PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

Avion întors pe aeroportul Otopeni. Ce l-a determinat pe pilot să ia această decizie. Mai mulți pasageri au declarat că AU SIMȚIT MIROS DE FUM

Autor: | | 1 Comentarii | 599 Vizualizari
Avion Tarom
Un avion Tarom care decolase la 9:15 de pe aeroportul Otopeni cu direcţia Amsterdam s-a întors doar după 35 de minute de la decolare, în urma deciziei pilotului.

Potrivit unor surse media, avionul a fost întors din cauza unor probleme tehnice, însă reprezentanţii Tarom spun că a existat o indicaţie necorespunzătoare la bord, iar echipajul a decis să se întoarcă. La bord se aflau 117 pasageri, iar în aceste momente nu se știe ce se va întâmpla cu ei.

"Este o procedură obișnuită: în momentul în care apare o semnalizare că ar putea fi ceva în neregulă, piloții aterizează pe cel mai apropiat aeroport sau revin la aeroportul de unde au decolat. Este decizia comandantului și se ia pentru siguranța pasagerilor. Poate să fie ceva minor, dar procedurile impun să se aterizeze", a explicat Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Naționale Aeroporturi București pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, pasagerii au coborât din avion, iar compania va decide dacă avionul poate relua cursa, dacă se poate repara rapid sau se va pune la dispoziție un alt avion. O altă variantă este transferul pasagerilor pe alte rute, mai precizează sursa citată.

Iordache a explicat fapul că astfel de situații se întâlnesc des pe aeroporturi, frecvența lor fiind mai mult de una pe săptămână.


Tag-uri: avion, tarom, pilot, avion intors pe aeroport, amstedam, probleme tehnice, cursa tarom
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Avion întors pe aeroportul Otopeni. Ce l-a determinat pe pilot să ia această decizie. Mai mulți pasageri au declarat că AU SIMȚIT MIROS DE FUM.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii