Autori

Autor: Paul Ghiţiu

V-am dat bani! MURIŢI!

DATA: luni, 20 martie 2017

Adică, dispăreţi ca naţiuni, popoare, creştini, albi, heterosexuali. Şi, dacă nu se poate altfel, chiar muriţi.

Soros acuzat de incitare la ură şi violenţă rasială şi de destabilizare statală

DATA: joi, 16 martie 2017

După lecturarea a zeci de mii de documente, analize, studii, articole am ajuns la concluzia că (aproape) toate teoriile şi dezvăluirile care apar pe piaţă şi sunt clasificate drept „teorii ale conspiraţiei”, sunt reale. Dar că având presa în mâna lor, cei vinovaţi de relele dezvăluite, adică construcţiile financiaro-politico-militare naţionale şi, mai, ales internaţionale, expediază aceste acuzaţii sub eticheta de mai sus, ironizând, ridiculizând, degradând informaţia care ajunge la opinia publică.

Atrocităţi sexuale pe copilaşi de numai 2 luni, considerate „cercetări ştiinţifice”. Pedofilii lui Kinsey. (Educaţia sexuală II)

DATA: luni, 13 martie 2017

Vă amintesc că în acest serial vorbim despre educaţia sexuală (EdSex) construită pe „descoperirile” zoologului american, devenit peste noapte sexologul, Alfred Kinsey. O primă problemă a EdSex este aceea că cel care i-a pus bazele era, dovedit cu martori şi parteneri de „nebunii”, un psihopat sexual.

Jos UE! 14 motive pentru. Alternativa.

DATA: joi, 09 martie 2017

12 februarie, minus 7 grade, 70.000 de protestatari din Piaţa Victoriei fac un steag uriaş al României.

Un psihopat sexual sado-masochist, bisexual, pedofil violator, fondatorul educaţiei sexuale. Alfred Kinsey (Educaţia sexuală I)

DATA: sâmbătă, 04 martie 2017

În acest serial vom vorbi despre falşi oameni de ştiinţă, despre ştiinţa gunoi, despre psihopaţi, despre inimaginabile şi abominabile acte de agresiune împotriva unor fiinţe umane lipsite de posibilitatea de a se apăra (copiii), acţiuni întreprinse sub pretenţia cercetării ştiinţifice şi atestate ca atare de o mare parte a comunităţii pretins ştiinţifice americane şi internaţionale, de media şi de elitele culturale şi politice. Vom vorbi, adică, despre ofensiva distructivă a stângii prin intermediul sexualităţii. Celor impresionabili nu le recomand parcurgerea anumitor pasaje.

Facebook, platformă a terorismului. Conservatorii - urmăriţi şi interzişi. Pentru statul mondial, Zuck reprimă libertatea exprimării opiniei

DATA: joi, 23 februarie 2017

Articolul „Facebook vrea să mă izoleze” al Cynthiei Farahat (editorialist al cotidianului egiptean Al-Maqal), de pe Middle East Forum, mi-a amintit de discrepanţa dintre miile de cazuri de acest tip şi prezentarea aurită a FB din recenta scrisoare a lui Zuckerberg (în continuare Zuck, se potriveşte mai bine cu faţa lui). O scrisoare politică, o declaraţie politică, care vine să confirme ceea ce am scris recent despre visul imperiului mondial al lui Zuck şi care ne oferă o perspectivă „roz bonbon” asupra viitorului DACĂ vom fi cuminţi şi vom face ce ne spune el.

Contestarea apelului academicienilor. Când în locul raţiunii vorbeşte Gâgă progresistu’!

DATA: marţi, 14 februarie 2017

România, ultimul bastion al UE din Estul Europei, se găseşte, după cum voi arăta în curând într-o amplă analiză dedicată evenimentelor grupate în jurul celebrei ordonanţe 13, sub o puternică ofensivă a instituţiilor globaliste europene şi a trompetelor, acoperiţilor şi descoperiţilor, activiştilor, mercenarilor, spălaţilor pe creier locali şi internaţionali, aflaţi în slujba ideologiilor promovate prin intermediul uniunii: globalism financiar şi politic, adică sexualitate, avort, migraţie, spălare pe creier, sclavagism fără limite.

Austria se alătură Estului. Se naşte o nouă Europă. Preşedintele Iohannis ţine România la butoanele UE

DATA: duminică, 12 februarie 2017

Despre ruptura tot mai adâncă dintre cele două Europe am mai scris. La fel despre pericolele pe care le incumbă lipsa unei reale politici externe a României, limitată numai la sărutarea mâinilor şi condurilor, în curând întorşi şi cu ciucuri, ai şefilor de la Berlin şi Bruxelles. Acum însă. Vreau să vă aduc la cunoştinţă un important pas către configurarea noii Europe de Est ca formulă partenerială de apărare comună şi de piaţă comună: despărţirea Austriei de partenerii vestici şi alipirea la iniţiativa comună de apărare est-europeană.

De ce urăşte stânga banii lichizi. Războiul cu cash-ul, sau drumul spre sclavia totală

DATA: marţi, 07 februarie 2017

În urmă cu vreo 40 de ani aflam de la un prieten al cărui unchi era ambasador în Coreea de Nord diverse poveşti inedite despre dictatura care îl impresionase şi pe Ceauşescu: cum fac blocuri mai înalte decât cele din Sud, dar nelocuite, cum au magazine în care cumpărătorii sunt nişte actori şi figuranţi, cum în parcuri sunt alţii care se plimbă cu barca, merg pe alei, se prefac îndrăgostiţi şi tot restul. Butaforie. Minciună. Teatru.

Mark Zuckerberg se visează împărat. Nerecunoscători, „supuşii” din Hawai se revoltă.

DATA: marţi, 31 ianuarie 2017

Îmi propun să vă prezint, cât de des pot, adevărata faţă a stângii pentru a vă ajuta să înţelegeţi cât de ticăloasă poate să fie.

Pagina 1 din 7

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...