|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
CIFRE. Intrat în branşa designerilor cu ştaif, Alexandru Ciucu „muşcă”
din piaţa bărbaţilor stilaţi şi bogaţi. Face trei milioane de euro pe an.Trupe de asistenţi, purtători de cuvânt şi ateliere unde muncesc pe brânci croitori profesionişti adună, an de an, numai din vânzarea creaţiilor, câteva sute de mii de euro pentru un brand de modă. Se adaugă contractele de publicitate, cele din asocieri de imagine, prezentările şi comenzile din afara podiumului.
Magazinele de desfacere merg, însă, prost. Unii creatori au renunţat la ele, optând pentru comerţul la atelier. Moda este însă susţinută de clienţii fideli şi, pentru cei care investesc mult, de prezentările din străinătate.
Cine împarte valoarea
Marii creatori români ajung, uneori, să împartă acelaşi segment de piaţă. Este şi cazul clasicului Cătălin Botezatu şi al tânărului Alexandru Ciucu, ambii împărţind zona de vârf a vânzărilor în materie de modă pentru bărbaţi.
Recent, Botezatu şi-a achiziţionat o fabrică de cămăşi din Târgu-Mureş. Se ocupă singur de design. Mai rar îl găseşti cu un centimetru în colţul gurii şi murdar pe degete de cretă de croitorie, dar când trebuie, nu ocoleşte masa de lucru.
De cealaltă parte, Ciucu abia începe creaţia. Până acum, s-a ocupat de afacerea familiei, „Tata şi Fiul”. De anul trecut, însă, şi-a deschis o casă de modă. Despre el, Botezatu spune că face lucruri de calitate, dar nu-l poate numi „designer”.
Implicat mai mult în vânzare
Şi criticul Alin Gălăţescu spune că mai are de muncit pentru a ajunge un „clasic”: „Alexandru e şi el un băiat care face nişte jucării. Brandurile adevărate sunt afaceri pornite la începutul anilor ă90, care au fost susţinute de familie, de prieteni şi, de multe ori, de investitorii în modă, care vin cu bani, dar şi cu «know-how-ul»”.
Alexandru Ciucu spune că a trăit de mic printre maşinile de cusut, la APACA. Are un atelier de 30 de maeştri croitori, selectaţi pe sprânceană din vechea gardă a fabricii.
„Îi ştiam de mult timp, sunt nişte profesionişti”, spune Ciucu. Nu are asistent personal sau vreun PR, pentru că, simplu, n-are nevoie. „De marketing, comunicare şi toate astea, mă ocup singur.” Chiar şi de partea contabilă.
La „Tata şi fiul” are cifră de afacere de aproape trei milioane de euro. Ultimul lor brand, „Alexandru Ciucu”, e în creştere - produce într-un an cam 300.000 de euro.
„Fac o colecţie pe an, împărţită în trei: una de haute-couture, una de ceremonie şi una de business. Vând foarte bine, mai puţin «nebuniile» mele. Mă implic mai mult în vânzare, dar mai pun şi mâna pe foarfecă”, spune Alex.
Contract cu regalitatea
Că experimentaţii îi sar la beregată, Ciucu n-are nimic împotrivă: „Până anul trecut, n-am avut pretenţia de a mi se spune că sunt creator de modă, pentru că n-am fost. Eu abia m-am apucat de design pentru o colecţie haute- couture”.
Un singur lucru îl face fericit, că, dintre toţi, este furnizorul Casei Regale. Nu ştie încă dacă din acest motiv are mai mult succes, dar, orişicum, este bila lui albă: „Mie mi-ar plăcea să ştiu că un bărbat vine la mine din acest motiv. În schimb, e greu să afli cum te-a cunoscut clientul, de pe internet, din ziare. Rupi vraja şi s-a sfârşit povestea”.
Acest parteneriat, spune Alexandru, e cu dus-întors pentru branduri: „Nici o regalitate, nicăieri în Europa, n-a fost întotdeauna bine văzută, fie că a fost Monaco, Marea Britanie sau România. Chiar şi aşa, e vorba despre respectul pentru sângele albastru”, spune Ciucu.
"Alexandru e şi el un băiat care face nişte jucării. Brandurile adevărate sunt afaceri pornite la începutul anilor ă90, care au fost susţinute de familie, de prieteni şi, de multe ori, de investitorii în modă."
Alin Gălăţescu, critic de modă
"Mie îmi plac costumele făcute de Ciucu, că sunt de bună calitate, dar atât. Chiar mi-am cumpărat odată unul, pe care l-am purtat. Are mult de lucrat la capitolul «design». El nu e un creator de modă."
Cătălin Botezatu, designer
CLASIC
Cătălin Botezatu spune că i-ar prinde bine o concurenţă, dar, din păcate, nu mai are cine să-i ajungă din urmă toate afacerile
Starea modei în România nu se vede, însă, de pe podiumurile de prezentare. Creatoarea Flora Năstase spune că şi-a închis magazinele din ţară, iar în Bucureşti a păstrat doar unul. Vânzările s-au dus de tot în jos de trei luni încoace.
„Nu numai mie mi se întâmplă asta, cred că e ceva general. Pe segmentul de blănuri, însă, lucrurile merg încă bine”, crede Flora. Ca pentru orice afacere încheiată subit, de vină nu e gestionarea brandului, ci băncile.
Criticul de modă Alin Gălăţescu spune că, atunci când creditorii au băgat bani în buzunarul oricui, şi designerii au muşcat momeala împru mutului: „Când ţi se dau bani pe mână, îi investeşti, îi cheltuieşti, chiar şi atunci când n-ai siguranţa că poţi să-i dai înapoi. Nu mai dă nimeni bani, aşa că şi afacerile astea se restrâng”, explică Gălăţescu.
Până una alta, moda rămâne susţinută de clienţii fideli şi, pentru cei care investesc mult, de prezentările din străinătate.
Succesul „Ingrid”
Cătălin Botezatu nu pare să sufere din cauza recesiunii. Stând mai mult prin aer decât pe pământ, asta din cauza deselor zboruri în străinătate, designerul semnează contracte după contracte.
„Sunt invitat special la săptămâna modei de la New York, la Roma, unde deplasările sunt plătite pentru toată echipa: make-up artişti, hairstilişti”, povesteşte Cătălin.
Ca să fii invitat la un astfel de eveniment, vizibilitatea ca brand este cea mai importantă. „Oamenii te verifică, trimiţi portofolii, colecţii. Apoi te înregistrezi la registrul comerţului din ţara respectivă cu toate datele, apoi la sindicatul organizator al evenimentului”, explică Alin Gălăţescu.
Chiar dacă Botezatu nu conteneşte cu defilările prin ţări străine, criticul de modă crede că cel mai bine poziţionat designer român la ora actuală este Ingrid Vlasov. Îi suflă în ceafă Wilhelmina Arz sau Lena Criveanu. Chiar şi alţii mai tineri, susţinuţi în afaceri de investitori.
Investiţia
Gălăţescu spune că şi o prezentare neobişnuită a colecţiei poate fi prilej de propulsare. De asemenea, contează şi banii pe care eşti dispus să-i investeşti în brand: „Contractele de asociere a imaginii pornesc de la 10.000 de euro, dar ajung şi la 10 milioane”.
E şi cazul lui Botezatu, care a pregătit o prezentare la lansarea unui nou model de maşină. Când pregăteşte un eveniment, n-are timp de nimic altceva. La repetiţii explică până răguşeşte. Sudează ţigările, marca „Black”, iar la finalul directivelor, manechinele îl pupă apăsat pe obraji. Face şi coregrafia. Clientul, un constructor de maşini, chiar merită efortul.
Are patru asistenţi personali. Un trepăduş de încredere este şi Voicu Pânzar. Îi mută maşina, îi cară genţile Louis Vuitton sau îi comandă o cafea. Şi mama lui Cătălin îl ajută cu tot ce poate. E, dacă se poate spune aşa, femeia puternică din spatele brandului.
„La început, când m-am apucat de modelling, n-am fost deloc susţinut de părinţii mei”, povesteşte creatorul. E printre primii designeri din România, iar asta nu l-a vindecat niciodată de mândrie. „Mi-ar plăcea să am concurenţă, pentru că pe mine competitivitatea mă inspiră. Dar n-am.”
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ce sa ti povestesc...
bai botezatule ti au murit laudatorii
Poate extinde aria brandului
Profiturile pot fi imense pentru lumea parlamentara
de la noi privind in perspectiva capatului de drum in viata de apoi. Costumele brand din scanduri ar fi
propice pentru lotul urmator: Iliescu, Hrebenciuc,
Vacaroiu, Sergiu Nicolaescu si alti senatori si deputati asteapta la rand cu vuitoanele lor.
Moda la 4 scanduri.
"stilati si bogati"
asa li se spune mai nou la fraieri?:)
asta-i din d´ale carnavalului sau cum?
„Sunt invitat special la saptamana modei de la New York, la Roma, unde deplasarile sunt platite pentru toata echipa: make-up artisti, hairstilisti”, povesteste Catalin.
i-auzi, da´ce generosi sunt organizatorii! eu n-am mai auzit sa ti se plateasca deplasarile de catre organizatorii unui eveniment, din contra, platesti ca sa participi, de cele mai multe ori.
si "saptamana modei la Roma"???? no shit!