AUDIENȚE. Filmul de pe Pro TV și Vacanța Mare de pe Kanal D au depășit meciul Steaua – Petrolul, de pe Antena 1

AUDIENȚE. Filmul de pe Pro TV și Vacanța Mare de pe Kanal D au depășit meciul Steaua – Petrolul, de pe Antena 1

Prima partidă din Liga I, difuzată de Antena 1, a plasat postul trustului Intact pe locul al treilea în clasamentul audiențelor

Pe toate cele trei targeturi, meciul Steaua – Petrolul, difuzat în direct de canalul Intact, a fost depășit de Pro TV  și de Kanal D, anunță paginademedia.

Steaua – Petrolul este primul meci difuzat de postul Intact după ce Antena 1 a cumpărat, pentru acest sezon, prima opțiune din fiecare etapă a Ligii I. Meciul Steaua – Petrolul a fost urmărit pe Antena 1 de 630.000 de români în fiecare minut. Pe intervalul partidei, la Pro TV se uitau 743.000 de români, iar la Kanal D erau 733.000. Pe Pro TV era filmul Invadarea lumii: Bătălia Los Angeles. Pe Kanal D, până la 21.30 a fost emisiunea Asta-i România, apoi Noră pentru Leana, reluări cu Vacanța Mare.

Categoria Alții a adunat pe intervalul partidei peste 1,3 milioane de români. Nu se poate preciza câți români au ales Digi Sport, dar o parte importantă viziona meciul pe analul RCS.

Ne puteți urmări și pe Google News