Barcelona a rămas lider în La Liga, după victoria categorică cu Celta Vigo. Messi, imperial pe „Camp Nou” | VIDEO

Barcelona a rămas lider în La Liga, după victoria categorică cu Celta Vigo. Messi, imperial pe „Camp Nou” | VIDEO

FC Barcelona se menține pe prima poziție în clasamentul din Spania, după ce, ieri, a trecut en-fanfare de Celta Vigo, scor 5-0. Catalanii sunt cu un punct înaintea lui Real Madrid, echipă ce are, însă, un meci mai puțin disputat.

Aseară, pe „Camp Nou”, gruparea „blaugrana” s-a distrat cu Celta Vigo. Leo Messi a deschise scorul în minutul 24, iar până la pauză, Neymar a majorat diferența pe tabelă, în minutul 40. În actul secund a continuat hegemonia Barcelonei, iar Rakitici a punctat pentru 3-0, în minutul 57. Patru minute mai târziu, Umtiti a reuşit primul său gol în tricoul „blaugrana” (61), iar apoi Messi a închis tabela, după o nouă acţiune personală (64).

Acest rezultat o menține pe Barcelona pe primul loc în La Liga, cu 60 de puncte, cu unul mai mult decât Real Madrid, dar trupa din capitala Spaniei are un meci în minus. Tot ieri, gruparea antrenată de Zinedine Zidane s-a impus în deplasare, la Eibar, scor 4-1.

 

Ne puteți urmări și pe Google News