|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Magistraţii pledează pentru uninominalul majoritar până în 2012 şi pentru soluţii în cazul votului diasporei, subiecte ce se găsesc pe agenda şefului statului şi a PDL. Judecătorii Curţii Constituţionale devin avocaţii sistemului uninominal majoritar dorit de preşedintele Traian Băsescu şi de PDL. De asemenea, ei preiau din discursul politic tema votului diasporei, susţinută mediatic agresiv în ultima perioadă electorală, avansând soluţia introducerii votului electronic. Mai mult, judecătorii Curţii dau şi termen de revizuire a legii electorale în acest sens, până la alegerile din 2012.
Pretextul ieşirii la rampă a fost o decizie luată „în cazul Remus Cernea”, a cărei motivare a fost publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial.
Chemată să se pronunţe în legătură cu interdicţia partidelor neparlamentare şi a independenţilor de a candida la alegerile parţiale, Curtea a depăşit limita sesizării, făcând o serie de consideraţii asupra legii uninominalului, unele dintre ele - cum e cazul pragului electoral - diferite total de pronunţările anterioare.
Ghid de raţionalizare a parlamentului
Ca temă pentru parlamentari, judecătorii susţin că „se impune o reconsiderare” a legii electorale în perspectiva următoarelor alegeri parlamentare, venind cu argumentul „ra ţionalizării parlamentului”, în actualul context economic, politic şi social. S
oluţia constituţionaliştilor: un sistem de vot uninominal majoritar, în condiţiile în care, spun ei, actuala lege „nu are nicio legătură” cu elementele de conţinut ale acestui tip de scrutin, organizat cu un singur tur şi care este practicat în alte state.
Redistribuirea, retrogradată
Judecătorii contestă mecanismul de obţinere a mandatelor prin redistribuirea pe baza calculelor matematice, invocând că „o asemenea desemnare trebuie să rezulte din alegeri, în urma exprimării prin vot a opţiunilor politice”. Însă, în urmă cu doi ani, magistraţii au respins o contestaţie care avea ca obiect tocmai modul în care se repartizează mandatele.
Ei au invocat atunci faptul că se respectă dreptul de a alege pentru că „alegătorul votează personal un candidat propus de un competitor electoral şi, totodată, îşi manifestă preferinţa pentru partidul politic din care acesta face parte”.
Filosofia pragului electoral
O abordare similară se remarcă şi în cazul pragului electoral, despre care acum magistraţii consideră că trebuie eliminat, pe motiv că niciun sistem în care este reglementat un tip de scrutin majoritar, cu un singur tur, nu prevede vreun prag electoral. Acum doi ani, aceiaşi magistraţi judecau diferit aceeaşi speţă. Ei recunoşteau că instituirea pragului ţine de legiuitor, care poate alege între mai multe soluţii existente.
Mai mult, ei nu contestau nici pragurile alternative, pe motiv că este vorba despre criterii care trebuie îndeplinite alternativ, nu cumulativ, ca o garanţie a respectării reprezentativităţii unui partid la nivel naţional.
Lobby pentru votul electronic
Argumentele identice cu ale preşedintelui Băsescu şi în privinţa introducerii votului electronic. Judecătorii insistă că „o atenţie sporită” trebuie acordată cetăţenilor români care domiciliază în străinătate, pentru a-şi exercita dreptul de vot, în cadrul unei proceduri speciale, inclusiv prin votul electronic.
SISTEME
Variante diferite de uninominal
- Legea în vigoare prevede repartizarea proporţională a mandatelor în funcţie de scorul partidului. Scrutinul majoritar, într-un singur tur, presupune că primul clasat devine automat parlamentar, sistem folosit în cazul alegerilor de la consiliile judeţene.
- În sistemul cu două tururi, similar celui de la alegerile pentru primării, devine parlamentar, din prima, cel care ia peste 50% din voturi.
- Dacă acest lucru nu se întâmplă, pe modelul primăriilor, primii doi clasaţi intră în finală şi câştigă cel care ia mai multe voturi. Această variantă este susţinută de preşedintele Băsescu.
LEGEA ELECTORALĂ - SUBIECT DE MESAJE POLITICE
PDL şi PSD sperie PNL cu uninominalul majoritar
Subiectul modificării Legii electorale este, în ultima perioadă, folosit de politicieni fie pentru a se poziţiona în propriile partide, fie pentru a presa celelalte partide să ia o anumită decizie.
PDL vrea uninominal majoritar într-un singur tur, sistemul „câştigătorul ia totul”, în timp ce PSD caută soluţia care să-l avantajeze. PNL ar pierde masiv, dar şefii partidului se feresc să o recunoască public.
De altfel, liberalii au fost principalii beneficiari ai actualei legi care permite repartizarea mandatelor proporţional cu numărul de voturi obţinut de fiecare partid la nivel naţional. În acest context, subiectul a fost deschis de Călin Popescu- Tăriceanu, într-o postare pe blogul personal, în perioada Sărbătorilor.
El a avertizat că liberalii ar putea fi victimele unei în ţelegeri PDL-PSD de modificare a Legii electorale, în sensul unui uninominal majoritar. Ieşirea lui Tăriceanu a venit după ce conducerea PNL respinsese propunerea sa de intrare la guvernare cu PDL, iar fostul premier încerca să le transmită membrilor de partid că soluţia sa avea rolul de a evita acest scenariu.
Divergenţe şi în opoziţie, şi în coaliţie
După Anul Nou, liderul grupului PSD din Cameră, Viorel Hrebenciuc, a transmis şi el un avertisment liberalilor. Hrebenciuc a susţinut că PDL l-a contactat pentru modificarea Legii electorale şi că, dacă PSD va accepta această propunere, PNL va suferi masiv.
Presiunea pe care liderul deputaţilor PSD-işti a transferat-o asupra liberalilor vine în contextul în care, potrivit unor surse parlamentare, el este autorul propunerii ca PSD şi PNL să sprijine candidaţi comuni la alegerile din 2012.

În replică, liderul PNL Crin Antonescu a susţinut că liberalii nu se tem de modificarea legii, pentru că scorul lor va creşte până în 2012. Între timp, subiectul modificării legii electorale a fost redeschis şi de PDL, partid care a pledat în permanenţă împotriva actualului sistem proporţional.
Atât şeful PDL, Emil Boc, cât şi secretarul general Vasile Blaga au cerut un sistem uninominal majoritar, într-un singur tur.
„Un sistem electoral trebuie să reprezinte interesele acelora care votează şi cei care au mai multe voturi trebuie să fie aleşi în de trimentul acelora care au mai puţine voturi”, a fost justificarea lui Boc.
Totuşi, acest sistem nu poate fi modificat de către coaliţia de guvernare, fără acceptul UDMR care are pretenţia de a recupera voturile din sistemul proporţional printr-o redesenare a colegiilor din Transivania. Cum democrat-liberalii nu au niciun interes să accepte cererea Uniunii, PDL are nevoie de sprijinul PSD pentru modificarea legii.
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
La ce poti sa te astepti de la niste fosti comunisti
Pai nu tot ei au servit si regimul lui Ceasca? Barcagiul a fost cumva demnitar in ultimul guvern comunist? E normal sa isi cante in struna unii la altii. Toti sunt "fosti tovarasi cu origini sanatoase". E vremea lor iar Barcagiul care a "parodiat" condamnarea comunismului e liderul lor. Unde e Legea Lustratiei? Oare ce parere are CC de Punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara? Suna a sinucidere politica nu-i asa? Sigur sunt impotriva lui si a Legii Lustratiei. Ar fi echivalentul streangului de gat.
pt. adolescent comunist
Romanii din afara au adus romaniei in 2008 7 miliarde de euro, si in 2009 6 miliarde, fara acesti bani romania intra in imposibilitate de plata ca Grecia in vreme de criza. In plus cele 3 milioane de romani sunt tineri, majoritatea pana in 40 de ani, de ce sa voteze masiv babele si abia 50 de mii de emigranti. La ultima votare a fost o exceptie, dar in rest romanii emigranti mereu au votat in inferioritate. Sa nu visezi ca scena politica nationala o sa se reformeze schimband votul babelor, pt. ca sunt persoane conservatoare si usor de manipulat, votul emigrantilor este fundamental, sa incline balanta spre fortele anticomuniste. Mai avem o pr. fortele politice au secatuit bugetul investind in pensiile oamenilor batrani,(cazul psd- tariceanu) pt. ca ei votau, in schimb au taiat investiii pt. clasa tanara, facand putin atractiv traiul pt. un tanar in ro.
EXCELENT! NUMAI ASA SE VA AJUNGE LA DEMOCRATIE!
BASESCU PRESEDINTE PE VIATA!
***** sau tarfe ?!
Cred ca se identifica venerabila CC cu un adevarat bordel.A disparut ultima urma de bun simt in modul de judecare si de eliberare a deciziilor acestui forum.Daca cineva se mai intreaba cum a fost posibila ascensiunea lui Ceausescu, ajungind sa detina controlul total asupra a tot ce misca in Romania ,raspunsul se afla in interiorul acestui forum,care a schimbat in parte doar paturile.Printre venerabilii acestui instrument al rusinii se gasesc si cei care in '87 condamnau razvratitii de la 15 noiembrieLa ce mai trebuie parlament? Dar guvern la ce ne mai foloseste ?Domnilor cioclii de la CC ,faceti pe placul betivului si declarati neconstitutional parlamentul si guvernul,sa ramina doar el Am o satisfactie totusi ,ma bucur sincer pentru starea de confort a celor care au votat portocaliu.La mai mare .
Primul loc la postari
Domnule Chichi!
Aici era de fapt locul lui (Clara Warner).
Unde este greseala?
Ati schimbat nick-ul , sau doar locul la intelegere?
BASESCU PRESEDINTE PE VIATA!
De acord cu Salazar, dar deja, cred ca a trait prea mult! hehehe! Gm.
pentru chichi
In sfarsit intra si Romania in normalitate(Europa)cu un guvern competent si cu un presedinte care isi va gasi locul alaturi de Alexandru Ion Cuza, Carol 1 si Ferdinant. Sa turbeze jegurile de pe acest forum, amin.
Intrebare ?
Nu vreau sa discut de modificarile propuse, ma intreb de
ce se modifica mereu legea electorala, modul de votare.
Inseamna ca toti juristii nostrii sint "foarte " capabili de...
orice, aduc argumente pt fiecare varianta. Logic ar fi ca
toti alesii de pina acum nu au fost alesi democratic, iar
legile respective au fost negindite. Nu se poate ca la fie-
care alegeri sa se faca altfel, fiecare gindindu-se la avantajele pe care le banuiesc pt ei.
Fiecare are dreptul ca votul sau sa conteze!
Nu conteaza ca e o baba de 90 de ani sau unul care tocmai a facut 18. De asemenea, trebuiesc regandite colegiile lui Tariceanu, pt ca nu este admisibil ca o diaspora de 2-3 milioane sa fie reprezentate de 2-3 parlamentari care habar npau pe cine reprezinta si pe unde vine pe harta lumii circumscriptia lor. Votul electronic trebuie bagat de urgenta, pt a asigura si acestor cetateni dreptul constitutional. Diaspora trebuie diferentiata in 2 mari categorii: cei cu rezidenta in Romania (adica cu carte de identitate - C.I.), si ale caror voturi ar trebui luate in coniderare in colegiul din tara unde au adresa din C.I. si cei cu rezidenta in afara (deci fara C.I.) si ale caror voturi se vor considera in colegiile speciale pt diaspora. Ce se face acum este o rusine si o bataie de joc.
emigrantului prost
ii pun doua intrebari: cati bani aduceau romanii din strainatate economiei NOASTRE daca li se ofereau conditii decente de lucru aici in tara? cati bani reali au adus ei economiei din tarile in care lucreaza comparativ cu cat au "ingrasat" artificial economia romaneasca? Au plecat sa ridice economia altora, iar noi acum stam si laudam aportul pe care l-au adus economiei romanesti??
Fraierilor, aia or fi trimis ei bani in Romania, dar banii aia s-au intors intr-un fel sau altul la origini, ca noi nici ceapa nu ma suntem in stare sa producem singuri, cumparam tot de la straini.
Asa ca mai lasati placa uzata cu aportul adus de diaspora economiei romanesti, ca nu ma tine. Plecand, oamenii aia au distrus economia romaneasca, nici vorba de revigorare. Sigur ca nu sunt ei de vina ca altii le-au oferit conditii mai bune, dar nici sa-i laudam pentru ceva pozitiv doar in aparenta nu e normal.
Sa dea Dumnezeu!
Oho ce bine mi-ar pare sa dispara PeNaLiii astia jegosi de pe esicherul politic. Sa se duca ori la PDL ori la PSD. Tradatori de neam si de tara!
ptr CHICHI
A folosi libertatea de exprimare nu inseamna a fi luat in considerare. Dupa 20 de ani dezastruosi are si Romania in sfarsit o forta politica cat de cat performanta. Perioada de convalescenta va dura probabil inca un an sau doi dar numai un **** nu realizeaza faptul ca procesul de renastere al Romaniei a inceput o data cu 6 decembrie. Asa ca aveti rabdare ca mai rau ca pana acum nu poate sa fie,... sau de fapt pentru unii a fost foarte bine dar au papat tot ce se putea. In 20 de ani au intrat in tara aproximativ 400 de miliarde € pe pleasca.
Aceasta petrecere s-a terminat acum a venit timpul sa muncim pentru bani!
Nea Sifoane, atata te duce capul...
nu stiu daca merita sa pierd 2 minute sa-ti explic. Cele 5 milioane de romani care au plecat, au plecat de saracie, din lipsa locurilor de munca in R. si nu de bucurie sa umfle economia altor state. Ei ar putea chiar sa nu mai trimita bani in R., sa vezi atunci colaps, cunosc multe familii care dupa ce le-au murit rudele apropiate sau dupa ce si-au adus parintii langa ei, nu mai trimit bani in tara, la rude de gradul 7.
Sa pui un barcagiu securisto-mafiot notoriu alaturi de marii fauritori ai neamului romanesc e o insulta nationala
Acest turnator infect din frageda pruncie va ramane in istorie ca un exponent si promotor al mafiei securisto-comuniste si un mare scadalagiu politic sursa de instabilitate politica. Nu va reforma nimic, sub talpa lui Mioritica deja involueaza de un an si ceva. E un mare distrugator de tara si promotor de lichele neocomuniste corupte si mafiote. Cazul Bercea Mondialu spune tot. Sfarsitul lui este legea lustratiei sprijinita pe Punctul 8 din Declaratia de la Timisoara.
Ma chichil, tu esti oinsulta siorusine...
...a parintilor tai si a poporului roman! lasa-ne cu comentariile tale debile, aici nimeni nu te ia in seama, afara de securistii bine(re)cunoscuti ca yonyor, warner clara (wc), garoifild, george, ursu, prometeu, dante etc.
si votantul?
iar a recidivat R.Georgescu? CCR are perfecta dreptate!!! Votul majoritatii din colegiul X nu poate fi ignorat! Daca majoritatea a ales pe dl.A, de ce ajunge in parlament dl.B? Asta nu o incalcare a drepturilor fundamentale? Indiferent pe cine iubeste sau uraste ziaristul. Trebuie sa fie prag electoral sau nu? Vrem 36 de partide in parlament si o cearta continua pe orice text de lege? Majoritatea politicienilor si a mass-media spun ca legea actuala trebuie perfectionata. Daca o spune si CCR atunci "canta in struna lui Basescu" ?
Si Ceasca se credea Mihai Viteazu, fauritor si modernizator de tara
Si el ca si barcagiul avea apucaturi dictatoriale, a stiut sa parvina la putere, era paranoic avand probleme la mansarda, era violent, nu accepta contrargumente, vedea numai rusi in jurul lui, iubea serviciili si ura armata, populatia era infometata si saracita pe zi ce trece, toate lichele sociale parveneau la putere, doctrina politica era un simplu paravan pentru facut averi personale, cei din jurul lui aveau "origine sanatoasa" si educatie la FF la Stefan Gheorghiu (azi avem spiraci si bogdanei weekendisti). Acolo e locul barcagiului, langa Ceasca. Aceleasi apucaturi, aceiasi educatie.
lui Mitza
Tu stii sa citesti? Am spus "cati bani ar fi adus emigrantii Romaniei daca li s-ar fi oferit conditii decente aici in tara?" Si tu vii si-mi dai de veste ca au plecat de saracie.
Nu te supara, dar esti tembel, se pare ca nu pricepi ceea ce citesti. Sfatul meu: evita sa-ti mai dai cu parerea.
Titlul tendentios si neargumentat de continut
Mi se pare titlul cam prea tendentios, d-le Georgescu Romulu,s si pus conform unei tactici jurnalistice mult
fumata' in acesti 20 de ani de la marea inghesuiala din 1989, aceea de a incita si mai putin a argumenta continutul titlului prin cel al articolului. Pana la urma ce este gresit in faptul ca aceasta Curte Constitutionala este in favoarea votului uninominal majoritar, a votului electornic sau a eliminarii pragului electoral? Oare toate aceste masuri luate vor fi numai in favoarea PDL-ului si a lui Traian Basescu? Sa fim seriosi! Ca sunt divergente de opinii, e normal sa fie si chestiile astea se mai si negociaza, doar partidele noastre au invatat sa negocieze aproape totul! Asa ca repet: a fi tendentios prin enunt nu este o practica pur jurnalistica. A informa corect si cat de cat obiectiv, detasat este, din pacate, strain marii majoritati a celor care se numesc jurnalisti dar nu isi cunosc codul deontologic asa cum ar trebui. Pacat!
CE SE INTAMPLA CU EVZ ???????
Pana acum aprox 10 zile, domnii de la EVZ faceau parte dintre cei mai unsurosi pupin..., pardon!, deontologi portocalii. Insa de atunci au intors-o precum Cristoiu. Asta dupa 4 ani de constatari si contestari normale contra Base, in prag de campanie a inceput sa pupe unde scuipase. Cica el s-ar intoarce in fruntea ziarului ;-). Dar sa revin:
CE SE INTAMPLA CU EVZ ???
Cum de s-a rupt lantul de iubire? Ce le-a promis si n-au primit de la Base de asa dintr-o data vad si ei ce vedeam toti cei care aveam o urma de bun simt ramasa si nepatata cu portocaliu? Azi aflam ca Curtea Const, adica cea care l-a legitimizat in functie, joaca dupa cum canta Base. Tot azi mai aflam din EVZ, ceea ce stiam demult, ca PDL este o rampa de lansare pt fostii securisti. Aoleo?! Pai nu se lupta base cu securistii?! Acum ii lanseaza?! Nu se lupta base cu justitia corupta? Acum canta cum vrea el? Atata falsitate si ipocrizie ca la basescu mai rar, si culmea, a pacalit peste 5 MILIOANE DE PROSTI!
TOUCHE!
Foarte bine punctat Hope. Se vede de la o posta ca titlul este pus tendentios. Pai ce e rau mai oameni in a dori un vot uninominal majoritar? (votul majoritar e baza democratiei) Sau ce e rau in votul electronic? Am intra si noi in randul tarilor civilizate. Toata lumea se plange ca Romania e o tara extrem de birocratica, si cand se doreste sa se ia o decizie care ar mai reduce din birocratie, tot se gasesc romani sa sara ca arsi. Foarte bine, sa se modifice sistemul de votare. Si as mai adauga pe langa aceste masuri, eliminarea pomenilor electorale de orice tip. Sa nu se mai dea nimic oamenilor, nici macar acele obiecte considerate "cadouri simbolice". Fara sacose fara nimic, doar afise electorale si discursuri.
Se duce si EVZ?
In ultimul timp EVZ a inceput sa publice articole care mai mult dezinformeaza.Nu se documenteaza, nu incearca sa fie obiectivi si echidistanti.Nu se mai obosesc nici sa publice si punctul de vedere a celor acuzati.S-au ajuns si astia.
Nu-i angajeaza...
.. la Antene pe redactorii Evenimentului Zilei care au scris articolul de fata si articolul PDL tribuna pentru fostii securisti, asa a comentat grasana care comenteaza revista presei de la ora 9 dimineata. Rau ati ajuns pentru ca faceti in continuare partizanat! A aratat si fituica de ziar a voastra in marime si numar de pagini care abia se mai vinde prin chioscuri. In curand numai Marian va mai cumpara ziarul vostru.
Nu
Nu, de data aceasta, in sfarsit, judeca si ei normal si european; sa le tie Dumnezeu naravul!
Aleluia!
Bine ai grait tataie!!
Problema gresit pusa
Evident ca cele afirmate:vot uninominal majoritar,respectarea rezultatului Referendumului,votul electronic sunt benefice pentru Romania. In loc sa le sustineti,aruncati cu vorbe insidioase, vezi bine,CCR e la mana lui Basescu!Sustineti un neadevar si va dovediti refractar la actiunile de reforma!
Si ne mai miram ca...
ca Basescu joaca tontoroiu pe Constitutie si pe legi, ca amanta prezidentiala primeste NUP-uri la cazuri flagrante, ca alegerile fraudate clar sunt validate, etc, etc? Hm! Garfield, motanu (validatu de pe acoperis)
Stimabile, deja te cunoastem...
Da dumneata o solutie. Faptul ca la varsta matale simti nevoia sa fii mascariciul forumului ,sigur, te priveste. Ca ai idei fixe n-ar fi nici asta o problema. Problema este ca obsesia pentru Basescu iti intuneca ratiunea si dintrun om inteligent te transformi intrun dobitoc. Fie el si simpatic asa cum este Garfield.
Nu stiu daca esti originalul sau o clona insa...pari a fi dobitocul original.
P.S. Sunt in concediu pana marti si s-ar putea sa ma distrez nitel pe forum.
DIASPORA
Numai o intrebare: ai antene, sau nu? hehehe! Garfield, motanu (vitzelu cu antene de pe acoperis)
FEHEREEE-zeulika perseverentule, cand vrei sa mananci ca deobicei ceva urat mirositor apari ca acum cu nickul asta aburit "_DIASPORA"_!
ce nu ti dai tu seama datorita afectelor hiperaccentuate de psihopatic(ai vazut ca Schneider spune ca la dizarmonici din astia devianti ca tine sa nu le mai spunem precum le zicea Koch tacanelilor voastre (inferioritate psihopatica, psihopatici, ci sa va individualizam asa cum te-a caracterizat Leonhard ca Personalitate Accentuata Hiperperseverenta) adica tacaneli accentuate de cazi pe spate, deci, ce nu-ti dai tu seama, ca de,d'aia esti personalitate accentuata,e faptul ca te tradezi prin anumite stereotipii lingvistice caracteristice doar tie.Care-s alea nu ti le spun decat dupa ce o sa apari cu nickul asta DIASPORA macar o luna la rand, si ti le notez eu pe toate RANCHIUNA AMBULANTA ce-mi esti. Cum zici ca sta chestia cu coloniile si regalitatea? Daia o duceau romanii bine in timpul regatului ca Romania avea colonii nu-i asa mai pitticanie hiperperseverenta?!
Taticu', nikul asta are mai bine de 5 ani!
De pe vremea cand motanul sufla in goarna unuia zis ProDoc...
Ma mai distrez si eu din cand in cand insa ,ce sa fac, nu-s bogat si trebuie sa muncesc...nu pot semna condica pe forum.
Esti simpatic. Te-ai uitat vreodata in oglinda? Motanul s-a uitat si a inceput sa scuipe...
Hai sa traiti baban, cheliosilor!
YON si Garfield, baietii taichii,Pat si Patasol
Hekel si Gekel,Ionel si Marioara,Tanta si Costel...va rog sa discutati intre voi si sa va lamuriti cine care si de cand este pe forum...E o nebunie ce se intampla cu voi. Nu mai luati pilulele cu votca fiindca de la o varsta obiceiul asta baloneaza.
Dle Zeus e stilul dv inconfundabil, ia urmariti-va alte postari?
e pt prima oara cand Dl Diaspora(dublu postare!) foloseste acelasi mod de a reactiona fata de cineva in stilul Zeus! Faptul ca ati reactionat asa ca muscat de fund va e caracteristic, ce naiba nu suntem cu toti niste handicapati cum credeti matale!
FEHERE esti de tot ...plansul
inainte cand apareai cu sirul de nickuri in cascada, erai totusi prevazator sa mai apara si ici colo nicul tau, acum ai si uitat de el asa de schizo triplomultioid esti HIPERPERSEVERENTULE! Ia mai citeste-l tu inca odata, dar ca lumea insa, pe Leonhard!
DIASPORA-Fehehe
Sarpele, cand il doare capul, iese in drum! Asta esti! hehehe! Garfield, motanu (veninosu de pe acoperis)
Bosorogule, mai ai frati sau astia sunteti toti ?
Bey, mosicule, nu dormi ? Nu de alta da' eu pana ies capshunili mai dau o geoana la PeNaLi . Mai baga "nea taticu" carnati cu miros de peste la partid sau i-ai halit pe toti ?
Zi lu' bosorogu' de fra'tu YON ca se taie subventia de luna aviatoare asa ca ,Zdreanta, faci ore suplimentare pe acoperis moca.
A, nu esti nici macar Zdreanta fiindca esti matza nu caine. Mai rau!
Ratiuni intemeiate pe drepturi fundamentale consacrate
Motivele Curtii sunt intemeiate.Spre deosebire de sistemul de vot pe liste,unde partidele selectioneaza candidatii, in cazul colegiilor uninominale orice limitare a dreptului oricarui cetatean,de a candida,ar contraveni art.37 din Constitutie,dupa cum,impiedecarea intrarii in parlament a vre-unui ales prin fixarea unui prag electoral pentru partide,ar constitui tot o incalcare a dreptului fundamental de a fi ales,garantat de Constitutie. Votul egal si direct,prevazut in art.62 intemeiaza si consideratia Curtii privind alegerea prin votul direct din colegiile uninominale,a primului clasat. In alta ordine de idei,interpretarea coincidentei opiniilor presedintelui cu ale Curtii Constitutionale in sensul ca aceasta din urma "joaca dupa cum canta Basescu",este vulgara si total deplasata. Cred ca nu sunt motive sa excludem ipoteza,ca presedintele se consulta cu specialistii in dreptul constitutional,inainte de a-si formula opiniile in acest domeniu.
Vrem in continuare minciuni?
@Argus.Crezi ca autorul nu stie toate aceste consideratii?Sustinerea anticonstitutionala ,precum si inducerea eronata a numelui lui Traian Basescu determina obedienta in functie de sponsorizare!
Ia uite, moncher!
Cum mai ziaristilor deontologi, nu mai e Basescu imaculat, vrea binele poporului, sistemul de justitie nu e gata reformat de el? Raspunde acum la comanda? Sa-ti fie rusine, EVZ!
Domnule Georgescu
Titlul, care desi n-are sustinere,reuseste sa arunce in derizoriu o mare problema: Votul DIASPOREI. Capsunari,varzari,prosti sau neumblati la scoli cum suntem, permiteti-ne sa votam si pentru Romania in conditii civilizate,asa cum votam si pe-aici pentru cei care ne reprezinta.
Nu inteleg de ce CC ar "dansa" dupa Basescu?! Sunt corupti,au dosare de securisti,au facut politica lui Iliescu si se simt vinovati...Sa spunem ca toate astea ar fi adevarate. Ce propuneti sa se faca impotriva acestei CC ? Sau dumneavoastra doar demascati si lasati fraierii sa se spele pe cap...Asta se cheama manipulare prin presa si este poate la fel de grav ca ceea ce tocmai denuntati.
Mai ganditiva.
Votul diasporei,un drept fundamental !
Este binevenita interventia Curtii Constitutionale in aceasta problema, nejustificat neglijata de toate guvernele succesive,a votului diasporei romanesti. Art.36 din Constitutie garanteaza tuturor cetatenilor dreptul la vot, autoritatilor publice revenindu-le obligatia sa asigure posibilitatea exercitarii acestui drept fundamental. Evident, sunt necesare modificarile de rigoare in legea electorala,exista suficient timp pana la parlamentarele din 2o12 pentru organizarea in conditii optime a alegerilor.
Ne-am gandit Feher-zeule-zmeule si am decis sa scrieti asa finalul "_...MAI GANDITI-VA!
poate ca transpunandu va in rolul de capsunar i-ati imprumutat si cele 3 clase absolvite la Cioflingenii din fund! Oricum HIPERPERSEVERATI conform sindromului.
vot uninominal
Este normal ca cel care castiga cele mai multe voturi intr-un colegiu electoral sa-l reprezinte in Parlament.
Sistemul actual este neconstitutional si lipsit de logica.
Orice cetatean roman, oriunde s-ar afla, trebuie sa-si poate exercita dreptul de vot- prin corespondenta sau electronic!!
ceea ce nu inteleg unii
cei de afara nu prea sunt manevrabili, avand acces si la valori net superioare, normal ca vor taxa prin vot, orice partid, pt ca pe noi nu ne aburesc cu pensii marite , sau angajari la stat, nu neaparat sunt portocalii, dar inteleg necesitatea de schimbare permanenta a unor partide si politicieni de doi bani, probabil psdul va avea undeva la 10 la suta , prin votul masiv contra al diasporei-aproape ca va disparea asa cum e nereformat, iar votul uninominal, mare minune sa se reuseasca introducerea lui, ganditi un pic , e greu sa lupti de unul singur, impotriva unui sistem, personal mi-as trage securitatea si fortele de ordine de partea mea -miscare desteapta a lui base
Corect ar fi asa:
1) vot uninominal peste tot, si pt orice functie pt care se organizeaza alegeri.
2) pragul electoral la nivel national eliminat, pt ca nu are nicio relevanta cate voturi primeste partidul in tara, daca candidatul este ales de cetatenii cu drept de vot din circumscriptia sa.
3) 2 tururi de scrutin, daca niciunul din candidati nu intruneste 50%. Nu merge cu "castigatorul ia tot" pt ca in democratie trebuie ca cel putin jumate din cei care participa la scrutin sa fie de acord cu ceva. Altfel nu are legitimitate.
4) desfiintate orice redistribuire de voturi si liste, nimeni sa nu ajunga in functie daca nu a fost ales direct si majoritar.
De abia atunci vom avea democratie, iar politicienii vor asculta de cei care i-au votat, nu ca acum. Insa este incredibil cum acesti unsurosi de politicieni de toate culorile se agata de putere. RUSINE!
OAMENI CU UN NEURON
Sa nu se astepte cinava ca cei ce l-au votat pe Basescu sa nu mai tina cu el.Oricat le-ar fi de greu,ei vor doar Basescu.Daca le-ar cere Basescu sa-si taie o mana,l-ar asculta si apoi ar spune peste tot cat de bine e fara o mana.
Basescu arecancer la ficat in faza terminala
Comunicatului, Piratul i-a convocat, de urgenta, la Cabinet, pe directorul SPP, Lucian Pahontu, si pe adjunctul acestuia, Alexandru Burian, seful informal si organizatorul celebrului grup operativ Zeus, serviciul din SPP care se ocupa de rufele murdare ale familiei Basescu. Aflat in plina criza de nervi (rosu ca racul fiert, cu venele de la timple ce ii zvicneau continuu), Dictachiorul le-a cerut acestora sa opreasca scurgerile de informatii privitoare la starea sa de sanatate, eforturile care se fac, pe bani publici, si, nu in ultimul rind, sa vina cu propuneri de indepartare din aparatul de la Cotroceni si din cadrul SPP-ului a acelora care ii sint neloiali. Bolnavul National a tinut sa le aminteasca, de asemenea, ca, daca el se va interna sa isi vada de sanatate, vor avea mari probleme, pentru ca, deocamdata, Mircea Geoana este presedintele Senatului si, daca va ajunge presedinte interimar, cel mai probabil ei isi vor pierde functiile.
masina de dezimformare
Bati campi rau de tot amice. Nu mai ai nci cel mai mic control aspura afirmatiilor tale. Esti negru in cerul guri, la fel ca Felix si nu mai stii ce sa mai scornesti. Sfatul meu este sa cauti un specialist in materie de dezintoxicare ca nu cumva de suparare sa dai in ciroza.
PTR. REDACTIA Ev.Z.: v-am spus intr-un comentariu anterior ca aveti o cartita in redactie. Acest tov. Georgescu este rusinea ziarului Dvs. Nu ptr. ca ar scrie articole critice la adresa guvernantilor, ci ptr. felul in care incearca sa spele creierele romanilor neavizati. Numai felul in care ataca romanii din afara granitelor este suficient ca sa-l descalifica ca ziarist independent. Poate nu ar fi rau sa-l reprofilati ca reporter la meteo.
Politica si succesurile costa
Basescu bea,fumeaza,este terminat.Mainile ii tremura groaznic.La ce are el,acolo la mate n-o mai duce mult.
Poate sa si inghita flacara violet,asta este!La vot a avut succesuri,dar cu vointa divina a incurcat-o.O lasa mostenitoare pe Eba.
WC Tudor
Dragule, Vadim are trei surse independente : ce stie el, ce stie el si scrie in Tricolorul si ce preia Romania Mare din Tricolorul. Apropo, ce mai fac guerillele urbane maghiare ?
Intr-adevar!
Excesul de alcool, tigari, rautate, chiar si crime, s-au acumulat si au dat ceea ce dau de obicei, exact ceea ce merita! A jurat cu mana pe Biblie, iar asta nu se iarta! Dumnezuu nu bate cu parul!... prietenul meu Lagardere poate sa confirme! Hm! Garfield, motanu (excesivu de pe acoperis)
prm
in sfarsit face si w.c.tudor comentarii,pe acest blog.-aceleasi comentarii de sanatate,le gasiti si in "tricolorul",ziar european,cre(s)tin,etc,...ca si in "romania mare"....---din sursele noastre:fiica cea mica a lui w.c.tudor,este gravida cu un ungur !!!!
Disperarea naste monstrii !
Daca Basescu nu a putut fi invins de cea mai larga si monstruoasa coalitie politico-mediatica si de cele mai josnice mijloace, adeptii predarii tarii in mainile lacome ale mogulilor apeleaza la cea mai disperata si oribila metoda-anihilarea fizica !!!
Unde poate duce ura si disperarea oarba !!!
Nu cred,dar e posibil......
la cite cisterne de Wisiky a servit ,...nu m-as mira,si cite "limbi" a dat prin porturile lumii......as dorii sa mai traiasca ,...sa ajunga si el ca Ceausescu,...ca daca asa continua ....precis v-a ajunge.
Mai sepepistu' lu Peste!
Ai fost la instructajul de seara de la Antene? Era pe acolo si prietenul securistilor cu acte, Vadim? Ca de acolo au plecat toate informatiile!Mai baiete, in materie de protocoale esti definitiv gugustiuc! Pai nu stii ca orice presedinte are o comisie de medici care, fie ca vrea, fie ca nu vrea presedintele, ii face controale periodice si-l trimite la internare daca e cazul? Cui dracu' scrii tu tampeniile astea? Babelor de 90 de ani de la Cucuietii din Deal? Pai numai alea te pot crede dar nu au cum ca nu stiu umbla pe internet!
Pentru SPP-ul lu'Peste..
Ce comisie?Ce control?Basescu masluieste totul!Astia sunt in stare sa-l scoata si mort la fereastra si sa-l atare la bobor...Va fi o prabusire spectacoloasa,mai ceva ca la Ceausescu.Stai sa vezi!
CINE ESTE?
spp=w.c.tudor=alcibiade
un titlu ce pare luat din 'Ziua'
Si uninominalul majoritar si votul prin corespondenta sunt lucruri firesti in tarile normale (a se citi SUA), numai in Romania originala pe toate planurile sunt 'muzica lui Basescu'. Mai treziti-va romanasi, ca iar alegeti pe unii de ori dorm in Parlament, ori nici nu calca pe-acolo.
Curtea si votul.
Chestiuni simple pentru cei ce nu sunt partizanii politicienilor cacaciosi si hahalere.:
1) Curtea are alta parere dupa cacanaria facuta de PSD. Apoi ,mai ziaristilor :" numa boul nu-si schimba parerea" n-are ratiune. Omul este in permanenta gandire. Nu si multi ziaristi.
2)Vot majoritar. Cine ia mai multe voturi este mai in fata. Este la mintea cocosului.Cel mai agreat sa fie ales. Macar vad votantii ce preferinte au avut.Numai asa isi pot verifice parerea.
Curtea constitutional joaca etc.ect.
domnilor, constat ca pasiti pe drumul "batatorit" de ziarul ZIUA! Pacat. O abordare specifica " ... din opozitie". Daca va considerati echidistanti atunci abordati problema ca atare. Altminteri urmati ziarul ZIUA...
Motaneeeee
te cam ard astia la mustati....
Georgescule
Ti-am mai zis. Cu argumente trase de par gen Nistorescu duci EVZ ul de rapa. De ce partidul verzilor n-a intrat in Parlament? Pentru ca n-a reusit sa castige niciun colegiu. Atunci merita Cernea sa intre pe usa din dos (las la o parte faptul ca tot Stroe ar fi castigat)? Cam ce a zis poporul, cu majoritate, la referendumul din 2007? Nu cumva uninominal in doua tururi (ca n-a fost validat din motive de prezenta e alta chestie)? Eu inteleg ca si tu si Simina sunteti platiti de liberali pe aici, dar nu duceti EVZ ul la pieire cu argumente gen Realitatea sau Antena 3 sau Cotidianul, Ziua, Gardianul (ati vazut ce au patit). Vad ca nu invatati nimic ca peste 50% din populatie nu a pus botul la argumentatia alora si in stilul "clasic" al lui Orban ii credeti pe romani prosti. Le preluati cuvant cu cuvant argumentatia. O fi sarcina de la partid dar nici chiar asa.
Uninominal direct desfiintarea pragului
Toti(practic toti) admitem necesitatea functionarii democratiei in tara noastra, cat mai riguros, in privinta reprezentarii opiniei fiecarui cetatean in toate forurile de conducere politico-administrativa (la toate nivelurile).
Punerea in aplicare a acestei aspiratii(doleante) s-ar realiza daca s-ar renunta la "pragul" intrarii in parlament (terifiantul ucigas de voturi populare -5%) si, totodata, s-ar introduce votul uninominal direct, in care castigatorul este cel care a obtinut cel mai mare numar de voturi, fara conditia de a fi obtinut minimum 50% din totalul acestora.
In acest fel, acei 1 % dintre votantii in favoarea unui anumit candidat vor fi si ei reprezentati in cel mai important for de conducere a tarii, nu mai sunt imprastiati, fara respect, in favoarea unor candidati ce le sunt bagati pe gat, ale caror doctrine si programe le sunt detestabile.
.
Vot uninominal direct desfiintarea pragului
URMARE I/
Daca, la una dintre alegeri, ar vota numai cca. 50% din intreaga populatie a tarii, 1 % ar fi cca. 100.000 totalul acesteia. Candidatii acestei importante parti ("minoritati")- trei parlamentari dintr-un total de 300-, pot fi personalitati foarte valoroase carora trebue sa le fie deschisa calea (democratic) catre slujirea intereselor noastre (amintesc cazul Remus Cernea si al multor intelectuali extrem de onorabili si cinstiti, care nu au bani si nici imoralitatea de a cumpara voturi).
Ca sa se respecte regulile democratiei, in toate cutele ei, azi este legiferata admiterea in parlament a cate unui reprezentant chiar si al celor mai mici (ca numar, cateva mii de persoane) minoritati dar este respins brutal, abuziv, dreptul celor 1% (100.000 ce cetateni) de a fi reprezentati in parlament.
Vot uninominal direct desfiintarea pragului
URMARE II /
Acestia sunt tratati in bataie de joc, dictatorial, discretionar, din pix, de niste confrati de-ai lor, de multe ori niste dubiosi care servesc diverse cercuri de interese, si ele dubioase, sau sunt manati de dorinta de a se da mari, de a decide soarta altora, de a le fi un fel de "sefi din umbra", din culisele politicii.
In concluzie, propun vot uninominal direct, intr-un singur tur desfiintarea pragului de la intrarea in parlament (actualul 5%).
In acest fel, PNL nu ar mai fi ingrijorat ca PSD si PD-L uneltesc (oare?) sa ii bareze intrarea in parlament.
vot
Daca ar fi intr-un singur tur nu este absolut deloc democratic pt ca ar ajunge in parlament si cu 30% din voturi. Majoritatea inseamna 50% 1 asa ca, daca tot ne prostim cu o varianta de vot f costisitoare si nereprezentativa, macar sa fie democratica.
votul majoritar
dany, a spune ca vor intra in parlament cu 30%,este o mare prostie.- iesi,taticule,la vot pentru a creste procentele,daca stai acasa,taci din gura .... poate ne spui cu ce procent a castigat OLTEANU locul in parlament si ce procent a obtinut PRIGOANA Jr.,care a pierdut (nu sustin ca merita locul). CINE ARE MAI MULT ,CASTGA,iar cine nu iese la vot "SHUT UP !!)
greseala
modificarea care a dus la imposibilitatea parlamentului de a modifica hotararile curtii are un pret
daca reusesti sa controlezi jumatate dintre judecatori,ai puterea totala
parlamentul care ar trebui sa o aiba(si sa raspunda electoral)nu poate face nimic
si calitatea celor din parlament a scazut,prin "uninominal"personalitati care poate ar accepta sa candideze pe lista,nu se complica pe uninominal,si daca ar face-o ce sansa ar avea comparativ cu "vedete"din sport,muzica,lumea interlopa.....
Diaspora
Cea mai mare ramura a economiei Romanesti a fost si ramane DIASPORA. Produsul finit al acestei industri este unul drag locuitorilor mioritici si se numeste " euro , dolari etc "
In CC sunt oameni care gandesc drept, iar in a acorda diasporei o atentie mica precum dreptul la vot nu costa nimic,....sau poate da, ei sunt acolo datorita PSD,PNL si aliatii lor necompetenti. Pentru a se putea intoarce din exilul economic este nevoie ca dinozaurii din aceste formatiuni sa dispara.
vot electronic
Cu progresul tehnologic din ziua de astazi, nu mai avem nevoie de politicieni sa ne reprezinte. Putem vota fiecare lege, stind zilnic 10 minute in fata calculatorului. Cine nu are, nu vrea, etc, poate sa-is alega singur reprezentant. Astfel, reprezentarea ar fi mai dinamica, fiecare ar avea un cuvint de spus, iar vampirii astia sugatori de... ar disparea.
Aceasta ar fi o reforma adevarata. Tehnologia este aici. Lipsesc educatia si vointa.
Titlu .........
Si ce ai vrea, nea "ziaristu'", sa intre in contiuare in parlament muhaielele de pe locul trei, prin jocuri de calcul si nu prin efectul optiunii electoratului? Nu, Curtea, care este formata, totusi, din mari profesionisti, incearca sa corecteze tampeniile “legislativului”, care, acestea, au fost facute cu tinta. Intr-adevar, actuala lege nu are legatura cu notiunea de uninominal decat cuvantul din titlu.
Sustinerea mistificarii constitutionale.
Este incredibil cum se poate sustine mediatic siluirea Constitutiei.Daca judecatorii considera ca Constitutia trebuie sa revina pe locul prim al legilor romanesti atunci trebuie aadus fiecare paragraf la locul de domiciliu.Toata populatia a fost martora la aplicarea unei legi contrare precizarilor constitutiei.La invalidarea unui drept cetatenesc,cel de vot,la care se adaugaart.62 privindvotul universal,egal,direct,secret si liber exprimat!Este uimitor cum un jurnalist poate sustine erori legislative in dauna democratiei si respectarii drepturilor cetatenesti,in favoarea unui partid politic.Cel care a ajuns,prin fraudarea Constitutiei sa beneficieze de 14 locuri in parlamentul Romaniei!Dau dreptate unor forumisti ca se pune umarul pentru discreditarea Ev.Zilei!
EVZ se contamineaza.....
...de "Obsesia Basescu" ? Ar fi mare pacat sa urmeze experiente nefericite.
Dl. Georgescu considera ca oricine si oricand are idei si atitudini care nu sunt impotriva presedintelui greseste grav !
Iata un mod ciudat de a face jurnalism pentru un ziar serios si independent.
Cand Curtea Constitutionala respingea recent unele legi si ordonante ale guvernului Boc era OK ?
De ce nu este OK votul electronic folosit de tarile civilizate si de ce sa mai acceptam votul proportional care -l da castigator pe cel aflat pe locul 2 sau 3 ?
Constantine,,..
Esti PD-List sau cel mai bun caz esti prostanac,tu nu vezi in ce ne baga Basescu? Sinteti asa obsedati de putere ca nu mai vedeti nici o gresala? Chiar in momentul de fata Romania e in pericol....
Pentru Xeress cu oarece intelegere...
Indignarea nu-si are locul deoarece tocmai obsesia anti Basescu este patologica si neproductiva.
Daca Geoana n-a reusit sa ne dea pe mana lui Vantu
Mai tov. Georgescu tot la "Jos Basescu" ai ramas?
Vad ca desi au trecut doua luni de la finalizarea alegerilor prezidentiale,sunt ziaristi....."simpatici la cap" care tot la "Jos Basescu" au ramas. La Irealitatea tv,ziarele slugi sau antenele securitatii(1,2 si 3) inteleg......dar la Ev.Zilei,devine suspect!!!!!Ca roman care am votat la Referendum,as dori sa se reduca nr. de parlamentari la maxim 100 si sa se treaca la unicameral de ieri.Ca cei de la CC vor sa legalizeze votul popular ,mi se pare "OBLIGATORIU"!!!!!
Votul uninominal - UN ESHEC FARA DUBII (1 )
Avantajele asteptate de la votul uninominal s-au dovedit nerealiste . Dezavantajele sunt mai mari : Alesul nu are legatura cu alesii ; Alesul isi schimba Partidul fara sa intrebe pe alegatori sau Partidul care l-a propus ; Alesul este cumparat pe bani de Basescu ; daca Basescu are nevoie mai cumpara inca 50 de Alesi uninominali . Situatia a devenit INTOLERABILA .
Vorba proverbului
Cine sapa groapa altuia...
PSD-ul si mai ales PDL-ul sa aiba mare grija, ca mai exista si partidul oamenilor care gandesc (chiar daca au mai ramas doar cativa membri).
Apropo de recenta decizie a pedelicilor de a desfiinta scoli, pentru chestia asta securistul de cursa lunga (cum bine se exprima cineva pe forum) ar trebui pus la zid si executat cu tunul, nu cu mitraliera, precum Ceasca.
Votul Uninominal - UN ESHEC FARA DUBII ( 2 )
Votul Uninominal , in doua tururi este potrivit pentru primari . Acolo a dat rezultate .
Parlamentul este cu totul ALTCEVA . Aici Politicul este esential . Pentru Parlament cel mai bun sistem electoral este : Votarea candidatului PREFERAT de pe Lista unui Partid Politic . Este un sistem utilizat in multe tari occidentale europene .Prin acest sistem Parlamentul redevine o Institutie Politica ,bazata pe Doctrine politice , nu pe Interese MAFIOTE cetatenii sunt corect reprezentati POLITIC . Partidele isi pot retrage TRADATORII - MIGRATORII politici din Parlament , locul tradatorilor fiind luat de "urmatotul de pe lista de Partid " .
C.C.....
Curtea Constitutionala,...este de cind e Basescu la "ordinul " lui,....babalicii si besinosii aia batrini nu lasa locul altorea mai tineri care au curajul sa-i spuna "nu" lui Basescu.....doar de curin le-a marit salariile......deja ,DICTATURA Basescu e instalata,.....ajungem ca pe vremea impuscatului.....
Votul Uninominal - UN ESHEC FARA DUBII ( 3 )
Votul Uninominal functiona bine in Marea Adunare Nationala ( MAN ) a R.S.R . De ce ???. Pentru ca toti candidatii proveneau din Frontul Unitatii Socialiste ( FUS ) . In acest fel latura Politica era rezolvata . Alegatorul putea alege Uninominal pe cel mai bun dintre candidati. In sistemele Pluripartide sistemul NU mai este util . Este mai util un sistem prin care doctrinele sunt cat mai corect reprezentate in Parlament .
Erata
Corect este FDUS (Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste).
In rest, articolul este pertinent.
scoateti mafia in afara legi!
marturisesc ca o singura data am votat cu partidu penaliisti'lor nestiind ca e dirijat din umbra de petrolist.si acum i-mi pare rau de eroarea facuta.in acest partid plin de smenari si oportunisti vezi ludvic, remes si taranistu impostor s-au adunat toate rebuturile care m-au dezamagit total.asa ca dat fiind cele petrecute mi-am indreptat privirea catre pdl care dupa parerea mea este un partid onest cu resurse umane deosebite si care va repune ro. pe un fagas normal si in acelasi timp sa ne scoata din fundatura in care ne bagara acesti farisei dezaxati mintali gata orcand sa actioneze in favoarea unor interese de grup pentru catva centi in plus.nu va ascund faptul ca am devenit 'votac' T.B. si sunt multumit de felul impecabil care i-si face datoria fata de tara.si ca toate bune si frumoase se pare ca este necesar totusi ca un anumit partid sa primeasca increderea electoratului pt obtinerea majoritati in parlament.restu vine de la sine.
pentru Duran-Duran
Tuty Fruty - sper sa ai dreptate
Tuty Fruty - sper sa ai dreptate
Tuty Fruty - sper sa ai dreptate
Tuty Fruty - sper sa ai dreptate
HAaaaaaaaaaaaaaaa
sper sa ai dreptaaaaaatttteeeeeeeeeeee!
e.
thenks Elvis
deci cum spuneam.ilicescu a condus tara trei mandate fara sa fie deranjat de careva.parintele constitutiei concepuse constitutia tot in favoarea partidului stat de la acea vreme.numai ca socoteala nu s-a cam potrivit.alcineva(hahaitu) urma sa preia puterea.nasty ramana-nd pe tuse dupa cum bine stiti...hai,acum baga piesa aia cu chiuveta.
Votul Uninominal - UN ESHEC FARA DUBII (4 )
40.000 de alegatori a votat Uninominal un candidat PROPUS de un Partid . In 98 % din cazuri , alegatorii nu cunosc Candidatul . Ei voteaza de fapt un Partid in care au incredere . Dupa ce este ales , prin efortul Partidului si al simpatizantilor , Alesul MIGREAZA la alt Partid . Alegatorii sunt PACALITI foarte usor , iar la votarea urmatoare NU se mai prezinta .
Flagrantul art.15,16,36,62 din Constitutia Romaniei
@Electeur.Tot ce sustii este anticonstitutional.Atentie nici nu iti dau dreptate,nici nu te contrazic.
Nu prea cred . Daca zici ca este Neconstitutional ,
inseamna ca trebuie citita mai atent Constitutia . Stiu , Alesul are dreptul sa-si schimbe ORIENTAREA politica . Dar nu pe SPINAREA alegatorilor sau a Partidului care l-a promovat . Doreste sa-si schimbe culoarea politica ????. Bun , are toata libertatea . Dar , sa demisioneze !!!!!. Pentru ca ocupa un loc prin IMPOSTURA , prin INSELACIUNE . Locul vacant sa fie ocupat , fie de Urmatorul de pe lista de partid sau prin alegeri partiale anticipate . Constitutional , NU ????
Concurenta in jocuri politice
Dar cum canta duetul Geoana - Antonescu?
Ceva intre manele si Vama veche?
Avem o echipa la conducere, care incearca sa contracareze o criza financiara pe fondul unei crize de politicieni adevarati.
alegeri
ROMANI VI SE PREGAESTE CEVA!...O NOUA DICTATURA !sa traiti bine bine
se stia de mult
Asta este tara libera si lepadata de satana ?? de politic?? RUSINE !!!!!!!!!! AFARA CU CURTEA SCHIMBATII SUNT PERIMATII SI BATRANI
Legea electorala
Adica Dv. v-ar conveni daca ati fi luat 30000 de voturi (ati iesit pe locul 1 in colegiu )dar nu intrati in Parlament si intra unul de pe locul 2 sau 3 cu 10000 sau 8000 de voturi?!Halal democratie!De fapt legea in vigoare a fost facuta special pt. PNL prin cardasia cu PSD si cu aportul neprecupetit al lui Parvulescu!NU,safie o lege cu votul majoritar intrun singur tur.PNL-istii nu au decat sa se uneasca cu marea lor iubire PSD si sa creeze ,in sfarsit,PS-NL.
TREBUIE inlaturat CANCERUL Basescu
PSD si PNL sunt doua partide care reprezinta cei doi poli principali, Stanga si Dreapta . P.D.-L nu are doctrina , este un partid CLIENTELAR , compus noua CIOCOIME imbogatita de Jaful de dupa revolutie , in majoritate vechi si noi SECURISTI .
PSD si PNL trebuie sa stea alaturi pana cand CANCERUL Basescu va iesi din politica . Coalitia politico mediatica a avut si are rost . Pentru inlaturarea SECURISTILOR de la putere si inlocuirea lor cu politicieni . Romania a ajuns sa aiba CEL MAI MARE NUMAR de SECURISTI pe cap de locuitor . Este DEZOLANT sa constatam acest adevar , la 20 de de la revolutie .
pentru matematicienii pdl
micule **** , daca primul clasat lua 30000 de voturi , pozitia a doua 10000 si pozitia 3 lua 8000 , in nici un caz primul nu statea acasa pentru ca avea peste 50% din voturi si se ducea direct nu la redistribuire . Dar e grea mateatica in PDL , nu prea se fac calcule , acolo se invata decat sa se numere cat se fura .
Lupta impotriva modernizarii si progresului Romaniei
@Stancu Ionel.Cancerul romaniei inseamna tot esichierul care are la indemana bani si mediatizare in defavoarea romanilor!Cancerul Romaniiei inseamna o grupare de infractori care ,indiferent de mijloace sau de actiuni se submineaza Romania nu au decit un singur gindȘJOS BASESCU! (sa isi salveze bogatiile insusite prin furt si inselatorie si sa isi salveze pielea pusa pe batul penal!)
m-am saturat de ifosele emigrantilor
7 mld. euro cat zic ei ca au adus in 2008 inseamna vreo 5% din PIB. zicea un capsunar mai sus ca fara banii astia intram in incapacitate de plata ca Grecia. o bazaconie! Grecia are datorie 125% din PIB. hai, valea.
Te-ai saturat ? Bine. Pupa-ne
Supara-te si nu mai scrie pe forum.
Salutare lu' Ievanghele de la "sgarie-noru' "
nu mai scrieti voi p-aici
scrieti pe forumurile din tarile unde ati ajuns. aici debitati numai prostii. acolo faceti ciocul mic ca nu va baga nimeni in seama.
Tu de unde stii,Mafaldo ?
Stii tu cat se castiga la capsuni in Alaska?! Ai dat tu vreodata cu matura prin Labrador sau ai cules urzici in Peru sa stii cat se plateste sau daca avem dreptul la cuvant in Groenlanda? Taticu', d'aia n-are ursu coada si prostanu' carpa-n tur...Cat despre cei din diaspora... n-or fi nici frumosi si nici destepti dar vad cum se traieneste prin lumea asta.
Traieneste si tu ,fratzicule, si ,daca nu esti vreo carpa caghebista ,o safie si la tine bine si nici n-o sa mai arunci hartiile pe jos.
Hai, sa traiesti bine!
vreti modernizare dar sa nu se schimbe nimic !!
Titlu tendentios ! E necesara democratizarea ! Felicitari celora care o sustin !
sistemul de vot
Din pacate vad ca se comenteaza din nou pe langa subiect - dupa parerea mea.
As fi dorit sa vad opinia Dvs. vis-a-vis de sistemul uninominal - majoritar intr-un tur, 2 tururi sau pastrarea celui actual care, dupa mine, nu e de fapt uninominal (oferind posibilitatea calificarii unor candidati care au pierdut de fapt la vot).
Personal sunt pentru vot uninominal in 2 tururi si fara prag de calificare legat de scorul partidelor: pe de o parte cred ca asa oamenii ar fi reprezentati de persoana dorita si pe de alta parte ar fi posibila calificarea in Parlament a altor partide, chiar daca acestea au numai reprezentativitate regionala.
Dupa mine e din ce in ce mai clar ca trebuie sa ne orientam catre oameni: oamanii pot schimba comportamantul partidelor daca au caracter.
de ce ?
daca sunt proiecte ce se regasesc atat la presedinte cat si la curte, inseamna ca avem institutii ce au scopuri comune... si e vizibil ca proiectele duc la reformare
Vot uninominal curat? Comentariul 1
Pai sa vedem de ce nu e bun un sistem asa cum vrea PDL. (pentru cine e usor mai batran, si a apucat in copilarie o carte care se chema: "Probleme de matematica din revista KVANT" poate isi aduce aminte de o problema de acolo). Sa admitem ca vor fi 300 de parlamentari, deci 300 de colegii. Cu o rata de reprezentare de (pentru simplificare vom presupune ca fiecare colegiu are aceeasi rata de reprezentare) de 60000 de cetateni cu drept de vot. Sa admitem ca rata de participare la vot e de 50% (deocamdata sa presupunem egala in toate colegiile). Un partid ( nu spui care... persoana importanta) isi pune candidati in 151 de colegii (in celelalte 149 nici macar nu candideaza, sa economiseasca banii, si fiindca nu ii trebuie).
Vot uninominal curat? Continuare comentariu
In aceste colegii are sa zicem cu rata de participare de 50% (deci 30000 prezenti la vot), 15001 care voteaza cu acel partid (pardon cu reprezentantul partidului in colegiu) si deci castiga colegiile, avand in parlament 151 de reprezentanti, deci majoritate, deci face guvern. Inmultind cei 15001 oameni care au votat cu partidul respectiv, cu 151 de colegii in care cineva i-a votat da 2265151 la nivel de tara. Din cata lume s-a prezentat la vot, am presupus ca vin 9 milioane de oameni (50% prezenta la vot), asta ar insemna ca au strans 25,17% din votantii din Romania. Si iata cum, cu 25,17% din voturi au majoritate in parlament. Asta a votul uninominal curat. La astfel de aberatii se poate ajunge.
Mai vreti?
tot lui mitza
Daca ar fi sa judecam cu logica ta stramba, atunci ar trebui sa le ridicam statuie ciorditorilor romani din strainatate, aia au contribuit cel mai mult la cresterea economiei romanesti. Fraiere.
aveti durere
aveti durere mare impotriva lui base si a diasporei char nu va inteleg rautatea sint multi oameni plecati din cauza saraciei si ñipsei de bani sint tineri care au renuntat la facultate si au plecat la munca care au invatat meserii pe care voi nu o sa fiti in stare sa le invatati nici-odata a-ti dat dreptul la examene multi dintre voi si acum plingeti ca aveti diplome si nu aveti munca va meritati soarta daca prostii si hotii au plecat voi cei destepti ce faceti ptr tara care va dati cu presupusul pe net puneti umarul la munca si coalizati intre voi ptr acte bune ptr tara
vot uninominal
Dorim vot uninominal , majoritar intr-un singur scrutin.
Eliminarea pragului in acest caz nu se justifica.
Urmatorii clasati pot intra in parlament atunci cand majoritarul se retrage sau decedeaza fara a se organiza din nou alegeri in colegiul respectiv
Ce s-à le ceri
Dacà avem o clasà politicà fàcutà la apelul bocancilor si nu au capacitatea sà gindeascà un sistem de vot ,rational, care sà inpace si pe alegàtor si partidele politice, lipsà de viziune.
Presedintele tuturor!!!
Traian Basescu are niste principii foare bune dupa care se ghideaza, iar Curtea Constitutionala ia propriile sale decizii, nu cred ca este asa cum spun comunistii ....
Cui si la ce foloseste votul pe liste
Doar listacilor care vor dori sa le faca pe plac sefilor de partid pentru a fi alesi din nou.
DE retinut faptul ca listacii se vor ascunde inspatele fustelor de partid si in nici uncaz nu vor da socoteala alegatorilor, responsabilitate zero in acest caz. Unde se va situa polul de putere in acest caz? la sefii de aprtid; alesii vor si lipsiti de verticalitate si responsabilitate si evident nu vor fi culpabili direct pentru aghioaseletrase in parlament.
Cat edspre diaspora, vorba lui dabija asa cum a trimis bani in tara si a tinut pseudoeconomia romaniei in viata asa vor sta de sase ca sa nu mai apuce ciosvarta cretini gen prostanacu si izmene comuniste gen iliescu.
Contrar asteptarilor izmenele comuniste de la curtea constitutionala par sa fie in viata!