Pe Covaci colţ cu Şepcari, în Centrul Istoric al Capitalei, o uşă mică, aproape timidă printre zidurile încruntate, face trecerea către lumea lui Aiurea. Odată pătruns acolo, spaţiul şi timpul capătă brusc alte dimensiuni.
Spânzurate de perete, cu cel mai desăvârşit simţ artistic, capetele din ipsos se întorc odată cu tine către peretele cu mult negru, parcă desprins dintr-un tablou minimalist. Capetele poartă pălării. Mari, albe, cu boruri largi, cu bentiţă sau flori de câmp, aşa cum vedeam odată că purtau mamele noastre, a căror eleganţă de sezon se definea obligatoriu cu pălăria. Capetelor li se adaugă picioare şi busturi, la fel ieşind din peretele alb şi creând senzaţia unor iminente apariţii fantomatice. Abia după ce revii din contemplarea mulajelor şi a imensului păianjen cu terminaţii electrice, care a pus stăpânire pe tavan, şi privirea îţi coboară pe coloanele din piatră ce par acolo de când lumea, realizezi că te afli într-un atelier vintage. Rochii cu parfum de levănţică şi tartă cu fructe Haine, pantofi, accesorii, mai ales accesorii, toate marcate de patina timpului, se află înşirate într-o ordine studiată în Atelier Aiurea. Atingându-le, fiecare îţi spune câte o poveste. Una este o rochie de bal, elegantă, diafană, strălucitoare, în timp ce alta încă mai miroase a serbare câmpenească şi pare că s-a desprins cu greu de cureaua care zace pe lunga masă ce tronează în mijlocul atelierului. Din spate, de pe tejgheaua înaltă, de unde, uneori, mixează acorduri moderne un DJ, răzbate miros de prăjituri de casă, combinaţia perfectă cu aroma de levănţică pe care o simţi de la intrare. ”Nu mă lasă mama niciodată fără prăjituri. Face pentru toată lumea”, spune Cristina Ivan, cea care a dat viaţă Atelierului Aiurea. Văzând că rochia scurtă şi înflorată din satin poate fi purtată cu o altă rochie, de data aceasta neagră din dantelă, şi cu un jabou verde atent accesorizat, iar combinaţia este perfectă, parcă ţi-e ciudă că nu ai avut aceeaşi inspiraţie cu ocazia ultimei treceri în revistă a garderobei din tinereţe a mamei. Vintage vs. Second Hand
Dar, ”ca să fii vintage, trebuie să ai spiritul necesar”, surâde Cristina. Nu de puţine ori, ea face, pentru cele care îi trec pragul Atelierului Aiurea, distincţia dintre vintage şi second-hand.
”Dacă second-hand este mai mult o situaţie generată, cel puţin în prezent, de lipsa banilor, vintage este, fără îndoială, o atitudine. Ca să fii vintage trebuie, în primul rând, să îţi doreşti această stare. Trebuie să vrei să ieşi din stereotipie şi, mai ales, să te poţi debarasa de uniformizarea care îi caracterizează tot mai mult pe tinerii de azi” (Cristina Ivan).
Ne puteți urmări și pe Google News
Vintage înseamnă haine care nu mai sunt ”la modă” , care se purtau şi se realizau conform standardelor de calitate de odată, dar care acum sunt îmbrăcate cu atitudine. Tocmai de aceea, o mare parte dintre piesele vestimentare şi accesoriile din Atelierul Aiurea îşi păstrează eticheta originară. Aşa că, aici, extravaganţa westwoodiană, eleganţa coco şi rafinamentul eternei Audrey Hepburn se îmbină spectaculos şi firesc cu noile tendinţe ale unor creatori autohtoni. Proprietara şi prietenele ei contrubuie direct la numele Aiurea şi pictează pantofi sau reinventează în prezent accesoriile de odinioară. Unde te îmbraci vintage? Poţi face asta zilnic, dacă ştii să combini o piesă de acest gen cu restul hainelor şi accesoriilor moderne. Totul este să nu ieşi din echilibrul estetic. De ce ”Aiurea” În armonia pe care atelierul o imprimă, singura întrebare care îţi vine în minte în mod insistent este: ”De ce Aiurea”?
”Numele ”aiurea” reflecă valorile pe care încearcă boutique-ul să le transmită: originalitate, inedit, un melanj între moda de altădată şi prospeţimea contemporaneităţii. Pe scurt, frumosul altfel”, exprimă Cristina esenţa visului ei.
Recomandările noastre
