebit de eficace la prostime. Ce facem, dl Bichir, ii cantam prohodul lui Iliescu, ca sa ne iubeasca Basescu? Cam tarziu, altii au fost mai iuti de condei! Daca acceptati un sfat, pregatiti-va pt prohodul lui Basescu, nu mai e mult! Se vor face noi aranjamente si permutari... poate pica ceva! hehehe! Garfield, motanu (tzarcovnicu de pe acoperis)
Motaneeeeeee....
....zi ma : de ce s-a dus AL TAU (Geoana ) la VINTU ? Nimeni si nici el nu spun !? Oare, de ce ?Toti dati explicatii de mai mare risu'.Esti f.activ cind e vorba de PSD si dealtfel te dai mare regalist.Daca nu zici.....ZIT !!!
nelu(Vizitator)
Da, al meu e Regele Mihai, si nu din interes, ci din convingere! Faptul ca, uneori si conjunctural, l-am sustinut pe Geoana sau pe Crin, e doar pt ca varianta securista Basescu era catastrofala, distructiva, sinucigasa! Ai inteles? Nu!... m-as fi mirat! Vezi? Asta-i defectul meu: pierd timpul cu prostii! Hm! Garfield, motanu (micu monarhist de pe acoperis)
Greseala lu'Ion Iliescu...
A fost ca s-a lasat imbarligat de Traian Basescu,ca nu l-a citit bine cand acesta i-a pupat mana in 1990.Atunci Basescu s-a dovetit util,a adus minerii pe CFR la Bucuresti,in iunie 1990,si drept rasplata a fost numit ministru al transporturilor in guvernul Isarescu.Asa este Basescu,este foarte curajos in lupta cu un batran de 80 de ani,in fata caruia s-a milogit in anii '90 pentru o bucatica de ciolan.
cOMANDORULE ,DE DATA ASTA GRESESTI,
..pentru ca toti kgb-ist-stalinistii-iliisto-comunisti sa se mentina la putere efectiva si reala in Romania ,au nevoie de ticalosi si oameni de paie asemeni celor de astazi ,la vedere,in spatele lor sunt marii papusari care trag de sfori....
Garfield, motanu (hahaitu de pe acoperis)
♫♪☺☻♫♪☺☻♫♪☺☻... hehehe !
Inca nu te-ai saturat sa (ne) fredonezi (cu) aceleasi refrene ? Ia intreaba-ne si pe noi.
FLORIN de la Muzeul Securitatii
esti taran nou-pietroi! Sluga la securoi; esti tipul romanului nou taranoi, neicusorule Nu esti taran regal ca ala de la Muzeul Satului creat de un baron dupa cum scriu unii acolo, ci taran securisto-bashit hahait, creati de SECURITATE .E un MUZE al SECURITATII? Voi astia clonatii de tortionatii lui Plesita, si apoi reclonati de Ilici si acum de Basescu. Muzeul vostru de alienati clonati de securitate prin infometare, vinderea constiintei pt a alege slujba de sluga a raului national, unde isi are sediul, in Modrogan? Sau acolo sunteti doar astia categoria bashita, ademeniti cu berea sarmaua si micu?.Tranoi de timpuri noi, vai de voi, va paste lada de gunoi!Baronul Lovendal(vezi taran bashit ca pe o se pun 2 puncte e o-ul cu UMLAUT daca stii ce e aia capsuna bashita!) stii ca a iubit taranul regal iar Herta Muller il scuipa pe taranul tzukal-securist?).Asa scrie la art cu muzeul satului, pe bune!
M T s-b
Mai, omule, m-ai gasit pe mine "ala pe care sa-ti versi nadufu' " ? Vezi-ti de treaba (eventual, da-ti si un nume mai acatarii). Hai noroc !
Florine nu ai raspun nici tu ce te-a intrebat cel cu muzeul satului, tu ce esti de fapt taran regal sau taranoi securist tucal din astia creati de Secu apruti acum cu milioanele
crezi ca nu e importanta intrebarea? E esentiala! Ce stii tu despre taranul regal si ce stii despre asta de azi tukalau, securist?
@ Garfield al lu' motanu
Asha,asha,cotoshmane Gherfil ! Pai la ce coloana
vertebrala a naibii de flexibila ai talica(ca toti motanii de altfel-vezi cazu' Felix) e si normal sa votezi ba cu unul,ba cu altul:ca tot motanu' mioritic si impartial ! Caz tipic de dementza : te dai drept regalist convins pe forum,da-i votezi (pe motiv de baselmanie) pe cei care,nu tare demult ,i-au interzis Majestatii Sale intrarea in tara! Exact ca amicu' talica,Nae cu camionu'.Si ala semnalizeaza la dreapta , da' o ia haiduceste la stanga! Halal regalisti ! Ptiu!
Unule
Ce sa-ti spun ? Ca bunicii mei au fost tarani si ca mi-au spus ca era bine pe vremea lor ? Ma bagi intre securisti ?! E treaba ta, dar... ma indispui, ca sa nu-ti zic mai mult...
nici eu nu-l iubesc
Aveti dreptate, domnule Bichir. Foarte multi dintre cei care-au plecat din tara au facut-o dupa interventia minerilor din 13-14 iunie - si determinati de de aceasta interventie. Ca poporul roman a gresit, e adevarat; imaginati-va ce soarta ar avea Romania azi daca in locul lui Iliescu ar fi fost ales Ion Ratiu. Amintiti-va de campania de denigrare pe care au dus-o impotriva lui I.Ratiu si Corneliu Coposu. Si-atunci, cum sa-l mai iubim ?
Constatare
Ma uit si eu ocazional la televiziuni si vad tot felul de indivizi in functii grele, cu parul grizonat si coafura elaborata in forma de floare, care isi dau cu parerea printre nenumaratele ezitari de tip intelectuale, de tip haaa, haaa, hmmm, hmmm, etc. Daca ii iau la intrebari, toti sunt cu studii la nea Spiru dupa colt, la Fane Gheorghiu din dealul Cotrocenilor, sau la nu mai stiu eu care universitati de la Targoviste, Alba Iulia, Fagaras sau Baile Herculane. Tupeul si functia in pdl ii defineste, ei chiar sunt convinsi de capacitatile lor! Atatea prostii cate am auzit de acesti ipochimeni... se sparie gandul, vorba cronicarului, ca ma si mir de unde ii gasiti. Acesti indivizi veniti pe valul imposturii nu trebuie bagati in puscarie, sunt nevinovati, trebuie pusi la munca! Cea mai grea pedeapsa pt aceste hahalere e sa-i pui sa-si castige painea cinstit! hehe...hm... he! Garfield, motanu (diplomatu universitatii de pe acoperis)
Motane, de ce ma plagiezi?
Io am zis primul de spiraci, bogdanei si alti cioflingari care si-au luat diploma de faculta in weekend cu spaga in mana. Leana oare cum si unde si-a luat diploma si doctoratele militaroase? In privinta lui Ilievici ai dreptate. Nu are rost sa te mai iei de el pentru ca este pe linie moarta deja. Eventual justitia sa il mai intrebe despre mineriade ca are ce spune. In schimb mioriticii nu prea ataca mafia securisto-comunista care conduce tara. Probabil o vor face peste 20 de ani cand vor fi si ei in pensie pe linie moarta iar loazele lor ne vor conduce. Oare chiar ne trebuie 20 de ani ca sa descoperim raul?
Garfield,motanu
Din cele doua postari alaturate, se vede ca motanu si chichi sunt una si aceeasi persoana, iar din toate postarile se deduce ca motanul de pe acoperis este angajatul motanului FELIX, platit bine ca sa-l razbune, dupa ce Basescu l-a ironizat, la un post de televiziune, pe ,,motanul Felix". Mai exact, lepadatura este platita sa miaune impotriva lui Basescu, ca sa nu ajunga Iliescu si Voiculescu dupa gratii.
mai, gade, mai!
Iar te mananca pielea? Stai tu, ca vine indata motanu sa te scarpine cu gheara! Jap-jap! Alta data sa vorbesti frumos de sefii nostri, Voiculescu, Patriciu, G. Paunescu, Vicleanu, Bericeanu, Cocos, M. Base, etc! hehehe! Garfield, motanu (vineanu de pe acoperis)
ion iliescu
Datorita democratiei originale cu pumnul in gura am parasit tara in 1990 dupa mineriada din iunie .Cand am vazut ca marea majoritate a romanilor sunt de acord cu executia lui ceusescu apoi mai tirziu de acord cu crimele si devastarile facute de catre mineri in bucuresti am simtit ca sunt singur printre ai mei si locul meu nu mai este in romania
nu erai singur, marine
au fost impreuna cu tine, anul acela, peste un milion de romani satui pana peste cap de "binefacerile" comunismului (via ultra-nationalism socialist de cea mai abjecta factura), ingroziti de felul in care au inteles iliescu si camarilla KGB-ista sa implementeze "proaspata democratie" (nascuta de fapt moarta, un foetus hidos care, intrat in putrefactie, a otravit vietile catorva generatii urmatoare. un milion de romani fugiti din propria tara in doar cateva luni de zile - un dezastru social ale carui urmari nu au fost niciodata contabilizate, o pierdere (pentru Romania post-decembrista) uriasa, irecuperabila...
nu erai singur, marine *
n-am sa uit pana mor centrul Bucurestiului devastat de mineri in 14 iunie '90: hoarde salbaticite, abrutizate de alcool, aproape incapabile sa articuleze limbaj uman, fluturand ciomege si lanturi cauciucate, grohaind pur si simplu ca animalele, beti de victoria instituita prin teroare, victoria brutei iesite din grota, defiland pe bulevardul Magheru (perimetrul Piata Universitatii - Piata Romana) sub privirile indiferent-complice ale unei populatii inconstente, prea lasa sa-i pese, sa calculeze dezastrul social/politic/economic care-i fusese pregatit in laboratoarele de la Moscova. dupa o viata intreaga petrecuta in genunchi, doar aprox. o treime din populatia de atunci a Romaniei a mai stiut sa gaseasca drumul indarat spre libertate, sa-si mai dea seama ce i se intampla, sa-i mai pese... n-am sa-i uit si n-am sa-i iert nici pe cei care s-au plimbat printre animale, cu sacosele in mana, cu capul adanc varat intre umeri si care astazi iata, ne dau ei, noua, lectii de "democratie".
FLORY:_sub privirile indiferent-complice ale unei populatii inconstente, prea lasa sa-i pese, sa calculeze dezastrul social/politic/economic care-i fusese pregatit in laboratoarele de la Moscova.
POPULATIA AIA DE CINE FU CREATA ? Nu oare de securitatea criminala, al carui sef e acum un anume zeus sau kanalia perfecta? Oare el nu fu creat de laboratoarele de la Moskova? Lupu-si schimba parul dar naravul ba! Stii tu ca Muzeul Satului aparu la initiativa unui baron danezo-norvegian, pictor refugiat la noi tot de teama laboratoarelor de la Moskova, laboratoare care a scos monstrii din romanii prelucrati de ei, caci aici au experimentat rusii maleficul in cel mai mare grad. Daca dintr-un legionar ca Turcanu(firesc un antibolsevic pana la moarte daca ar fi avut un EU puternic)au creat un tortionar al propriilor colegi si un propagandist al PCR, dintr-un elev de scoala de marina pe care ta'c'su l-a oferit de informator ca sa treaca examenele si sa o duca bine nu crezi ca au scos usor un dulau de Antwerpen?
@Rijcu
Mai Rijcule, io cred ca si tu esti rezultatul unui experiment ratat al K.G.B.-ului : dintr-un tovaras activist comunist turnator voluntar securist, te-au transformat intr-un tantrist monarhist propagandist legionar plagiator taranist ramolit. Si cand au vazut rezultatul, l-au pus pe Ilici sa cheme minerii, care sa te trimita direct in Tennessee, colt cu Cicoarei.
vasilica-taxi
Iar ai inceput cu delirul asta? Deja ni l-ai recitat de o suta de ori! Mai bine pune mana si invata conjugarile verbului a fi, "fii-fiii ploii"! Intelectuala lui Bercea Mundialu, manca-tz-as! hehehe! Garfield, motanu (mundializtu de pe acoperis)
Nici eu n-am sa uit Flory, am fost si eu acolo
..si era cit p-aci sa iau niste bite pe spinare. Lucram linga Piatza Romana, secretara de partid-tovarasa Olteanu deschidea geamul strigind spre bravii ,,plantatori de panselutze'': Victorie!.Si poate ca si atunci,ca si la Revolutie am trecut unul pe linga altul fara sa ne cunoastem.Dar uite ca Cel de Sus a vrut sa ne cunoastem macar virtual.Gindirea ta e sanatoasa si imi pare rau ca ai ales sa pleci. Eu in schimb am ales sa ramin.Pe linga faptul ca am 6 frati si surori, iar mama mai traia,am preferat sa ramin in tzara asta amarita si cu putinul aport pe care-l pot aduce, inca mai sper ca vom avea si noi aici, cei ramasi o viata mai buna materiala, dar mai ales spirituala. Speranta moare ultima asa-i? Lupta e foarte grea, prostia e asternuta precum un nor toxic peste plaiul mioritic,exemple vedem amindoi cu duiumul chiar pe acest forum,impanat cu tot felul de creaturi si...TARANI.Iti doresc mult succes acolo unde esti si nu uita tzara unde ai vazut lumina zilei. Un gind bun.
FEHEHEEY-ZEUSULE, stiam ca existi si iata-te scos din barlog cu simptomele-n boloboc!
pe articolulu cu Muzeul Satului te dadeai ca deobicei asa cum esti, stupid, semnand deasemenea stupid(se vedea de la o posta ca esti tu)mai ales prin incultura ta medicala rizibila.Ca sa iti bati joc de ce admiram eu, morala, inocenta, puritatea, maretia sufletului si religiozitatea taranului de odinioara te lansasi in diatribele gaunoase ale batjocoririi traditiilor taranesti acuzand pana si frectiile cu ulei si otet sau efectele fumului de tamaie.Cand ti-am vorbit de proteinile animale si de carnatii de porc cu care va infunda arterele de militieni imbecili aia din Modrogan si deveniti violenti datorita excesului de adrenalina, semidoctul din tine sari imediat coltos cu afectele zbarlite de personaj psihoid hiperperseverent. Perseverenta cu care te tii hodoronc tronc dupa fundul meu si a altora desi stii ca o vei lau in bot imediat(Motanul in special te chelfaneste de ti sare untul)te defineste drept dizarmonic psihopat.
Fehere KGB nu are experimente ratate dovada prezenta ta turbata pe forumurile unde apar dusmanii kgb-ului adica a proregalistilor
cine a urat mai mult decat Lenin(Bela Kun)_Stalin regalitatea romana? Il vei ura tu poate toamai si din cauza asta pe Djuvara despre care ai scris josnicii, dar el a aratat cu lux de amnunte si date ISTORICE, PERTINENTE, REALE nu cu falsuri a la vadim si istoricii pcr din care te-ai adapat ca o vita inconstienta de te autoclonasi inainte sa te mai cloneze securitatea care te-a luat gata tampit,deci Djuvara a aratat cine a urat de moarte si a dorit sa distruga cu orice efort material, logistic financiar etc regatul roman. Dca ei, rusnacii bolsevici nu urau asa de tare regalitatea romana care ii ofensa pur si simplu, azi nu ai fi avut sansa sa fii bashit dupa ce ai fost plin de zel in Duminica Orbului iliescoid, ca doar nu vei fi votat cu PNTCD!
bey psihopatule, zeus!
dece nu te ocupi de subiect si ataci provocator persoana? Apoi te plangi ca ti se da la cap, tacanitule!Pana si Smintila e mai sanatos lla cap decat tine!
@Rijcu_THE PUDDLE OF ABJECTNESS
De, mai Rijcule, ce sa zic ... . Daca vrei, poti veni sa-mi afumi artera cu tamaie, poate se desfunda. Si ia-l si pe Vaxfield mitomanul, pe post de „asistenta sexy”.
"Cat costa sa-ti vinzi tara?"
"Ne vor blestema fiii copiilor copiilor nostri! Sa ne fie rusine! Hm! Gm" -- sa-ti mi dau vreo doi de i sa-i adaugi la "fii"? ca mi-au ramas cativa de rezerva, manca-mi-ai (ca sa te citez din nou). dar nu asta este esentialul: urasc sa-ti raspund sau sa te angrenez in vreo discutie logica de care, in starea obsesiva care te bantuie in permanenta, oricum nu esti in stare. esential este ceea ce a propus spre discutie Dl. Bichir? te bagi?! cu voi "s-a calit otelul", garfielde. cu oameni ca tine, ca chichi, ca Yon, alias perdita pongo, alias the river, alias... politica mare o fac baietii mari, aia cu mai multe perechi de coaje (Basescu, ca sa nu existe vreun dubiu.) aia care nu au coaje isi justifica esecurile politice prin flacara violet si alte bazaconii asemanatoare.
lui don Bazil cu un imens, nesfarsit respect
cu siguranta ni se vor fi intersectat de nenumarate ori pasii. este foarte posibil sa fi stat de nenumarate ori impreuna la coada la paine la Spicu, in Romana sau la tacamuri si "organe de pui" la Premial, in Amzei. este posibil sa ne fi aflat in acelasi timp in sala de spectacol a cinematografelor Patria sau Scala sau sa fi fost serviti de acelasi ospatar, pe terasa restaurantului Gradinita. nu atat ceea ce mi s-a intamplat mie in vara aceea m-a obsedat cu precadere in toti anii care au urmat; ci ceea ce se va fi intamplat, ce s-a ales de voi toti, cei care ati ramas acasa, dupa plecarea noastra. incerc, peste ani, sa va ghicesc urmele pasilor, realizarile, nereusitele, sperantele in mai bine, cimitirul in care, impreuna, am ingropat iluziile din vara aceea care acum pare ireala, ca si cum nu s-ar fi intamplat. stii ce ne-a terminat pe toti, deopotriva? lipsa canalelor de comunicare! --ps: va urez absolut tot binele din lume, tie si familiei.
Haoileo, vasilicoooo!
Pe cine ai avut profesor la suedeza, manca-tz-as? Pe Bercea Mondialu sau pe Doru Magaru? Fiu-fii, articulat fiii! Pastreaza-ti i-urile pt tine, ca ai mare nevoie cand te rastesti la mexicanii tai nespalati din Tx! Poate ne spui si ce frige Haliodoru prin spatele lui Base tot timpul? hehe...hm...he! Garfield, motanu (suedezu de satra de pe acoperis)
sunt induiosat pana la lacrima christy de suferintele si torturile pe care FLORY eroina "Pietii Universitatii" le-a suferit
admiratia pe care i-o poarta celui care nu s-a sfiit sa scrie pe forum ca PLESITA a fost UN ROMAN BUN, iarasi m-a impresionat pefund! Ramane sa-i scrie si dizarmonicului psihoid deviant Zeus feheehheee, si snopul celor 3 erori revolutionaro-securiste e bun de pus in glastra din panoul de oroare din Modrogan.(TARAN REGAL)
Citind postarea ta civilizata Flory,imi pare si mai rau ca ai plecat
Am revazut episoade de atunci: In fatza librariei Papirus un tinar a,,indraznit'' sa urle la camioanele de mineri si aproape instantaneu a fost insfacat de un mirlan de doua ori cit el,imbracat-sanchi- intr-un halat albastru de meserias si din doi pumni l-a trintit pe trotuar.Am intervenit cu rugaminte sa-l lase-n pace, dar era cit p-aci sa fiu si eu lovit. Un grup de la APACA era incintat de ce vedea, chiar aplaudau fericite, caci de abea trecusera tipind in mars:,,Ratiu-u, u, u , Ia-ti golanii si te du''.Mai incolo in fatza la Dalles un om era fugarit, prins si batut pina la singe, tirit de mineri pe bulevard, unul din ei flutura un carnet in miini:,,l-am prins e tzaranist''Un fotoreporter curajos a facut poze, dar imediat l-au inconjurat brutele,i-au scos filmul din aparat si l-au aruncat pe jos.In fatza restaurantului Bulevard era intinsa o masa lunga cu piine calda si bucate, m-am apropiat, am intrebat si am primit raspuns:,,Astea sunt numai pentru mineri''
lui don Bazil cu un imens, nesfarsit respect *
niciodata pana in vara lui '90 nu m-a traversat gandul emigrarii. nu vorbeam nici o limba straina, eram muncitor tipograf (adica, la nivel occidental, un ceva aproape egal cu zero), nu aveam familie, prieteni sau relatii "afara", nu aveam bani mai multi decat de la un salariu la altul, nu mi-ar fi ajuns sa nici pentru un drum pana la Brasov, cu trenul, fara o ajustare la sange a bugetului personal, fara un minutios plan prealabil necum la Berlin, Tubingen, Houston si, mai presus de orice, nu aveam strop de incredere in mine, in propriile forte si capacitate intelectuala. dupa ce vreme de decenii fusesem piulita anonima a uriasului angrenaj (ca noi toti, de altfel), m-am trezit dintr-o data libera si am inceput sa visez, sa-mi fac planuri de viitor, sa sper ca nu era prea tarziu, ca inca se mai putea. ei bine, peste toate visele si sperantele mele au calcat iliescu si animalele asmutite de el.
lui don Bazil cu un imens, nesfarsit respect **
nu stiu in ce cosmar dantesc si-a imaginat ca Romania poate fi reconstruita mai repede si mai bine cu ajutorul minerilor, mai degraba decat cu cel al lui Flory sau a lui don Bazil sau al tuturor celor care gandeau ca noi: "Mai bine mort, decat comunist." asemenea lui marin, in ziua in care am vazut multimi de bucuresteni mergand pe Bulevardul Magheru ca si cum nu despre ei era vorba, ca si cum nu orasul lor era devastat, mutilat, inecat in sange si ne-demnitate, in vreme ce hoardele animalelor (nici cu cea mai mare ingaduinta nu pot fi numiti oameni) chemate IN MOD EXPLICIT de iliescu marsaluiau pe mijlocul aceluiasi bulevard, mi-am zis ca gata, sunt singura, locul meu nu mai este aici. am vandut intr-un targ de vechituri tot ce aveam in casa (incepand cu cartile si discurile de vinilin cumparate cu imense, istovitoare sacrificii) si, peste doar cateva saptamani, paraseam Romania pentru totdeauna - lasand in urma prieteni, familie, si vise, si sperante si tot.
FLORY isi plimba javra iar Gogu era la cersit si uite asa a dat minerii peste ei, dar ca sa fi stat acolo in piata sa doarma acolo nu o facura
sa aiba grija de zona imprejmuita "locul liber de comunism al tarii" sa vegheze, sa faca curatenie, sa mature sa stranga mizeria pe care tiganii ce asediau cu infectele lor ocupatii zona, lasand maldare de gunoaie si tezec de zoaie si excremente etc pe care televiziunea securista a lui Razvan teodorescu le prezenta tarii ca ar fi facute de noi cei dinauntru cordonului, nu aveau turistii nostrii revolutionari grija.Ei au suferit, ei sunt martirii si-s scriu non stop martirajul ca se plimbara pe acolo si intamplator au vazut ceva dar nu au inteles nimic din moment ce tot securisti sunt in cuget si simtire, votand si luptand pt kanalia perfecta a SECURITATII.
pe taranisti si legionarii codrenisti(aia simisti se orientasera si au devenit securisti) i-a terminat canalul mortii iar pe Flory...
[stii ce ne-a terminat pe toti, deopotriva? lipsa canalelor de comunicare!].Acum, ca poti comunica cu noi taranistii si regalistii, si tot nu te trezesti din ameteala ta bashita, nu dovedeste ca degeaba ai de a face cu ce ti lipsea atunci? Daca securistii vor continua sa conduca tara asta, curand o sa-i duca dictaturara securista la canal pe gogomanii tarii, si poate ca atunci vei intelege cata cinfuzie e in bila ta tanty!
ERAM CONVINS CA BABA FLORIKA DE TX GANDESTE CU OVARELE DAR NU AVEAM PROBA SCRISA PE CARE ACUM O DADU
Scrie FLORYCIKA NOASTRA ASA DUIOS-KOIKOIMIKOS! _"aia cu mai multe perechi de coaje (Basescu, ca sa nu existe vreun dubiu.) aia care nu au coaje isi justifica esecurile politice prin flacara violet si alte bazaconii asemanatoare."_
Tanty, YON ala oricate nicuri ar folosi toate incep cu YON si toate sunt simboluri daca ai minte sa intelegi(citeste-l pe Blaga daca nu uita te ce am scris eu azi la muzeul satului poate iti mai creste nivelul literar) Deci cu atatea simboluri sunt mereu YON.Prin modul in care te-ai exprimat-excremat ai manipulat deoarece ai vrut sa induci ideia ca m-as ascunde sub diverse nickuri cum facu amicul tau zeus azi pe site-ul cu Muzeul Satului unde ataca traditiile taranesti in stil materialist dialectic.Tu nu esti structural deosebita de el.
Ce-ti spuneam eu Flory
ca si pe forum sunt tot felul de ciudati, cu care nu poti comenta normal. Ei fac ce fac si revin la... ''Castravete''Parafrazind din articolul lui Bichir oare nu aveau dreptate cei care spuneau:,,linia civilizatiei trece pe creasta Carpatilor''? Si dupa felul in care au votat Romanii s-au separat singuri ca griul de neghina, nordistii de sudisti,Tzarani de oraseni.
Cat costa sa-ti vinzi tara? de Garfield, motanu, vineri, 5 februarie 2010 - 01:24
"Nu ne vindem tara" strigau actualii guvernanti in urma cu 20 de ani. Ei, sa nu exageram! Daca pretul e bun si daca intra in conturile mele, de ce nu? Nu? Cum poti sa distrugi asemenea minuni ale naturii, impreuna cu oamenii, animalele si plantele din zona? Cu muntii, padurile, raurile si paraurile? Cu vestigiile istorice stramosesti, cu sufletele care sunt ingropate acolo? Sunt popoare in lume care isi apara desertul cu pretul vietii, iar noi asistam neputinciosi cum o mana de escroci... Basescu, Videanu, nu mai stiu care, distrug tara! Ne vor blestema fiii copiilor copiilor nostri! Sa ne fie rusine! Hm! Gm." (chiar ca haoileeeoo, nu tot asta ziceam si eu? -- si revin: subiectul propus de Dl. Bichir este altul, observ ca il ignori cu buna stiinta, preferand sa te tii de "haoleeeeoooo"-uri.
don Bazil
abracadabrismele lui Yon imi reamintesc de vecinul Georgescu, batranul legionar scapat de la Canal cam intr-o speteaza si care, pentru ca nu se mai putea razbuna pe Dej, se razbuna pe noi, vecinii lui, apoi pe tot cartierul, incluzandu-l si pe Parintele Cazacu, parohul bisericii Batistei (sunt sigura ca Dl. Bichir l-a cunoscut, ca stie despre cine vorbesc). pe noi toti ceilalti ne dadea sistematic in primire la Secu, cu texte identice pana la halucinatie cu cele ale lui Yon iar Parintelui Cazacu ii pregatea o moarte infioratoare. nu am cel mai mic dubiu ca si-ar fi dus planul la indeplinire. ghinionul lui ca a murit intr-o iarna geroasa, singur in casa si ca pana in primavara a fost devorat de sobolani. poetic justice... dar am fost cu atat mai socata sa citesc lista semnata si de Matei Cazacu, (fiul Parintelui paroh) alaturi de alti o suta de intelectuali, lista de sustinerea candidaturii lui Antonescu, sustinatorul lui Geoana, puppet-ul lui iliescu.
Nu numai FLORY TX judeca cu ovarele? Mai toate cumetrele tarii judeca asa!
istoria arata ca anumiti indivizi cu energii speciale(malefice desigur) precum HITLER de pilda subjugau in mod miraculos doar prin discursurile lor mediul femeiesc al tarii.Si daca ai convins femeile ai pus mana pe putere asta e sigur. Eu-urile slabe sunt la femeile insuficient slefuite, la persoanele superficiale (asa zisa slabiciune femeieasca)In plus ele au niste probleme fiziologico-hormonale speciale.Ele sunt ilogice prin definitie(vorbesc de femeile obisnuite mai ales dar si cele formate au simptomele astea dar le stapanesc)Basescu are priza la caracterele slabe, la eu-rile necalite, confuze politic, nelucrate suficient.Stiinta va descoperi curand si acest mecanism, al "fluidelor",esentelor subtile, ce scapa acum detectarii si care fac ca mase mari de oameni sa para ca si hipnotizati de cate un hitler sau basescu in cazul voastru. Un caporal si un barcagiu pot hipnotiza gloatele de semidocti ai unei tari cu mare usurinta! CUM?
Yon
Atentie! Coana Vasilica-taxi a luat-o pe ulei de dimineata, uite ce debit are! hehehe! Garfield, motanu (taximetristu texan de pe acoperis)
Flory fac efort sa inteleg ce vor sa spuna
unii forumisti,dar nu reusesc.Aiureli fara logica.Acum in Bucuresti e vijelie,bate vintul tare, ninge este ora 20.40 si nu prea poti merge pe afara, asa ca mai ma uit si eu pe forum..Am facut un obicei sa sar peste anumite postari pe care orice-as face nu le gasesc un fir de logica.In schimb unele postari imi face placere sa le citesc, printre ele si cele semnate Flory- Texas.Mai sunt si altii... iar respectul il cuceresti nu-l cersesti.
don Bazil
daca eram acasa, la Bucuresti (nu am acolo nici o casa, doar eufemistic vorbind) reuseam sa luam cumva legatura (ne-ar fi ajutat Dl. Bichir) si ma infitiintam intr-o vizita de curtoazie acum, in puterea serii, cu o sticluta de vinisor bun, un betisor de scortisoara, un carton de prajituri si un buchet de flori (vinul, fiert cu scortisoara, pentru matale iar prajiturile pentru mine si doamna Bazil (transmite-i te rog salutarile si urarile mele de bine). ne-am fi reamintit despre trecut si am fi comentat prezentul pentru ca eu, spre deosebire de aceste doua personaje stranii care bantuie EvZ si care nu au mai fost in Romania de nici ele nu mai tin minte cand, am putut constata personal (ultima vizita in 2006) schimbarile in bine ale Romaniei - nu-mi pasa ce bananaie anatomo-patologii disperarii, cu o perseverenta demna de o cauza mai buna: eu nu cred decat ce vad, ce aud, ce ating, eu nu am incredere decat in concret, nu si in brancadierii unui dezastru ce ar fi urmat sa se intample.
Flory sunt flatat
Marturisec ca si eu as vrea sa ne vedem, lucru aproape imposibil vazind distanta care ne separa.A aparut editia de miine a EVZ totusi noi vorbim,pe noi ne leaga amintiri comune, un fel de...flacari violet,care de multe ori se dovedesc mai trainice decit cele fizice.Am inteles ca ai copilarit pe linga sectia 1 politie in care am fost dus la Revolutie.Eu am copilarit aproape de sala Floreasca am facut scoala la Caragiale si dupa ani de studii am lucrat pe calea Victoriei colt cu Grivitzei-cladirea Rompetrol.Am lucrat peste doi ani in Libia,Turkmenia si Irak si de fiecare data imi venea sa iau o bocceluta in spinare si sa plec pe jos acasa, stiind ce tzara frumoasa avem.Cind vedeam imensitatea de nisip imi venea mereu in minte o vale de linga Resitza numita valea Domanului prin care treceam nevoit de meseria mea prin iarba mai inalta decit mine, desi am peste 1.85 m.De fiecare data cind reveneam in tzara sarutam pamintul chiar asa cum e el, locuit de mirlani,hotzi,tzarani si motani.
Flory sunt flatat
Desi a aparut pe net si EVZul de miine, eu tot postez aici cu speranta ca suntem..singurei si mai ma vezi tu. Am inteles ca ai copilarit pe linga sectia 1 de politie unde m-au arestat la Revolutie. Eu am lucrat in cladirea rompetrol apoi MMPG si apoi vizavi de cofetaria Casata.Nu prea vad cum am putea sa ne vedem, marturisec ca e prima invitatie din partea unei forumiste,e frumos gestul tau si iti multumesc pentru consideratie.Ai dreptate Bucurestiul s-a schimbat mult fatza de anii 90, dar asa sunt romanii se vaicaresc mereu mai ales cei care nu prea au reusit in viatza.Cind lucram (acum muncesc independent ca PFA) mergeam dupa program la Podgoria pe care o cunosti precis, cu citiva colegi si consumam vin negru la carafe de 1 kg.Acum linga Casata e un Mac Donald, si in 90 pe bulevard defila un grup de scotieni cintind din mers cu cimpoaiele lor faimoase la care vazindu-le, omul raminea gura casca..suvenir suvenir..
don Bazil
Bai, daca va iubiti, luati-va, nene! Motanu e dispus sa va fie nash, ca nu cred ca Mircea Basescu se incurca cu voi! Da fii atent, ca trebuie sa ai coaje, nu gluma, altfel te arunca nebuna in strada! hehehe! hehehe! Garfield, motanu (cumatru de pe acoperis) ♫♪☺☻♀♂
don Bazil, dupa ora inchiderii
nu imi este nici acum si nu mi-a fost frica de nimeni, nu am obsesii ca m-ar urmari "bajetii", sa ma termine, atunci cand chiar nu e cazul. acesta este motivul pentru care nu am ezitat sa dau o raita pe la EvZ (ocazie cu care l-am cunoscut si pe Dl Bichir, aici de fata) la ultima vizita in tara, la invitatia cuiva care lucra acolo inca de la inceputuri, de pe vremea Expres Magazin. sunt curioasa, sociabila, incerc sa-mi explic comportamentul inamicilor (atunci cand chiar e ceva de "explicat") si nici nu ezit sa leg prietenii noi; sunt om, nu un troll oarecare, balanganind fara sens prin negura anonimitatii internetului. asa se face ca m-am intalnit si am legat prietenii de lunga durata cu oameni de exceptie, educati, cu interese comune si pe care i-am cunoscut tot asa, pe forumul EvZ - prin forta imprejurarilor, comentand ba un articol, ba altul, nu neaparat ca nu am o viata foarte ocupata sau ca am timp liber de nu mai stiu ce face cu el sau ca nu am prieteni facuti la modul "clasic"
don Bazil, dupa ora inchiderii *
cand am fost la Bucuresti, in 2006 am omis sa iau cu mine o lista adrese mail, n-am avut cum sa contactez pe nimeni, nu m-am vazut cu nimeni desi tare mult mi-ar fi placut sa discut in timp real cu unii dintre preopinentii de pe forum, cu cei cu care discutam frecvent. am comis cred o impolitete impardonabila cand m-am adresat Dlui. Augustin Man fara sa fi folosit si un pronume de reverenta, nu stiam ce varsta are, e un spirit atat de viu, atat de tanar... n-a fost sa fie, in fine, poate nici n-a receptionat mesajul meu si apoi, in Bucuresti fiind, am profitat cat de mult am putut sa intalnesc oameni, sa stau pur si simplu de vorba pe strada, in autobuze, in metrou, in piete, sa vad ce mai fac, cum mai sunt si ce mai spun romanii de acasa neconventional, dincolo de viata impersonala a netului.
don Bazil, dupa ora inchiderii **
si da, am copilarit alaturi de sectia 1 militie, am invatat la un moment dat pe Str. Vasile Alecsandri, vis-a-vis de Proiect-Bucuresti. dintr-o sala de clasa de la etajul 2 vedeam in curtea interioara a unei cladiri care era ceva "sector de partid", loc in care se "antrenau" unii cu ten masliniu, imbracati in combinezoane negre, de camuflaj. ani mai tarziu, dupa trecerea si a unei "revolutii muncitoresti", am realizat ca aia erau unii dintre bradarsi, cantonati la noi de odiosu de cea mai trista amintire. putem continua discutia via mail, mi-ar face multa placere. nu vreau sa-l stresam pe ipochimen mai mult decat e stresat deja: flory45... yahoo
Nu cred
Il urasc pe Iliescu, dar in aceeasi masura toata sleahta de politicieni care si-au batut joc de noi si o fac cu nonsalanta in continuare.Toti provin din din regimul de trista amintire ,iar cei tineri nu prezinta nici o garantie caci majoritatea provin din familii cu adanci radacini comuniste.Singura speranta pt roman este emigrarea.Emigrati pana nu pune Boc taxa pe emigrare.Salariile aberante trebuie platite de popor.Nu sunt de accord cu ideea ca Iliescu a pastrat unitatea tarii.Daca "democratii"europeni ar fi vrut cu adevarat atunci si Romania ar fi istorie precum Yugoslavia.Ganditi-va ca sarbii sunt mai patrioti si mai hotarati decat romanii si n-au reusit.
motanul stie...
de ce s-a dus geoana la vintu,i-a ciripit felix,colegul lui de pe acoperis........si el, si felix au facut armata in acelasi loc........fariseii ne omoara.....ei nu stiu ca base a cistigat alegerile,baga bani in continuare......si uite asa saracesc mogulii si se imbogatesc slugile lor......fara numar,fara numar baieti!......
S. Brucan n-a gresit decat cu un 0, un fleac pentru Romani.
Si eu cred ca Ion Iliescu a facut mai mult rau tarii, in ultimii 20 de ani, decat Gh. Dej si Ceausescu la un loc. Diferenta este ca Gh. Dej si Ceasescu au fost ,,alesi'' de rusi, iar Iliescu de romani...! Mai grav si dureros este insa valul de dezamagire care cuprinde incet, incet si pe cei care NU l-au votat pe Iliescu
Nu-i da un peste,invata-l sa pescuiasca!
Rusii nu i-au dat "pestele" cerut de flamandul de putere Iliescu. In schimb, i-au dat raspunsul : "te-am invatat sa pescuesti atunci cand te-am scolit aici, la Moscova". Aplica ce te-am invatat, ca doar ai absolvit numai cu zece.
iliescu
iliescu este prin tot ce a facut o rusine pentru romani.Rusine si pentru cei ce inca nu s-au trezit la realitate!
citind
Daca tie , care te lauzi ca esti revolutionar si democrat de mic , ti-au trebuit 20 de ani , sa afli din arhivele poloneze , de ajutorul cerut atunci rusilor , iarta-ma , dar n-ai trait acele momente si deci nu le cunosti , dar scri despre ele .Asta-i moda la noi , se poarta ` iar dreptul de autor , aduce un cistig gras si ne impozabil . In fond , toti trebuie sa traim din ceza .
Profitorul conjuncturii postceusiste
Nu stim inca prea multe despre adevaratul rol a lui Ion Iliescu si nici depre legaturile sale sovietice, legate de evenimentele anului 1989. Este insa evident, ca el a fost un profitor al haosului si a vidului politic produs dupa caderea brusca a dictaturii,cand,in absenta oricarei opozitii politice organizate,conjunctura i-a oferit, pe tava puterea. Dotat cu abilitati politice iesite din comun, Iliescu si-a pus amprenta personala pe toata istoria postdecembrista, marcata, din pacate, si de o serie de intamplari si politici nefaste,datorate in buna parte si acestui personaj istoric, care au facut ca Romania,dupa doua decenii, sa se situeze la coada Europei.
ILIESCU ION N-AR FI ACAPARAT PUTEREA IN ROMANIA FARA AJUTORUL KGB-LOR,
De ce nu va intrebari care-i motivul ca actula putere(falsa condamnabila acomunsimului)este complice cu kgb-ul iliescu ion?citat:"... oficial statul roman nu vrea sa spuna cine sunt cei care au generat cea mai sangeroasa cadere a unui regim comunist din Europa. In timp ce la Bruxelles, Strasbourg si alte centre ale Uniunii Europene, strainii care afla despre aceasta situatie, devin literalmente siderati de faptul ca un stat membru poate sa musamalizeze atatea crime odioase. De ce actuala Putere nu face nimic pentru restabilirea adevarului juridic, dar si istoric? S-au infierat crimele comunismului, dar cele de la Revolutie nu! De ce Parchetul Inaltei Curti, afara de timide declaratii ale sefilor sai, smulse cu greu de jurnalisti, nu manifesta nicio intentie de a lucra in dosare? Daca s-ar lucra cu adevarat, am vedea zilnic "defilari" la audieri la Parchet cu Ion Iliescu, Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu ..." N-au mai venit bolsevicii ,au ramas la putere oamenii lor...
Ursu,
Domnule Ursu, s-ar cadea sa fiti mai serios.Stiti bine ca Iliescu poarta principala raspundere pentru mortii din decembrie 1989. Stiti bine ca agricultura si industria au fost facute sa dispara din Romania sub bagheta lui Ion Iliescu. Stiti bine ca Justitia a fost si mai este inca in mainile oamenilor lui Iliescu si nu a condamnat pana acum pe nici unul din marii jefuitori ai tarii. Constitutia actuala si clasa politica nu-i permit presedintelui actual sa se amestece in treburile justitiei. Deci, nu aruncati pe Basescu vina criminalilor si a jefuitorilor. Dupa ce Basescu va obtine de la popor o Constitutie noua, in concordanta cu cele europene, conform careia, LEGEA va fi una pentru toti, vor fi pedepsiti toti crimiunalii si toti jefuitorii, fara nici o exceptie si anulandu-se toate prescriptiile care au fost facute in mod abuziv.
Ursu,
Domnule Ursu, s-ar cadea sa fiti mai serios.Stiti bine ca Iliescu poarta principala raspundere pentru mortii din decembrie 1989. Stiti bine ca agricultura si industria au fost facute sa dispara din Romania sub bagheta lui Ion Iliescu. Stiti bine ca Justitia a fost si mai este inca in mainile oamenilor lui Iliescu si nu a condamnat pana acum pe nici unul din marii jefuitori ai tarii. Constitutia actuala si clasa politica nu-i permit presedintelui actual sa se amestece in treburile justitiei. Deci, nu aruncati pe Basescu vina criminalilor si a jefuitorilor. Dupa ce Basescu va obtine de la popor o Constitutie noua, in concordanta cu cele europene, conform careia, LEGEA va fi una pentru toti, vor fi pedepsiti toti crimiunalii si toti jefuitorii, fara nici o exceptie si anulandu-se toate prescriptiile care au fost facute in mod abuziv.
GADEA, Iliescu din Opozitie, a torpilat cot la cot cu Basescu(PD din CDR) orice initiativa a guvernului taranist minoritar?
Iliescu e criminalul 100% al aparitiei FSN(alaturi de Razvan Teodorescu_TV care a nimicit constiinta si asa tulbure a romanilor semiclonati in ura antitot ce a fost inainte de comunism).Securitatea a fost ea cumva persecutata de Ilescu? Toate serviciile pe care le-a protejat la inceput Iliescu de furia romanilor(care atata stiau si ei, ca securitatea i-a capiat si nicidecum ca am mai avea un rege si am fi rasfatatii UE daca am deveni regat atunci)deci toate serviciile alea cu Basescu in ele,FSN le-a pastrat si le-a subordonat pana cand serviciile, asa cum facura cu ceausescu devorandu-l asa fac acum cu Ilescu si asta nu inseamna ca serviciile vor binele poporului ci al lor. Suntem in faza cea mai dura a evolutiei Securitatii, faza cand ea trece de la stadiul de organ opresor al cuiva ci devine ia insasi unica forta in stat, DICTATURA SECURISTA.
DOMNULE GADEA EU SUNT FOARTE SERIOS SI STIU PREA BINE CA ILIESCU ION ESTE P[RINCIPALUL RASPUNZATOR AL CRIMELOR POSTDECEMBRISTE DIN ROMANIA,
....dar d-ta nu esti nepartinitor ci din interes politic , de partid , ascunzi un fapt evident si clar ca lumina zilei.Basescu Traian ca de altfel toti colaborationistii securitatii ceausiste si nomenclaturistii ceausisti care au trecut alaturi de kgb-ului iliescu ion in dec.1989 si care apoi au contribuit din plin prin acceptaterea falsului pluralism politic(daca in toate partidele sunt comunisti dewpre ce pluralism vorbim?) si la implementarea criminalei perestrike gorbacioviste in tara sunt la fel de vinopvati ca siasasinul comunist iliescu ion.Nu s-a urmarit decat trasnformarea comunist-securistilor in falsi capitalisti pentru ca astfel capitalismul occidental, in principal, sa fie distrus din interior.Ce, cat si cum au reusit ,daca au reusit pana acum, trebuie analizat si actionat cat mai repede ,.altfel vor fi posibile alte si alte crime impotriva umanitatii din partea kgb-ist-securist-iliist-comunistilor -PSD-PDL in principal.
EVZ, ati ajuns o mizerie
nu lasati sa treaca postarile critice la adresa "redactorilor" vostri. Mi-e scirba de voi! Va citesc de ani si ani de zile, cred ca a venit vremea sa-mi ocup timpul cu altceva. Ramineti voi cu motanul vostru paduchios, mincinos si intrigant. Bleah...
Tira Misu(Vizitator)
Ce ai, mah? Ai dormit cu fatza la cearceaf? hehehe! Garfield, motanu (adormitu de pe acoperis)
Domnule Bichir .....
,,Revolutia " m-a prins cu fetita mea de 8 ani acasa . Atunci am ascultat la ,,Vocea Americii " cea mai paradoxala stire pt. acea vreme si anume ,, Statele Unite nu se opune ca Uniunea Sovietica sa ajute revolutia romana " In fata fetitei am avut pentru prima oara o reactie triviala pe care nu doresc s-o reproduc .
Numai atat?
Eu il urasc pe Iliescu ptr. faptul ca inca exista,ptr. tinerii pe care i-a omorat la revolutie si la mineriade,ptr,parintii care inca-si plang copii,ptr Generalul Gusa care a murit ca s-a opus venirii "prietenilor" de la Rasarit , ptr. inca trage toate sforile in acest partid retrograd numit PSD,ca a distrus partidele istorice PNTCD si PNL infiltrand securisti, ca Geoana a fost in campania prezidentiala in concediu la rusi......daca am omis ceva va rog sa ma scuzati!
Afirmatie fermma!!
Ionn Iliesc, a fost si este blestmul romaniei ! ! !.......
Tot o afirmatie ferma:
-Wm-esterul de la ev. zilei, cel de azi, este un colaborator de nadejdie si un promitator membru al senatului Ev. zilei, ziar ce se va naste....? renaste..?? rerenaste....??? din data de 8 febr. anul de gratie 2010! Asa ca sus fruntea Evenimentistilor, n-o sa mai fiti perceputi ca un oficios, ci ca un tabloid de format mic, mic, mic...
Sunt deacord cu cele spuse in articol!
Dar nu va pot intelege simpatia fata de unul ca Gusa Cosmin (am incercat sa evit cacofonie,desi in cazul lui nu trebuia),un pion al rusilor in viata politica romaneasca.
``Cagula``
Nu`- i cacofonie.Ca -ca,da .Kaka ,nu...Biseri-ca Ca-tolica nu -i cacofonie,..exista exceptzii..
Pt.Rusu
Genul acesta de cacofonie se poate evita cu foarte mare usurinta si elegant daca folositi in loc de CA in exprimarea scrisa si orala ,compusul CA SI,sau
PRECUM. De ex.:"...precum Cosmin Gusa..." sau:
"...ca si Cosmin Gusa..." sau chiar o constructie de genul "...cum este Cosmin Gusa..." ori "...asa cum
este Cosmin Gusa...",etc.
``Coridorul verde``
Sau sanitar,daca vretzi...dar sa nu uitam ,Iliescul ,cand tancurile rusesti aveau motoarele pornite peste Dunare la Isaccea si Flota a 6-a din Marea Mediterana promitea parasutisti care in 48 vor elibera Bucurestiul...da,memoria a ceea ce s -a petrecut at ,TV libera ,cuvant cu cuvant ,s -au impregnat in memoria unora ca un fier inrosit...Iliescu a spus nu!Si rusilor si americanilor..daca ar fi venit americanii ,poate ar fi fost mai bine...D-zeul revoltelor sau revol stie mai bine...
O tempora!o mores!
Cred ca in duminica orbului de 20 mai 1990 nici mama lui Iliescu nu castiga alegerile prezidentiale.Poporul roman a vazut in acele zile pe Mesia de Romania. Izbavitorul care ne va aduce in curand numai lapte si miere pe strada.Dar in afara de coruptie,minciuna, furturi, privatizari frauduloase si mineri nu ne-a adus nimic bun tatucu.Cand o fi sa plece dintre noi atat am sa zic: sa-i fie tarana de-o tona!
Atunci cind darimi o puscarie
abia dupa ce se construieste ceva pe ruinele ei,afli daca darimarea puscariei a fost necesara-Paller. Iliesu a reusit sa construiasca ceva pe ruinele puscariei?Nu prea, decit o alta puscarie mai sofisticata din care culmea!,poti sari gardul oricind.Suntem prizonierii acelorasi metehne cultivate atitia ani in constiinta,,omului nou'' a lui Ceausescu.Chemarea rusilor, evenimentele ce la Tirgu Mures, venirea la putere a lui Iliescu si chiar aducerea lui la Televiziune,nu sunt decit realizari ale aceleiasi Securitati, iar Iliescu doar fatza vizibila a unui aisberg, o marioneta in miinile lui Magureanu, Voican, Talpes si altii.Tocmai pentru acest motiv el nu poate fi judecat pentru singele varsat-cum au cerut tinerii pe strazi.La ultimele prezidentiale nu am vazut de fapt o lupta surda intre doua fractiuni ale aceleiasu securitati?Care iata dupa alegeri,este rasplatita cu salarii grase si privilegii inaccesibile unui membru de rind al societatii.
Ce noroc avem cu Basescu...
... ca se lupta de zor cu noua securitate! Si da-i si lupta, si lupta si da-i! Important e ca are coaje... vorba uneia de mai sus, obsedata de obiectele repective! hehehe! Garfield, motanu (luptatoru darnic de pe acoperis)
ion ilici iliescu-cioaba...ciuma politicii romanesti post 1990..
...normal ca i-a chemat pe rusi, noroc ca rusii stiau ca armata romana era total impotriva acestei chemari in special gen Gusa(care a platit cu viata asta)..el a ordonat de altfel col A Tirca de la Galati sa duca toate garzile patriotice de la combinat pe granita si sa nu intre picior de rus in tara( ceea ce col Tirca a facut drept pentru care a fost arestat dupa, ca antirevolutionar, de obiala Platica Davidovici si incarcerat in conditii mizerabile-legati cu sirma ghimpata-pina a aflata Bacanu de asta si a scris in Romania Libera)
Poporul, in 1990, a avut de ales intre omul kgb-ului Iliescu si omul americanilor Ion Ratiu....restul e istorie de acuma
Dar asta nu inseamna ca Iliciov nu va fi condamnat cel putin de istoria Romanilor si aruncat la lada de gunoi, alaturi de ciuma, foamete si armata rosie!!!!
CALAUL CEL MAI ORIBIL DIN ISTORIE !
NU A FACUT NIMENI ATATA RAU ROMANIEI SI NEAMULUI ROMANESC CAT A FACUT ION ILIESCU.
PANA IN DECEMBRIE 1989, ILIESCU A SPRIJINIT REPRESIUNEA COMUNISTA, MAI ALES CEA INDREPTATA IMPOTRIVA TINERETULUI. IN DEC.1989 NU A FOST MARIONETA CI PAPUSARUL PRINCIPAL, SEFUL COMPLOTISTILOR, CARE PLANIFICASE CU MULT INAINTE VARSAREA DE SANGE CU MII DE VICTIME, CA SA IA LOCUL LUI CEAUSESCU, CU SPRIJINUL MOSCOVEI. ION ILIESCU TREBUIE JUDECAT PENTRU CRIMELE DIN DECEMBRIE 1989, PENTRU DISTRUGEREA INDUSTRIEI SI AGRICULTURII DIN ROMANIA SI PENTRU STAREA DE RAZBOI ROMANO-ROMAN, CARE NU A INCETAT NICI MACAR O CLIPA, IN ULTIMII DOUAZECI DE ANI.
milionul de emigranti
Pe vemea lui Iliescu peste un milion de romani au emigrati din tara? Asa o fi, nu stiu, nici nu neg. Dar cate milioane de romani au plecat pe vremea lui C-tinescu? Dar in ultimii 5 ani? Acum cu Basescu la Cotroceni este mai prost decat pe vremea regimului Iliescu-Nastase, iar Romania este stat membru UE, acum nu mai sunt restrictii la plecari cca inainte. Numai eu am o gramada de amici care au plecat _dupa_ 2007, imediat ce a intrat RO in UE, deci in plin regim Basescu, si oamenii in cauza au plecat special din cauza lui Basescu, nu a lui Iliescu. Pentru ca oamenii au sperat intr-o schimbare in bine si s-au trezit cu o schimbare in rau.
Bichire de ce uiti matale astea "
1)noutatea ta a fost zisa la radio si tmebe in acele zile. Ori nu ai memorie ori e selectiva ! 2)Inaintea den KGB Eduard unu Guse a dat ordin: muriti in brada , rusu nu trece ! De ce il uiti ? 3)Pai daca e asa cu „Ciocnirea civilizatiilor”,si „frontiera catolica” atunci nu crezi ca lucrurile stau mai altfel decat vrei sa arati tu ? 4) Oragenele poloneze colaborau cu KGB - ei o zic !! 5)dr. Burakowski are legatura cu gazeta Wyborza ? AIa din care 22 a mai publicat niste articole urate , romanofobe in 1990 ..V KGB ... 6) 22 si GDS sunt si creatia lu Brucan . Nu e curios ? 7)democratie si reforma . Cica esrte parlament unicameral si puteris sporite prezidelului. Tu ce cerai in 90 ? Coposu ? 8)nu crezi ca ar fi mai de actualitate sa zici ceva de zapada si Berceanu, de accederea pilelor basesti al lefuri Kolosale la Fundu propritatea?9 ) e frumos din oartea ta om crestin cu chelie si barba ca in loc sa ierti pacatele altora ( oadata cu ale tale !) tu sa uiti micile amunte de mai sus ?
E frunso sa minti Bichire ?
cand Iliescu a zis golani erau in Piata doar Dinca Gogosaru si ai "sai" cu tot atatea clase si restu . Asta era luni ... D'alde tine a trecut pe acolo mai traziu cand ati vauzt ca Dinca