Criză alimentară la Galaţi. Produsele au început să dispară de pe rafturi

Criză alimentară la Galaţi. Produsele au început să dispară de pe rafturi

Magazinele alimentare din Galaţi riscă să rămână cu rafturile goale. Speriaţi de faptul că drumurile sunt închise şi aprovizionarea cu alimente s-a sistat, clienţii au golit rafturile hipermarketurilor de teamă să nu rămână fără provizii.

Legumele şi fructele au fost primele care au dispărut, potrivit cotidianului Viaţa liberă.La fel şi carnea refrigerată şi produsele lactate. Spaima cleinţilor a fost alimentată de faptul că niciun TIR nu a mai putut pătrunde în oraş pentru a aduce alimente.  "Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a blocării/închiderii unor drumuri naţionale şi judeţene, o parte din magazinele reţelei Kaufland a avut de suferit, întrucât camioanele nu mai pot ajunge în zonă. Este vorba în special de magazinele aflate în zona de sud-est a ţării. Dificultăţi sunt la livrarea tuturor grupelor de marfă proaspete, adică carne, lactate, dar mai ales la legume - fructe, aceste livrări efectuându-se zilnic, în mod normal, în reţeaua noastră. Astfel, drumurile fiind închise temporar, nici aprovizionarea magazinelor cu aceste produse nu a putut fi realizată, la unele chiar mai multe zile la rând. Pe măsură ce drumurile naţionale din aceste zone vor fi redate circulaţiei pentru camioane de peste 7,5 tone, va reîncepe succesiv aprovizionarea cu marfă a tuturor magazinelor Kaufland", se arată într-un răspuns al Biroului de Presă Kaufland". Şi reţeaua Lidl a întâmpinat dificultăţi din cauza condiţiilor meteo defavorabile. Reţeaua Carrefour spune însă că până acum nu au avut astfel de probleme şi că sunt suficiente produse proaspete în stoc.