Atentatele de la Volgograd. Poliția a făcut un adevărat tur de forță

Atentatele de la Volgograd. Poliția a făcut un adevărat tur de forță

Poliţia rusă a reţinut câteca zeci de persoane, în urma acţiunilor antiteroriste demarate la Volgograd.

În ultimele zile, peste 34 de persoane şi-au pierdut viaţa la Volgograd, în urma a două atacuri sinucigaşe. Circa 5.200 de poliţişti au luat parte la investigaţiile demarate în urma atentatelor care au avut loc duminică şi luni. Aceasta, în condiţiile în care Rusia va găzdui Jocurile Olimpice de Iarnă, care vor debuta peste numai şase săptămâni la Soci.

Au fost cercetate pste 1.500 de clădiri şi mai mult de 1.000 de persoane au fost interogate, potrivit lui Andrei Pilipchuk, un responsabil al poliţiei ruse. În urma acţiunilor forţelor de ordine au fost reţinute 87 de persoane, care au opus rezistenţă sau nu aveau permise de port armă.

Până acum, nicio grupare nu a revendicat atentatele, însă acestea au sporit temerile că teroriştii îşi vor intensifica acţiunile, pe măsură ce se vor apropia Jocurile Olimpice. Australia a anunţat deja că vor fi impuse restricţii în ceea ce priveşte deplasarea sportivilor pe durata Olimpiadei.

Ne puteți urmări și pe Google News