Băsescu insistă: program nou de guvernare sau nu semnează învestirea

Băsescu insistă: program nou de guvernare sau nu semnează învestirea

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut, ieri, premierului Victor Ponta să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului pe un nou program de guvernare, pentru a evita blocarea procedurilor de învestire a noului Cabinet.

Şeful statului i-a transmis premierului că, în absenţa unui nou program de guvernare, hotărârea Parlamentului de validare a Guvernului Ponta III fie va fi atacată la Curtea Constituţională de către parlamentarii din opoziţie, fie el personal va sesiza CCR în legătură cu existenţa unui conflict între Administraţia Prezidenţială şi Parlament. De altfel, PDL s-a alăturat demersului PMP, cele două partide sesizând CCR. "USL nu mai există" Indiferent care va fi calea de atac, Băsescu a spus că nu va semna numirile noilor miniştri până când Curtea Constituţională nu se va pronunţa. "Nu se poate continua cu un program în care este menţionat de multe ori USL-ul, când USL-ul nu se mai află la guvernare. Una din cele două componente majore ale USL-ului nu se mai află acolo şi nu mai acordă susţinere Guvernului. De asemenea, au apărut noi obiective asumate prin protocoale bilaterale, care trebuie incluse în programul de guvernare, aşa cum ele se află în protocoale", a explicat Băsescu. El a insistat că premierul l-a asigurat că vrea să rezolve această problemă. Declaraţia şefului statului - care a fost dublată de o scrisoare adresată, tot ieri, şefului Guvernului- nu l-au împiedicat pe Ponta să continue procedurile de investire, la Parlament. Ulterior, după ce a obţinut votul de investitură, el i-a propus un fel de târg lui Traian Băsescu: şeful statului să semneze decretele de numire a noilor miniştri, iar ulterior, Guvernul Ponta III să modifice programul de guvernare şi să-şi asume răspunderea în faţa Legislativului.

  • Traian Băsescu: Soluția cea mai rapida este adoptarea mâine în Guvern a noului program, apoi asumarea răspunderii în Parlament

Fiecare spune că are dreptate Atât Băsescu, cât şi Ponta, susţin că respectă deciziile CCR. "Îmi exprim speranţa că (...) preşedintele României va respecta decizia numărul 98/2008 a Curţii Constituţionale, în care lucrurile sunt foarte clare: (...) hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român, adică Parlamentul, este un act obligatoriu pe care preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de încălcare a Constituţiei", a susţinut Ponta. "O ştiu foarte bine. Ştiu însă şi obligaţia consituţională de a avea un program de guvernare. Şi eu nu refuz emiterea decretelor, dar nu-mi stabilesc nici Constituţia, nici legea, un termen şi atunci declanşez conflictul inter-instituţional între Parlament şi Preşedinte şi aşteptăm să se pronunţe Curtea Constituţională", a spus Băsescu. Cei doi s-au întâlnit ieri seara, dar nu au ajuns la un acord şi urmează să aibă noi discuţii în cursul zilei de azi.

  • Băsescu: Dacă Guvernul nu-și asumă un nou program nu va fi posibilă instalarea noului Executiv în noaptea asta

Ne puteți urmări și pe Google News