Au fost prinși proxeneții care exploatau ADOLESCENTE

Au fost prinși proxeneții care exploatau ADOLESCENTE

Mai multe copile, minore, care erau exploatate sexual de cinci bărbați, au fpst salvate de aceștia. Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Timişoara, beneficiind de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale, au efectuat, luni, 3 percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2014-2015, cei 5 membri ai grupării infracţionale,  cu vârste între 21 şi 47 de ani, ar fi racolat şi exploatat sexual mai multe tinere, majoritatea minore. ”În fapt, victimele, provenite din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară, ar fi fost obligate, prin constrângere, inducere în eroare sau abuz de autoritate, să practice prostituţia, fiind plasate în diferite apartamente închiriate din municipiul Timişoara. Până în prezent au fost identificate mai multe tinere cu vârste între 17 şi 22 de ani”, informează Biroul de Presă al Poliției Timiș.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale și al Departamentului de Informații și Protecție Internă. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor. (Sursa foto: Libertatea)

Ne puteți urmări și pe Google News