Avere de miliardar. Ce viaţă duce unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei | GALERIE FOTO

Avere de miliardar. Ce viaţă duce unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei | GALERIE FOTO

Este unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, având o avere de 18,6 miliarde de dolari, sumă strânsă din postura de fondator al uneia dintre cele mai importante companii din lume. Este vorba despre Michael Dell, cel care a înfiinţat compania care îi poartă numele.

Născut în anul 1965, Dell a fost fascinat de gadget-uri încă din copilărie, scrie Business Insider. La vârsta de 15 ani, şi-a cumpărat primul computer Apple, pe care l-a dezasamblat, pentru a vedea cum putea să pună piesele împreună din nou.

În perioada liceului, s-a ocupat cu vânzarea abonamentelor pentru ziar. Deşi era interesat de tehnologie, Dell a fost admis la Universitatea din Texas, pregătindu-se să devină medic, însă a renunţat la studii, pentru a se concentra pe adevărata lui pasiune.

Compania care astăzi îi poartă numele a fost lansată în anul 1984, având atunci numele PC’s Limited. A primit numele sub care este cunoscută în prezent în anul 1987 şi, în scurt timp, compania a ajuns una din cele mai bune în domeniu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Treptat, averea lui Michael Dell a crescut considerabil. În prezent, acesta este posesorul unei case care se întinde pe o suprafaţă de 33.000 de metri pătraţi, în Austin, domeniu care este cunoscut sub numele „Castelul”. Casa are opt camere, un teren de tenis, o piscină interioară şi una exterioară, precum şi o vedere superbă către lac.

De asemenea, acesta mai deţine un domeniu de 6.800 de metri pătraţi, unde familia creşte cai arabi şi o casă în Caraibe.

Din garajul acestuia nu lipseşte un Porsche Boxster, un Porsche Carrera GT şi un Hummer H2.

De asemenea, se pare că Michael Dell a fost anul trecut în discuţii pentru achiziţionarea unui avion Boeing Dreamlinet 787.

Soţii Dell deţin şi o fundaţie, intitulată Michael & Susan Dell Foundation, care se ocupă cu protecţia copiilor defavorizaţi.