Bancul care circula ieri pe holurile Curții de Apel. „Voiculescu, greu de închis”

Bancul care circula ieri pe holurile Curții de Apel. „Voiculescu, greu de închis”

După ce primul judecător al mogulului a fost arestat de DNA, cel de-al doilea s-a pensionat și a amânat procesul

Încă trei săptămâni a câștigat mogulul media, Dan Voiculescu, în războiul său cu Justiția. De data asta, el nu a mai avut noi cereri de amânare în dosarul privatizării frauduloase a Insitutului de CercetăriAlimentare (ICA), din contră, magistrații au fost cei care s-au „codit” să-i judece cazul. Cu gândul la pensia specială, judecătorul Florică Duță a ridicat, din oficiu, „o chestiune procedurală de viață și de moarte”: oare completul din care face el parte este constituit legal, din moment ce colegul său arestat de DNA a fost înlocuit cu judecătoarea de serviciu care s-a nimerit în ziua neagră a arestării? Pentru a da un răspuns pertinent și profesionist la acestă întrebare, Duță și-a luat un răgaz de 20 de zile.

S-a întors roata

Același magistrat a făcut cerere de pensionare la Consiliul Superior al Magistraturii și a solicitat să fie trimis la odihnă începând cu 1 iulie, exact ziua în care ar trebui să răspundă la întrebarea de mai sus. Altfel spus, judecătorul a făcut un mare pas înapoi și a pasat, elegant, dosarul altui complet de judecată. Dan Voiculescu nu a venit ieri la Curtea de Apel. Susține că și-a trimis avocatul, dar nimeni nu l-a văzut pe Gheorghe Mateuț în sală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt motiv de amânare a fost acela că doi dintre cei 13 inculpați nu au venit la proces. Nici ei, nici avocații lor. Astfel, abia ieri, după patru termene, magistrații au cerut avocați din oficiu pentru toți cei suspectați de producerea unei pagube de 60 de milioane de euro. Cel mai probabil, la următorul termen, cauza va fi trimisă la alți magistrați.

Urmează vacanța judecătorească după care, cu puțin noroc, la sfârșitul anului, după unele calcule, faptele lui Voiculescu și complicilor săi s-ar prescrie și procesul se închide.

La termenul de ieri, magistrații ar fi trebuit să se pronunțe pe o serie de cereri făcute de avocații celor 13 inculpați încă de acum două luni. Astfel, apărătorii au cerut ca dosarul să fie trimis pentru verificări în Camera preliminară a Curții de Apel București (CAB). Voiculescu a fost condamnat, în septembrie anul trecut, la 5 ani de închisoare și la plata prejudiciului de 60 milioane de euro.

Acuzația principală este aceea de spălare de bani. Ieri, pe holurile CAB, se auzea: „A fugit șaseani de Justiție, acum fug judecătorii de el” sau „Voiculescu, greu de închis”. Șefa DNA, Laura Co druța Kovesi,a declarat aseară la TVR că, „în acest dosar, ar trebui să se dea o soluție înainte de prescrierea faptelor”.