Au avut parte de SURPRIZA vieții lor: S-au dus cu toată familia la STONEHENGE și au stat la povești cu Barack Obama | GALERIE FOTO

Au avut parte de SURPRIZA vieții lor: S-au dus cu toată familia la STONEHENGE și au stat la povești cu  Barack Obama | GALERIE FOTO

Auzind că președintele american Barck Obama efectuează o vizită ad-hoc la Stonehenge, o familie de britanici care locuiește în apropierea monumentului a mers să îl vadă. Surpriza lor a fost uriașă când, blocați de un gard de sârmă, președintele Obama a venit la ei, a dat mâna și au stat de vorbă preț de câteva minute. Mai mult, el a fost de-acord să facă o poză cu telefonul mobil.

Potrivit Daily Mail, Janice Tombola și soțul ei James au aflat că elicopterul președintelui american a oprit la Stonehenge, așa că n-au stat pe gânduri, și-au luat cei trei copii și au mărșăluit pe câmp ca să îl întâlnească.

Janice mărturisește că își dorește acum să îl fi invitat la o cafea, dar că a fost prea emoționată atunci când a stat cu ei de vorbă, ca să îi mai facă invitația. 

De altfel Barack Obama s-a declarat încântat, vineri, de ansamblul Stonehenge, din sud-vestul Marii Britanii, unde a mers într-o vizită turistică surpriză după summit-ul NATO de la Newport.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Cât de extraordinar este!", a exclamat Obama, în timp ce se plimba printre megaliţii gigantici care atrag un milion de vizitatori pe an.

"L-am tăiat de pe lista cu lucrurile pe care vreau să le fac până la sfârşitul vieţii!", a explicat președintele american, atunci când a fost întrebat dacă este un loc pe care voia să îl viziteze.

"Este spectaculos, spectaculos. Este într-adevăr un loc special", a adăugat Barack Obama.