Baronul de Vrancea, Marian Oprișan, îmbolnăvit de stres, de condițiile meteo și de anchetele DNA

Baronul de Vrancea, Marian Oprișan, îmbolnăvit de stres, de condițiile meteo și de anchetele DNA

Surprins de avalanșa de anchete ale procurorilor DNA printre primari și președinții de Consilii Județene, pe Oprișan de la Vrancea îl lasă inima. În spitalul din Capitală a fost așteptat ca un VIP.

După ce toată săptămâna a luat apărarea baronilor locali „călcați” de procurorii DNA, Marian Oprișan, cel care conduce de 14 ani Consiliul Județean Vrancea, s-a internat, joi seară, într-un spital din Focșani. Motivul oficial, comunicat prompt de Biroul de presă, este acela că „pe fondul solicitării fizice din ultima perioadă și a condițiilor atmosferice specifice anotimpului”, acesta a avut „un episod de tahicardie”.

Altfel spus, tatălui baronilor din teritoriu a început să-i bată inima cu putere. După ce a fost stabilizat, Oprișan (53 de ani) trebuia supus, ieri dimineață, unor noi evaluări medicale la același spital, însă acesta a fost transportat la București și internat la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”. Celebrul bolnav a fost așteptat de o întreagă secție și i s-au făcut o serie de investigații de rutină, Oprișan fiind în continuare internat și sub supraveghere.

Motive de teamă

Ne puteți urmări și pe Google News

În ultimele luni, președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și-a văzut structura, migălos construită în ani și ani de putere discreționară, dinamitată de procurorii DNA. După valul de anchete din ultima vreme, tot mai multe zvonuri arată că vor fi deschise și alte dosare. Cum se simte cu musca pe căciulă și direct vizat, internarea lui Oprișan poate fi interpretată ca o acțiune preventivă.

Șeful peste baroni a „furat” tehnica de la mai experimentatul Constantin Nicolescu, fostul preşedinte al CJ Argeş. Nicolescu a fost eliberat din funcţie după ce Agenţia Naţională de Integritate a constatat că se află în conflict de interese. În plus, o iminentă condamnare într-un dosar de corupție l-a determinat pe Nicolescu să facă pasul înapoi. Ulterior, Curtea Supremă a decis rejudecarea cazului. Nicolescu a fost primul tartor de județ care a plecat cu „coada între picioare” din cea mai importantă funcție la nivel local.

A urmat reținerea lui Mircea Cosma, baronul de Prahova și a fiului său, deputatul Vlad Cosma. Familia Cosma a scăpat de închisoare după ce șeful CJ a chemat Ambulanța la proces, în timp ce fiul Vlad a făcut apel la înțelegerea colegilor de partid pentru a nu fi reținut pentru fapte de corupție.

Aducerea lui Nicușor Constantinescu cu girofarul de la Constanța la București și reținerea acestuia pentru o noapte a fost un alt șoc pentru inima lui Marian Oprișan. Baronul de pe malul mării a scăpat de închisoare pe motive medicale, având o dată certă stabilită pentru o operație în străinătate.

Picătura care a umplut paharul a fost arestarea lui Adrian Duicu, bunul său prieten de la Mehedinți. Încarcerarea acestuia l-a determinat pe Oprișan să ceară public ca primarii și președinții de Consilii Județene să nu mai fie arestați preventiv, ci judecați exclusiv în libertate, pe motiv că nu reprezintă pericol social și că abuzul în serviciu se pedepsea numai în Uniunea Sovietică.

Un alt motiv de îngrijorare pentru Oprișan ar putea fi procesul de la Cluj, în care este judecat pentru fapte de corupție. În dosarul „Căprioara” este așteptată o soluție, nedefinitivă, următorul termen fiind stabilit pentru 17 aprilie.

Pregătiri speciale la spital

Medicii de la Institutul „C.C. Iliescu” din București, unul dintre cele mai bune din țară în diagnosticarea și tratarea bolilor de inimă, au fost anunțați de ieri dimineață să se pregătească pentru primirea lui Mircea Oprișan. Investigațiile la care a fost supus în unitatea medicală sunt unele de rutină. „Diagnosticul este tahicardie (n.r. accelerarea bătăilor inimii la peste 90 de pulsații pe minut. Ritmul cardiac normal variază între 60 și 90 de pulsații pe minut). S-au pregătit pentru primirea lui cadrele medicale de pe Cardiologie 1”, ne-au explicat surse medicale. Medicul desemnat să se ocupe de Oprișan este dr. Ovidiu Chioncel.

„Abuzul în serviciu nu există în nicio legislație a țărilor civilizate, cu democrații consolidate, abuzul în serviciu este o infracțiune de tip sovietic.” MARIAN OPRIȘAN, președintele CJ Vrancea