Badea l-a plâns pe Voiculescu, în direct: "Generalii de securitate l-au băgat la pușcărie!"

Badea l-a plâns pe Voiculescu, în direct: "Generalii de securitate l-au băgat la pușcărie!"

Mircea Badea a făcut o analiză detaliată în ceea ce privește ondamnarea Elenei Udrea la șase ani de închisoare, în dosarul Gala Bute, sentința nefiind definitivă.

Vedeta TV a analizat problema din punct de vedere emoțional, dar și rațional. ”Avem procurorul dosarului Telepatia dovedit că era un mafiot și plimbat prin pușcării. Doamna Camelia Bogdan, exclusă din magistratură că a luat bani de la o parte din proces. Domnul Băsescu recunoscând că generalii de securitate l-au băgat pe Dan Voiculescu la pușcărie și se lăudau în fața lui, doamna Udrea spunând același lucru, dar Dan Voiculescu e în continuarea în pușcărie și ceilalți condamnați odată cu el. (...) Și noi, în continuare, vorbim despre stat de drept și justiție”, a spus Mircea Badea la Antena 3. 

În același timp, Mircea Badea a cercetat condamnarea lui Udrea, atât din punct de vedere emoțional, cât și rațional. ”Cu speța doamnei Udrea, pe partea emoțională, e o satisfacție. Mi-aș dori să intre în pușcărie pe baza unui abuz uriaș. Pe parte strict rațională, nu pot spune decât cu aștept cu multă curiozitate motivarea instanței acestei sentințe”, a adăugat Mircea Badea.

Procurorii DNA, care o acuză de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă de deturnare de fonduri europene, au cerut pedeapsa maximă de peste 20 de ani de închisoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Udrea ar fi finanţat ilegal, din bugetul Ministerului Dezvoltării, organizarea Galei Bute în 2011. De asemenea, ar fi încasat comisioane de 10% din contractele ministerului, spun procurorii.  La ultimul termen de judecată, Elena Udrea a declarat că este nevinovată și a spus că dacă ar fi să o ia de la capăt ar face „în aşa fel încât Bute să boxeze în România”, relatează News.ro.

Dosarul Gala Bute a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015

 Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi pe omul de afaceri Dragoş Botoroagă.   Printre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată sunt: luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.Procesul a durat aproape doi ani.