Așteptările lui Traian Băsescu de la Mișcarea Populară în 2016

Traian Băsescu
Autor: | | 4 Comentarii | 1298 Vizualizari

Fostul președinte spune că Mișcarea Populară intră în jocul pentru Capitală. Traian Băsescu nu-i dă nicio șansă lui Cristian Bușoi și a anunțat că nu are de gând să negocieze nici cu PNL, nici cu PSD.

Mișcarea Populară țintește 10-12% la alegerile locale şi 15-20% la parlamentarele de anul acesta. „ În primul rând, acest lucru depinde de capacitatea organizațiilor locale, și depinde foarte mult de liderii locali, dacă deschid partidul sau nu. Dacă vor vrea să-l închidă pentru ei, va fi un eșec, dacă îl vor deschide, au șanse majore. Vom vedea la alegeri dacă au preluat semnalul”, a declarat liderul MP, Traian Băsescu, la B1 tv. El a subliniat că valoarea în politică se vede în voturi. Fostul președinte a mai spus că alegerea primarilor dintr-un tur este o eroare din mandatul său, iar actuala majoritate a avut ocazia să o corecteze dar nu a făcut-o.

Preşedintele Mişcării Populare a mai susținut că propunerea PNL pentru Primăria Capitalei, Cristian Buşoi, nu are nicio şansă, în timp ce Nicușor Dan, posibil contracandidat al acestuia, ar putea câștiga alegerile.

„În ceea ce-l priveşte pe Buşoi, nu-i dau nicio şansă, oricâte eforturi politice şi nepolitice s-ar face pentru câştigarea alegerile de către Buşoi. În ceea ce-l priveşte pe Nicuşor Dan, dacă va avea o forță politică care să-l sprijine, o forță consistentă, s-ar putea să poată câștiga”, a declarat Băsescu. El a amintit că PNL are deja primar la Bucureşti.

MP intră în cursa pentru Capitală

„Ce vă pot spune cu certitudine este că MP nu va rămâne în afara jocului la Primăria Capitalei. Cu cine vom candida, vom vedea”, a mai declarat Băsescu.

Președintele Mișcării Populare a subliniat că nu va negocia cu PNL sau cu PSD, dacă unul dintre cele două partide îi va oferi guvernarea.

„Gândiți-vă: PNL și PSD au fost cele două partide care au făcut două suspendări anticonstituționale, în 2007 și 2012 pentru un singur lucru. Pentru că nu aveau acces să controleze justiția”, a declarat Băsescu.

Fostul președinte a mai spus că, în opinia sa, Klaus Iohannis este mai bun decât Victor Ponta, dar pentru el, va rămâne premierul de la Grivco.Preşedintele nu a „mişcat nimic” din punct de vedere al politicii externe, a punctat însă Traian Băsescu. „Iohannis a crezut că a făcut politică externă făcând acele vizite externe. Nu accept teoria cum că România a fost izolată”, a mai spus fostul șef al statului.

Nu în ultimul rând, fostul preşedinte s-a declarat îngrijorat de întârzierea expertizei privind cauzele incendiului din clubul Colectiv, subliniind că experţii de la Petroşani ştiu probabil deja care sunt elementele care nu corespund versiunii vehiculate până în prezent despre eveniment.

„Un respiro bun”

Decizia de amânare a creşterii salariului minim pe economie până în luna mai reprezintă „un respiro bun” obţinut de Guvernul Cioloş, crede Traian Băsescu. „ Sunt multe domenii în care se lucrează la limita salariului minim pentru a se obţine un minim profit în România. E de văzut.(...) Au patru luni să vadă ce se întâmplă cu veniturile, să vadă ce se întâmplă şi în economia reală, că riscul evaluat ar fi fost de a trimite în şomaj vreo 90.000 de oameni în condiţiile în care n-ai investiţii din bugetul de stat”, a declarat Băsescu.

„Prudenți cu intrarea în Schengen”

Fostul președinte a atras atenția că în presă a început un atac necruţător la adresa lui Daniel Morar. „Râsul lumii e că cei care îl susţineau acum spun că nu mai e bun”, a spus Băsescu. Potrivit acestuia, ar fi bun un tandem Morar- procuror general şi Codruța Kovesi la DNA. „Numai un om fără bun simţ poate să spună că între Servicii nu există concurenţă”, a mai spus Băsescu. 2016 va fi mult mai greu din punct de vedere al migraţiei, va fi un val mult mai mare. „Bine ar fi să fim prudenţi în a cere să intrăm în spaţiul Schengen. Spaţiul Schengen trebuie reformat. În ceea ce priveşte euro, orice întârziere ne va fi fatală”, a arătat Băsescu.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro