Aveam de gând să spun aşa: nu despre Iohannis este vorba în respingerea, vorba lui Dragnea, nominalizării „doamnei Sevil” (dar el nu putea pronunţa patronimul Shhaideh şi a rămas ca la…frizerie, aşa, la fel cum o numesc eu pe doamna Lÿlÿ, care, de mii de ani, mă tunde, însă în şedinţe din ce în ce mai scurte, în ultima vreme… nu din vina ei, dar asta-i altă problemă!).
Domnul Iohannis n-a comis niciun act de eroism, să fim bine înţeleşi. Deci, nu-i nicio minune. Nicio vrajă. Nicio magie. Cât despre constanţii şi zeloşii suporteri ai dumisale, e treaba lor să se facă de râs, dacă schimbă hainele lui „kaiserklaus” de la o zi la alta, adică, într-un fel l-au văzut până la Crăciun, înainte de plecarea la Sibiu, la doamna Carmen şi taman „almintrilea”, după Crăciun, abia dezlipit din braţele doamnei Carmen şi întors la Cotroceni. E treaba lor (mare, mică – nu mai are nicio importanţă, orice opinie a lor fiind deja infectată!).
Bref! Domnul Iohannis a procedat exact cum trebuia să procedeze orice preşedinte în toate minţile al unei ţări aflate în curs de „debananizare” (să sperăm!), de normalizare în faţa asaltului inepţiei. Că vârfurile de reprezentare ale acestui tăvălug de imbecilitate sunt un cocoş arţăgos-emasculat şi un curcan adipos-libidogmatic, asta ţine de karma noastră istorică blestemată, de a ne căuta mereu coada, spre a ne pupa singuri în fund. Cât despre ameninţările cu suspendarea preşedintelui, extrem de stufoase (în nici un caz, subliminale – pentru asta, e nevoie de serioase rezerve de talent pe scoarţă!), ele pot fi aruncate la groapa Glina sau, eventual, jucate la bursa zvonurilor din Cişmigiu, de către analiştii de trei-sferturi (n.n. „analist de trei-sferturi” = secţiunea total decrepită din rândul comentatorilor politici, aflată pe trei-sferturi întinsă pe năsălie!). În capul lor distrus, fireşte că tot Băsescu e vinovat.
Dar m-am răzgândit şi n-am mai spus-o aşa (a se revedea începutul articolului!)…
Ne puteți urmări și pe Google News
Ci, apropo de Traian Băsescu, voi spune aşa: eu cred că apropierea de Bashar Al Assad, la un moment dat al mandatului său, a fost făcută din raţiuni superioare chiar şi strategiei sale personale. Adică din exterior. Puneţi în raport de egalitate două fapte. Primul – că România avea cea mai puternică reţea de „conserve” în Orientul Apropiat , care data de pe vremea lui Ceauşescu (amintiţi-vă doar de sutele de arabi aflaţi la studii în România, dintre care, după aceea, unii s-au întors la baştină, iar alţii au rămas aici… vreţi exemple?!). Şi al doilea – că, intrând în NATO şi, urmare a unor parteneriate strategice foarte importante, s-ar putea să se fi luat decizia ca funcţionarea acesteia să se facă nu numai în „serviciile” ţării noastre! Tocmai de aceea, pentru că relaţiile tulburi şi delicate cu Siria – acolo unde se presupune că s-a aflat nodul reţelei – rămân extrem de sensibile, orice poziţie radicală în legătură cu acest subiect s-ar putea să ducă spre o fundătură.
Aşadar, a-l implica sau, şi mai mult, a-l culpabiliza pe Traian Băsescu de respingerea nominalizării doamnei la funcţia de premier, doar fiindcă TB a susţinut incompatibilitatea (soţul doamnei a lucrat 20 de ani în guvernul Al Assad, după care, brusc, s-a mutat acum patru ani în România, însurându-se cu „doamna Sevil”, la nunta cărora Liviu Dragnea a fost „martor”…iată cum lucrurile se leagă!), mi se pare fie un raţionament şchiop, fie o intoxicare.
Şi-am încălecat pe-o şa…Etc.
Recomandările noastre
