Asaltul migranților, OPRIT la granița cu Serbia. Toți sunt trimiși înapoi

Asaltul migranților, OPRIT la granița cu Serbia. Toți sunt trimiși înapoi

Un număr de 14 cetățeni străini, migranți veniți mai ales din Irak, au fost opriţi la frontiera cu Serbia în ultimele 24 de ore. Ei au fost găsiți de polițiștii de frontieră în zona de competenţă a sectoarelor PF Oraviţa și Naidăș. Doar doi bărbați proveneau din Siria și Kosovo. Scopul lor de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, au desfăşurat mai multe acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma cărora au depistat, pe direcţia localităţilor de frontieră Grădinari și Vrani, două grupuri, de trei, respectiv zece cetăţeni străini, care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.

”În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că primul grup era format din trei bărbaţi, cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 28 şi 32 de ani, iar al doilea grup era format din nouă cetățeni din Irak și un cetățean din Siria, dintre care patru bărbaţi, două femei şi patru minori, adulții având vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, iar minorii între  2 şi  14 de ani”, transmit polițiștii de frontieră.

Și la Sectorul Poliției de Frontieră Naidăș a fost depistat de către poliţiştii de frontieră, pe raza localității de frontieră Răcășdia, un bărbat în vârstă de 29 de ani, cetăţean din Kosovo, care a încercat să intre ilegal în țară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Toate cele 14 persoane vor fi trimise înapoi în Serbia, țară de unde au pătruns clandestin pe teritoriul țării noastre.