Căutările avionului prăbușit al companiei EgyptAir vor începe "în zilele următoare"

Resturi ale epavei cursei EgyptAir MS804
Autor: | | 0 Comentarii | 296 Vizualizari

Campania de căutări submarine pentru localizarea epavei și cutiilor negre ale avionului Airbus A320 al companiei EgyptAir, care a dispărut săptămâna trecută în largul coastelor egiptene cu 66 de persoane la bord, va începe "în următoarele zile", a anunțat joi Biroul francez de anchete și analize (BEA), citat de AFP.

"O campanie de căutări submarine va începe în următoarele zile odată cu sosirea în zona accidentului a navei hidrografice Laplace a Marinei franceze", a informat într-un comunicat BEA, care participă la anchetă alături de autoritățile egiptene. Doi anchetatori ai BEA se află la bordul navei, care a plecat joi din Insula Corsica.

La o săptămână după prăbușirea aparatului în Mediterana, cu 66 de oameni la bord, printre care 30 de egipteni și 15 francezi, anchetatorii nu au o imagine clară a ultimelor momente ale avionului.

Anchetatorii încearcă să determine dacă aparatul de tipul Airbus A320 s-a prăbușit în urma unui atac terorist sau a unei defecțiuni tehnice și cercetează cu mare atenție seriile de avertizări declanșate la bord și care, printre altele, indicau existența fumului în cabină, cu puțin înainte de a dispărea de pe radar.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...