Banca Românească: Nu am comisionat adiţional clienţii!

Banca Românească: Nu am comisionat adiţional clienţii!

Banca Românească susţine că nu a comisionat adiţional clienţii şi că va contesta procesele verbale şi ordinele emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).

Reacţia vine după ce instituţia a amendat operatorul financiar cu 40.000 de lei şi l-a obligat să modifice 27.000 de contracte de credit, informează Agerpres

''Implementarea Ordonanţei de Urgenţă 50 (privind contractele de credit pentru consumatori - n.r.) de către Banca Românească a avut drept scop alinierea denumirii comisioanelor, conform cadrului legislativ, dar păstrând esenţa economică a acestora. Mai mult, Banca Românească nu a comisionat adiţional clienţii ai căror contracte au fost modificate în 2010. În acest moment, am iniţiat demersul de contestare a proceselor verbale şi a ordinelor emise de ANPC pentru speţele menţionate în cadrul deciziei instituţiei, rezervându-ne dreptul ca, în funcţie de soluţia judecătorească, să reversăm operaţiunile efectuate în urma implementării măsurilor ANPC şi săp evaluăm consecinţele economice ale acestor măsuri cu iniţierea unor proceduri judiciare de recuperare", au afirmat reprezentanţii băncii. 

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a amendat Banca Românească cu 40.000 lei, pentru încasare nelegală de comisioane, şi a obligat banca să modifice 27.000 contracte până pe 3 septembrie, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, Marius Dunca, preşedintele ANPC. 

Ne puteți urmări și pe Google News