Banii europeni, ultima ispită a Bisericii. Ce caută DNA la APIA: Peste un milion de euro dați unor ferme fantomă

Banii europeni, ultima ispită a Bisericii. Ce caută DNA la APIA: Peste un milion de euro dați unor ferme fantomă

O anchetă fără precedent a procurorilor DNA, sprijiniți de ofițerii SRI, dezvăluie cum fondurile europene erau atribuite fraudulos.

Delia Moldoveanu (38 de ani), director executiv adjunct al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) Suceava, coordona din umbră o adevărată reţea de acordare ilegală de subvenţii din fondurile europene, potrivit DNA.

Bani pentru parohii

Amploarea acestui caz, de fraude din bani europeni, în care sunt implicaţi mai mulţi funcţionari ai statului şi feţe bisericeşti, este fără precedent. Procurorii spun că totul începe la APIA Suceava, unde trei funcţionare - Cheler Nicoleta, Chiriac Lya și Blănariu Ionela Melania- au admis la plată cereri de acordarea a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii și mănăstiri, ce nu îndeplineau condițiile de eligibilitate. Procurorii spun că au fost solicitate/acordate, în cursul anului 2013, subvenţii cu încălcarea legii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, s-au obţinut, pe nedrept, fonduri europene într-un număr de 246 dosare de acordare a sprijinului financiar (exploataţii agricole, asociaţii zootehnice). Tot ilegal, banii au ajuns și la parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava, ce nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice. În anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013 un număr de 213 dosare de subvenții pentru parohii și mănăstiri din județul Suceava. Prejudiciul: 5 milioane de lei. Din reţea mai fac parte alți funcționari din cadrul APIA, doctori veterinari din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și afaceriști locali. Procurorii l-au reţinut ieri pe consilierul local Ioan Piticari (PNL), şeful Asociaţiei de creştere a animalelor Şoimul din Câmpulung Moldovenesc, care a luat subvenţii folosindu-se de documente false. Acesta ar fi fost ajutat de Gabriel Constantin Șerban, fostul primar din Câmpulung Moldovenesc.

Audieri în noapte

Anca Popovici, avocat în cadrul Baroului Suceava şi prietenă cu Delia Moldoveanu, a fost audiată ieri la DNA despre cum a semnat cu APIA un contract de asistență juridică, în valoare de 55.000 de lei. Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA urmau să reţină aseară şi alte persoane în acest dosar.

Cadouri bucovinene pentru șefi

Directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, a fost ridicat ieri dimineață din Capitală de procurori și dus la audieri la DNA- Suceava. Potrivit unor surse judiciare, Benu era protectorul Deliei Moldoveanu, la nivel central, și avea un rol important în acordarea ilegală de subvenții din fonduri europene. Femeia avea acces la factori de decizie și control din cadrul direcțiilor agenției (DACIS, IACS, etc), dar și în mediile de influență ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rural. Delia obișnuia să cumpere de Paște și de Crăciun produse tradiționale specifice zonei Bucovina, din fondurile Sindicatului Funcționarilor, pe care le dădea șefilor de la București care îi asigurau protecția.

Comisarul Crap, prins în plasa DNA

Ancheta procurorilor a ajuns și la comisarul- șef de poliție, Ioan Crap, adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Suceava. Pe data de 6 aprilie, ofițerul, la solicitarea telefonică a unui preot, a intervenit pe lângă un agent din cadrul Serviciului Poliției Rutiere al IPJ Suceava, care era în timpul serviciului cu un autoturism dotat cu stație radar. Crap i-a cerut acestuia să nu-i rețină permisul de conducere Deliei Moldoveanu sau să-i dea amendă. Agentul constatase încălcarea prevederilor legale ce impunea luarea acestei măsuri. Crap a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.