Băsescu ar putea candida pentru un al treilea mandat la Primăria Generală

Băsescu ar putea candida pentru un al treilea mandat la Primăria Generală

Fostul șef al statului nu infirmă ipoteza unei candidaturi la Primăria Capitalei, spunând că în politică trebuie să faci „ce trebuie”

Fostul preşedinte Traian Băsescu și-a început ascensiunea în politica mare după ce a devenit primar general al Capitalei, în 2000. În noiembrie 2004, la doar câteva luni după reconfirmarea celui de-al doilea mandat la conducerea Primăria București, Traian Băsescu a câștigat și președinția României.

„Nici nu, nici da”

Întrebat despre posibilitatea unei candidaturi la Primăria Capitalei, el a răspuns că nu spune „nici nu, nici da”, arătând că în politică „de multe ori trebuie să faci ce trebuie”. „Nu ştiu de unde a lăsat Elena Udrea această posibilitate. Nu spun nici nu, nici da. Abia construim un partid. Nu mi se pare că cineva care a fost preşedintele României mai intră într-o competiţie locală, dar în politică nu faci întotdeauna ce vrei, ci şi ce trebuie. Este cale lungă până acolo”, a afirmat Băsescu. Și fostul ministru Elena Udrea a lansat ieri această ipoteză. „Băsescu ar câştiga. Avem lideri politici slabi, timoraţi. Dacă vom avea candidați marionete așa cum am avut la preşedinţie, pe modelul Iohannis, personal nu văd altă soluţie decât să candideze Băsescu. Nu văd cu cine să se compare într-o luptă pentru Primăria Capitalei”, a declarat Udrea, despre posibilitatea ca fostul șef al statului să revină la primăria Capitalei. La rândul său, președintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat că dacă Traian Băsescu dorește acest lucru, atunci e convins că bucureștenii l-ar vota în funcția de primar. „Niciun lider politic român nu se poate compara, la ora actuală, cu Președintele Băsescu. Sunt convins că dacă Președintele Băsescu va candida, bucureștenii îi vor acorda încrederea. Şi asta pentru că îşi amintesc, fireşte, că pe vremea când era primar general al Bucureştiului, capitala s-a schimbat din temelii”, a declarat Tomac, pentru EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Surse: Băsescu, președinte la PMP

Potrivit unor surse citate de EVZ, Băsescu, ia în calcul să își asume funcția de președinte al PMP. El a afirmat că până în 10 octombrie se va înscrie în PMP, menţionând că vrea să creeze „un partid nou, care să nu fi fost implicat în toate compromisurile perioadei de tranziţie”.