Avocatul Poporului „urechează” Primăria Capitalei

Avocatul Poporului „urechează” Primăria Capitalei

Circulaţia maşinilor în perimetrele declarate exclusiv pietonale încalcă art. 22 din Constituţia României, consideră Avocatul Poporului.

Într-un comunicat transmis redacţiilor, se spune că instituţia s-a autosesizat cu privire la „accesul autovehiculelor în spaţiile pietonale, având în vedere că în zonele acestea, unde pietonii nu sunt obişnuiţi să se asigure în privinţa circulaţiei maşinilor, cum ar fi în Centrul Vechi, circulă, în timpul zilei, maşini de aprovizionare, autoturisme şi vehicule de salubritate”. Drept urmare, Avocatul Poporului „solicită Direcţiei Juridice din cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti să clarifice care sunt zonele declarate ca fiind exclusiv pietonale; actele normative care stabilesc situaţia juridică a respectivelor zone; în ce condiţii este permisă circulaţia autovehiculelor în perimetrele declarate ca zone pietonale; cui revine sarcina supravegherii respectării condiţiilor impuse de lege cu privire la circulaţia autovehiculelor în aceste zone”, se arată în comunicat. Potrivit lui Victor Ciorbea, art.22 din Constituţie este încălcat, deoarece dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică al oamenilor nu este respectat.