Politicieni, economişti şi bancheri se întrec în prognoze pozitive privind viitorul economiei româneşti.Giovanni Ravasio, preşedintele Intesa Sanpaolo Bank România şi consilier pe probleme UE a afirmat azi că economia României ar putea creşte cu 3% în acest an.
El îşi motivează opinia în contextul revenirii economiei la nivel european şi a conjuncturii mai favorabile a previziunilor.
Până acum, reprezentanţii FMI, BERD sau cei ai Guvernului estimau pentru 2010 o creştere economică de 1,3%, începând din a adoua parte a anului.
Estimare record
"Cred că România va putea să realizeze o creştere economică în 2010 peste consensul actual, de 1-1,5%. Consider că România poate să atingă o rată de creştere economică de 3% în acest an", a spus Ravasio, citat de Mediafax.
În ceea ce priveşte şomajul care îşi continuă creşterea, economistul sugerează că anumiţi indicatori macroeconomici, precum şomajul şi creditele neperformante, nu reflectă situaţiile prezente, fiind rezultatul unor acţiuni din trecut.
"Există anumiţi indici întârziaţi, cum sunt şomajul şi creditele neperformate. Aceşti indici arată situaţiile de acum zece luni", a mai spus Ravasio.
Menţinerea TVA, o măsură bine
În ceea ce priveşte bugetul de stat, oficialul consideră că, deşi veniturile bugetare sunt cele mai scăzute la nivelul UE, circa 30% din PIB, el crede că Guvernul Boc a făcut bine că nu a crescut TVA-ul sau taxa unică, pentru că astfel ar fi introdus un element de neîncredere în ţară.
Referitor la deficitul bugetar, el împărtăşeşte ideea că obiectivul ales pentru 2010, de 5,9% din PIB, este unul credibil şi poate fi realizat.
Europa, în creştere
Economistul UE consideră că există o refacere în curs în toată Europa, iar, lună după lună, toate previziunile au fost reviziute în creştere în ultima perioadă.
Ca exemplu, Ravasio a arătat că Deutsche Bank şi-a majorat prognoza pentru creşterea economică a Germaniei la 2% pentru 2010, după ce în decembrie anul trecut avea o estimare de 0,75%.
CITIŢI ŞI:
Creştere economică de 2,3%
|
ao
sigur .... 200.000 someri
bafta
Numarul de someri se datoreaza crizei. Era de asteptat, in ce priveste situatia economica Romania nu este un caz izolat. Nici pe departe. Dar asta nu inseamna ca nu ne putem reveni. Nimic nu e imposibil! Bafta!
...
Mentinerea TVAului e va fi cu siguranta de mare ajutor. Boc se descurca pana acum destul de bine, avand in vedere contextul in care guverneaza. Dar mereu e loc de mai bine!
educarea mentalitatii
E clar ca momentan nu o ducem tocmai stralucit, dar cu siguranta lucrurile se pot indrepta spre bine. Si ar fi de folos daca am fi putin mai intelegatori, mai rabdatori si mai constienti de ceea ce inseamna criza. Poate asa ne-am opri din a critica aiurea si din a arunca vina cu atata usurinta asupra altora.
Tot aud "placa"asta...
Pentru gloata pacalita greul are todeauna legatura cu prezentul iar prosperitatea cu viitorul...
Tot aud "placa"asta...
Pentru gloata pacalita greul are todeauna legatura cu prezentul iar prosperitatea cu viitorul...
articole troian
Asta e un articol troian comandat de PDL ca se evite revoltele din primavara (cand da caldura)
ufffff!
.... tocmai incepuse sa se simtza bine si uoamenii votaci, si gata aparusi cu uuopinia ta in contra! Ia sa inveti si tu .... Sa traienesti si sa PD-L-esti! Bine¿ s/atunci va fi .... unanimitate!
Aha
Crestere 3% fata de ce....fata de -7 sau -8% este doar o modificare in -4 sau -5%. Atunci carei vraja?
raspuns
Vraja e ca putea sa fie -3, si sa mearga la -11 per total.
:)))
"Politicieni, economisti si bancheri se intrec in prognoze pozitive privind viitorul economiei romanesti..."
Avand in vedere cine face astfel de prognoze, adica tocmai cei ce au adus lumea "la sapa de lemn" pregatiti-va pentru vremuri si mai grele...