Bacterii în SPAȚIU? Incredibilele EXPERIMENTE de pe Stația Spațială Internațională!

Bacterii în SPAȚIU? Incredibilele EXPERIMENTE de pe Stația Spațială Internațională!

Posibila existenta a vietii in afara planetei noastre este un subiect extrem de fascinant – atat pentru oamenii de stiinta cat si pentru cei care se ocupa de cu totul altceva decat cu stiinta.

Cautam semne de viata pe planeta Marte dar si in alte locuri, cum ar fi planetele indepartate, cele din afara sistemului Solar, sau pe asteorizii si cometele care trec prin apropierea noastra. Ce este insa viata? O intrebare la care inca nu s-a gasit inca un raspuns clar si definitiv. Oamenii de stiinta au pus la punct doua experimente in spatiu, pe Statia Spatiala Internationala, care ne vor da o mana de ajutor pentru intelegerea conditiilor in care viata este posibila.

De la extraterestrii mai inteligenti decat noi la bacterii minuscule – pot oare exista in Univers forme de viata mai mult sau mai putin asemanatoare noua?

Cautarea semnalelor care provin de la extraterestrii inteligenti este realizata, de exemplu, cu telescoape si radiotelescoape – nu s-au gasit insa pana la ora actuala semne ale existentei acestora. Per Marte se cauta forme de viata primitive – cum ar fi bacteriile, dar nu avem certitudinea ca acestea ar putea exista, chiar daca, din cand in cand, apar articole care semnalizeaza descoperirea unor urme datorate posibilei lor existente.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce este insa viata?

Ce anume trebuie sa cautam?

La ora actuala singurele forme de viata pe care le cunoastem sunt cele de pe planeta noastra: de la bacterii la forme mult mai complexe si mai evoluate – printre care noi insine.

Este deci normal sa cautam in Univers locurile in care conditiile sunt asemanatoare celor de pe Terra: planete pe care exista apa, incalzite de o stea care nu este nici prea aproape (ar fi mult prea cald) dar nici prea departe. Exista astfel de planete in afara sistemului Solar? Este foarte probabil sa existe! In ultimii ani au fost descoperite sute de planete; majoritatea insa sunt mai mari ca Pamantul (asemanatoare mai degraba lui Jupiter) – tinand cont ca inca nu avem instrumente atat de sensibile incat sa descopere cu usurinta  planetele cu dimensiuni asemenatoare Terrei. Exista viata pe aceste planete? Adevarul este ca nu stim! Din doua motive: inca nu reusim sa demonstram existenta conditiilor prielnice vietii pe aceste planete si, fapt si mai important, nu suntem nici macar siguri ca viata nu s-ar putea dezvolta in conditii foarte diferite fata de cele de pe Pamant.

Recent au fost descoperite bacterii chiar pe Terra care rezista in conditii extreme: la temperaturi foarte ridicate sau scazute; la presiuni enorme sau in medii cu aciditate foarte mare. Este deci normal sa ne intrebam: in ce conditii poate deci exista viata? Ar putea exista bacterii pe meteoritii sau cometele care calatoresc prin Univers? Daca da, atunci ne-am putea imagina ca si pe Terra viata ar fi putut ajunge de altundeva, la „bordul” acestor obiecte spatiale.

Recent, oamenii de stiinta au pus la punct doua experimente pe Statia Spatiala Internationala (ISS – International Space Shuttle) in modulul numit EXPOSE-R2 care verifica ce se intampla cu diverse organisme, cum ar fi bacterii, licheni  sau alge, in spatiu.

Un prim experiment este Biomex (Biology and Mars Experiments), in cadrul caruia se verifica inclusiv modul in care aceste forme de viata reactioneaza in conditii oarecum asemanatoare cu cele de pe planeta Marte. In cadrul celui de-al doilea experiment, Boss (Biofilm Organisms Surfing Space), bacteriile si celelalte forme de viata sunt expuse direct conditiilor externe, pe durate de timp indelungate. Obiectivul este acela de a verifica daca aceste organisme supravietuiesc acestor conditii extreme si daca da cum anume.

Rezultatul acestor doua experimente este extrem de important, intrucat ne va ajuta sa intelegem mai bine ce este viata si in ce conditii aceasta rezista si se dezvolta.

Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro