PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Preşedinţie

Băsescu, despre Republica Moldova: „Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a fi din nou împreună“

Autor: | | 9 Comentarii | 419 Vizualizari
02_Basescu2_presidency
Preşedintele Traian Băsescu a decorat azi mai multe personalităţi din Republica Moldova, cu ocazia împlinii a 96 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

„Azi suntem împărţiţi în două state, dar suntem acelaşi popor, iar românii de peste Prut fac parte din corpul naţiunii româneşti. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a fi din nou împreună. Susţinem integrarea Moldovei în UE, vrem să se bucure şi ei de aceleaşi privilegii. Vrem să susţinem acest proces al apropierii acestor două state româneşti“, a spus Băsescu, cu această ocazie. El a mai declarat că românii şi moldovenii au o "relaţie de sânge, vorbesc aceaşi limbă şi vor ca între state să existe această relaţie unică ce să le permită să fie cât mai aproape unii de alţii".

"Doresc să ştiţi că noi respectăm Republica Moldova şi pe toţi cetăţenii indiferent de etnie, la fel cum îi preţuim pe toţi cetăţenii români. Şi mai vreau să ştiţi că şi în România există minoritari ruşi care se bucură de toate condiţiile necesare la standarde europene pentru a-şi păstra specificul, limba, identitatea spirituală, pentru că această diversitate culturală contribuie la împlinirea statului român", a spus Băsescu. Ieri, preşedintele Traian Băsescu a decorat mai multe personalităţi din Republica Moldova. „În semn de înaltă preţuire pentru îndelungata şi prestigioasa activitate pusă în slujba promovării culturii, limbii şi spiritualităţii româneşti în Republica Moldova, contribuind, pe această cale, la întărirea relaţiilor bilaterale speciale, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României“ - în grad de Mare Ofiţer lui Mircea Druc, primul premier al Republicii Moldova, şi lui Alexandru Moşanu, preşedintele primului Parlament al Republicii Moldova“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Citeste si:


Tag-uri:
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Băsescu, despre Republica Moldova: „Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a fi din nou împreună“.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi