Averile fabuloase ale "şpăgarilor” din Gala Bute. Cum i-au protejat procurorii DNA pe cei care au declarat împotriva lui Udrea

Averile fabuloase ale "şpăgarilor” din Gala Bute. Cum i-au protejat procurorii DNA pe cei care au declarat împotriva lui Udrea

Saga juridică reprezentată de dosarul „Gala Bute” se apropie de sfârşitul primei reprize. Luni, 13 martie, completul de trei judecători de la Înalta Curte urmează să se pronunţe pe fond în dosarul care i-a fost făcut fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Există însă mari semne de întrebare cu privire la modul în care procurorii DNA au ales să construiască acest dosar, în condiţiile în care „şpăgarii” care şi-au recunoscut vina par să fi fost menajaţi în ciuda averilor fabuloase pe care le au şi nu le pot justifica. Anchetatorii au acceptat senin varianta că denunţătorii Elenei Udrea nu au luat un leu mită şi au dat totul mai departe, acceptând să se expună, fără să aibă vreun beneficiu.

Averile fabuloase ale "şpăgarilor” din Gala Bute. Cum i-au protejat procurorii DNA pe cei care au declarat împotriva lui Udrea. Saga juridică reprezentată de dosarul „Gala Bute” se apropie de sfârşitul primei reprize. Luni, 13 martie, completul de trei judecători de la Înalta Curte urmează să se pronunţe pe fond în dosarul care i-a fost făcut fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Există însă mari semne de întrebare cu privire la modul în care procurorii DNA au ales să construiască acest dosar, în condiţiile în care „şpăgarii” care şi-au recunoscut vina par să fi fost menajaţi în ciuda averilor fabuloase pe care le au şi nu le pot justifica. Anchetatorii au acceptat senin varianta că denunţătorii Elenei Udrea nu au luat un leu mită şi au dat totul mai departe, acceptând să se expună, fără să aibă vreun beneficiu.

Nastasia şi juniorul, menajaţi de DNA Un exemplu de personaj tenebros al cărui rol a fost minimizat de procurorii Marius Bulancea şi Ana Dana este Gheorghe Nastasia, martorul cheie al acuzării. Fostul secretar general al MDRT, cel căruia i se delegaseră toate atribuţiile ministeriale, susţine că a primit o geantă de 900.000 de euro, nu s-a uitat în ea, nu a luat un cent, dar i-a dus-o în întregime Elenei Udrea. Reputatul psiholog criminalist afirma despre acesta, într-o expertiză extrajudiciară, că nu a manifestat nici măcar „curiozitatea specifică omului de la maimuţă”, prin faptul că nu a verificat ce conţine geanta. În realitate, procurorii DNA l-au avut atât pe Nastasia cât şi pe fiul său în mână, dar i-au făcut „scăpaţi” în ciuda declaraţiilor foarte care îi incriminau. Aşa cum se arată clar în probatoriul din „Gala Bute”, Gheorghe Nastasia şi Ştefan Lungu au împărţit o mită de de 695.367 de lei pe care au primit-o de la Adrian Gărdean. În declaraţiile de la dosar, Ştefan Lungu şi Adrian Gărdean recunosc că au intrat în „afaceri” cu Nastasia încă din 2010. Asta se întâmpla cu un an înainte ca Elena Udrea să-l fi văzut măcar în persoană pe omul de afaceri. Nastasia i-a cerut în două rânduri lui Lungu să cumpere nişte generatoare pe firma lui Lungu. Generatoare pe care, ulterior, le-a revândut firmei lui Gărdean la un preţ mai mare. Diferenţa de bani (cei aproape 700.000 de lei) a fost împărţită între Lungu şi Nastasia (10% - 90%). Lungu a detaliat, în faţa procurorilor DNA, cum firma sa, SC Last Time Studio SRL, a intermediat vânzarea unui transformator către SC Termogaz Company SA, firma lui Gărdean, iar banii au ajuns la Nastasia. „Cea mai mare parte din diferenţa de preţ, cred că în jur de 90%, am transferat-o unei societăţi administrate de fiul lui Nastasia Gheorghe. Cred că acesta se numeşte Alexandru”, afirma Lungu, pe 2 februarie 2015, în faţa anchetatorilor. Şi asta nu e tot: Ştefan Lungu le-a povestit anchetatorilor că, de-a lungul mai multor ani, a plătit facturi false la pensiunea lui Nastasia din Buşteni, pentru a disimula astfel alte „comisioane” primite de la Gărdean. Practic, luxosul complex turistic al lui Nastasia a fost fully booked, iar clienţii obişnuiţi care se cazau aici nu primeau bon fiscal, pentru că, în realitate, camerele lor erau deja luate în evidenţa contabilă ca fiind achitate. Şocant este faptul că, în ciuda acestor dovezi, anchetatorii nu au găsit de cuviinţă să-i pună sub acuzare pe Nastasia sau Lungu în această speţă. Mai mult, nici măcar nu l-au chemat la audieri pe Alexandru Nastasia, fiul fostul secretar general al MDRT, în ciuda faptului că se spunea că a încasat o parte din şpaga de 695.367 de lei. Din dorinţa de a-şi proteja fiul, se poate explica astfel motivul pentru care Nastasia senior şi-a schimbat, la a noua prezenţă la DNA, declaraţia cu privire la geanta de 900.000 de euro le-a revândut firmei lui Gărdean la un preţ mai mare. Diferenţa de bani (cei aproape 700.000 de lei) a fost împărţită între Lungu şi Nastasia (10% - 90%).

Lungu a detaliat, în faţa procurorilor DNA, cum firma sa, SC Last Time Studio SRL, a intermediat vânzarea unui transformator către SC Termogaz Company SA, firma lui Gărdean, iar banii au ajuns la Nastasia. „Cea mai mare parte din diferenţa de preţ, cred că în jur de 90%, am transferat-o unei societăţi administrate de fiul lui Nastasia Gheorghe. Cred că acesta se numeşte Alexandru”, afirma Lungu, pe 2 februarie 2015, în faţa anchetatorilor. Şi asta nu e tot: Ştefan Lungu le-a povestit anchetatorilor că, de-a lungul mai multor ani, a plătit facturi false la pensiunea lui Nastasia din Buşteni, pentru a disimula astfel alte „comisioane” primite de la Gărdean. Practic, luxosul complex turistic al lui Nastasia a fost fully booked, iar clienţii obişnuiţi care se cazau aici nu primeau bon fiscal, pentru că, în realitate, camerele lor erau deja luate în evidenţa contabilă ca fiind achitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şocant este faptul că, în ciuda acestor dovezi, anchetatorii nu au găsit de cuviinţă să-i pună sub acuzare pe Nastasia sau Lungu în această speţă. Mai mult, nici măcar nu l-au chemat la audieri pe Alexandru Nastasia, fiul fostul secretar general al MDRT, în ciuda faptului că se spunea că a încasat o parte din şpaga de 695.367 de lei. Din dorinţa de a-şi proteja fiul, se poate explica astfel motivul pentru care Nastasia senior şi-a schimbat, la a noua prezenţă la DNA, declaraţia cu privire la geanta de 900.000 de euro. Nastasia susţine că nu a luat un cent şpagă, dar este unul dintre bogătaşii Prahovei

Aşa cum Evenimentul Zilei relata încă din 2015, denunțătorul principal din cazul „Gala Bute”, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării, deține un imperiu financiar în Bușteni, cartierul Poiana Țapului, deși a lucrat doar la stat, ultimul salariu fiind de circa 1.000 de euro. Familia sa, însă, este una dintre cele mai înstărite din Bucegi. Pe lângă luxosul complex turistic, familia lui Nastasia mai deține o societate de deszăpezire - CrinAlex-SIA, o stână turistică în Munții Baicului, o linie de produse alimentare denumită Zamora, în jur de zece autovehicule (montane sau obișnuite trecute pe firmă), o vilă de 154 de mp în Bușteni, un teren agricol de 11.806 mp în comuna prahoveană Măgureni și o casă de 140 mp în aceeași localitate. Ascensiunea financiară a lui Gheorghe Nastasia a fost legată de funcțiile publice ocupate. „A început să construiască complexul turistic în urmă cu vreo șapte ani și l-a terminat acum vreo patru ani, în 2011, începutul lui 2012”, declara acum doi ani un vecin. Exact în aceeași perioadă, Nastasia a fost candidat la Consiliul Județean Prahova din partea PDL, asta după ce a fost șeful RA-APPS în Prahova. Din 2009, ajunge la București la Ministerul Turismului și apoi la Dezvoltare. Ultima perlă adăugată imperiului financiar al lui Nastasia din Bușteni este o stână ultramodernă, situată pe culmea Munților Baicului din Masivul Bucegi. „Acolo este o stână ridicată acum doi-trei ani. E cu faianță și cu gresie. E ceva unic acolo. E cea mai tare stână din România, așa cred eu. Este ceva nemaipomenit”, ne-au spus locuitorii din Bușteni. Stâna este denumită Zamora, ca și numele cartierului de lux din orășel. Odată cu inaugurarea stânei, familia Nastasia a mai lansat și o linie de produse alimentare bio denumite tot Zamora. „Vindem brânzeturi și produse din carne procesate tradițional, în ferma proprie”, este anunțul amplasat pe gardul Popasului Vânătorilor din Poiana Țapului. Firma familiei face afaceri cu Primăria Bușteni Pe lângă luxosul complex turistic, familia lui Nastasia mai deține o firmă de lucrări de deszăpezire care încasează, anual, în jur de 150.000 de euro de la Primăria Bușteni pentru a da zăpada la o parte de pe străduțele orașului.

Parcul de utilaje Parcul de autovehicule este situat la ieșirea de pe Drumul Național spre cartierul Zamora, ridicat în ultimii ani în Bușteni. Aici sunt parcate în jur de zece autovehicule: excavatoare, basculante, jeepuri și alte utilaje folosite la îndepărtarea zăpezii trecute pe firmă), o vilă de 154 de mp în Bușteni, un teren agricol de 11.806 mp în comuna prahoveană Măgureni și o casă de 140 mp în aceeași localitate. Ascensiunea financiară a lui Gheorghe Nastasia a fost legată de funcțiile publice ocupate. „A început să construiască complexul turistic în urmă cu vreo șapte ani și l-a terminat acum vreo patru ani, în 2011, începutul lui 2012”, declara acum doi ani un vecin. Exact în aceeași perioadă, Nastasia a fost candidat la Consiliul Județean Prahova din partea PDL, asta după ce a fost șeful RA-APPS în Prahova. Din 2009, ajunge la București la Ministerul Turismului și apoi la Dezvoltare. Ultima perlă adăugată imperiului financiar al lui Nastasia din Bușteni este o stână ultramodernă, situată pe culmea Munților Baicului din Masivul Bucegi. „Acolo este o stână ridicată acum doi-trei ani. E cu faianță și cu gresie. E ceva unic acolo. E cea mai tare stână din România, așa cred eu. Este ceva nemaipomenit”, ne-au spus locuitorii din Bușteni. Stâna este denumită Zamora, ca și numele cartierului de lux din orășel. Odată cu inaugurarea stânei, familia Nastasia a mai lansat și o linie de produse alimentare bio denumite tot Zamora. „Vindem brânzeturi și produse din carne procesate tradițional, în ferma proprie”, este anunțul amplasat pe gardul Popasului Vânătorilor din Poiana Țapului.  

Firma familiei face afaceri cu Primăria Bușteni

Pe lângă luxosul complex turistic, familia lui Nastasia mai deține o firmă de lucrări de deszăpezire care încasează, anual, în jur de 150.000 de euro de la Primăria Bușteni pentru a da zăpada la o parte de pe străduțele orașului. Parcul de utilaje Parcul de autovehicule este situat la ieșirea de pe Drumul Național spre cartierul Zamora, ridicat în ultimii ani în Bușteni. Aici sunt parcate în jur de zece autovehicule: excavatoare, basculante, jeepuri și alte utilaje folosite la îndepărtarea zăpezii. Ştefan Lungu – băiatul care a venit cu bani de acasă pentru şpagă. Poveste aproape similară şi cu averea lui Ştefan Lungu. Acesta a afirmat în faţa procurorilor că, din cei 10% rezultaţi în urma operaţiunii „transformatorul”, a plătit cam 20.000 de euro pentru materiale folosite la Convenţia PDL Bucureşti în care Elena Udrea a fost aleasă preşedinte. Numai că matematica nu pare a fi susţinută de fapte, de vreme ce 20.000 de euro înseamnă mai mult decât cei 70.000 de lei pe care Lungu susţine că i-a primit. Ceea ce ne face să credem că procurorii DNA nu au ridicat nici măcar o sprânceană în semn de îndoială, crezându-l pe Lungu că a venit cu bani de acasă pentru a o mitui astfel pe Elena Udrea.  

Luxoasa vilă a lui Lungu, subiect de tabloid

Băiatul care a venit cu bani de acasă pentru a completa mita, după propriile afirmaţii, nu părea atât de amărât cu doar câteva luni înainte de declanşarea dosarului „Gala Bute”. Astfel, Ştefan Lungu era subiectul unui material tabloid publicat de WowBiz în care se lăuda cu casa proprie din Corbeanca, decupată parcă din revistele de design arhitectural din afara ţării. „Anca, sotul ei şi fetiţa lor, Natalia (5 luni), se rasfata intr-o vila de lux, in apropiere de Bucuresti. Cei doi au construit casa de la zero si au facut-o dupa cum le-a placut. Si-au dorit extrem de tare sa aiba si padure langa ei, iar visul li s-a implinit”, scriau cei de la WowBiz pe 10 noiembrie 2014, prezentând imagini ale vilei luxoase a fostului consilier al Elenei Udrea.

Nici măcar pentru o secundă, anchetatorilor DNA nu le-a venit în gând să întrebe cum a ajuns Ştefan Lungu să-şi construiască o casă de câteva sute de mii de euro dintr-un salariu de simplu bugetar, în condiţiile în care susţine că toţi banii pe care i-a luat mită i- a dat mai departe şi a mai şi adus din economiile proprii.