PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Vladimir Găitan și reconstituirea vieții de actor: „Am jucat în cel mai valoros film românesc”

Autor: | | 11 Comentarii | 5190 Vizualizari
Vladimir Găitan a ieșit la pensie, dar n-a abandonat scena. Încă mai joacă, la Teatrul de Comedie, în patru piese. Are la activ 44 de fi lme, printre cele mai cunoscute fiind „Reconstituirea”, „Ultima noapte de dragoste”, „Mircea” sau „Vlad Țepeș” FOTO: F
L-am întâlnit pe Vladimir Găitan într-o zonă privilegiată a Bucureștiului, într-o căsuță dichisită și, când și-a revărsat zestrea de amintiri, m-a copleșit pur și simplu. Puritatea lor, dezvăluită în fața unui străin, s-a închegat, în cele trei ore de dialog, într-o minunată lecție de viață

- Evenimentul Zilei: - Ce povești aveți din copilărie? V-au influențat, ulterior, viața?

- Vladimir Găitan: - Sunt din Suceava și minunea a făcut ca Cetatea de Scaun să fie lipită de grădina casei mele bătrânești. Acesta mi-a fost leagănul copilăriei. Valea, pe care curgea un pârâiaș, o traversam așa, dintr- o săritură. Țup-țup, peste gârlă, sus pe ziduri. În fiecare vară, eram ghidul cetății, pentru că îngrijitorul se plictisea de multe ori și, când veneau grupuri, mă striga: «Duțule, dute tu și explică-le!». Vorbeam moldovenește - imaginează-ți un puști roșcat, plin de pistrui și cu părul vâlvoi - «pi așa vineau turșii, pi așa ișeau plăieșii» - se prăpădeau oamenii de râs.

- Câți ani aveați?

- Vreo 12 ani. La cetate veneau mulți artiști, intelectuali, arheologi - Suceava era foarte cosmopolită, cu bisericile și mănăstirile ei. Eh, ăștia mă mituiau cu bomboane, cu ciocolățele și mă puneau să pozez. Cred că eram o moacă interesantă, un morcoveață, așa. Lumea se amuza când explicam, în graiul meu moldovenesc, ce obiective au de vizitat. Faptul că se distrau pe seama accentului, m-a determinat să scot din vorbirea mea regionalismele.

- Ați stricat tot farmecul…

- Da, dar m-a ajutat ulterior, când am dat la Teatru. Păstrasem doar un ușor accent moldovenesc. Bine, nu mă gândeam atunci că voi da la Teatru. Nici pomeneală! Visul meu era să ajung geolog! Am și dat la Geologie, dar am căzut, pentru că Geologia era o facultate controlată de Securitate, o instituție de grad 0, care viza bogățiile subsolului. Am picat pentru că aveam un dosar prost, tata fusese deținut politic. Treaba asta am aflat-o însă după ce am căzut la examen.

- Nu știați povestea tatălui…

- Nu, luasem opt la Geologie, medie mare. Păi, fiii de muncitori intrau cu 5. Doar că eu eram fiu de criminal de război!

- De ce a fost considerat criminal?

- Pentru că a participat la luptele de la Odessa. Bine, a avut noroc, fiind eliberat după patru ani, timp în care mama a demonstrat că tata nu participase la acel eveniment de tristă amintire pentru armata română…

- Au omorât civili…

- După cucerirea Odessei, când tata, care fusese rănit în primele zile, era demult în țară. Dar a fost o anumită împrejurare. Odessa a fost cucerită de români după o lună și ceva. Eh, când au intrat, victorioși, în oraș, Comandamentul Armatei s-a instalat în singura clădire mai mare care rămăsese în picioare. Deși au făcut verificări, n-au descoperit că subsolul era plin cu trotil. Într- o noapte, partizanii, cei mai mulți evrei, au aruncat în aer Comandamentul Armatei Române. Au așteptat să se strângă toți ofițerii, apoi au dat foc fitilului din cartierul evreiesc. Armata noastră a fost decapitată, iar urmarea acestui gest de război a fost groaznică. Românii au adunat toată populația din cartierul evreiesc și au executat-o. Sinistru!

- Mama a reușit să demonstreze că soțul ei nu participase la acel măcel.

- Da, s-a chinuit patru ani, a fost o adevărată Victoria Lipan. A găsit actele medicale într- o pivniță din Pitești. Mama, care la doi ani fusese înfiată de o familie înstărită de nemți din Suceava, a vândut toate mobilele din casă pentru a-și scoate bărbatul din pușcărie și pentru a ne hrăni pe noi. Culmea este că a fost ajutată enorm de evreii din Suceava. Ei ne-au susținut, cât a fost tata închis.

- Dar cum a fost arestat tatăl dumneavoastră?

- Pe patul de spital, când a fost ocupată Odessa, toți cei care luptaseră și fuseseră răniți, au fost decorați. Eh, această decorație l-a costat. În ’47, tata, care - culmea! - avea vederi de stânga, devenise secretar al primăriei din Suceava. Avea 22 de ani, era UTC-ist de frunte și, de bucurie, a dat o petrecere acasă. Printre invitați, era și unul care a observat medalia lui tata. Cum ar veni, luptase contra rușilor. Invidios, l-a turnat la Securitate. Așa a ajuns să fie acuzat tata de crime de război. A fost arestat într-o noapte, pe la 3. N-a apucat decât șă-și tragă un palton pe el și să-și agațe un prosop la gât. Țin minte, pentru că eram clasa a II-a când s-a întors... Doamne, l-am văzut venind pe stradă. O umbră de om, înalt, slab, înfășurat în paltonul acela negru și cu prosopul de gât. Era atât de jerpelită cârpa aia, încât se mai ținea în câteva țesături.

- Familia v-a ascuns faptul că tatăl fusese închis.

- Da, eu știam că era plecat la Facultate! Părintele Cocliș, de la Biserica Mirăuț, de lângă noi, mi-a ținut loc de tată de multe ori. Le mai aveam pe mama, pe bunica... N-am crescut ca o buruiană și a contat enorm.

- Tatăl s-a reintegrat?

- Niciodată. Terminase Dreptul la Cernăuți, dar comuniștii l-au angajat la o fabrică. A rămas un om retras, s-a apucat de pescuit, iar asta l-a salvat. Mă amuză când mi-aduc aminte cum era când pleca tata la pescuit. Aveam o vorbă: «A trecut Zavera ». Zavera era un vânt, așa-l numeam noi. Când bătea, zbura acoperișurile la cotinețe, era prăpăd. Eh, așa era când pleca ăl bătrân la pește. Avea o bicicletă pe care ne-o disputam amândoi, punea cățelul întrun coș, în spate, și o zbughea pe pantă în jos, vreo trei kilometri, spre râu. Era ceva deosebit, să vezi un om la 40 de ani atât de fericit. Eu, mama și sora mea ne prăbușeam pe scaune, epuizați. «A plecat Zavera, spuneam, ușurați». Prindea pește tata. Eram atât de săraci, încât trocul pe care-l făcea el cu o babă - dădea pește și primea lapte, brânză , unt - devenise extrem de important pentru mesele noastre.

- Când ați discutat ca între bărbați cu tatăl?

- Târziu, eram anul II la Facultate. A venit la București, am mers la un meci pe 23 Au-la Tosca, vis-à-vis de Drept. Acolo ne-am îmbătat și am fumat, pentru prima oară, de față cu el. Mi-a povestit de pușcărie, de război… După ce s-a închis cârciuma, am stat, până dimineață, într-un părculeț.

- Dar la teatru cum ați ajuns?

- Grație lui Răducu Ițcuș. Juca la Teatrul Național, dar își petrecea vacanțele de iarnă la Suceava. Era vedetă, eu tocmai picasem la Geologie, iar discuția a avut loc pe pârtie, pe stradă adică. Ne dădeam cu sania. Prindeam și 80/h pe pantă, până la râu. Apoi, urcam înapoi, stăteam de vorbă - era o lună de vedeai acul în zăpadă, biserica aceea magică și Cetatea lui Ștefan - ce mai, o lume de basm. Suceava era oraș, dar, acolo unde stăteam eu, zona aducea mai mult cu un sat. Eh, Răducu, în timp ce urcam cu săniile, mi-a spus: «Mă, nu te mai chinui cu Geologia, că n-o să intri! Taică-tu a făcut pușcărie! Ai dosar nasol, dar ești înalt, chipeș… Hai la Teatru!» . În noaptea aceea superbă, acel om mi-a schimbat destinul.

- Cum vi s-a părut Bucureștiul?

- Am venit cu mama, cu trenul, de la Suceava și ne-am cazat la Hotel Cișmigiu. Înainte să ajungem la hotel, pe la Gara de Nord, în autobuzul 42, mama mi-a dat un cot. Observase un bărbat superb, care gesticula, explicând ceva unui amic. Era Iurie Darie, actorul de care toți adolescenții erau îndrăgostiți. Vă dați seama? În prima mea zi în Capitală, l-am întâlnit pe cel care avea să-mi devină coleg de cabină, timp de 30 de ani, la Teatrul de Comedie! Revenind, eu trebuia să ajung, la recomandarea lui Ițcuș, la Petrică Gheorghiu, în Drumul Taberei. Gheorghiu, actor celebru, la Bulandra, ar fi urmat să mă pregătească pentru Teatru.

- Ați nimerit?

- Aveam totul desenat pe o hârtie. Am luat mașina 87 de la «Spicu» și am ajuns în Drumul Taberei, care atunci se construia. Era un singur bloc, în care se mutaseră deja oamenii, în rest - șantier. Ajung la ușă la Gheorghiu, la etajul 7, sun - iese ăsta în maiou, cu burtică, așa, și-mi zice: «Ce-i, bă, cu tine?». Zic: «Sssunt Vladddimir Găăitan». «Așa, și?», mă bombardează Gheorghiu. «Vrrreau să să să dau la Teatru», răspund, bâlbâindumă teribil. Se întoarce Gheorghiu, se uită peste umăr, unde erau aghiotanții Măriei Sale: Cătălin Naum și Florian Pittiș - ăștia erau deja anul II - și strigă la ei: «Auziți, bă, și ăsta vrea la Teatru! ». Ăia s-au uitat așa, strâmb… Era un fum înăuntru, de-l tăiai cu cuțitul, Pittiș fuma «Carpați»… Noroc că a strigat nevasta lui Petrică la bărbatsu, așa am intrat și eu în casă. M-a băgat într-un dormitor, m-a întrebat ce poezii știu, i-am cădelnițat ceva din Minulescu, Gheorghiu s-a închinat - eram varză... Apoi, am mers în sufragerie - eu, stingher - unde, la un moment dat, îmi zice Gheorghiu: «Puștiule, ia, aruncă și tu scrumul ăla, că-i plină-ochi scrumiera!». Ce crezi că fac eu?

- Ce?

- Am luat scrumiera - era una mare, de cristal de Mediaș -, am ieșit pe balcon și am aruncat-o. Cu totul! Când am realizat ce-am făcut, am vrut să mă arunc după scrumieră! Doamne, ce rușine mi-a fost! Intrasem la om în casă, voiam să mă pregătească, dar eu îi aruncam lucrurile pe geam. Eh, ăsta a fost momentul în care am fost acceptat. Mi-au spus, ulterior, că arătam livid, ca un Hamlet în cea mai mare dramă. Ăștia au izbucnit întrun hohot de râs și s-au dus pe balcon, să se uite după scrumieră. Care era înfiptă într-un morman de nisip. Am recuperat-o, era doar un pic ciobită.

- Ce a urmat?

- Mi-a pus în vedere ca a doua zi, la șase, să fiu în Gara de Nord. Plecam la Cheia, în cantonament. Cu noaptea- n cap, eram pe peron. Am recunoscut imediat trupa. Să vezi ce fițoși, ce gagici... Era Anca Pandrea - singura măritată pe atunci, cu un balerin - ca o păpușă! Frumoasă-foc! Mai erau Dora, Nina Zăinescu, numai una și una… Îmi făceau ochii-n cap ca la melc, m-am îndrăgostit de toate. Dar ele nici cu curu’ nu se uitau la mine. Ponosit, cu valiza aia de carton, eram din altă lume. În fine, am ajuns la munte. Seara se făcea foc de tabără, se dădea roată o sticlă cu votcă și fiecare recita. Când l-am auzit prima dată pe Pittiș -excepțional! - am vrut să plec acasă. Ce șansă aveam eu la Teatru?

- Și?

- M-am ambiționat și, ușor-ușor, am reușit să-mi duc la capăt repertoriul. Bine, în primele zile de recitare, se ciupeau ăștia, ca să nu izbucnească în râs. Eu eram roșu ca focul, îmi venea să plâng, mă simțeam umilit.

- La Facultate, ați fost luat în vizor de Lucian Pintilie. Cum v-a ales pentru «Reconstituirea»?

- Eram anul doi, iar acel rol m-a făcut deodată celebru. Fătucile alea care nu mă băgau în seamă la Cheia, băteau acum step pe lângă mine. Bine, am uitat să-ți spun că la Institut intrasem primul. Impusesem respect. Așa, să vezi cu Pintilie. Zi de mai, la Bulandra, ne pregăteam… Când a intrat Pintilie, eram șapte în clasă, dar pe mine m-a nimerit pe scenă. Repetam un monolog. A stat cinci minute, m-a văzut, apoi a plecat. A fost a doua oară când mi-a zâmbit destinul, pentru că am fost selectat să dau probe, alături de George Mihăiță, pentru «Reconstituirea ». Am primit rolul, am tras cadrele, dar n-am conștientizat că urma să joc în cel mai valoros film românesc.

- Revenind în prezent, cum simțiți România?

- Am fost într-o zi să-mi spăl mașina, un Peugeot. La un moment dat, apar doi puști plictisiți, n-aveau 21 de ani. Frumușei, cu părul în ochi, cu niște telefoane cât niște plăci. Unul cu un Ferrari, altul cu un Porshe. Nu comunicau între ei, erau căzuți în plăcile alea… Ăia au sărit să le spele bolizii, ce mai conta Găitan cu rahatul lui de mașină? Eram siderat... Eh, dacă puștii ăia au mașini ultimul răcnet de la 21 de ani, ce poți să le mai oferi? Uitându-mă la ei, vedeam dezastrul acestei generații. Vor fi niște căpușe care vor face numai prostii. Și, ca ei, sunt foarte mulți.

- Care este cea mai mare carență a societății noastre?

- Lipsa de educație. Nu se mai citește. Te duci pe «goagăl», te duci la vale…

Diagnosticat cu cancer la sânge de un medic-spectator

La 40 de ani, Vladimir Găitan primea un diagnostic crunt: cancer la sânge. Medicii îi mai dădeau zece ani de trăit. „A fost cumplit, dar uite că de 28 de ani îmi duc boala cu demnitate. La o analiză banală, făcută la cererea unei doctorițe care-mi era spectator, s-a descoperit că aveam acest accident de sânge, revers al leucemiei”, povestește Găitan, care plătește aproape 1.000 de lei, lunar, pe medicamente.

Are doi copii și o nepoțică

Vladimir Găitan se laudă cu doi copilași, Alex și Gloria. Băiatul, economist, e stabilit de 12 ani la Londra și este căsătorit cu o thailandeză-chineză, cu care are o fetiță. Gloria este actriță și a rămas aproape de părinți, la București. „Alex a prins perioada comunistă, e mai modest, mai atent… Gloria, născută în democrație, e drăcușorul familiei”.

Se iubește de 42 de ani cu o zână unguroaică

Cum s-a îndrăgostit Vladimir Găitan? Simplu și curat. Iată povestea lui de dragoste: „Eram militar în termen, pe la Arad, unde se filma pentru «Pe aici nu se trece!». Locuiam la hotel, nu la unitate. După o noapte grea de filmări, am ajuns în cameră pe la 4 dimineața. Stăteam cu actorul Vlad Rădescu”. Caldele aduceri aminte luminează obrazul lui Găitan: „Eh, mă trezește ăsta pe la 10 și-mi zice: «Bătrâne, am și eu o gagică unguroaică, vreau s-o prind aici». Am înțeles, l-am lăsat singur, am coborât la terasă. Stând așa, lăsat pe spătarul scaunului, văd o pereche de picioare, pe sub castani. Un minijupe, niște craci superbi, pentru premianți, ce mai! Intră fata în hotel, dar nu stă mult, pentru că ne trezim cu picioarele ei superbe la masă. Eram și cu alți actori. Ne-o prezintă Silviu Stănculescu - studentă la București, revenită acasă. Tünde o chema, adică zână, în limba maghiară. Apoi, ia cuvântul Tünde: «Io invit pe dumneavoastră la noi la masă». Am mers toți, avea o gospodărie de nota zece, cu piscină, cu doi câini Saint-Bernard, o grădină japoneză… Vlad Rădescu ajunsese deja, așa că-l întreb ce s-a întâmplat. «Bătrâne, am comis-o rău de tot. S-a supărat pe mine, pentru că am chemat-o sus, am jignit-o», îmi zice Vlad”.



Tânărul Vladimir a profitat din plin de greșeala colegului său: „La un moment dat, dau peste Tünde în tocul bucătăriei. Eu voiam să trec, când ea îmi pune, așa, o piedică. Ne-am sărutat cam un minut și jumătate, timp în care maică-sa tușea pe lângă noi. De atunci, au trecut 46 de ani, suntem tot împreună”. Doamna Tünde Găitan, care este lângă noi, îl corectează imediat: „42 de ani, dragă. Nu mai exagera”.


Tag-uri: vladimir gaitan, bucuresti, evz, cetatea de scaun, odessa, Victoria Lipan, suceava, hotel cismigiu, drumul taberei, petrca gheorghiu, teatrul bulandra, Cătălin Naum, Florian Pittiș, gara de nord, romania, Vlad Rădescu, Tünde Găitan
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vladimir Găitan și reconstituirea vieții de actor: „Am jucat în cel mai valoros film românesc”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii