ATAC ARMAT într-un cinematograf din SUA. Un bărbat a UCIS trei oameni și a RĂNIT grav alți șapte

ATAC ARMAT într-un cinematograf din SUA. Un bărbat a UCIS trei oameni și a RĂNIT grav alți șapte

Un bărbat a deschis focul, aseară, într-o sală de cinema din Lafayette, statul american Louisiana, omorând cel puțin trei persoane și rănind alte șapte, printre cei decedați numărându-se și atacatorul, relatează The New York Times.

Atacul armat armat a avut loc în jurul orei locale 19.30, la cinematograful grand Theater, unul dintre cele mai populare din oraș. La momentul respectiv, în sală se aflau aproximativ 100 de spectatori, potrivit poliției din Lafayette.

"Poliția a ajuns la cinema în timpul desfășurării atacului, iar când ofițerii au pătruns în interior l-au descoperit pe atacator mort. Totul era haotic. Atacatorul, care s-a sinucis după ce a deschis focul, a folosit un pistol", a declarat Jim Craft, șeful poliției din Lafayette, adăugând că e prea devreme pentru a putea spune care a fost motivul declanșării unui asemenea atac sângeros.

De asemenea, autoritățile locale nu au dat publicității numele bărbatului, singurele informații despre atacator referindu-se la faptul că avea în jur de 58 de ani și era caucazian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Incidentul are loc la doar câteva zile după ce James Holmes, autorul unui atac similar produs în 2012 într-un cinematograf din Colorado, a fost găsit vinovat de omucidere, în procesul în care este inculpat pentru 166 capete de acuzare. Atacul de atunci s-a soldat cu 12 morţi şi 70 de răniţi, iar o sentinţă în acest caz este aşteptată în această perioadă.