ATENŢIE! Se prelungeşte PROGRAMUL la Metrou

ATENŢIE! Se prelungeşte PROGRAMUL la Metrou

Metroul va avea program prelungit joi, când se dispută partida România - Finlanda, pe Arena Naţională, ultimele trenuri plecând de la staţiile capăt de magistrală la ora 00.45. Potrivit Metrorex, trenurile de metrou vor circula joi după un program prelungit cu două ore, la un interval de aproximativ 10 - 12 minute.

Ultimele trenuri de metrou vor pleca de la staţiile capăt de magistrală la ora 00.45, pe liniile M1 (Dristor - Pantelimon), M2 (Pipera - Berceni), M3 (Preciziei - Anghel Saligny) şi M4 (Gara de Nord 2 - Parc Bazilescu).

Partida România - Finlanda, din penultima etapă a grupelor de calificare la Campionatul European din 2016, va avea loc joi, de la ora 21.45, pe Arena Naţională.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.30, doar pe bază de bilete sau invitaţii, scrie Mediafax.

Ne puteți urmări și pe Google News

Peste 600 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor care vor fi prezenţi la partida România - Finlanda.