PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

SENATUL RUȘINII NAȚIONALE pregătește un NOU SCUT PENTRU CORUPȚI. Câțiva SENATORI PSD vor să-i scape pe corupți de cătușe, de arest și de mandatul de aducere

Autor: | | 69 Comentarii | 3787 Vizualizari
Vot emblematic în Senatul Romaniei: un condamnat și doi suspecți
Un grup de senatori PSD pregătește modificarea legii 135/ 2010 privind Codul de Procedura Penală, astfel încât un politician cercetat pentru corupție să nu mai poate fi încătușat, arestat sau adus cu mandat, ci maxim anchetat sub arest la domiciliu. După ce conducerea Senatului României a interpretat în favoarea lui Dan Șova votul senatorilor, Senatul României pare că a declanșat iar un război împotriva sistemului judiciar, pentru protecția corupților. Pare o intoarcere în timp, în perioada când personaje ca senatorul Catalin Voicu, condamnat acum, votau cu două mâini în speranța că vor scăpa de procurori.

Cel care a inițiat proiectul este senatorul PSD Șerban Nicolae, avocat al lui Cătălin Voicu. EVZ a scris încă de săptămâna trecută despre ce pune la cale Nicolae. Astfel, avocatul lui Cătălin Voicu vrea ca  măsura arestului preventiv să fie luată doar în cazul în care un suspect este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni, a căror pedeapsă este de zece ani sau mai mare.

EVZ a atras atenția, în articolul Aleșii PSD au găsit metodele să evite „beciul domnesc”Șerban Nicolae propune să fie încătușați doar cei cercetați pentru infracțiuni comise prin acte de violență sau cei care s-au opus măsurii dispuse.

Propunerea senatoului Șerban se află la Comisia Juridică din Senat.

Contactat de EVZ, preşedintele comisiei, Cătălin Boboc, a precizat că în acest caz va fi întocmit un raport în maximum două săptămâni. „Am cerut un punct de vedere de la CSM şi Parchetul General”, a spus Boboc. Pe de altă parte, premierul Victor Ponta nu susţine adoptarea acestei legi în forma actuală.

Mai multe detalii aici!

Ciorna proiectului a fost publicată și de Hotnews, luni.

Astfel, noul proiect de lege, care nu a fost încă depus în Parlament, prevede "arestul sever" doar împotriva celor care comit infracțiuni contra vieții, prin care s-au cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, infracțiuni de trafic de stupefiante, trafic de arme și acte de terorism, informează și HotNews.

 Conform proiectului, faptele de corupție nu vor intra la infracțiuni ce necesită  "arestul sever".

Modificările introduse de noul proiect de lege vizeză articolul 202, care se referă la "scopul, conditiile generale de aplicare si categoriile masurilor preventive."

Astfel, potrivit inițiatorilor,  arestarea preventivă se dispune în urmatoarele doua forme: arestul la domiciliu sau arestul sever, acesta din urmă fiind un un concept nou introdus, care nu exista în vechiul Cod de Procedura Penală.

De asemenea se introduc două alineate noi la articolul 208:

"(5) Inculpatul față de care s-a dispus una din masurile prevazute la art 202 alin (4) lit. a), d) si e), nu este încătușat în nicio împrejurare, cu excepția celor cercetați pentru infracțiuni comise prin acte de violență, a celor care s-au sustras urmaririi penale, precum și a inculpaților care s-au opus masurii dispuse.

(6) Masurile luate față de inculpatul reținut ori arestat, în vederea deplasării în spaiul public, trebuie sa fie proportionale cu pericolul concret pentru ordinea publica aperciat potrivit art. 223".


Tag-uri: codul penal, arestare preventiva, codul de procedura penala, senatul romaniei, senatori psd, psd, coruptie, dna
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului SENATUL RUȘINII NAȚIONALE pregătește un NOU SCUT PENTRU CORUPȚI. Câțiva SENATORI PSD vor să-i scape pe corupți de cătușe, de arest și de mandatul de aducere.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii