|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
 |
2010 |
 |
|
|
Puţini dintre cei care cumpără ouă din supermarket se uită şi la alt marcaj în afară de data de valabilitate. Din acest motiv, cifrele 0, 1, 2 sau 3 sunt uşor ignorate. Însă, în spatele acestora sunt informaţii importante legate de provenienţa ouălor şi a modului în care au fost crescute găinile. Din acest motiv, Asociaţia Vier Pfoten România a lansat, astăzi, o campanie împotriva consumului de ouă produse în baterii, acele cuşti de fier în care stau îngrămădite zeci de găini ouătoare.
Scopul acestei iniţiative este de a stopa cruzimea faţă de animale, iar această modalitate de creştere a găinilor continuă să fie preferată de unii producători.
Uniunea Europeană a aprobat ca din 2012 să fie folosit un alt sistem de cuşti, însă cei de la Vier Pfoten România susţin că diferenţa nu va fi considerabilă.
"Într-un sistem îmbunătăţit, până la 60 de păsări sunt ţinute închise într-o cuşcă mică. Spaţiul care a fost adăugat pentru fiecare găina este de dimensiunea unui suport pentru bere. Fiecare găină stă într-un spaţiu puţin mai mare decât o foaie A4 – orice tentativă de a-şi mişca aripile îi provoacă durere", apreciază iniţiatorii campaniei.
Pe fiecare ou comercializat, pe lânga data de valabilitate şi codul de identificare al producătorului, mai este prezentat şi un număr, de la 0 la 3, care indică modul în care au fost crescute găinile.
Acest cod reprezintă:
0- ferme ecologice
1- aer liber
2 - hale la sol
3- baterii
Dezavantajul pe care consumatorul din România îl are este că majoritatea ouălor de pe piaţă sunt fie cu cifra 2, fie cu 3, codul 0 şi 1 fiind cel mai puţin disponibil. Informaţia a fost confirmată şi de Gabriel Păun, coordonatorul campaniei, care a precizat, conform cifrelor Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară, că la noi, două treimi din ouă sunt cu codul 2 sau 3.
Însă, dacă este uşor de identificat provenienţa ouălor, graţie acestei directive a Uniunii Europene, pentru produsele preparate cu ouă este mai dificil. Motiv pentru care, cei de la Vier Pfoten România fac apel şi la o mai bună informare a populaţiei şi extinderea cerinţelor de etichetare.
Începând din 2004, pe fiecare coajă de ou vândut în UE este obligatorie prezenţa informaţiilor cu privire la producător, metoda de producţie şi valabilitatea. În momentul în care România a aderat la UE, în 2007, a trebuit să ne supunem şi noi acestei directive.
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
 |
Constanta |
 |
Timisoara |
 |
Cluj |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
 |
BET-C |
 |
BET-FI |
 |
RAQC |
 |
RTL |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Informatii utile...
Eu ma uit pe oua dupa data de expirare dar nici aia nu e imprimata ca lumea, de multe ori trebuie sa te uiti la 10 oua pana sa intelegi cand expira pt ca inscrisul e ilizibil !