AVIONUL prezidențial al lui ERDOGAN, HĂRŢUIT de avioane de vânătoare ale PUCIŞTILOR la revenirea sa

AVIONUL prezidențial al lui ERDOGAN, HĂRŢUIT de avioane de vânătoare ale PUCIŞTILOR la revenirea sa

Avionul prezindenţial al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a fost interceptat de avioane de vânătoare în nopatea de vineri spre sâmbătă, în timpul tentativei de lovitură de stat. Acestea însă nu au deschis focul, scrie The Independent.

Preşedintele Erdogan se întorcea la Istanbul din staţiunea Marmaris, în seara de vineri, atunci când a avut loc tentativa de lovitură de stat.

''Cel puțin două avioane F-16 au hărțuit avionul lui Erdogan când se afla în drum spre Istanbul. Ele și-au blocat radarele pe avionul lui și pe alte două avioane F-16 care îl protejau. Rămâne un mister de ce nu au tras'', a explicat un fost ofițer în armata turcă.

Avionul cu reacţie Gulfstream IV în care se afla liderul turc a fost hărţuit de două avioane F-16 aflate sub controlul autorilor tentatiei de lovitură de stat, declară un înalt oficial turc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt oficial din Turcia susţine că avionul prezidenţial ar fi întâmpinat probleme în aer, însă nu a oferit detalii în acest sens, informează Agerpres.