Bani mulți pentru performanța olimpică

Bani mulți pentru performanța olimpică

COSR a semnat, ieri, un contract cu „Niro Investment Group”, în urma căruia, beneficiari vor fi sportivii „tricolori” ce vor reuși să câștige medalii la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016.

Alin Petrache, președintele Comitetului Olimpic Sportiv Român, a parafat, ieri, la sediul forului, un contract valabil pe o perioadă de trei ani cu „Niro Investment Group”, societate care va contribui financiar pentru viitorul sportului românesc.

După semnarea documentului, șeful forului a precizat că banii primiți din partea noului sponsor se vor folosi pentru pregătirea sportivilor cu șanse considerabile în obținerea medaliilor.

„Este un contract pe o perioadă de trei ani, iar suma am dori să fie confidenţială. Este un contract foarte puternic financiar, mai ales în această criză financiară pe care încă o trăim cu toţii. Premierile de la Rio de Janeiro vor fi efectuate şi de către Niro Investment Group. Banii vor fi folosiți pentru performanța care urmează. Vom face un audit clar în tot ce înseamnă sportivii noștri de performanță, care pot atinge obiectivele maxime și pot spera la obținerea medaliilor la viitoarele Jocuri Olimpice. Acești bani vor fi investiți exclusiv în ei”, a precizat Petrache. Vasile Gabriel Niță, directorul general al „Niro Investment Group”, a mărturisit că firma pe care o conduce va acorda premii cât mai mari la finele JO de la Rio de Janeiro.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Restartăm suportul pentru sportul românesc, în general, și pentru olimpismul românesc, în special. Acest contract are în vedere perioada de pregătire pentru Rio, dar și premierea rezultatelor, astfel că am vrea să avem motive temeinice să umblăm la conturile societății”, a completat Niță. COSR va pregăti un proiect- pilot, în care se dorește înființarea Centrelor Națio nale Olimpice pentru Tineret (CNOPT), urmând ca sportivii cu vârstele cuprinse între 18 și 23 de ani să nu părăsească disciplina între perioada junioratului și cea de seniori.

Stații de metrou rebotezate

Altfel, forul olimpic a încheiat un contract de parteneriat cu „Metrorex”, urmând ca stațiile de metrou să poarte numele unor sportivi români, cu ocazia Centenarului Olimpismului Românesc, eveniment dedicat unor campanii ce au ca scop strângeri de fonduri pentru susținerea performanțelor sportivilor olimpici din România.

Nadia Comăneci a vizitat Muzeul Sportului

Tot ieri, Muzeul Sporturilor din cadrul COSR a fost vizitat de un oaspete de seamă. Nadia Comăneci, gimnasta care s-a consacrat la Jocurile Olimpice din 1976, s-a aflat față în față cu amintirile cele mai dragi. „Evenimentul Zilei” vă prezintă în exclusivitate momentul în care „Zeița de la Montreal” și-a pus semnătura pe o statuetă ce-o reprezintă în timp ce evoluează la bârnă. Ieri după-amiază, Nadia a înmânat burse de merit în cadrul campaniei „10 pentru gimnastică”, ajutând astfel tinere sportive care riscau să-și întrerupă cariera din cauza problemelor financiare. Evenimentul a avut loc la sediul fundației care poartă numele legendarei sportive.