Avioanele riscă să fie blocate la sol. Controlorii aerieni intră în grevă”!

Avioanele riscă să fie blocate la sol. Controlorii aerieni intră în grevă”!

Angajaţii Romatsa care asigură controlul traficului aerian au anunțat pentru miercuri, 15 iulie, o grevă de avertisment între orele 11.00 şi 13.00.

Potrivit sindicaliștilor Romatsa, pe perioada desfășurării grevei vor zbura doar 30% din avioanele programate.

 „Este prima grevă din istoria controlorilor din România. Nu o facem din motive de bani, măriri de salarii sau alte drepturi, ci pentru că tovarăşul general îndreaptă Romatsa spre colaps”, au declarat iniţiatorii.

Aceștia sunt nemulțumiți din cauza faptului că negocierile pe care le-au avut cu conducerea în ultimul timp au eșuat, ceea ce ar putea conduce la pierderea locurilor de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acum câteva luni, managementul companiei a fost schimbat.